GÂNDIŢI-VĂ, ROMÂNI, LA EMINESCU

Gândiţi-vă, români, la Eminescu

Şi fruntea la icoana lui plecaţi,

Bătrâni şi tineri să-nchinăm omagiu,

Celui mai drag Luceafăr dintre fraţi.

Gândiţi-vă, români, la Eminescu,

El e mereu cu noi...Etern va fi...

E diamantul poeziei noastre

Din alte vremi, din alte sihăstrii.

Ştiu, este greu...Ne-ncearcă vremuri grele,

I-aşa departe timpul său de noi,

Dar poezia-i e mereu aproape...

Citindu-l cele vechi, s-or face noi.

Ninge-i, Părinte, linişte şi pace

Celui ce-a fost mereu neliniştit,

Ce ţara şi-a iubit cu prisosinţă

Şi prin iubire s-a făcut iubit.

Ninge, Părinte, peste el cu inimi,

Ninge cu codrii şi alei de tei,

Sărută ochii lacului albastru...

E Eminescu zeul intre zei.

Mi-e dor de el...Îl simt păşind prin Reghin,

În altă epocă, în alt decor,

Cu mantia de poezii pe umeri,

Cu părul mirosind a merişor.

Mi-e dor de el iar Reghinu-l aşteaptă...

Oraşu-i însetat de absolut,

Să vină Eminescu....Vom pricepe!

O vom lua din nou de la-nceput.

Spiritul său în veci de veci n-a piere,

E Eminescu sprijinul ceresc,

E universul său de poezie

Trăind în orice suflet românesc.

Oriunde-am fi, oriunde ne vom duce,

Pe plaiuri mioritice, târzii,

El, Demiurgul poeziei noastre,

Ne însoţeşte-n fiecare zi.

Să îl iubiţi, să-l recitiţi, prieteni,

Noi, fără el, am deveni un mit..

El e izvorul lacrimilor noastre,

Al începutului...Fără sfârşit...

Mugurel Puşcaş

(Liga Scriitorilor din România)

(vol."Cabana de foc")