Analiza diversitatii

Diversitatea este definită în primul rând de nota distinctă sau diferită a lucrurilor dintr-o anumită categorie. Ceea ce face să se distingă ceva în raport cu altceva. Diversitatea este „caracterul sau însuşirea a ceea ce este divers („care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite”. Sinonime: varietate, felurime; diferit, variat, felurit” (DEX). Cred că este foarte util pentru înţelegerea unei noţiuni, considerarea acesteia prin raportare la noţiunile în funcţie de care se definesc. Considerarea sinonimelor şi a  antonimelor este o cale de a defini orice noţiune. Vom încerca acest lucru.

a.                            Diversitatea şi specificitate. Prima notă definitorie a diversităţii este specificitatea sau particularitatea. Ceea ce face diferenţa sau ceea ce face ca un lucru să se distingă de altul sunt trăsăturile lui specifice sau particulare, ceea ce-l particularizează în raport cu alt lucru, ceea ce este diferit, altfel.

b.                            Diversitate şi unicitate sau alteritate. Într-un anume fel, diversitate punctează unicitatea sau alteritatea unui lucru sau unei realităţi prin raportarea acesteia la lucrurile sau realităţile care aparţin aceleaşi categorii. Diversitatea este o condiţie a identităţii proprii. Dacă între două lucruri nu există nici o diferenţă ele nu pot fi identificate separat, decât împreună. În acest caz, se spune că nu au identitate. Identitatea este dată întotdeauna de nota specifică, la toate nivelurile. Făptura vie o identifici prin faptul că se mişcă (se naşte, creşte şi moare) spre deosebire de făptura care nu are viaţă (piatra, de ex..). Pe animale le identifici între făpturile vii, prin ceea ce le diferenţiază de plante, de exemplu. Mamiferele sunt identificate între animale prin ceea ce le diferenţiază de celelalte, faptul că nasc pui vii şi-i hrănesc cu laptele lor. Omul se identifică de celelalte mamifere prin ceea ce-l diferenţiază de acestea: poziţie verticalo, gândire, limbaj articulat etc. Bărbatul se identifică prin ceea ce are el diferit faţă de femeie. Fiecare om este diferit de ceilalţi, este unic, de fapt. Omul este diferit în toate de ceilalţi oameni, deşi întru toate este asemenea celorlalţi. Pentru a identifica un om, ar trebui să-i numim nu câteva caracteristici specifice, ci pe toate, lucru care ar fi imposibil. De aceea, singura modalitate de a identifica un om este de a-i da un nume. Îl putem identifica Prin intermediul numelui sau prin intermediul altor nume de referinţă pentru respectivul (ale părinţilor, fraţilor sau prietenilor). Paradoxal identitatea şi alteritatea şi  unicitatea  sunt noţiuni sinonime. Identitatea nu este dată de ceea ce este identic, ci de ceea ce este diferit.

c.                             Diversitate şi categorie (specie). A doua notă caracteristică principală a diversităţii este apartenenţa comună la o categorie sau specie comună a lucrurilor considerate ca diferite, considerarea lor din perspectiva unei categorii comune. Pentru a vorbi despre diversitate trebuie să considerăm lucrurile diverse în funcţie de un gen proxim sau de o categorie comună. Putem vorbi despre diversitatea oamenilor, raportându-ne la categoria om. Nu putem vorbi despre diversitatea oamenilor şi a animalelor la un loc, decât raportându-le la o categorie, evident mai largă care îi cuprinde şi pe oameni şi celelalte animale. Putem vorbi despre diversitatea mamiferelor raportând şi pe om şi animalele la categoria mamiferelor.

d.                           Diversitate şi identitate. În creaţie nu exist, însă, identitate absolută la nici un nivel. La nivelul creaţiei în forma ei neprelucrată, nu putem vorbi aşadar despre două sau mai multe lucruri absolut identice. Două frunze nu se aseamănă: există un detaliu în care se diferenţiază. Cu atât mai puţin doi oameni. Există întotdeauna o mulţime de detalii cu relevanţă mai mare sau mai mică pentru identitatea fiecăruia şi pentru diversitatea omenirii. În această situaţie, relaţia dintre diversitate şi identitate este una de exclusivitate reciprocă. Acolo unde este identitate absolută nu poate exista diversitate, iar acolo unde este diversitate nu poate exista identitate absolută. În lumea creată de Dumnezeu nu există identitate absolută, ci diversitate absolută, fiecare componentă a lumii create fiind în felul ei unică. Perspectiva are în vedere considerarea exterioară a lucrurilor. Cred că, în ceea ce priveşte lume moleculară, componentele organelor sau ale organismelor, este posibil să aflăm, elemente identice. Noi avem în vedere însă făpturile în întregimea lor.  

e.                            Diversitate şi asemănare.  În schimb stau împreună, în mod necesar, diversitatea şi asemănare. Lucrurile diverse sau variate sau felurite sunt în mod necesar şi asemănătoare într-un procent foarte mare. Asemănarea şi diversitatea sunt concepte care se definesc reciproc: asemănare presupune diversitatea, iar diversitatea presupune asemănarea. Asemănarea indică tocmai lipsa identităţii absolute dintre două sau mai multe lucruri.  

f.                             Diversitate şi pluralitate. O a treia notă caracteristică a diversităţii este pluralitatea sau multitudinea. Nu putem vorbi despre diversitate decât având în vedere un număr mai mare de lucrări sau realităţi care aparţin unei categorii unitare. Diversitatea include pluralitatea sau multitudinea. Pluralitatea sau multitudinea este o componentă necesară a diversităţii dar nu suficientă. O mulţime, deci o pluralitate, poate fi alcătuită din componente identice sau diverse. Putem vorbi despre diversitate în situaţia în care lucrurile componente ale unei mulţimi nu sunt identice sută la sută, ci au, fie şi cele mai mici detalii care le diferenţiază.

g.                            Diversitate şi egalitate. Diversitatea sau diferenţa pare a fi o realitate necompatibilă cu egalitatea. Egalitatea este un concept mult folosit în epoca modernă. Până la obsesie. Se pune întrebarea dacă şi în ce termeni două lucruri, aparţinând aceleaşi categorii, sunt egale, din moment ce sunt diferite: dacă un om scund este egal cu unul înalt, sau unul slab cu unul puternic etc. Sigur problema egalităţii este una foarte complexă. În principiu vorbind, diversitatea pare a exclude egalitatea. Dacă diversitatea este o realitate absolută însemnă că şi egalitatea este exclusă la modul absolut. Vom relua tema la paragraful privind importanţa şi actualitatea temei, precum şi în analiza propriu-zisă a textului paulin.

h.                            Diversitate şi ierarhie valorică. O altă problemă care apare când discutăm despre diversitate, ca şi despre egalitate, este existenţa unei ierarhizări valorice. Se pune întrebarea în ce măsură, din punct de vedere valori, diversitatea presupune şi o ierarhie valorică?

i.                              Diversitate şi unitate. Aceeaşi întrebare se pune şi în cazul unităţii. Dacă şi în ce măsură este posibilă unitatea între realităţi sau lucruri diferite. Cum pot fi uniţi oamenii diferiţi. Funcţionează diversitatea ca un obstacol în calea unităţii? Care sunt resorturile şi care ar fi măsura unităţii pentru lucrurile diverse? Există şansa unităţii absolute pentru realităţile diferite prin firea lor? Logic ar fi, şi în această situaţie, ca unitatea sa fie afectată iremediabil de diversitate

j.                              Limitele diversităţii. Am afirmat caracterul absolut al diversităţii la nivelul lumii create. Întrebare foarte importantă care mai trebuie pusă este dacă orice lucru sau realitate diferită ţine de diversitatea dată a creaţiei. Logica ne spune că nu mai putem vorbi despre diversitate atunci când avem de-a facă cu stări de cădere de la normalitate, de pervertire sau degradare. Un om bolnav nu reprezintă o diversitate, ci o stare de cădere de la normalitate. Problema este extrem de importantă, în contextul în care diversitatea este invocată ca bază pentru apologia formelor decadente de manifestare; vezi homosexualitatea,  etc. În ceea ce priveşte limitele diversităţii, aşadar, acestea se identifică cu limitele normalităţii, sau în termeni negativi, limitele diversităţii sunt date de păcat şi de erezie, diversitatea se termină acolo unde începe

Concluzie: Diversitatea înseamnă punctarea  particularităţilor sau a notelor specifice care pun în evidenţă specificitatea, unicitatea sau alteritatea unui lucru prin raportarea la lucrurile care aparţin aceleiaşi categorii. Nu putem vorbi despre diversitate decât luând în considerare în acelaşi timp specificitatea şi trăsăturile comune, unicitatea şi unitatea