Braşoveanul Victor Bogdan a brevetat un produs pe bază de
miere de albine care vindecă toate bolile. Este atât de eficient, încât nu are
rival în farmacie, susţine inventatorul acestui medicament dulce, numit Apisan
Forte. Inginerul Victor Bogdan nu face altceva decât să adune din stupi cam tot
ce produc harnicele albine. Printr-o metodă “primitivă”, după cum spune el,
adică păstrând produsele în starea lor naturală, a obţinut un medicament care
vindecă până şi cancerul.
Inginerul Victor Bogdan s-a născut în Braşov. “Am făcut
Liceul numărul 4, la seral, şi şcoala profesională. Am ieşit montator de
locomotive Diesel. Am şi lucrat un pic la Automotoare Braşov. Apoi, la o
întreprindere de construcţii, unde era inginer tatăl meu”, îşi aminteşte el.
În 1967, a absolvit Facultatea de Construcţii din Bucureşti.
Dar, cum făcuse cursuri de apicultură şi se documentase în acest domeniu, şi-a
schimbat planurile şi, în 1975, a cumpărat trei stupi. “Am ajuns la concluzia
că produsele apicole sunt bune pentru sănătate, dar am zis să am mierea mea”, a
povestit inginerul pentru Monitorul Expres . A avut încă din tinereţe probleme
cu inima, iar medicii îi dăduseră un pumn de pastile. Tot gândindu-se dacă nu
cumva există şi un leac naturist pentru reumatism, cardiopatie ischemică,
tensiune oscilantă şi câte îl mai dureau, a început să se trateze cu miere
naturală din proprii stupi. Încet-încet, şi-a recăpătat sănătatea.
Şi-a vindecat inima cu miere
Şansa lui a fost să-l cunoască pe celebrul bioterapeut
Valeriu Popa, pe când erau colegi la Inspectoratul General de Stat pentru
Controlul Calităţii Produselor. De la el a învăţat reflexoterapia, dar şi
tratamente care au vindecat multă lume. “Acest om m-a ajutat să scap de
necazuri cu reţete naturiste. ‘Nu mai lua pastile, Bogdane, mănîncă miere de
salcîm, dar aia de calitate, maturată în stup. E mană cerească pentru inimă’,
mi-a spus Valeriu Popa. De la el am aflat că şi solul are o mare importanţă,
aşa că am luat miere din zona Vălenii de Munte. Şi nu orice miere de salcâm, ci
una din salcâm 85%. Restul sunt alte două plante care înfloresc în aceeaşi
perioadă. Această miere specială hrăneşte muşchiul cardiac. De atunci, cred că
am mâncat o jumătate de tonă de miere”, a mai povestit bioterapeutul. Acum, la
cei 67 de ani ai săi, braşoveanul poate diagnostica într-o clipită orice
persoană doar palpându-i palmele. Iar pentru afecţiunea găsită, are leac în
mierea vie combinată cu ce mai ştie el din ceea ce recoltează de la albine.
O idee născută din păstură
Inginerul constructor susţine că are scheme de tratament
pentru cel puţin 210 boli, unele dintre ele foarte grave, pentru care medicii
nu au nici o speranţă de vindecare. “Oamenii care au apelat la mine mi-au adus
actele din care rezulta că medicina nu mai are cu ce să-i ajute. Eu le-am trimis
tratamentul meu prin poştă şi uite că trăiesc şi azi”, a spua braşoveanul
care-şi aminteşte cum a inventat reţeta miraculosului Apisan Forte. “Apelase la
mine mama unui copil care trebuia să ia cortizon. Femeia era cadru medical,
ştia că dacă s-a ajuns la cortizon nu e de bine. I-am dat păstură, substanţa cu
care se hrănesc larvele de albine. E foarte hrănitoare, substanţele ei fac
minuni. Dar păstura e foarte puţină. Am recoltat din stupii mei cam un
kilogram, ceea ce nu se prea face. După un timp, doctorul i-a zis femeii că
acel copil are ficat de nou-născut. Apisan Forte e foarte apropiat de această
păstură atât de rară”, a explicat el. Practic, suplimentul naturist inventat de
el conţine polen, miere, aminoacizi esenţiali, vitamine hidrosolubile, liposubile,
hormoni, acizi nucleici, enzime şi substanţe antioxidante. Cei mai importanţi
par să fie aminoacizii esenţiali care, după cum susţine bioterapeutul, îi
pierdem începînd cu vârsta de 35 de ani. “Fără ei, organele o iau razna,
fiindcă aceşti acizi controlează dezvoltarea corectă a celulelor”.
În ce constă terapia cu Apisan Forte?
Victor Bogdan precizează că nu e de ajuns să iei cu
linguriţa medicamentul tămăduitor, ci trebuie să ţii şi o anumită dietă pe care
ţi-o prescrie tot el. Concomitent, bolnavul trebuie să bea ceaiuri şi să facă
reflexoterapie, adică masaj în talpă. Dar nu la reflexoterapeut, ci el însuşi
sau o rudă apropiată trebuie să înveţe tehnicile de masaj, pentru că masajul
primit de la o persoană dintr-o clasă energetică diferită n-are nici un efect,
ba mai rău, poate înrăutăţi situaţia.
Schema de tratament este personalizată în funcţie de boală
şi pacient. Bioterapeutul expediază beneficiarului lista cu instrucţiuni,
alimentele bune şi cele interzise, planşe cu punctele din tală care trebuie
masate şi, bineînţeles, borcanul cu Apisan Forte. Îi mai recomandă să bea apă
distilată, terapie moştenită de la Valeriu Popa. “Eu trimit cam 10 pagini şi
şapte planşe. Un dosar întreg. Nu costă nimic, dacă omul are cancer, otită sau
vrea doar să-şi consolideze sănătatea. Dacă e necăjit, nu-i mai cer nimic. Mă
orientez şi eu”, a mărturisit terapeutul, precizând că preţul pentru Apisan nu
e fix, ci în funcţie de cine îl cumpără.
Miraculosul leac nu e de găsit nici în farmacii, nici în
magazinele naturiste. Din mai multe motive. Adăugând preţul comerciantului,
Apisan Forte ar costa aproape dublu. Şi, în al doilea rând, pentru că “în
cantitate mare, se alege praful de tot ce e mai bun în Apisan. Obţinut
industrial, produsul se poate compromite”, a explicat Victor Bogdan.
La preparare nu foloseşte unelte de metal, ci colecţia de
linguri de lemn cumpărate de soţie. Inventatorul produsului Apisan Forte
susţine că are cutia poştală plină de scrisori de mulţumire de la cei care s-au
vindecat urmîndu-i sfaturile. De la oameni simpli, până la vedete, politicieni
şi generali. Şi braşovenii au apelat la tratamentul cu Apisan. Cei mai mulţi
suferă de cancer, hepatite, Parkinson, boli de stomac. Sunt cu toţii mulţumiţi
de rezultate. Dar, poate cel mai de succes caz al lui Victor Bogdan este chiar
mama sa din Braşov. “Are 92 de ani şi trăieşte cu Apisan”.
Medaliat cu aur peste hotare
Pasiunea pentru albine i-a adus recunoaştere internaţională.
Deşi reţeta Apisan-ului a pus-o la punct încă din anii ’80, abia în 2003 a
primit aprobare de la Ministerul Sănătăţii, fiind ajutat de medici cu renume în
pregătirea documentaţiei. În 2006, produsul a primit brevetul de invenţie.
Participând la saloane de invenţii din lume, s-a întors cu medalii de aur.
Asociaţia inventatorilor din Hong Kong şi China i-a dat o cupă şi o diplomă
pentru preparat şi procesul de obţinere a acestuia. Totul este natural şi
provine din stupi. Un tratament complet pentru cancer înseamnă cam 12
kilograme, fiindcă se iau câte trei linguri pe zi, pe nemâncate, vreme de şase
luni. Lingura trebuie să fie de lemn, iar produsul nu se înghite, ci se ţine
întâi sub limbă câteva minute.
Cît despre albinele care i-au salvat viaţa lui, şi atâtor
români, acestea locuiesc în 60 de stupi, într-o pădure de la marginea
Bucureştiului. “Albinele fac singure mierea, dar şi apicultorul trebuie să fie
băiat deştept, să n-o strice. De exemplu, dacă încălzim mierea zaharistă, 98%
din ce-i mai bun în ea se duce pe Apa Sâmbetei”, a explicat pensionarul care
îşi petrece întreaga zi cu albinele lui.
La ce e bun Apisan Forte?
Apisan Forte este indicat ca adjuvant în tratamentul multor
afecţiuni, dar şi în prevenirea lor, pentru întreţinerea sănătăţii generale.
- ajută la dezvoltarea organismului copiilor în perioada de
creştere
- întârzie îmbătrânirea
- sporeşte imunitatea
- stimulează activitatea creierului, performanţele
intelectuale
- combate subnutriţia, alcoolismul cronic
- rezolvă dereglările hormonale
- împiedică şi ameliorează evoluţia hipertrofiei de prostată
- este recomandat în flebite, varice, hemoroizi,
constipaţie, colită, pietre la fiere, arteroscleroză, căderea părului
- grăbeşte procesul de cicatrizare a rănilor, elimină
infecţiile pielii
- este hepatoprotector (hepatite cronice, ciroze) şi
cardioprotector (insuficienţă cardiacă, cardiopatie ischemică)
- sporeşte cantitatea de lapte la femeile care alăptează
- singur sau asociat cu ceai expectorant, Apisan Forte este
recomandat în combaterea tusei rebele şi favorizarea expectoraţiei
- ameliorează funcţia vizuală.
Contraindicaţii: Produsul nu prezintă efecte secundare.
Singura contraindicaţie o constituie diabetul, motiv pentru care pacientul
trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a începe tratamentul cu Apisan
Forte.
Sursa: http://inforor.com/leac-babesc-care-vindeca-aproape-orice-boala/
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu