Pages - Menu

7/21/2015

E-uri cancerigene in paine. Care sunt marcile fara euri


Românii sunt campioni europeni la consumul de pâine, reuşind să-i detroneze pe nemţi sau pe francezi, care ocupă locurile imediat următoare. Spre deosebire de ei, însă, românii cumpără de pe rafturile magazinelor pâine feliată care conţine aditivi alimentari şi coloranţi, numărul de E-uri variind între zero şi cinci, în funcţie de producător.

Cel puţin aşa arată cel mai recent studiu derulat de Asociaţia Română pentru Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS), în care voluntarii au analizat etichetele a 20 de produse de tip pâine feliată comercializate la noi.

 Astfel, aceştia au constatat că E-uri se găsesc în pâinea feliată din măcis integral de grâu GoodMills Romania (5 E-uri), în toastul integral Kaufland Romania (2 E-uri), în toastul integral Romania Hypermache (1 E), în pâinea la tavă din făină Integrală Boromir (3 E-uri), în pâinea integrală feliată Dobrogea Grup (1 E), în pâinea aleasă cu faină integrală Karamolegos Bakery Romania  (2 E-uri), în toastul cu făină integrală Karamolegos Bakery Romania (2 E-uri), în painea cu făină integrală Karamolegos Bakery Romania  (4 E-uri), în toastul cu făină integrală Vel Pitar (5 E-uri), şi în pâinea toast Integral Titan (4 E-uri).   

Vestea bună este că în urma analizei s-a demonstrat că jumătate din produse sunt lipsite de E-uri, spune Sorin Mierlea, preşedintele ANPCPPS.   

„Lumea preferă pâinea proastă şi ieftină”  

Nutriţioniştii susţin că în general pâinea fără E-uri este mai scumpă, şi de aceea mai puţin consumată. „Pâinea poate fi pregătită şi în casă. Din ce ştim de la producători, pâinea bio, care nu are E-uri, nu se cumpără şi rămâne la raft. Este adevărat că este mai scumpă. Lumea preferă pâinea proastă şi ieftină, ăsta e adevărul”, a declarat doctorul Corina Zugravu, specialist în sănătate publică.  
 La rândul lui, profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte, nutriţionist şi diabetolog, arată că dacă pâinea ar fi consumată în cantităţi mici, E-urile din ea nu ne-ar afecta sănătatea. „Aditivii din pâine, dacă sunt puţini, nu influenţează starea de sănătate. Problema se pune în momentul în care cantitatea de pâine consumată de o persoană este foarte mare. Excesul nu este bun”, a explicat medicul.   

97 de kilograme, consumul de pâine pe cap de locuitor  

Specialiştii afirmă, la unison, că pâinea este aliment de bază în România, adăugând că se consumă 97 de kilograme de pâine pe cap de locuitor într-un an. Asta în timp ce în Cipru se consumă 74 de kilograme de pâine pe cap de locuitor, iar în Marea Britanie doar 14 kilograme de pâine pe cap de locuitor pe an. „Noi suntem mari pâinişti, nu e nici bine, nu e nici rău, e o particularitate a poporului român, dar nu este obligatoriu să aibă o legătură directă cu creşterea în greutate”, a spus Corina Zugravu.   
De altfel, medicul Gabriela Roman, preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Obezităţii, arată că nu sunt diferenţe semnificative între consumul de pâine din mediul rural şi cel din mediul urban. „Copiii, în schimb, preferă pâinea, mai ales dacă provin din familii unde se cumpără frecvent acest produs. De aceea contează dacă fac mişcare şi contează şi ce pun pe felia respectivă”, a precizat Roman, adăugând că peste 50% din populaţia noastră are o greutate crescută.  

Câte felii de pâine trebuie consumate la o masă   

Aceasta a subliniat că obezitatea este prezentă la 10% dintre adulţii care au până în 39 de ani, în timp ce pe categoria de vârstă 40 - 59 de ani, procentul creşte la 30%. În ceea ce priveşte persoanele trecute de 60 de ani, peste 40% dintre ele sunt obeze, însă consumul de pâine nu este prezent între factorii care au condus la aceste probleme de sănătate.  

Specialiştii susţin că ideal ar fi să consumăm între 30 şi 50 de grame de pâine la o masă, deci cam 2-3 felii subţiri. „Un om care are activitate fizică intensă şi care arde zilnic 3.000 de calorii poate mânca şi două pâini fără să se îngraşe. În cazul sedentarilor, situaţia este complet diferită”, a conchis Ionescu-Târgovişte.   

Pâinea feliată cu 0 E-uri    

Zece din produsele analizate în cadrul studiului sunt lipsite de E-uri, arată ANPCPPS. Totodată, aceste zece produse au în conţinut şi cantităţi mai mici de grăsimi, proporţia variind între 0,15g/100g şi 4,9g/100g.  

• Paine cu faină integrală de grâu (SC Carrefour Romania SA),
• Toast integral cu făină măciniş integral (SC Dobrogea Grup SA),
• Pâine feliată (SC Dobrogea Grup SA), 
• Pâine cu faină integrală (SC Grewe SRL),
• Integrala oltinească (SC Oltina Impex Prod Com SRL), • Toast Integral (SC Smart Food SRL),
• Pâine grâu întreg (SC Vel Pitar SRL), 
• French toast cu făină integrală (SC Vel Pitar SRL),
• Grâu Întreg-rotundă(SC Vel Pitar SRL),
• Grâu Întreg-franzelă (SC Vel Pitar SRL).


Sursa: adev.ro/nrsnv5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.