Când copilul are o problemă, închide gura și deschide brațele

„Vecina de vis-a-vis mi-a povestit de scena teribilă pe care o avusese cu fata ei adolescentă. Fata ei rămăsese însărcinată și au acuzat-o în fel și chip. Cum ai putut să faci asta? Cum ai putut să ne faci asta? – i-au tot repetat. Mi-era milă de ei și de suferința lor, a tuturor. Părinții care se simțeau trădați și fata care făcuse o greșeală. Mă gândeam cum pot să-i ajut.

Nici n-am putut să dorm în noaptea aceea. Dimineața am sunat-o pe mama, așa cum fac mereu când nu găsesc nicio soluție. Mama mi-a adus aminte o vorbă pe care o auzeam mereu în casă, în copilărie și de la ea și de la bunica. Când copilul are o problemă, închide gura și deschide brațele.

Am încercat să aplic acest sfat și în relațiile cu copiii mei. Cinci copiii în șase ani. Bineînțeles că nu mi-a mers de fiecare dată. Am puțină răbdare și gura mare.

Îmi aduc aminte de Carla, fata mea cea mare, când avea 4 ani se juca la noi în dormitor și a spart o lampă. După ce am căutat-o să văd că nu s-a tăiat am început scandalul, că era o lampă veche, de la mama, că trebuia să fie mai atentă și apoi am observat ceva. Frica, teama și groaza din ochii ei. Îi tremurau buzele. Se distanța de mine. Mi-am adus instant aminte de vorbele mamei. M-am oprit din discurs, mi-am deschis brațele și am așteptat.

Carla mi-a sărit în brațe spunând că nu mai face, că îi pare rău. Am ținut-o în brațe câteva minute până s-a liniștit. M-am simțit groaznic. Cum am putut să o fac să creadă că lampa aia e mai importanta ca ea?

I-am spus că îmi cer iertare, oamenii sunt mai importanți ca lămpile și că mă bucur că nu s-a tăiat.

Din fericire, incidentul cu lampa nu a traumatizat-o pe fiica mea, dar m-a învățat că mai bine îmi țin gura decât să spun lucruri la mânie, lucruri care rănesc.

Când au devenit adolescenți, am repetat tehnica mamei. Mi-am ținut gura și copiii au venit la mine. Când mi-am ținut gura, am început să îi aud povestind despre fricile, despre mânia lor. Admiteau singuri că au greșit și că regretă, fără ca eu să le țin o lecție. Știau că, deși au greșit, mama o să-i iubească oricum. În aceste situații, nu ne mai băteam capul cu motivul pentru care am ajuns în aceea situație, ci ne gândeam cum să rezolvăm situația creată.

Acum, copiii meu sunt mari, fiecare la casa lui. Fiul cel mic m-a sunat într-o seară spunându-mi că a făcut o prostie. L-am chemat acasă să vorbim.

L-am ascultat cam o oră. Am înghițit în sec, în timp ce el îmi povestea ce s-a întâmplat. M-am ridicat să-l iau în brațe. Îmbrățișarea lui a a fost așa puternică, credeam că o să mă sufoce.

Am auzit:

– Mulțumesc, mami! Știam eu că o să mă ajuți să rezolv asta!

Incredibil cât de deșteaptă devin când închid gura și îmi deschid brațele.”

Sursa: http://clipuri.tk/?p=305