- Ioane, cu mâna mea dreaptă
făcătoare de cruce, îti dau toporul ăsta, că atât mi-au mai lăsat bolșevicii,
dă-le în cap satanelor, căci altfel nu ne vor lăsa să trăim. Cu aceste cuvinte
l-a întâmpinat bunica mea pe Amariei Ion, învățătorul din satul vecin de pe
celalalt mal al Prutului, venit in Bădărăi să vadă cu ochii lui urgia de care
auzise. Imediat după război, în jur de cinzeci de soldati rusi, condusi de un
civil care vorbea stricat românește, au năvălit pur si simplu în sat cu gând de
crimă si jaf. In micul cătun nu mai rămăseseră decat femei, copii si batrani,
barbatii în putere fie muriseră pe front, fie “călătoreau” cu trenul fără
geamuri spre Siberia, unul dintre acesti “pasageri” fiind si bunicul meu
Gheorghe (a reușit să sară printr-un noroc chior din tren, dar s-a întors acasa
mult mai târziu stând câteva luni ascuns prin păduri). Norocul sătenilor din
Bădărăi a fost ca prin intermediul unui fiu de țăran ce se îndragostise de o
rusoaica din Partid, dar care totusi rămăsese român, aflaseră din timp de
acesta incursiune mârsavă. Majoritatea părăsiseră localitatea, dar unii isi
săpară adaposturi sub pământ, prin spatele gradinilor, luandu-si cu ei strictul
necesar pentru a supravietui cateva zile; bunica-mea isi luase cu ea si un
topor. Era femeie însemnata în sat, avea “puteri”, după cum spuneau taranii,
stia într-un fel anume să meargă pe sub apa pentru a prinde cu usurinta pesti,
dezlega de deochi pe oricine, vorbea cu păsările și animalele precum cu
oamenii, tesea la război modele minunate, dupa cum puteti vedea si în poză,
stia să scrie si să citeasca perfect, desi nu călcase pe la scoli, si mai ales
credea nelimitat în Hristos, de până si popa din sat ii cerea sfaturi în cele
bisericesti.
Rușii răseseră tot dupa desantul
lor. La câteva case puseseră foc, în urma nu mai rămase nici urma de animal,
porci, vite, oi, tot ce mai aveau oamenii prin gospodarii fusese luat, furat
mai bine zis. Dar nu acest lucru a durut-o cel mai mult pe femeie atunci cand a
iesit din adăpost. Satanele rosii, dupa cum le spunea ea, i-au batjocorit
icoanele din casa, pe care ea le săruta si le mângaia de nu se asezau pe ele
niciun fir de praf. Genunchii ei le povestiseră sfintilor tot zbuciumul ei de
româncă, toate păcatele ei omenesti, toate fericirile și lacrimile ei le
argintau prin colturi iar mâinile sale mici dar otelite de muncă le mângaia în
fiecare seara…și atunci, în acea zi, le găsise călcate în picioare de păgâni.
Ioane, mă auzi, ia toporul, astia nu pe noi vor sa ne omoare, ci pe Hristos;
ascultă la mine, ei ne vor lua icoanele, ni-l vor lua pe Dumnezeu si vom rămâne
singuri aici pe pamant.
Invățătorul se tulbură de vorbele
creștinei, văzuse si citise multe în cei șaizeci de ani pe care-i avea, dar de
o asemenea oroare nu mai auzise; nici macar tătarii nu făcuseră asemenea
prăpăd. Se întoarse pe celalt mal al Prutului, si se duse mânat de un gând de
neoprit la scoala lui. Intra în clasă, se închină la Icoana Maicii Domnului,
lua din micuta magazie a scolii un ciocan, trei cuie mari, se întoarse în clasă
si fixă si mai bine Icoana în perete, de parcă toata viata lui ar depinde de
atunci încolo de acest fapt. Se duse mai apoi glont la primaria pe care flutura
deja steagul rosu si le spuse celor de acolo: măi oameni buni, eu stiu ce aveti
în cap, dar eu, Ion Amariei, vă spun un singur lucru: în casa mea care este
scoala, am bătut în trei cuie o Icoană; eu acum mă duc în păduri caci nu pot
trăi alături de voi, iar voi, de bună voie nu plecati de aici, dar, luati
aminte, din când în când mă voi intoarce în sat…de nu voi găsi Icoana la locul
ei, voi nu veti mai trai, transmite-ti asta si mai departe.
Amariei Ion a fost unul dintre
luptătorii basarabeni despre care nu s-a scris, doar s-a vorbit, s-a povestit,
nu-l veti găsi pe google sau pe vreun alt motor de căutare, sau cum naiba se
mai cheamă, în cărți nici atât, îl veti găsi in schimb povestit de salciile ce
mângâie apa Prutului asa cum bunica-mea mângaia icoanele și în memoria câtorva
țărani din zona Bivolari si Ungheni.
…si Amariei s-a intors în sat,
asa cum le-a promis.
La scoala lui, care între timp
fusese transformată în sediul local al partidului comunist, era mare veselie.
Luminile erau aprinse si vreo zece tovarasi chefuiau nevoie mare pe muzica
rusească difuzata de un patefon vechi. Usa clasei se deschise si în cadrul ei
se înfățișă o silueta neagră încadrată de noapte si luna; era Ion, cu barba
căruntă atârnându-i până la brâul înfășurat în chimir. Părul vâlvoi,
nepieptănat încadra un chip de om care datorita lucirii ochilor aducea a lup.
Sângele lor negru le inghetase in vine la vederea arătării de om. Ochii lui se
îndreptară către peretele dinspre răsărit, încruntându-se si mai mult la
nevederea luminii: v-am spus, draci ce sunteti, sa nu-mi luati Icoana! Ne-ati
luat casele, pământurile, țara, dar v-am spus sa nu îl luati si pe Hristos! Dar
ce vorbesc eu de lucruri sfinte, văd ca vouă vă e sete, ce bei, tovarășe
Alioșa, vinul Basarabiei? Nu mai bine iti dau eu oleaca de apă sfintită din
Prut? Amariei isi chemă printr-un șuierat camarazii, îl legă pe primarul comunist
cu mâinile la spate, si dădu ordin să i se aducă din Prut o galeată mare cu
apa. Se duse mai apoi până la subsol, unde stia el ca are într-o cămăruță
ferită câteva pipete cu ajutorul carora, în urrma cu câtiva ani, ii învata pe
elevi tainele chimiei; le găsise, acestea nefiind considerate periculoase de
catre comunisti. Reveni in clasa, si-i spuse tovarasului: acum cred ca este cam
miezul noptii, stai linistit, până dimineata te saturi de băut, dar nu vin
moldovenesc, ci apa de Prut, poate asa devii si tu un pic de român, daca tot
vrei sa conduci treburile pe aicea…
Si Alioșa tot a băut…până
dimineata cu pipeta, căci domnul învățător era destul de meticulous și se
plictisea greu, amănuntul asta uitasem sa-l spun.
Nu stiu cum si când a murit Ion;
pesemne că nu de moarte bună. In schimb, îmi aduc aminte ca bunica-mea mi-a
povestit ca odată a trecut Prutul pe sub apa, asa cum stia numai ea (spunea că
Hristos nu uita de ea nici acolo, si că îi dă aer), si că s-a dus în pădurea de
pe celălalt mal, într-un loc anume. A aprins o lumânare și s-a întors acasă cu
un topor.
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu