Vin Floriile cu soare…

"...Si cand s-a apropiat de Ierusalim, la Betfaghe si la Betania, langa Muntele Maslinilor, Iisus a trimis pe doi dintre ucenicii Sai, zicandu-le: "Mergeti in satul care este inaintea voastra si intrand in el veti gasi o asina legata si un manz cu ea, pe care n-a sezut pana acum nici un om; dezlegati-l si aduceti-l la Mine. Iar de va zice cineva ceva, veti spune ca-i trebuie Domnului si se va invoi pe data". Deci, au mers si au gasit manzul, legat la o poarta, afara, la raspantie, si l-au dezlegat. Si unii dintre cei ce stateau acolo le-au zis: "De ce dezlegati manzul?". Iar ei le-au raspuns precum le zisese Iisus si i-au lasat. Si au adus manzul la Iisus, si si-au pus vesmintele pe el si Iisus a sezut pe el. Si multi din multime isi asterneau hainele pe cale, iar altii taiau ramuri din copaci si le asterneau pe cale, iar multimile care mergeau inaintea Lui si care veneau dupa El strigau zicand: "Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!". Si intrand El in Ierusalim, toata cetatea s-a cutremurat, zicand: "Cine este Acesta?". Iar multimile raspundeau: "Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii..." (Evanghelia intrarii Mantuitorului in Ierusalim: Marcu, 11, 1-11)

Tristetea profunda a unei bucurii aparente

Duminica Floriilor, in care praznuim Intrarea Domnului in Ierusalim, are pentru noi,  credinciosii ortodocsi de pretutindeni, o semnificatie deosebita, cum o au, de altfel, toate sarbatorile imparatesti legate de persoana Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Mai intai, aceasta sarbatoare, care precede marele praznic al Invierii Domnului - temeiul si temelia credintei noastre crestine - ne invita pe toti la o profunda meditatie asupra evenimentelor care s-au succedat in urmatoarele sapte zile de la momentul respectiv. Aceasta ultima intrare a Sa in Cetatea Ierusalimului, in aparenta triumfala, ca urmare a modului de manifestare a multimilor semnifica, de fapt, intrarea Mantuitorului Iisus Hristos in Saptamana Patimilor si a mortii Sale pe crucea Golgotei. De aceea, singurul din multime care nu se putea bucura de fastul ceremoniei era chiar Domnul Iisus. Sezand smerit pe un manz de asin, Mantuitorul privea cu tristete si compasiune spre cei care, nu peste mult timp, aveau sa strige catre Pilat, cu aceeasi fervoare: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!".

Sa invatam nemurirea din Invierea Lui

Dar Fiul lui Dumnezeu, Care din iubire fata de om a primit a se intrupa pe pamant, chip de rob luand (II Filip. 2,8), stia prea bine ca zilele vietii Sale pamantesti erau pe sfarsite. Timp de trei ani si jumatate le propovaduise oamenilor Evanghelia Imparatiei, invatandu-i cum sa-si traiasca viata aceasta trecatoare, in iubire jertfelnica fata de Dumnezeu si fata de aproapele, astfel incat s-o castige pe cea vesnica. Acum insa, Mantuitorul Hristos, in ascultare desavarsita fata de Tatal Care L-a trimis in lume, se indrepta, de buna voie, spre patimi si rastignire, pentru ca, prin moartea Sa, sa salveze de la pieire intreg neamul omenesc. De fapt, pentru aceasta venise pe pamant: sa moara in locul oamenilor, deoarece acestia, prin puterile proprii, oricat s-ar fi straduit, nu ar fi putut niciodata sa se ridice "din iadul cel mai de jos" in care s-au afundat, din pricina inmultirii pacatelor si a faradelegilor. Sa ne confrunte cu marele eveniment al Invierii; sa ne invete prin propria Lui Inviere, nemurirea; sa ne incredinteze ca sensul vietii noastre pe pamant nu este pieirea intru nefiinta, ci "devenirea intru fiinta", adica urcusul nostru duhovnicesc pana la asemanarea cu Dumnezeu si mostenirea vietii celei vesnice.

Triumful Vietii fara de sfarsit

S-au sfarsit, asadar, cele sase saptamani ale postului (ne referim ca perioada distincta de timp, fiindca postul in sine continua, cu si mai mai mare intensitate, in Saptamana Patimilor), a carui menire este aceea de a ne aduce  în starea de spirit care să ne înalţe până la înţelegerea acelui act mântuitor pe îl celebrăm în fiecare an, odată cu triumful definitiv al primăverii. Conştienţi fiind că nu ne putem bucura pe deplin, dacă nu ne nevoim înainte. Că nu putem primi miracolul Învierii Domnului, dacă nu suntem pregătiţi trupeşte şi sufleteşte pentru asta. Printr-o participare constienta si responsabila la Sfanta Liturghie din aceasta duminica, precum si la slujbele speciale din Saptamana Patimilor, avem si noi posibilitatea sa traim, in inima si in cuget, atat dramatismul patimilor si rastignirii, cat, mai ales, bucuria biruintei Vietii asupra mortii, prin Invierea Mantuitorului Iisus Hristos. Si sa constientizam, inca o data, ca ultimul cuvant in aceasta viata efemera nu-l are moartea - care, de fapt, inseamna trecerea spre o alta dimensiune a existentei umane - ci viata; iar Viata este Insusi Hristos.

Sa privim si in inima noastra

Dincolo de toate acestea, poate ca n-ar fi rau ca macar astazi, ori in zilele urmatoare, sa folosim timpul acesta innobilat de patimile Lui, pentru a cobori in noi insine si a medita la modul în care ne purtăm cu cei din jurul nostru. Suntem, oare, buni? Iertatori? Modesti? Milostivi? Curati sufleteşte? Nu mintim? Nu clevetim? Nu suntem invidiosi? Lacomi? Nu ne sare tandara mult prea uşor? Nu înjuram, din te miri ce fleacuri, de cele sfinte? Nu tanjim dupa bunurile perisabile ale acestei lumi, in timp ce sufletului nu-i oferim nici cea mai mica sansa de mantuire? Nu privim chioras la casa si/sau la masina vecinului? Nu suntem aroganti şi extrem de importanti? Nu-i privim pe altii de sus, in timp ce ne credem grozavii pamantului ? Cat de nebuni putem fi…E suficienta doar o pala usoara de vant  ca sa ne trimită imediat în nefiintă!

Sansa unui nou inceput

Aproape ca am intrat déjà in Saptamana Patimilor. Ar trebui, oameni buni, sa facem acest pas daca nu cu frica, macar cu o oarecare sfiala. Si daca nu ne-am spovedit si nu am primit pana acum Sfanta Impartasanie, inca mai este timp sa o facem. Marturisirea tuturor pacatelor in fata duhovnicului si cainta sincera ne pot transforma in oameni noi, imbogatiti spiritual de binecuvantarea Duhului Sfant. Înca nu e tarziu să ne curatam inimile, pentru a primi cum se cuvine Lumina celei mai mari sarbatori a Crestinatatii. Indiferent cat de credinciosi, de liber-cugetatori sau de atei am fi, suntem datori sa stim ca Mantuitorul s-a sacrificat pentru ca si pacatele noastre sa fie iertate. Iar daca semnificatia acestui gest nu cutremura din temelie fiinta noastra, să încercăm măcar să fim buni. Pentru că bunătatea este piatra de temelie a iubirii.

Iar daca vom reusi asta, peste doar cateva zile, cand vom fi cu totii chemati sa ne impartasim din Lumina si Bucuria Invierii, vom constata ca am pus un nou inceput existentei noastre. Un început bun, la care avem şansa de a continua să clădim pe tot parcursul minunatei călătorii printre minunile acestei lumi – am numit astfel viaţa – pentru a ne o apropia şi pe cea viitoare.

Rugaciune ce se cuvine a fi rostita in Duminica Floriilor

O, Doamne Iisuse Hristoase, Imparatul noului Israel, vezi starea noastra in care ne gasim. Iata-ne loviti din toate partile de-o multime de rele. Suntem orbi, lumineaza-ne, suntem nestatornici si slabi, intareste-ne! Ajuta-ne sa nu Te mai intristam prin pacatele noastre! Fereste-ne ca nu cumva astazi sa strigam: "Osana", iar maine sa zicem, ca vrajmasii Tai: "Sa se rastigneasca!". Fereste-ne, Stapane, tine-ne mintea intreaga, ca Tu esti Dumnezeul nostru, Imparatul si Parintele nostru si pe Tine Te vrem si Te iubim si Tie voim a-Ti sluji acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Autor: Victor M. Ionescu