Pages - Menu

1/17/2015

Viata, minunile si invataturile Sfantului Antonie cel Mare (+356)


         Acesta era de neam egiptean, din satul Come, de langa vestita cetate Heracleopolis, din Egiptul de Sus. S-a nascut catre 250, invatand de la parinti si de la mosii sai credinta in Hristos, si a trait pe vremea lui Diocletian si Maximian, ajungand pana in zilele binecredinciosului imparat Constantin si a feciorilor lui. Si vazand el viata cea patimasa a tinerilor ce invatau carte, in vremea lui, n-a voit a merge la scoli si stia numai limba lui. Dar parintii lui, oameni cu stare fiind ei, se ingrijeau de cresterea fiului lor si de sora lui, dupa luminile intelepciunii crestinesti, fiind el foarte istet la minte si priceput. Deci, n-avea douazeci de ani cand parintii lui au raposat amandoi, lasandu-l pe Antonie mostenitor al unor averi mari.
         Si intrand el odata in biserica, a auzit din Evanghelie cuvintele spuse de Domnul tanarului bogat: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Ma” ( Matei 19, 21). A fost ca si cand numai pentru dansul s-a facut citirea aceasta si, intorcandu-se acasa, a impartit saracilor averile sale, neoprindu-si pentru sine si pentru sora lui, decat cele de trebuinta. Incredinta apoi pe sora lui unor credincioase fecioare, iar el se facu pustnic. Deci, la inceput, se povatuia dupa viata pustnicilor din apropiere de satul lui, culegand de la toti, ca o albina din flori, toata fapta buna, avandu-si chilia si el tot langa sat, intarindu-se in viata de pustie, in rugaciune, in nemancare, in iubirea de oameni. Si asa se silea a urma lui Hristos, uramand tuturor. Si era iubit de toti din sat.
         Dar, tanar fiind, Antonie a inceput lupta cu trupul sau si a aprins vrajmasul intru el ispita dulcetilor desfranarii. Si, aratand el atunci si mai multa sarguinta, s-a mutat mai departe, locuind in niste morminte dintr-un cimitir paganesc. Si a slobozit vrajmasul asupra lui tot felul de naluciri, pofte si navaliri de fiare inspaimantatoare, aproape de deznadajduire. Si abia dupa multa vreme, a inceput a-i trimite lui Domnul raze de usurare. “Unde erai, Doamne, cand ma luptam?” “Eram langa tine si te ajutam, “ i—a raspuns Domnul. Si rugandu-se a simtit intarire. Si era ca de 35 de ani.
         Deci, simtind el atunci nevoie de liniste si de singuratate, s-a suit la munte, intr-o cetatuie parasita, in care, inchizandu-se, cineva ii aducea lui paine uscata de doua ori pe an. Si a petrecut asa, in rugaciune si pustnicie, douazeci de ani. Si a iesit Antonie de acolo, invatat de Dumnezeu. Si a inceput a veni lumea la el. Si s-a umplut pustia de colibe de monahi. Si el le vorbea ca un dascal, din Scripturi, si din singura lui iscusinta. Si le zicea: “Nimic din lume sa nu cinstiti mai mult decat dragostea lui Hristos. Ostenelile de aici se vand cu prêt vesnic: ca putin dai si insutit primesti. Oricat ar fi de greu, sa nu ne intristam ca si cum am pieri, sa indraznim si sa ne bucuram ca niste mantuiti, ca Dumnezeu e cu noi.” Si altele asemenea.
         Si venind vremea prigoanelor lui Maximian a coborat de mai multe ori si fericitul Antonie cu ucenicii lui, la Alexandria, voind a marturisi si ei credinta si a intari pe cei ce patimeau pentru Hristos, dar Dumnezeu a randuit pe el sa fie crutat, Sfantul imparat Constantin dand pace crestinilor. Si stand el in singuratate cu ucenicii, a inceput Dumnezeu a lucra vindecari minunate prin el. Deci, vazandu-se el risipit peste masura de multimea de oameni, de bolnavi si de monahi, s-a mutat in si mai adanca singuratate, intr-un munte inalt. Si descoperiri I se aratau lui, cu darul lui Hristos. Iar din cand in cand se pogora la muntele cel de jos si se intalnea cu monahii si cu oamenii din lume, care-l cautau. Si multi se lepadau de lume si se faceau monahi.
         Deci, a ajuns vestea despre el la imparatie si Constantin Augustul si feciorii lui doreau un cuvant de la el. Iar el, raspunzandu-le, ii ruga sa fie iubitori de oameni, de dreptate si de cei saraci. Si tuturor le spunea: “Paziti predania parintilor si credinta cea dreapta in Domnul Hristos!”
         Cu 15 ani inainte de sfarsitul sau, fericitul Antonie a luat cu sine, in munte, pe doi din ucenicii sai, Macarie si Plutin. Si-I povatuia, zicand: “Nu pierdeti pustnicia si pomeniti invatatura si sfatuirile mele!” Si a randuit sa dea Sfantului Atanasie din Alexandria haina sa, si cojocul sau fericitului episcop Serapion, iar mormantul sau nimeni sa nu-l stie.
         Deci, traind el o suta cinci ani, s-a mutat catre Domnul. Si viata lui a scris-o Sfantul Atanasie cel Mare, ca unul ce cunostea pe Sfantul Antonie de aproape. Si a ajuns acest minunat om al lui Dumnezeu, Antonie, a fi socotit in toata lumea ca Patriarhul si Dascalul cel adevarat al pustniciei crestinesti. Dumnezeului nostru, slava! Amin.

Mai multe despre Cuviosul Parintele nostru Antonie cel Mare se gasesc în Vietile Sfintilor.

Povestire despre Sfantul Antonie.

         Marele intre parintii cei desavarsiti, Cuviosul Antonie era inainte vazator si, fiind trecut prin ispitele dracesti, socotea de nimic mestesugirile lor, ca si cand nu era suparat de ei. Si de multe ori vedea cu ochii cei trupesti chiar ingeri si diavoli, cum iau aminte la viata omeneasca, nevoindu-se fiecare din ei sa traga de partea sa pe oameni. Si atat de mare era la fapte bune, incat certa si batjocorea duhurile cele necurate si de multe ori le izgonea pe ele, aducandu-le aminte de surparea lor cea din cer si de chinul lor, in focul cel vesnic.
         Deci, s-a intamplat odata un lucru ca acesta: Doi diavoli s-au sfatuit sa vie la staretul Antonie, fericindu-l pe el, de vreme ce nimeni dintre ei nu mai cutezau sa se apropie de el cu gand rau, temandu-se ca nu cumva sa fie ranit de dansul, ca ajunsese staretul la nepatimire si la viata cea desavarsita si era daruit cu Preasfantul Duh. Deci, unul din diavoli a zis catre celalalt: „Zerefere (ca asa era numele acelui diavol), oare de s-ar pocai cineva de noi, l-ar primi pe el Dumnezeu la pocainta? Se poate una ca aceasta, sau nu?” Raspuns-a celalalt: „Si cine poate sa stie aceasta?” Iar Zerefer a zis: „Imi vei da voie sa merg la batranul Antonie, care nu se teme de noi, si sa ma incredintez de aceasta de la dansul?” Raspuns-a lui celalalt: „Du-te, dar te fereste cu dinadinsul, ca batranul este inainte vazator si va cunoaste ispitirea ta si nu va voi sa intrebe de aceasta pe Dumnezeu, insa, du-te, poate, cumva vei avea raspuns.”
         Si mergand Zerefer la Antonie, s-a inchipuit ca om si a inceput a plange si a se tangui inaintea lui. Iar Dumnezeu – vrand sa se stie ca El nu-Si intoarce fata de la nici unul din cei ce vor sa se pocaiasca, ci primeste pe toti cei ce alearga la El, si dand pilda si omului cu pacate grele, ca El, nu s-ar intoarce chiar si de la diavolul, incepatorul rautatii, de ar voi aceasta cu adevarat sa se pocaiasca – a tainuit, o vreme, sfatul dracesc batranului, ca sa nu-l cunoasca. Drept aceea, Cuviosul il vedea pe cel ce venise la dansul curat, ca pe un om, iar nu ca pe un diavol, si i-a zis: „Ce pangi asa, tanguindu-te din inima, omule, sfaramandu-mi inima si sufletul cu lacrimile tale cele multe?” Iar diavolul cel viclean a raspuns: „Eu, o Sfinte Parinte, nu sunt om ci diavol, pentru multimea faradelegilor mele.” Iar batranul l-a intrebat: „Si ce voiesti sa-ti fac frate?” (Ca socotea Cuviosul, ca pentru multa smerenie se numeste el pe sine diavol, Dumnezeu nearatandu-i lui ceea ce se facea). Si a zis diavolul: „De nimic alta nu ma rog tie, Sfinte Parinte, fara numai sa te rogi lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca sa-ti arate tie, adica, de ar primi pe diavol la pocainta, sau pocainta lui cu totul n-o ia in seama? Pentru ca daca va primi pe diavol, apoi ma va primi si pe mine, acela ce am facut lucruri asemenea cu el.” Iar batranul i-a raspuns: „Precum voiesti voi face, insa sa te duci astazi la casa ta, iar dimineata sa vii aici si-ti voi spune ce va porunci Domnul despre aceasta.”
         Deci, ducandu-se diavolul si sosind noaptea, si-a ridicat batranul cuvioasele sale maini spre cer si s-a rugat lui Dumnezeu, iubitorul de oameni, ca sa-i arate lui de ar primi pe diavolul, daca s-ar intoarce la pocainta. Si indata, ingerul Domnului, stand inaintea lui, i-a zis: „Asa graieste Domnul Dumnezeul nostru: pentru ce rogi a Mea stapanire pentru diavol? Pentru ca el este acela care a venit cu viclesug sa te ispiteasca.” Si a zis batranul catre inger: „De ce nu mi-a descoperit Domnul Dumnezeu, ci a ascuns aceasta de la mine, incat sa nu cunosc viclesugul dracesc?” Iar ingerul i-a zis: „Sa nu te tulburi de aceasta, caci este o minunata randuiala a lui Dumnezeu, spre folosul celor ce gresesc, ca, adica, sa nu se deznadajduiasca pacatosii, care fac multe faradelegi, ci sa vina la pocainta, stiind ca de la nici unul, care vine la El, nu se va intoarce Preabunul Dumnezeu, chiar cand ar veni insusi diavolul vrajmas, cu adevarat. Drept aceea, cand va veni la tine sa te ispiteasca si te va intreba, sa nu te smintesti de el, ci sa-i zici astfel: „Iata ca iubitorul de oameni Dumnezeu, niciodata nu se intoarce de la cel ce vine la El, chiar cand diavolul ar veni. Iata, El fagaduieste a te primi pe tine, numai de vei pazi cele poruncite de El. Iar, cand te va intreba: Care sunt cele poruncite de El?, sa-i zici, astfel graieste Domnul Dumnezeul: Te stiu pe tine cine esti si de unde ai venit ispitindu-ne, ca tu rautatea cea veche esti si nu poti sa fii bunatate noua, si incepator al raului de demult fiind, nu vei incepe acum a face binele. Ca, deprinzandu-te cu mandria, cum vei putea a te smeri la pocainta si a afla mila? Dar, ca sa nu ai acest raspuns in ziua judecatii, ca voiai sa te pocaiesti si nu te-a primit Dumnezeu, iata si tie iti pune pocainta bunul si milostivul Dumnezeu – numai daca vei voi – poruncindu-ti tie aceasta: Sa stai intr-un loc, vreme de trei ani, si, intorcandu-te spre rasarit, sa strigi cu glas mare, ziua si noaptea, si sa zici astfel: Dumnezeule, miluieste-ma pe mine, rautatea cea veche. Iar aceasta sa o zici de o suta de ori. Si iarasi alta rugaciune: Dumnezeule, mantuieste-ma pe mine, inselaciunea cea intunecata, la fel, de o suta de ori sa o zici. Si iarasi: Dumnezeule, miluieste-ma pe mine, uraciunea pustiirii, sa o zici de o suta de ori si asa sa strigi catre Domnul neincetat, ca nu ai trupeasca alcatuire, ca sa obosesti ori sa slabesti. Si, dupa ce vei savarsi aceasta cu gand smerit, atunci vei fi in randuiala ta cea dintai si te vei numara cu ingerii lui Dumnezeu. Si de va fagadui sa faca aceasta sa-l primesti pe el la pocainta. Dar stiu ca rautatea veche nu poate a fi bunatate noua. Si sa se scrie aceasta pentru neamurile viitoare, ca dintru, aceasta intamplare oamenii foarte lesne se vor incredinta sa nu mai deznadajduiasca de a lor mantuire. „Si ingerul, acestea zicand, catre Cuviosul Antonie, s-a suit la cer.
         Iar, a doua zi, a venit diavolul si a inceput sa se tanguiasca de departe, in chip de om, ca si cum plangea si, venind la batranul, i-a facut plecaciunea. Iar batranul, mai intai nu l-a vadit pe el, ci numai in mintea sa il ocara. Apoi Sfantul i-a zis: „M-am rugat Domnului Dumnezeului meu, precum ti-am fagaduit si te primeste la pocainta, de vei plini cele ce prin mine iti porunceste Stapanul si Atotputernicul.” Iar diavolul a zis: „Si care sunt cele ce a poruncit Dumnezeu sa le fac?” Iar batranul a raspuns: „Ti-a poruncit Dumnezeu acestea: Sa stai intr-un loc trei ani nemiscat, privind spre rasarit si strigand, ziua si noaptea, Dumnezeule, miluieste-ma pe mine, rautatea cea veche, zicand aceasta de o suta de ori. Si, iarasi, de o suta de ori, sa zici: Dumnezeule, miluieste-ma pe mine, uraciunea pustiirii, si, iarasi, de acelasi numar de ori: Dumnezeule, miluieste-ma, pe mine inselaciunea cea intunecata. Si cand le vei face acestea, atunci te vei numara a fi cu ingerii lui Dumnezeu, intru aceeasi slujba in care ai fost si mai inainte.”
         Iar Zerefer, lepadand indata acel inselator chip al pocaintei, a ras tare si a zis batranului: „O, calugare, de-as fi voit a ma numi eu insumi rautatea veche, uraciune a pustiirii si inselaciune intuneacata, apoi as fi facut aceasta de la inceput, ca sa ma fi mantuit. Acum, sa ma numesc eu insumi rautate veche? Nicidecum. Si cine ar zice aceasta? Pentru ca, pana acum, eu sunt minunat in ispravi si toti, de teama, se supun mie: cum, dar, as putea sa ma numesc eu singur uraciune a pustiiri, ori inselaciune intunecata? Nicidecum calugare, nu, ca inca stapanesc pe pacatosi si ei ma iubesc, eu sunt in inimile lor si ei umbla dupa voia mea, iar a fi rob netrebnic si prost in pocainta, asta nu voiesc, batrane, nu, nu asta sa nu fie, ca, adica, din cinstea cea mare, sa ajung intru atata necinste.” Si, zicand acestea, si strigand, diavolul s-a facut nevazut. Iar batranul, sculandu-se la rugaciune, a multumit lui Dumnezeu, zicand: „Adevarat ai zis, Doamne, ca rautatea veche nu poate fi bunatate noua si incepatorul rautatilor nu se face facator de bunatati noi.”
         Si aceasta, fratilor, nu in desert nu-am sarguit a le spune voua, ci ca sa cunoasteti bunatatea Stapanului si milostivirea Sa, ca daca El este gata, ca si pe diavolul sa-l primeasca la pocainta, apoi, cu cat mai mult pe om, pentru care Si-a varsat si sangele. Esti pacatos? Pocaieste-te, ca de nu, in primejdie esti a merge cu diavolul, in vesnica pierzare a gheenii, nu ca ai gresit, ca toti gresim si nu-i nimeni fara de pacat, decat numai unul Dumnezeu, ci pentru ca n-ai voit a te pocai si a te ruga Judecatorului inainte de sfarsitul tau. Iar daca, fugind de pacat, vei placea Domnului, o, de cate bunatati te vei indulci! Pentru ca, intorcandu-te la El inainte de sfarsit, vei afla pe Judecatorul milostiv si te vei invrednici fericirii si cu ingerii cei luminati te vei salasui, unde este frumusetea cea negraita a tuturor celor impacati cu Dumnezeu si veselia cea pururi fiitoare. Pe care si noua tuturor fie a le dobandi, prin Hristos Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururi si in vecii vecilor! Amin.

Cuvant din Istoria Bisericeasca a lui Socrat, Cartea 4, cap.23.

Au venit unii din cei intelepti la dreptul Antonie si au zis catre dansul: „Cum rabzi, o Parinte, lipsit fiind de mangaierea de la citirea cea din carti?” Si a raspuns Antonie catre dansii: „Cartea mea, o filosofilor, este firea celor nevazute si deschisa imi este, oricand voiesc sa citesc intr-insa.”
         Trebuie sa stiti, de asemenea, ca se afla si alte ispravi ale Cuviosului Antonie, precum si alte ispravi ale Cuviosului Antonie, precum si folositoare istorii despre dansul, de pilda: Cum a aflat pe Pavel Tebeul; Cum a primit pe alt Pavel, ce se numea „cel Simplu”, si cum l-a povatuit la calea mantuirii; Cum a vazut pe inger in chip de monah impletind cosnite, sculandu-se la rugaciune, si iarasi lucrand, apoi iarasi rugandu-se; Cum a vazut pe diavolul, intinzandu-si cursele sale prin lume si a auzit un glas ca numai smerenia scapa de cursele acelea. Si altele veti afla in Pateric despre Cuviosul acesta, ca si in viata sa, cea pe larg scrisa de marele Atanasie.
Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage17Ian.shtml

Cuvintele inteleptite de Dumnezeu ale Sf. Anonie cel Mare din Patericul Egiptean:

1. Avva Antonie, sezand odata in pustie, a venit in lenevie si in multa intunecare de ganduri si zicea catre Dumnezeu: Doamne, voi sa ma mantuiesc si nu ma lasa gandurile. Ce voi face in scarba mea? Cum ma voi mantui? Si, sculandu-se putin, a iesit afara si a vazut odata pe cineva ca pe sine sezand si impletind o funie, apoi sculandu-se de la lucru si rugandu-se, si iarasi sezand si impletind funia; apoi iarasi sculandu-se la rugaciune. Acesta era ingerul Domnului, trimis spre indreptarea si intarirea lui Antonie. Si a auzit pe inger zicand: asa fa si te mantuieste. Iar el auzind aceasta, a luat multa bucurie si indrazneala si facand asa se mantuia.

2. Zisu-ne-a noua Sfantul Antonie in invatatura sa, spre folosul nostru: un an am savarsit, rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi descopere locul dreptilor si al pacatosilor.
Iar intr-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicandu-mi: Antonie, scoala si vino! Si stiind eu pe cine mi se cade sa ascult, am iesit si uitandu-ma, am vazut pe cineva ca pe un urias, lung, negru, urat si infricosat stand si ajungand pana la nori, avand mainile intinse in vazduh, sub care era un iezer ca o mare. Si am vazut suflete zburand ca niste pasari zburand si cate treceau de la mainile lungului aceluia, se mantuiau si trecand de acolo, mergeau cealalta cale fara de grija; iar cate erau lovite de mainile lui, se opreau si cadeau in iezerul cel de foc. Si pentru cei ce zburau, scrasnea cu dintii sai, iar pentru cei ce cadeau jos, se bucura.

Si a fost glas catre mine, zicandu-mi: intelege ceea ce vezi! Acestia, pe care-i vezi ca zboara in sus, sunt sufletele dreptilor care nu s-au supus lungului aceluia si merg in Rai. Iar cel lung ce sta, este vrajmasul, care apucandu-i pe cei vinovati, ii opreste si nu-i lasa sa treaca, surpandu-i in iad, caci au urmat voii lui si au fost stapaniti de tinerea de minte de rau.

3. Zis-a avva Antonie: parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand: Doctore, vindeca-te mai intai pe tine.

4. Acest avva Antonie, cautand la adancul judecatilor lui Dumnezeu, a cerut, zicand: Doamne, cum unii traind putin, mor, iar altii prea imbatranesc? Si pentru ce unii sunt saraci, iar altii bogati ? Si cum cei nedrepti se imbogatesc, iar cei drepti sunt saraci ? Si a venit lui glas zicand: Antonie, ia aminte de tine, ca acestea sunt judecati ale lui Dumnezeu si nu-ti este tie de folos a le sti.

5. A intrebat cineva pe avva Antonie, zicand: ce, pazind eu, voi placea lui Dumnezeu ? Si raspunzand batranul, a zis lui: cele ce-ti poruncesc tie, pazeste-le! Oriunde vei merge, pe Dumnezeu sa-l ai inaintea ta intotdeauna. Si orice vei face, sa ai marturia din Sfintele Scripturi si ori in ce loc vei sedea, sa nu te misti degraba. Acestea trei pazeste-le si te vei mantui.

6. Zis-a avva Antonie catre avva Pimen: aceasta este lucrarea cea mare a omului, ca greseala sa sa o puna asupra sa inaintea lui Dumnezeu si sa astepte ispita pana la rasuflarea cea mai de pe urma.

7. Acelasi a zis: nimeni neispitit nu va putea sa intre in Imparatia Cerurilor. Ca, ridica, zice, ispitele si nimeni nu este care sa se mantuiasca.

8. Intrebat-a avva Pamvo pe avva Antonie: ce voi face ? Zis-a lui batranul: sa nu fii nadajduindu-te spre dreptatea ta, nici sa te caiesti pentru lucrul trecut; si stapaneste-ti limba si pantecele.

9. Zis-a avva Antonie: am vazut toate cursele vrajmasului intinse pe pamant si suspinand am zis ; oare cine poate sa le treaca pe acestea ? Si am auzit glas zicandu-mi: smerenia.

10. Zis-a iarasi: sunt unii care si-au topit trupurile lor cu nevointa si pentru ca nu au avut ei dreapta socoteala, departe de Dumnezeu s-au facut.

11. Zis-a iarasi: de la aproapele este viata si moartea. Ca de vom dobandi pe fratele, pe Dumnezeu dobandim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim.

12. Zis-a iarasi: precum pestii zabovind la uscat, mor, asa si calugarii, zabovind afara din chilie, sau petrecand cu mirenii, se slabanogesc catra taria linistei. Deci, trebuie, precum pestele la mare, asa si noi la chilie sa ne grabim; ca nu cumva zabovind afara, sa uitam pazirea cea din launtru.

13. Zis-a iarasi: cel ce sade in pustie si se linisteste, de trei razboaie este slobod: de auzire, de graire si de vedere; si numai catre acestea are a lupta, catre al desfranarii, sau al trandavirii.

14. Oarecari frati s-au dus la avva Antonie, ca sa-i vesteasca lui nalucirile care le vedeau si sa se invete de la dansul, de sunt adevarate, sau de la draci. Si aveau ei un magar si a murit pe cale. Deci, dupa ce au venit la batranul, apucand el mai inainte, le-a zis lor: cum a murit magarul pe cale ? Au zis lui: de unde stii, avvo ? Iar el le-a zis lor: dracii mi-au aratat. Si ei au zis lui: noi pentru aceasta am venit sa te intrebam, ca vedem naluciri si de multe ori se fac adevarate; nu cumva ne inselam ? Si i-a incredintat pe ei batranul din pilda magarului, ca de la draci sunt.

15. Era cineva, ce vana prin pustie dobitoace salbatice si a vazut pe avva Antonie glumind cu fratii si s-a smintit. Iar batranul vrand sa-l incredinteze pe el, ca trebuie cate putin sa se pogoare fratilor, i-a zis lui: pune sageata in arcul tau si intinde. Si a facut asa. Si a zis lui: intinde iarasi. Si a intins. Si iarasi i-a zis: intinde. Si a zis lui vanatorul: de il voi intinde peste masura, se frange arcul. Zis-a lui batranul: asa si la lucrul lui Dumnezeu, daca peste masura vom intinde cu fratii, degrab se rup. Deci trebuie cateodata si cate putin a ne pogora fratilor. Acestea auzind vanatorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la batranul, s-a dus. Si fratii intarindu-se, au mers la locul lor.

16. A auzit avva Antonie despre un calugar mai tanar, care a facut pe cale un semn ca acesta, adica vazand el pe oarecari batrani calatorind si slabind pe cale, a poruncit unor asini salbatici de au venit si au purtat pe batrani pana cand au ajuns la Antonie. Deci batranii au vestit acestea lui avva Antonie. Si a zis lor: mi se pare ca acest calugar este o corabie plina de bunatati, dar nu stiu de va ajunge la liman. Si dupa oarecare vreme avva Antonie incepe deodata sa planga si sa-si smulga perii si sa se tanguiasca. Ii zic lui ucenicii: de ce plangi, avvo ? Iar batranul a zis: mare stalp al Bisericii a cazut acum. Si zicea despre calugarul cel mai tanar. Ci mergeti, zicea el, pana la dansul si vedeti ceea ce s-a facut. Deci s-au dus ucenicii si l-au aflat pe calugar sezand pe rogojina si plangand pacatul pe care il facuse. Iar el vazand pe ucenicii batranului, le-a zis: ziceti batranului ca sa roage pe Dumnezeu sa-mi dea numai zece zile si nadajduiesc ca voi da raspuns, adica ma voi pocai. Si dupa cinci zile a murit.

17. Un calugar a fost laudat de frati, catre avva Antonie. Iar el, cand a mers la dansul, l-a ispitit de sufera necinste, si, aflandu-l ca nu sufera, i-a zis lui: esti asemenea unui oras, care dinainte este impodobit, iar dinapoi se jefuieste de talhari.

18. Un frate a zis lui avva Antonie: Roaga-te pentru mine ! Zis-a lui batranul: nici eu nu te miluiesc, nici Dumnezeu, daca tu insuti nu te vei sili si nu te vei ruga lui Dumnezeu.

19. Au mers odata niste batrani la avva Antonie si era avva Iosif cu dansii. Si vrand batranul ( Antonie ) sa-i cerceteze pe ei, a pus inainte un cuvant din Scriptura si a inceput de la cei mai mici a intreba care este cuvantul acesta si fiecare zicea dupa puterea sa. Iar batranul zicea fiecaruia: inca n-ai aflat. Mai pe urma de toti a zis catre avva Iosif: tu cum zici ca este cuvantul acesta ? Raspuns-a: Nu stiu. Deci a zis avva Antonie: cu adevarat a aflat calea, caci a zis nu stiu.

20. Oarecari frati s-au dus de la Schit la avva Antonie si intrand intr-o corabie sa mearga la el, au aflat pe un batran care si el voia sa mearga acolo, dar nu-l cunosteau fratii. Si sezand acela in corabie, graiau cuvinte de ale parintilor si din Scripturi si iarasi pentru lucrul mainilor lor. Iar batranul tacea. Si venind ei la vad, s-a aflat ca si batranul merge la avva Antonie. Si dupa ce au venit la avva, le-a zis lor ( Antonie ): buna tovarasie ati avut pe batranul acesta. A zis si batranului: buni frati ai aflat cu tine, avvo. Zis-a batranul: buni sunt, cu adevarat, dar ograda ( curtea ) lor n-are usa si cel ce voieste, intra in grajd si dezleaga asinul. Iar acestea zicea, insemnand, ca cele ce vin la gura, acelea graiesc.

21. S-au dus oarecari frati la avva Antonie si i-au zis lui: spune-ne noua cuvant, cum sa ne mantuim ? Zis-a lor batranul: ati auzit Scriptura ? Bine va este voua. Iar ei au zis: voim sa auzim si de la tine, parinte. Si a zis lor batranul: zice Evanghelia: de te va lovi cineva peste fata cea dreapta a obrazului, intoarce-i lui si pe cealalta. Zis-au lui: nu putem face aceasta. Zis-a lor batranul: de nu puteti intoarce si pe cealalta, macar pe aceea una s-o suferiti. Zis-au lui: nici aceasta nu putem. Zis-a batranul: daca nici aceasta nu puteti, nu dati in locul aceluia ce ati luat. Si au zis ei: nici aceasta nu putem. Deci, zis-a batranul, ucenicului sau: fa-le putina fiertura caci sunt neputinciosi. Daca aceasta nu puteti si aceea nu voiti, ce sa va fac voua ? De rugaciuni este trebuinta.

22. Un frate, dupa ce s-a lepadat de lume si a impartit averile sale saracilor, tinand putine pentru sine, a mers la avva Antonie. Si de aceasta instiintandu-se batranul, a zis lui: de voiesti sa te faci calugar, mergi in satul acela si cumpara carne, si pune-o imprejurul trupului tau gol si asa vino aici. Si facand fratele asa, cainii si pasarile ii rupeau trupul lui. Si venind el la batarnul, il intreba, de a facut cum l-a sfatuit. Iar acela, aratandu-i trupul lui rupt, sfantul Antonie i-a zis: cei ce se leapada de lume si voiesc sa aiba bani, asa fiind luptati de draci, se rup.

23. Unui frate odata i s-a intamplat ispita in chinovia lui avva Ilie si gonit fiind de acolo, s-a dus in munte la avva Antonie si ramanand fratele la dansul, l-a trimis la chinovie, de unde venise. Iar cei din chinovie vazandu-l, iarasi l-au gonit. Iar el s-a intors la avva Antonie, zicand: n-au voit sa ma primeasca, parinte. Deci l-a trimis batranul inapoi, zicand: o corabie s-a spart in mijlocul noianului si a prapadit povara si cu osteneala a scapat la uscat. Iar voi cele scapate la uscat voiti sa le inecati. Iar ei auzind ca avva Antonie l-a trimis, indata l-a primit.

24. A zis avva Antonie: socotesc ca trupul are miscare fireasca amestecata cu el, dar nu lucreaza de nu va voi sufletul, ci numai insemneaza in trup nepatimasa miscare. Este inca si alta miscare ce sta intru a hrani si a ingrasa trupul cu mancari si cu bauturi, din care fierbinteala sangelui zadaraste trupul spre lucrare. Pentru aceasta si zice Apostolul: nu va imbatati cu vin intru care este curvia. Si iarasi Domnul in Evanghelie, poruncindu-le ucenicilor, zicea: luati aminte sa nu se ingreuieze inimile voastre cu satiul mancarii si cu betia. Este inca si alta miscare la cei ce se nevoiesc, care se face din vrajmasia si zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a sti, ca trei sunt miscarile trupesti: una fireasca, alta din neluarea aminte a hranei si a treia de la draci.

25. A zis iarasi, ca Dumnezeu nu sloboade razboaiele peste neamul acesta ca peste cel vechi, caci stie ca sunt slabi si nu pot suferi.

26. Lui avva Antonie i s-a descoperit in pustie, ca in cetate este oarecine asemenea lui, doctor cu stiinta, care din prisosinta lui da celor ce au trebuinta si in toate zilele canta " Sfinte Dumnezeule " cu ingerii.

27. A zis iarasi: va veni vremea ca oamenii sa inebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu inebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor.

28. Oarecari frati au venit la avva Antonie si au pus inaintea lui un cuvant din cartea preotiei. Deci a iesit batranul in pustie si a mers avva Ammona pe urmele lui in ascuns, stiind obiceiul lui si dupa ce s-a departat batranul, stand la rugaciune a strigat cu glas mare: Dumnezeule, trimite pe Moise ca sa ma invete cuvantul acesta ! Si a venit glas vorbind cu dansul. Deci a zis avva Ammona: glasul care vorbea, l-am auzit, dar puterea cuvantului n-am inteles-o.

29. Trei parinti aveau obiceiul, in tot anul, de mergeau la fericitul Antonie. Si cei doi il intrebau pentru gandurile sale si pentru mantuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tacea, neintrebandu-l nimic. Iar dupa multa vreme i-a zis avva Antonie lui: iata, atata vreme ai de cand vii aici si nimic nu ma intrebi ! Si raspunzand fratele, i-a zis: destul imi este numai sa te vad, parinte.

30. Se spune, ca unul dintre batrani s-a rugat lui Dumnezeu sa vada pe parinti si i-a vazut pe ei fara avva Antonie. Deci a zis celui ce ii arata lui: unde este avva Antonie ? Iar el a zis lui: in locul unde este Dumnezeu, acolo este el.

31. Un frate a fost napastuit in chinovie pentru desfranare si sculandu-se a mers catre avva Antonie. Si au venit fratii de la chinovie ca sa-l caute pe el si sa-l ia si au inceput sa-l mustre, ca asa a facut. Iar el se indrepta, ca nimic de acest fel nu a facut. Iar dupa intamplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, cel ce se numea Kefala si a spus o pilda ca aceasta: am vazut pe marginea raului un om bagat in noroi pana la genunchi si venind unii sa-i dea mana, l-au cufundat pe el pana la grumazi. Si a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: iata om aevarat, care poate sa vindece si sa mantuiasca suflete. Deci umilindu-se ei de cuvintele batranului, au pus metanie fratelui.

32. Ziceau unii pentru avva Antonie, ca era purtator de duh, dar nu voia sa graiasca pentru oameni. Ci cele ce se faceau in lume si cele ce aveau sa vina, le vestea.

33. Odata avva Antonie a primit scrisori de la imparatul Constantin ca sa mearga la Constantinopol si socotea ce sa faca. Deci a zis catre avva Pavel, ucenicul lui: oare, trebuie sa merg ? Si a zis ucenicul lui: de vei merge, Antonie te vei chema; iar de nu vei merge, avva Antonie.

34. Zis-a avva Antonie: eu nu ma mai tem de Dumnezeu, ci il iubesc pe El. Ca dragostea scoate afara frica.

35. Acelasi a zis: totdeauna sa ai inaintea ochilor frica de Dumnezeu: sa-ti aduci aminte de cel ce omoara si face viu. Sa urati lumea si cele ce sunt intr-insa, sa urati toata odihna trupeasca, sa va lepadati de viata aceasta, ca sa vietuiti lui Dumnezeu. Aduceti-va aminte, ce ati fagaduit lui Dumnezeu. Ca cere aceasta de la voi in ziua judecatii: sa flamanziti, sa insetati, sa umblati in haine sarace, sa privegheati, sa va tanguiti, sa plangeti, sa suspinati cu inima voastra, sa va incercati de sunteti vrednici de Dumnezeu, sa defaimati trupul, ca sa va mantuiti sufletele voastre.

36. A mers oarecand avva Antonie la avva Amun in muntele Nitriei si dupa ce au vorbit unul cu altul, a zis catre el avva Amun: fiindca prin rugaciunile tale s-au inmultit fratii si voiesc unii dintr-insii sa zideasca chilii departe, ca sa se linisteasca, cat poruncesti sa fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici ? Iar el a zis: sa gustam la ceasul al noualea si sa iesim sa mergem prin pustie si sa socotim locul. Iar dupa ce s-au dus prin pustie, pana a venit sa apuna soarele, a zis catre el ( Amun ) avva Antonie: sa facem rugaciune si sa punem aici cruce, ca aici sa zideasca cei ce vor sa cladeasca chilii. Ca si cei de acolo cand vor veni la acestia, dupa ce vor gusta mica lor bucatica de paine la ceasul al noualea, asa sa vie si cei ce se duc de aici, acelasi lucru facand, sa ramana fara de tulburare, cand merg unii la altii. Si este departarea douasprezece semne.

37. Zis-a avva Antonie: cel ce bate bucata de fier, intai socoteste cu mintea ce va sa faca: secere, cutit sau topor ? Asa si noio trebuie sa socotim, care fapta buna uneltim, ca sa nu ne ostenim in desert.

38. Zis-a iarasi: supunerea cu infranare supune fiara.

39. Zis-a iarasi: stiu calugari, care dupa multe osteneli, au cazut, si intru iesire din minti au venit, pentru ca s-au nadajduit in lucrul lor si amagindu-se nu au inteles poruca celui ce a zis: intreaba pe tatal tau si iti va vesti tie.

40.  Zis-a iarasi: de este cu putinta, cati pasi face calugarul, sau cate picaturi bea in chilia sa, trebuie cu indrazneala sa le vesteasca batranilor, ca nu cumva sa greseasca intru dansele.

Sursa: http://biserica-maicaneasa.crestinortodox.ro/stiri/sfantul-antonie-cel-mare-in-patericul-egiptean-290

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.