REFERINŢE ISTORICE
In
iulie 1946 in timpul celui de al doilea razboi mondial, apar foarte
multe OZN-uri în Suedia si în alte tări nord-europene. Initial s-a presupus că obiectele
percepute în acest val sunt "meteori", apoi că ar fi "rachete"
(sau "rachete fantomă") sau chiar "bombe", si
uneori că sunt "un nou tip de navă spatială", capabilă de
miscări cu totul neobisnuite în spatiu si care nu lasă nici o urmă pe sol, nici
măcar atunci când par că aterizează.
În lunile iunie, iulie
si august 1947 este
inregistrat un alt val OZN insa in America.
Un alt val s-a manifestat în iulie
1948, cu aparitii în America si în Franţa. În Statele Unite niste piloti aflati în zbor de noapte
la bordul unui DC-3 al companiei Eastern Airline au văzut o navă de zbor în
formă de torpilă cu două rânduri de "hublouri", înconjurată de
un soi de aură albăstruie si emitând o coadă de flăcări portocalii. Tot in august 1948 s-au înregistrat numeroase
aparitii la Saigon si în alte părti ale Asiei de sud-est, ale
unui "obiect prelung în formă de peşte".
În 1952 a apărut primul val OZN cu adevărat
international, care s-a manifestat în aparitii repetate în S.U.A., Franta si
Africa de Nord. Apogeul acestui val l-au constituit două aparitii
senzationale ce s-au manifestat deasupra Casei Albe din Washington, D. C. si
deasupra Capitoliului, adică deasupra unor clădiri care se află sub permanentă
supraveghere radar. În septembrie, un alt val a cuprins Danemarca,
Suedia, Germania si Polonia de nord. În acelasi interval s-a comunicat în Franta
prima "aterizare" OZN, care include si prezenta unor
"omuleti".
În
anul 1954
a fost cel mai mare val OZN
international de până atunci. Franţa a fost practic
coplesită de aparitii comunicate zilnic pe parcursul lunilor septembrie,
octombrie si noiembrie.
În timpul valului francez au apărut
caracteristicile tipice ale întâlnirilor extraterestre de mai târziu:
ü "aterizări" OZN
(în
împrejurări bine descrise de cele mai multe ori),
ü fascicole luminoase
dinspre OZN înspre privitor,
ü oprirea motorului masinii
(martorului ocular) în vecinătatea locului aparitiei (OZN-ului),
ü mici fiinte ciudate
îmbrăcate în "costume de scafandri",
ü tulburări fizice si
psihice grave la martorii oculari
LITERATURA ŞTIINŢIFICO – FANTASTICĂ
Originile acestui gen de
literatură sunt plasate la începuturile secolului XIX:
· Edgar Allan Poe, care combină un stil de un realism foarte
persuasiv cu o substantă narativă atinsă întotdeauna de "misterios"
si de "ocult".
· Mary Wollstonecraft Shelley, contemporana lui Poe, scriitoarea care, în cartea sa
"Frankestein, or the Modern Prometheus" (Frankestein sau
Prometeul modern) combină stiintă fantezistă si ocultism într-un mod ce
caracterizează multe scrieri stiintifico-fantastice de atunci încoace.
· Jules Verne
· H. G. Wells
Pe
baza literaturii SF, au apărut si filmele SF ieftine si de senzatie ale anilor
'50 pentru a se ajunge în zilele noastre
la filme
"de idei", cum ar fi Odiseea spaţială
2001, Războiul stelelor,
sau Întâlnirea de gradul III, fără a mai mentiona unul din cele mai
lungi si mai gustate seriale de televiziune americane, Star Treck.
Filozofia
sau ideologia care stă la baza spiritului sf ar putea fi rezumată astfel:
1. Religia în sens traditional este fie cu totul
absentă, fie prezentă în mod accidental sau artificial. Chiar ca formă
literară, SF-ul este produsul unei perioade "post-crestine" (asa cum
este cazul povestirilor lui Poe si Shelley). Universul SF este cu totul
secularist, desi în el se amestecă adesea nuante oculte sau orientale.
"Dumnezeu", atunci când este mentionat, este prezentat
ca o putere vagă si lipsită de contur, iar nu ca o fiintă
personală (de ex. "Forta" din Războiul Stelelor, o
energie cosmică care are atât un aspect pozitiv cât si unul negativ).
2. În centrul universului SF nu se mai situează
Dumnezeu, ci omul, dar nu omul asa cum îl cunoastem noi astăzi, ci asa
cum va "deveni" el în viitor, conform mitologiei evolutioniste
moderne. Desi eroii povestirilor SF sunt în general oameni obisnuiti, nu ei
sunt cei care ies în prim plan, ci "supraoamenii" ce reprezintă rase "supraevoluate" ale
viitorului (sau uneori ale trecutului) care de cele mai multe ori provin
"din alte galaxii".
Iată câteva dintre caracteristicile acestor
fiinţe "supraevoluate" ale
viitorului:
ü comunicarea prin
telepatie,
ü capacitatea de a zbura,
de a apărea si a dispărea,
ü transformarea aspectului
unor obiecte sau crearea de scene si creaturi iluzorii prin "gândirea
pură",
ü miscarea la viteze ce
depăsesc cu mult mijloacele tehnologiei moderne,
ü capacitatea de a supune
alte persoane propriei vointe,
ü propovăduirea unei
filozofii "spirituale" care se plasează "dincolo de orice
religie" si care promite sosirea unui timp în care "inteligentele
avansate" nu vor mai depinde de materie.
ü calităti
"mântuitoare„ şi „binevoitoare” care vor să conducă oamenii în "progresul lor
evolutiv".
Toate
aceste
lucruri se obtin prin practici sataniste si vrăjitoresti tipice.
POZIŢIA CERCETĂTORILOR
Căpitanul Edward Ruppelt, primul director al "Cărţii Albastre" a mărturisit că:
"dacă scopul Fortelor Aeriene a fost acela de
a crea si mai multă confuzie în jurul acestui fenomen, atunci ei nu ar fi putut
face o treabă mai bună... Se poate vorbi despre o confuzie organizată în
abordarea acestei probleme... Totul în acest raport se bazează pe premisa că
de fapt nu există OZN-uri„
Raportul Condon contine câteva explicatii
"clasice" ale Fenomenului OZN:
"această aparitie neobisnuită trebuie
considerată asadar ca făcând parte dintr-o categorie de fenomene aproape cu
sigurantă naturale, dar care sunt atât de rare, încât nu au putut fi descrise
sau evaluate până la momentul aparitiei lor, sau de la acel moment
înainte".
În cei 22 de ani de investigatii, "Cartea
Albastră" a reunit totusi peste 12.000 de cazuri de fenomene OZN, dintre care 25% au rămas "neidentificate"
Dr. Felix U. Ziegel de la Institutul de
Aviatie din Moscova într-un articol din revista sovietică Smena afirma: "radarul sovietic
receptionează obiecte zburătoare neidentificate încă de acum 20 de ani„
Astronomul armean Victor
Ambartsumyam a condus o conferintă stiintifică (sovietică) pe tema
"Civilizatii Spatiale„. El sublinia urgenta unor
studii preliminare privind problemele stiintifice si tehnice ridicate de
comunicarea cu astfel de "civilizatii" a căror existentă el o
considera de la sine înteleasă. În anul următor însă,
tema OZN-urilor a fost din nou interzisă în Uniunea Sovietică, iar de atunci
cercetătorii sovietici îsi comunică rezultatele colegilor lor din vest doar pe
căi neoficiale.
Profesorul
Brad Steiger de la Universitatea
statului Iowa: "Avem de-a face aici cu un fenomen parafizic multidimensional, ale
cărui rădăcini tin de sfera planetei Pământ" (Canadian UFO Report, Summer,
1977)
Dr. Allen Hynek a
arătat clar că de cele mai multe ori persoanele care declară asemenea întâlniri
sau observări nu sunt nici sectanti superstitiosi si nici oameni needucati sau
labili psihic. Dimpotrivă, relatările
cele mai coerente si mai precise vin din partea unor oameni normali si
responsabili (adesea de formatie stiintifică).
Philip Klass "demască" cu delectare fenomenul OZN, si trage
concluzia, în urma câtorva investigatii, că OZN-urile sunt fie fenomene
naturale, fie falsuri grosolane. Investigatiile sale l-au convins că
"ideea unor nave spatiale miraculoase apartinând altor civilizatii este un
basm confectionat pe măsura mentalitătii
adulte".
Dr. Jaques Vallee, un cercetător francez
care în prezent locuieste în California, expert în astrofizică si în stiinta
computerelor, membru in comisiile de investigare
stiintifică a rapoartelor referitoare la OZN-uri afirma:
·
desi obiecte zburătoare ciudate au mai fost observate în
secolele trecute, "istoria lor modernă" începe odată cu transformarea
lor într-un fenomen de masă, adică odată cu anii celui de-al doilea Război
Mondial si de atunci înainte.
·
OZN-urile ajung să dispară si să apară în loc să decoleze
si să aterizeze cu viteze mari; alteori au loc "vindecări
miraculoase" în prezenta lor sau când cineva este expus la lumina emisă de
ei.
·
"Întâlnirile de gradul III" au dus si la
leucemie, precum si la boli produse de radiatii; adesea efectele produse asupra
psihicului sunt tragice: deteriorarea pesonalitătii, dementă, sinucidere
·
Dintre cele aproape 1250 de cazuri de întâlniri
extraterestre la mică distantă descrise de Dr. Jacques Vallee, 750 mentionează
aterizarea unei nave spatiale, si mai mult de 300 dintre acestea specifică
prezenta "humanoizilor" în interiorul sau în jurul navei; o treime
din aceste cazuri sunt documentate de mai multi martori pentru fiecare caz în
parte.
·
Dr. Vallee se întreabă dacă nu cumva ideea cu
"vizitatorii din spatiul cosmic" este o pură diversiune, având "scopul
precis de a disimula natura infinit mai complexă a tehnologiei, care mai ales
dă amploare acestor fenomene". El crede că "de fapt noi nu avem
de-a face cu valuri succesive de vizitatori extraterestri; noi ne confruntăm de
fapt cu un sistem de control". "De fapt prin "Întâlnirile de
gradul III" se realizează un foarte eficace sistem de control al
convingerilor si credintelor individului".
·
Dr. Vallee remarcă similaritatea dintre întâlnirile
extraterestre si diferitele ritualuri oculte de initiere din budismul zen care "predispun mintea" la "nou
set de structuri simbolice". Toate acestea indică în opinia lui trecerea
"la o nouă formă de religie".
Sporirea si intensificarea "componentei
psihice" a întâlnirilor extraterestre i-a determinat pe cercetători să le
asemene pe acestea cu fenomenele oculte, care produc efecte psihice
asemănătoare cu cele declansate de aparitia OZN-urilor (The Invisible College).
Multi cercetători au remarcat asemănarea dintre
fenomenele OZN si spiritismul secolului al XIX-lea, în care fenomenele psihice
se combină cu efecte fizice stranii, "tehnologia" acelora fiind
desigur mai primitivă. În general, în anii '70 a început să dispară distinctia
între fenomenele OZN "propriu-zise", sau "normale", si diferitele
culte OZN, si aceasta datorită faptului că în această decadă omenirea a devenit
din ce în ce mai receptivă la practicile oculte.
POZIŢIA BISERICII ORTODOXE
Abandonând credinţa
în Iisus Hristos, omenirea îşi caută acum
"mântuitori" în spaţiul extraterestru. De aceea, se vorbeşte astăzi de rasa de
extratereştri cu chip uman numită „reptilieni”. Există însă reptilieni?
Din
experienţa Părinţilor Bisericii ştim că demonii pot lua tot felul de chipuri:
de ingeri, a Mântuitorului sau a Maicii Domnului, a persoanelor sfinte sau a
cunoscuţilor şi chiar a obiectelor. Scopul lor este înşelarea oamenilor şi
despărţirea lor de Hristos (pierderea mântuirii).
Apariţiile
de OZN-uri pot fi nişte iluzii demonice, dar nu se exclude posibilitatea ca
ştiinţa umană să fi evoluat atât de mult încât oamenii înşişi să creieze aceste
obiecte.
Literatura ortodoxă oferă numeroase exemple de
manifestări demonice, care se potrivesc perfect cu scenariul întâlnirilor
extraterestre: fiinte si obiecte concrete (adică prezente si contrafaceri
demonice) care "apar" si "dispar" brusc, care au
întotdeauna menirea de a înspăimânta si semăna confuzie între oameni, ducându-i
în final la distrugere.
În
secolele trecute astfel de întâmplări adevărate despre actiunile drăcesti nu
uimeau pe nimeni (pentru că omenirea acelor vremuri era constientă de
realitatea puterii diavolului - n. tr.). Astăzi însă, unul din semnele crizei
spirituale la care asistăm, constă din aceea că omul modern, în pofida
"iluminismului" si a "întelepciunii" sale, fiind confruntat
din nou cu astfel de experiente nu mai este capabil să si le explice, pentru că
a pierdut trăirea vietii duhovnicesti care să-l ajute la aceasta.
„Potrivnicul
vostru, diavolul, umblă,
răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8)
„Izbăveşte-ne
pe noi de cel viclean” (Matei 6, 13). Il numeşte: pe diavol „cel viclean” şi ne
îndeamnă să ducem neîncetat razboi cu el şi,
pe lângă aceasta, ne arată că
viclenia nu este proprie după fire, de
vreme ce nu este o trăsătură a firii noastre, ci urmarea alegerii pe care am
făcut-o.
Trupurile
extratereştrilor sau „Umanoizii” pot fi tot nişte înşelări demonice, dar pot fi şi nişte
creaţii ale oamenilor prin clonare care sunt puse la dispoziţia demonilor prin
vrăjitorie şi ocultism. Se spune că în vreumurile din urmă Antihristul va învia
morţii însă în trup nu va fi sufletul omului ci un demon care va controla trupul.
Reptilienii sau aşa zişii extratereştri cu chip uman sunt defapt
nişte oameni demonizaţi. Aceştia în realitate conduc lumea nu după voia lui
Dumnezeu ci după voia diavolului. De aceea, şi Mântuitorul Iisus Hristos îl
numea pe diavol: „Stăpânitorul acestei lumi” (Ioan
14, 30). Cultul satanic din păcate este cultul marilor conducători ai lumii (IlLUMINATI).
Observăm
că "Întâlnirile
de gradul III" sunt în mod vizibil legate de fenomenele paranormale sau
oculte. Uneori, cu putin înainte de a întâlni OZN-uri, cei care urmează a fi
protagonistii lor visează lucruri ciudate, sau aud bătăi în usa în
conditiile în care nu se află nimeni în apropiere, sau primesc vizite
ciudate după aceea; unii primesc mesaje telepatice de la cei din
interiorul OZN-ului. Aici, se vede clar
lucrarea diavolului care bântuie şi tulbură oamenii.
OZN-urile chiar ajung să dispară
si să apară în loc să decoleze si să aterizeze cu viteze mari. Demonii când se arătau în chip de îngeri dispăreau
brusc când erau depistaţi. Alteori au loc "vindecări
miraculoase" în prezenta lor sau când cineva este expus la lumina
emisă de ei. Şi demonii pot vindeca după
cum spunea Sf. Paisie Aghioritul bolile pe care el însuşi le-a adus oamenilor.
Şi vrăjitorii fac vindecări miraculoase dar în condiţiile prezentate anterior. Alteori însă
"Întâlnirile de gradul III" au dus si la leucemie, precum si
la boli produse de radiatii; adesea efectele produse asupra psihicului
sunt tragice: deteriorarea pesonalitătii, dementă, sinucidere. Iată cu câtă viclenie caută diavolul să îl distrugă
pe om şi să îl păcălească.
Cu
toate că trăim în secolul 21 şi ne considerăm evoluaţi şi tehnic şi mental,
oamenii sunt in continuare prea fascinaţi de paranormal. Ei caută minuni, dar
în afara Bisericii, în afara credinţei în Hristos. Fenomenul OZN vine să le
„hrănească” această căutare. Este ca o hrană surogat care nu hrăneşte ci
dimpotriva otrăveşte, ucide sufletul.
"Antihrist va face mai cu seamă minuni în
văzduh, adică acolo unde îsi are satan împărătia. Minunile vor izbi cel mai
tare simtul văzului, pe care îl vor fermeca si însela. Sfântul Ioan Teologul,
văzând în duh semnele ce au să fie înaintea sfârsitului lumii, afirma că
Antihrist va face semne mari încât si foc să pogoare din cer, pe pământ,
înaintea oamenilor (Apoc. 13,13). Sfânta Scriptură indică această minune ca
fiind cea mai mare dintre minunile lui Antihrist, iar locul aparitiei ei este
văzduhul. Va fi un spectacol splendid si înfricosător„(Filocalia, "Cele trei feluri de pază").
„Toate înselăciunile
diavolesti au în comun faptul că, dacă li se dă cea mai
mică atentie, ele devin periculoase
lăsând o
influentă rea".
Mii de indivizi care au intrat "în
legătură" cu OZN-uri sau care au fost pur si simplu martori oculari, au
simtit pe pielea lor efectul acestui înfricosător adevăr; iar dintre acei care
s-au lăsat coplesiti de acest fenomen, putini au scăpat. Chiar cercetătorii
care nu-si afirmă nici o apartenentă religioasă avertizează în termenii cei mai
categorici opinia publică împotriva acestui pericol.
John Keel, de exemplu, spune:
"Să nu tratăm cu usurintă fenomenul extraterestru; a te juca cu el este ca
si cum te-ai juca cu magia neagră. Acest fenomen îi seduce mai ales pe cei
neurotici, pe creduli si pe imaturi. El poate duce la schizofrenie
paranoică, la demonomanie si chiar la sinucidere - după cum
s-a si întâmplat într-un număr de cazuri. Cea mai usoară curiozitate la adresa
fenomenelor extraterestre se poate transforma într-o obsesie distructivă. Din
această cauză recomand energic părintilor să le interzică aceste preocupări
copiilor lor. Educatorii si alte categorii de adulti să nu încurajeze
astfel de interese la adolescenti" (OZN - Operatiunea Calul
Troian).
CONCLUZII
·
Literatura SF a
creat imaginea unor fiinţe cu puteri paranormale, care depăşesc normalul. Multe
dintre ele au insă influenţe oculte.
·
Oamenii au creat
o adevărată poveste care este prezentată ca adevărată. Daca Creştinismul şi
cărţile creştine au fost scrise sub inspiraţia Sf. Duh, Fenomenul OZN şi
cărţile SF sunt de inspiraţie demonică.
·
Farfuriile
zburătoare fie sunt creaţii ale oamenilor ţinute secret, fie sunt apariţii
demonice. La fel si trupurile extratereştrilor: sunt fie apariţii demonice fie
trupuri create prin clonare de oameni şi posedate de demoni.
·
Demonii pot lua
chip de oameni, de ingeri si chiari de obiecte.
·
Oamenii au ajuns
să fie atât de fascinaţi de acest Fenomen, uitând aproape definitiv de Hristos
şi de mântuirea lor.
·
Scopul creării
acestui Fenomen este pregătirea omenirii pentru primirea lui Antihrist.
BIBLIOGRAFIE:
1.
Sfanta Scriptura, Editura IMBOR, Bucuresti, 2004
2.
Pr. Serafim Rose, „Ortodoxia si religia viitorului”,
http://www.sfaturiortodoxe.ro/religiaviitorului8.htm
SHARE
Un comentariu:
Frumos articol! Știm că este foarte posibil să fie infinit. Deși este infinit, mi-e greu să cred că Dumnezeu a mai binecuvântat o altă ființă decât pe om. Normal, există mulți pierduți care își caută izbăvirea în alte dimensiuni uitând de Dumnezeu.
Trimiteți un comentariu