Asociaţia Profesorilor
de Istorie din Neamţ cere printr-o scrisoare deschisă prevederea în
planurile-cadru de învăţământ a minim două ore de istorie pentru clasele V-XII,
indiferent de profil şi filieră.
Propunerile lansate în dezbatere publică de Ministerul
Educaţiei cu privire la planul-cadru pentru învăţământul gimnazial nu îi
mulţumesc în niciun fel pe profesorii de istorie. Asociaţia reprezentativă a
dascălilor care predau această disciplină în judeţul Neamţ a luat atitudine
printr-o scrisoare deschisă în care condamnă „dezinteresul total faţă de
problema formării conştiinţei naţionale la tineri, faţă de valorile naţionale
şi universale, faţă de memoria identitară“.
Cea mai mare doleanţă a profesorilor este introducerea a
minim două ore de istorie pe săptămână în planul-cadru al învăţământului la
gimnaziu, o cerinţă care nu este respectată în nici una din cele trei variante
propuse de Ministerul Educaţiei pentru clasele V-VII. „Nu este nici prima, nici
ultima acţiune pe care o facem. În septembrie am avut un proiect la care au
participat oameni de seamă, istorici, profesori universitari care s-a finalizat
cu Memorandum-ul de la Neamţ, unde s-au identificat carenţele educaţionale
provocate de numărul redus de ore de istorie pentru învăţămîntul gimnazial şi
liceal. Acel apel nu a avut rezultat, am lansat şi această scrisoare deschisă
şi am consulatat şi colegii din ţară, iar marţi, 12 ianuarie voi trimite
punctul lor de vedere la minister“, spune Elena Preda, inspector şcolar şi
cadru didactic la Colegiul Naţional Ştefan cel Mare din Târgu Neamţ, titrează
Adevărul.ro.
“Sunt tăiate elementele identitare ale poporului român: limba
română şi istoria”. Profesorii din Neamţ susţin că au încercat să aducă toate
argumentele posibile pentru reintroducerea a măcar două ore de istorie pe
săptămână la gimnaziu, însă eforturile lor au fost în zadar.
„Suntem singura ţară din Europa unde istoria se predă o oră
pe săptămână, România a ajuns la pragul de jos al demnitătii naţionale. Ultima
dată au fost două ore în anul şcolar 1995-1996, acum 20 de ani. Pe noi ne
deranjează că sunt tăiate exact elementele identitare ale poporului român: limba
română şi istoria. Acum văd că apar probleme şi cu limba latină“, mai spune
profesoara Preda.
În scrisoarea deschisă a Asociaţiei profesorilor de istorie
din Neamţ se solicită să se prevadă în planurile-cadru de învăţământ, la toate
clasele, începând de la a V-a şi până la a XII-a, indiferent de profil şi
filieră, a două-trei ore de istorie. O altă cerere este introducerea ca probă
obligatorie la examenul de bacalaureat la toate profilele şi filierele de la
nivel liceal. Între cele şapte puncte se cere refacerea curriculei de istorie –
programele pentru clasele de la a IV-a la a XII-a, cu respectarea principiului
cronologiei istorice care să includă şi referiri la valori şi simboluri perene
româneşti, la rolul Bisericii în istoria naţională şi principalele etape ale
culturii româneşti.
Așteptăm reacții hotărâte și de la profesorii de istorie din
Cluj-Napoca, dacă mai au demnitate și nu sunt toți bursieri Soroș sau
absolvenți de cursuri de vară de la Budapesta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.