Haideti să dăm o mână de ajutor unei biserici de la sat. În urma consultării unor arhitecți, aceștia au atras atenția asupra faptului că altarul bisericii tinde să se despartă de restul bisericii. Astfel, în caz de cutremur, altarul poate să cadă… Prin urmare este nevoie de reconsolidarea bisericii.

Biserica este încadrată ca și monument istoric de categoria B. Acest lucru complică lucrurile din punct de vedere al actelor, dar și din punct de vedere financiar. Întrucât biserica este monumet istoric, trebuie întocmite documentații referitoare la ARHITECTURA (5200 Euro), REZISTENTA (7500 euro), INSTALATII  (1450 Euro), STUDIUL GEOTEHNIC (320 Euro).

Cum puteți ajuta?

1.    Mijlocind la firma unde lucrați sau la alți prieteni ce dețin funcții importante pentru obținerea unei sponsorizări. Noi vă vom oferi un dosar cu acte justificative. Se va face contract de sponsorizare pentru ca firma să își poată deduce impozitul prin sponsorizarea făcută.

2.    Donând o sumă de bani cât considerați. Veți primi chitanță pe banii primiți. Puteți dona și direct în contul parohiei: RO 48 RNCB 0069 0352 4074 0001 BCR – PAROHIABĂLĂCEANCA.

Dumnezeu să vă binecuvinteze! Dăruind vei dobândi!

„Un om care jigneste sufera. De fapt, jignirea nu este altceva decat manifestarea frustrarilor anterioare. De multe ori, cel caruia i se adreseaza jignirea nu ii greseste cu nimic celui care jigneste. Un om impacat cu el insusi nu va jigni niciodata.

Ce ascunde o jignire?

Suntem aici, acum, pentru a ne bucura din plin de cadoul suprem: viata. Insa, in aceasta lume schimbatoare, exista uneori situatii si circumstante in care calmul nostru interior este pus la incercare. Cu totii ne-am intalnit cu experiente mai mult sau mai putin dorite, dar important este ca odata cu inaintarea in viata, suntem mai bogati din punct de vedere al experimentarii.

Daca te-ai intrebat de ce jignesc unele persoane, raspunsul este foarte simplu: orice om ofera ceea ce are. Totul pleaca din interior. Lumea exterioara este oglindirea lumii interioare. Prin intermediul unei jigniri, un om isi prezinta starea sa interioara, care se caracterizeaza printr-un veritabil disconfort. Si, in niciun caz, nu este de condamnat, pentru ca nimic nu este “rau” sau “bun”. Totul Este.

Acumularile anterioare joaca un rol fundamental in fabricarea unei jigniri. Bagajul de nereusite, suparari si frustrari adunate pe parcursul vietii, dau nastere unor serii de reactii negative in trupul nostru, iar aceste reactii fabrica anumite ganduri si sentimente de care ajungem cateodata sa nu fim tocmai mandri. Insa, oricand avem la dispozitie posibilitatea de a ne observa propriile manifestari.
Poate ca in dese randuri, un om ajunge sa jigneasca fara sa fie constient de acest lucru. Poate ca acest om jigneste chiar persoana pe care o iubeste cel mai mult.

Daca te intalnesti cu un om care traieste intr-o tensiune interioara constanta, vei observa ca pacea sa interioara se poate pierde foarte usor in comunicarea voastra. De multe ori, cel caruia i se adreseaza jignirea nu ii greseste cu nimic celui care jigneste. Tensiunea emitatorului poate fi atat de intensa, incat el poate izbucni oricand si oriunde, fara a mai tine cont de imprejurimi.

De fapt, aceasta actiune, jignirea, poate fi perceputa ca o binecuvantare, deoarece este o lectie de viata atat pentru emitator, cat si pentru receptor. Daca esti tinta unei jigniri, ai ocazia sa admiri procesul prin care cel de langa tine se elibereaza de blocajele energiilor negative pentru a trai pacea interioara catre care tindem cu totii.

Observa-i tensiunea celui care incearca sa te jigneasca, percepe-i tristetea, admira acest proces si multumeste pentru faptul ca te poti inalta deasupra tuturor aparentelor. Trimite gandurile tale de pace si armonie catre cel care incearca sa te atace si deschide-i usa pacii, chiar daca doar prin caile lumii interioare. Nu este nevoie sa vorbesti cu cineva pentru a-i transmite ceea ce simti. O privire adanca este mai mult decat suficienta. Printr-o privire, poti spune totul.

Priveste-i ochii inlacrimati de confuzie si mangaie-l cu puritatea sufletului tau. Tu esti in pace, iar prin privirea ta, ii daruiesti si lui pace.

Manifestarea lumii exterioare este oglindirea lumii interioare. Tot ceea ce tu traiesti a fost creat chiar de gandurile si sentimentele tale.

Fiecare element al realitatii tale a fost pus acolo, constient sau nu, chiar prin puterea ta creatoare. Accepta rezultatul creatiei tale, binecuvanteaza Tot Ceea Ce Exista si alege cu bucurie ceea ce te inalta. Daca un om iti provoaca tristete, nu incerca sa ripostezi, pentru ca nu vei rezolva nimic. Pacea nu se creeaza prin razboi. Pacea se mentine prin pace. Fii tu omul care deschide usa pacii! Fii tu schimbarea! Fii tu Pacea, in mod constient!

Un om impacat cu el insusi nu va jigni niciodata.

Stiu ca nu este tocmai simplu sa iti mentii linistea cand in jurul tau este agitatie, insa, nu uita niciodata ca razboiul a fost creat pentru a aprecia pacea. Poti experimenta pacea in mijlocul razboiului. Poti trai lumina in mijlocul intunericului. De fapt, intunericul nu este altceva decat lumina sub forma intunericului.”

Sursa: Sănătate spirituală.eu

Recomandăm citirea de cărți de psihologie în funcție de nevoia fiecăruia: AICI puteți găsi o varietate mare de cărți bune.

Iata cateva titluri de la Editura TREI care publica cele mai bune carti de psihologie:

MARK WOLYNN

Povestea ta a inceput demult. Cum sa vindeci traumele familiale mostenite

HENRIK FEXEUS

Arta de a citi gandurile

JOSEPH BURGO

De ce fac asta' Mecanismele psihice de aparare si caile ascunse prin care ne schimba viata

JEFFREY E. YOUNG, JANET S. KLOSKO

Cum sa-ti reinventezi viata

La batjocura sa raspunzi prin zambet. Batjocura lor vine din rautatea inimii; zambetul tau sa fie lipsit de rautate. Nestiintei i se potriveste batjocura, iar cunoasterii, zambetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac sa creasca pretul rugaciunii tale inaintea Vesnicului Judecator: fiindca lui Dumnezeu cea mai draga Ii este rugaciunea sufletului curajos care-i inconjurat de sagetile rautatii, urii, ticalosiei si batjocurii.

Toate sagetile acestea sunt boante la varf si ascutite la coada, asa incat sarind inapoi din tine pricinuiesc rani insisi sagetatorilor, scrie produsemanastiresti.ro.

Sotia imparatului David, Mihala, si-a batut joc de o rugaciune insufletita a barbatului ei. De aceasta batjocura Dumnezeu S-a aflat mai jignit decat imparatul David. Drept aceea, Cel Preainalt a pedepsit-o pe Mihala, si Mihala, fiica lui Saul, nu a avut copii pana la trecerea sa in nefiinta. Cine urmareste cu luare-aminte destinele si intamplarile omenesti, acela se poate incredinta ca si in zilele noastre Dumnezeu pedepseste cu asprime pe cei ce isi bat joc de lucrurile sfinte.

Iar tu sa spui batjocoritorilor tai – asta daca socoti ca vreun cuvant este pentru ei leac mai tare decat tacerea -, sa le spui: „Ma mint cumva ochii mei, sau vad eu bine ca voi in fiecare zi va rugati de negustori si de judecatori si de politisti ba pentru una, ba pentru alta? Si atunci, de ce va bateti joc de mine cand ma rog Vesnicului nostru Ziditor? Oare nu e mai caraghios sa te rogi unui neputincios decat Celui Atotputernic? Oare nu e mai nebunesc lucru sa te inchini prafului decat Facatorului de viata si Domnului?

Este la un prooroc o spusa: blestemat omul care nadajduieste in om. Cine isi pune nadejdea intr-un om mur1tor, intr-o basica vremelnica de spuma, si nu si-o pune in Dumnezeu Atottiitorul, este – e limpede – blestemat. Si acest blestem asupra lui si asupra casei lui poate fi confirmat de experienta vietii de zi cu zi. Este limpede ca la fel de blestemat este si omul care se roaga numai omului, si nu se roaga Celui ce tine toate si poate toate“. Insa – ia seama ! – uneori tacerea e mai folositoare si decat vorbele acestea.

Din Sfantul Nicolae Velimirovici, Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi vol. 1, Editura Sophia, Bucuresti, 2008, p. 8-9

Puteti achizitiona cartea de aici.

Exista și volumul 2 aici.

Sursa: https://secretele.com/2019/07/la-batjocura-sa-raspunzi-prin-zambet-batjocura-lor-vine-din-rautatea-inimii-zambetul-tau-sa-fie-lipsit-de-rautate.html?fbclid=IwAR2w3dL8gY3F-Gbd5z4yHZZBHQxRoO2Zur2mEJI71vmSNt2S-H_fi7Yq9ko

Un om, invidiindu-l pe fratele său, i-a zis cu mânie: „De unde şi cum te-ai îmbogăţit? Pentru că eu muncesc mai mult decât tine, şi cu toate acestea am sărăcit”. Însă fratele său, ca să-l facă pe el să meargă la biserică, i-a zis: „Iată, eu merg întotdeauna la biserică şi, mergând, aflu aur aruncat pe cale; şi de atunci, câte puţin, m-am îmbogăţit. Dacă vei vrea să mergem împreună, orice vom găsi vom împărţi în jumătate”.

Erau doi cizmari. Unul avea copii mulţi, femeie, tată şi mamă şi mergea la biserică în fiecare Duminică. Şi toate îi mergeau bine. Celălalt nu mergea la biserică, ci lucra şi Duminica, şi nu putea să se conducă nici pe sine. De aceea, invidiindu-l pe fratele său care îi era nesuferit, i-a zis cu mânie: „De unde şi cum te-ai îmbogăţit? Pentru că eu muncesc mai mult decât tine, şi cu toate acestea am sărăcit”. Însă fratele său, ca să-l facă pe el să meargă la biserică, i-a zis: „Iată, eu merg întotdeauna la biserică şi, mergând, aflu aur aruncat pe cale; şi de atunci, câte puţin, m-am îmbogăţit. Dacă vei vrea ca să mergem împreună, orice vom găsi vom împărţi în jumătate”. Iar acela, crezând, a început a merge după dânsul; şi, mergând el la biserică totdeauna, i-a binecuvântat Dumnezeu şi s-a îmbogăţit.

După un timp i-a zis bunul său frate: „Oare ştii, frate, cât de mult ţi-a folosit un cuvânt de îndemn pentru Dumnezeu şi averea ta? Să mă crezi pe mine că nimic n-am găsit pe cale, pentru că ţi se părea că eu după aur umblu. Dar pentru că Dumnezeu a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga vouă”, pentru aceea ţi-am vorbit ţie. Deci, chiar de am şi minţit, iată că n-am greşit, fiindcă tu te-ai îmbogăţit”.

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 20-21)

 Sursa: aici

Parohia Ilfoveană Bălăceanca în parteneriat cu Primăria comunei Cernica, județul Ilfov va organiza în perioada 8-28 iulie, a 3 a ediție a Școlii de Vară sub titlul generic ,,Viața Satului Românesc”.

La curs pot participa un număr aproximativ de 35 elevi cu vârste cuprinse între 7 – 16 ani, mai multe cadre didactice de la diferite licee și facultăți din București, preoții parohiei Bălăceanca, Poliția locală precum și voluntari ai Parohiei Bălăceanca.

PROGRAM:

Școala de vară se va desfășura în luna iulie, 2-4 zile pe săptămână, câte 2 ore cursul. Programul il gasiti accesand linkul de mai jos:

https://parohiabalaceanca.blogspot.com/2019/07/scoala-de-vara-iulie-2019.html

Programul de mai sus este unul orientativ. El se va definitiva până la începutul lunii iulie în funcție de programul personal al profesorilor implicați. Programul final va fi afișat pe situl parohiei și la avizierul bisericii.

Pentru înscriere este necesar completarea unei cereri pe care o puteți găsi la biserică sau AICI. Formularele vor fi aduse personal de părinți/bunici la biserică.

Copiii cu cea mai mare prezență vor merge într-un PELERINAJ GRATUIT pe traseul: Bălăceanca – M-rile Nămăiești, Corbii de piatră, Șinca Veche.

Contact: Pr. Iordăchescu Constantin 0771.660.499 sau padreconstantin@yahoo.com

Organizatorii pot fi contactați și pe Facebook sau WhatsApp.

facebook.com/iordachescu.constantin

facebook.com/parohiabalaceanca1884

Colegiul Național “Mihai Viteazul” din București este o școală de prestigiu ale cărei impresionante pagini de istorie coboară până mijlocul secolului al 19 lea.

În anul 1863 a fost elaborată o nouă lege a învățământului de către pe atunci ministrul Instrucțiunii Publice, scriitorul Alexandru Odobescu, domn fiind Alexandru Ioan Cuza. Această lege prevedea gratuitatea și obligativitatea învățământului primar la orașe și la sate și reducerea lui de la 4 la 3 clase primare. Legea stabilea inființarea de alte noi gimnazii pe lângă școlile existente până atunci (liceul Sfântul Sava, liceul Matei Basarab și gimnaziul Gheorghe Lazăr din București; gimnaziul din Ploiești, liceul din Craiova, liceul din Iași și gimnaziul din Bârlad). Clasele I-IV constituiau Gimnaziul, iar clasele V-VII liceul. Gimnaziul putea fi organizat ca o școală aparte sau în cadrul liceului. Admiterea în clasele gimnaziale se făcea făra examen, iar la liceu cu un examen foarte sever. Legea prevedea ca o clasă să fie compusă din maxim 50 de elevi. Ca urmare a numeroaselor solicitari s-a ajuns ca într-o clasă de gimnaziu să fie înscriși peste 100 de elevi[1].

Datorită tot mai multor cereri de înscriere, în 1865 se înființează Gimnaziul “Mihai Viteazul” ca subdiviziune a liceului Sfântul Sava. Își va căpăta autonomia abia peste 2 ani în 1867. La data înființării, gimnaziul nu a avut o clădire proprie. Din această cauză a funcționat în mai multe locuri din București între care amintim: Academiei 14, Podul Mogoșoaia (azi Calea Victoriei – în chiliile schitului Măgureanu, azi demolate), Polonă 20[2], Academiei 19, Sfinților 14, Rotari 9, Italiană 6, Sfinții Apostoli 22 (chiliile bisericii Sfinții Apostoli, azi demolate), Știrbei Vodă 12, Bdul Pake Protopopescu 72-74, Bdul Muncii 96, etc[3].

După Războiul de Reîntregire a Neamului, interesul pentru culturalizarea țării s-a manifestat și prin construirea de școli, puține în acea vreme. Astfel, în 17 ani se construiesc peste 12.000 de școli primare, peste 50 de licee, 40 de școli normale și de două ori mai multe profesionale[4]. Una dintre marile realizări a fost clădirea liceului “Mihai Viteazul”.

Ridicarea localului de astăzi a început pe 15 mai 1921 și a fost finalizată în 1928. Ministerul Instrucțiunii Publice[5] din acea vreme cumpărase un teren de 6000 mp în vederea ridicării noii clădiri[6]. Liceul a fost construit în vremea regelui Carol al II lea prin grija deosebită a doi creștini vrednici, adevărați patrioți: Ioan I. Roman, directorul liceului și Dr. Constantin Angelescu[7], ministrul Educației Naționale. Clădirea a fost realizată din banii alocați de Ministerul Educației Naționale prin ministrul Constantin Angelescu și din autogospodărirea școlii, anume din taxele percepute[8].

În cursul anului școlar 1936-1937, mai exact pe 20 iulie 1937 în ziua Pogorârii Sfântului Duh, în al VII lea an de domnie a regelui Carol al II lea[9], a avut loc un eveniment deosebit în viața liceului: târnosirea paraclisului cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și inaugurarea  sălii de festivități, care va purta numele de Amfiteatrul “Dr. Constantin Angelescu”, ctitor dar și fost elev al liceului. Întreaga clădire și Paraclisul au fost executate după planurile Arhitectului Insp. General N. Stănescu, arhitectul diriginte[10].

Liceul de băieți “Mihai Viteazul” a fost primul liceu din București și poate și din țară înzestrat cu un paraclis ortodox chiar în incinta sa. În imaginile vechilor reviste a Liceului descoperim amănunte legate de aspectul paraclisului.

Biserica nu era pictata. Deasupra usii de la intrare se afla tabloul votiv în care apăreau: Prea Fericitul Părinte Patriarh Miron Cristea,  regele Carol II lea și ministrul Constantin Angelescu alături de o placă comemorativă cu eroii din Războiul de Independență și al II lea Război Mondial, probabil foști elevi. O sculptură deosebită, opera maestrului Anghel Dima, împodobea biserica. În biserică se găseau: o catapeteasmă deosebit de frumoasă, strane, un iconostas și un cafas unde probabil cânta corul capelei format din elevi ai liceului. Icoanele de pe catapeteasma au fost realizate de Dimitrie Belizarie, pictor ilustru al vremii care pictase și catedrala patriarhală din București.

Slujba de sfințire a fost oficiată de către Patriarhul Miron Cristea, IPS Irineu Mihălcescu Târgovișteanu – vicar patriarhal și un sobor de preoți între care și părinții profesori ai liceului: Gh. Crețu și C. Diaconescu. Au mai participat și personalități importante ale vremii dintre care amintim pe Dr. C. Angelescu – ministrul Educației Naționale, Dr. C. Kirițescu – secretar general al Ministerului Educației Naționale, inspectorii generali P. Marinescu, Beiu Palade, N. Negulescu, N. Orghidan, foști profesori ai liceului, directori din capitală, membrii comitetului școlar, absolvenți, prieteni ai școlii[11].

Slujba religioasă a început afară pe terasa liceului, apoi a continuat în paraclis. Înainte de începerea serviciului divin, s-a semnat Hrisovul de sfințire, lucrat cu multă migală de Arhitect Constantin N. Popescu, colaborator al arhitectului Insp. General N. Stănescu. Părintele profesor Gh. Crețu a ținut o predică la Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. După sfințirea paraclisului, la ora 10.30, a avut loc sfințirea drapelului liceului, prezentat de o gardă de străjeri-cercetași. La ora 11.00 întreaga asistență și soborul de preoți au coborât în amfiteatru și au sfințit noua clădire.

Au luat cuvântul: Patriarhul Miron Cristea, Dr. C. Angelescu – Ministrul Educației Naționale, G. Petrescu – președintele Comitetului școlar, Ioan I. Roman – directorul liceului, și avocat consilier N. Davidescu.

În cuvântarea Sa, Patriarhul Miron Cristea prezenta importanța colaborării între știință și religie: "Oricât de aleasă și de înaltă, știința e un cuțit cu două tăișuri, care dat pe mâna unui nepriceput, devine primejdios. Știința, dată pe mâna oamenilor fără nobilitate sufletească pe care o capătă prin educație religioasă, este o primejdie. Știința trebuie pusă în slujba neamului, a țării și a omenirii. De aceea, religia care formează caracterul moral al individului ajută la descifrarea sensului folositor al științei". Totodată i-a recunoscut meritul ministrului C. Angelescu de a fi introdus religia în programa școlară și a adus elogii directorului Ioan I. Roman, sufletul acestui liceu. În privința predării religiei, Patriarhul Miron Cristea ridica o problemă foarte importantă și la fel de actuală în zilele noastre: poate preda religia un preot care are parohie? El spunea: “Nu poate nimeni și nici preotul sluji la doi domni. Preotul de enorie are în grija lui sufletească mai multe mii de familii. Asemenea și preotul catehet, la un liceu ca acesta, are împrejurul lui, peste o mie de suflete tinere. Trebuie munca împărțită: preotul să-și vadă de enorie unde bântuirea curentelor ateiste și a sectanților sunt destule primejdii care reclamă zilnica petrecere a lui în mijlocul parohiei. Îndrăznesc să spun, că e o crimă să nu îți jertfești toată energia personală, ca profesor de religie, pentru tineretul școlar. Preotul de enorie să rămână deci la enoria lui, iar profesorul de religie catehet să se dedice doar luminării sufletești a tinerilor lui parohieni”[12].

În cuvântarea sa, directorul Ioan I. Roman a arătat care au fost motivele construirii unui paraclis în liceu. El are în vedere mai întâi rolul important pe care Biserica Ortodoxă l-a avut de-a lungul vremii în menținerea sentimentului patriotic și în dezvoltarea culturii naționale, solemnitatea cultului divin polarizând sentimentele și acțiunile omenești către perfecțiune. “Un al doilea motiv a fost că populația școlară de alte rituri asistând și cunoscând practica cultului nostru va stima mai mult cea mai superioară formă de religie, religia noastră, religia iubirii și a sacrificiului, care nu cunoaște ură, nici răutate. În al treilea rând un paraclis construit lângă o instituție de orientare largă științifică, în fața laboratoarelor, arată tineretului marele acord între religie și știință, între credință și cugetare, din care se construiește armonia sufletească. Oricât de sus s-a înălțat fizica pentru a pătrunde tainele firii, după ce a trecut de legi invariabile și a admirat desavârșita ordine în mișcarea lumilor, a dat de limita puterilor noastre de înțelegere și explicare, dincolo de care încep taine de nepătruns ale lumii. De la această limită a infinitului mic al științei, începe infinitul mare al credinței. Golurile lăsate de laborator se umplu cu închinarea din paraclis”[13].

Ministrul C. Angelescu a subliniat eforturile depuse  de-a lungul anilor pentru dezvoltarea învățământului românesc prin construirea de școli. El afirma: “Cultura singură, fără educație sufletească, e sarbădă. Scopul școlii este să formeze din elevi oameni adevărați, caractere. De aceea, în primă linie trebuie să li se dea o educație națională, etică și religioasă”. În acest sens, ministrul a trimis o circulară la toate școlile secundare din țară îndemnându-le să-și înființeze un paraclis. Cu o profundă credință și recunoștință, a arătat că Biserica a fost păstratoarea credinței și a sufletului românesc. De aceea conchidea: “generația tânără are datoria sfântă să apere și să păstreze pentru vecie ceea ce s-a câștigat cu atâta trudă și jertfă”[14].

Paraclisul a fost desființat în perioada comunistă și transformat mai întâi în sală pentru ședințe instructiv-educative, iar mai târziu în sală de gimnastică[15]. Într-un proces verbal din 20 decembrie 1948 se arată că, potrivit Ordinului MIP, nr. 215680 din 1948, s-a procedat la predarea către Ministerul Cultelor a obiectivelor și materialelor bisericești ale acestui paraclis[16].

Realitatea însă este puțin diferită. Domnul Inspector Baldovin, fost profesor de biologie de la Liceul “Mihai Viteazul” relata un aspect foarte important, și anume că o parte din odoarele bisericii au fost arse în curtea liceului. Se poate ca obiectele de cult să fi fost predate către Ministerul Cultelor, iar mobilierul din lemn să fi fost dat spre casare și ars în curte. Preoții liceului, pe responsabilitatea lor,  au salvat catapeteasma ascunzandu-o în subsolul unei casei.  De aici, vechea catapeteasmă a Paraclisului Liceului “Mihai Viteazul” este scoasă la iveală de părintele profesor universitar Constantin Cornițescu în 2002.  Ea va fi montată provizoriu în biserica parohiei Iancu Vechi Mătăsari. Catapeteasma a fost restaurată prin sârguința noilor preoți slujitori ai acestei biserici: părintele consilier Constantin Stoica și părintele Horia Mălușeanu.

Cu toate că vitregiile vremii au dus la desființarea Paraclisului, în inimile profesorilor și în memoria școlii s-a păstrat ca sărbătoare a liceului ziua de 8 noiembrie: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Actuala direcțiune a Colegiului, dl. director Sever Popa personal dorește reînființarea vechiului Paraclis. Exista promisiunea Primăriei Sectorului 2 de a construi o nouă sală de sport modernă, devenind astfel posibilă reînființarea paraclisului.

Pr. Iordăchescu Constantin

Fost profesor de religie la

Colegiul Național “Mihai Viteazul” București

Acest articol a fost scris in anul 2015, insa a fost dat uitarii. 

---

[1] Obârșia Gimnaziului “Mihai Viteazul” 1865-1869, de prof. TURIANU Al., în Anuarul XXVI al Liceului “Mihai Viteazul” din București, anii școlari 1969-1970 și 1945-1946, Tipărită la Inteprinderea Poligrafică “13 Decembrie 1918”, București, 1970, pp.272-273

[2] Pe strada Polonă locuise demult Ion Heliade Rădulescu.

[3] Peregrinările liceului “Mihai Viteazul” pe harta Municipiului București 1865-1973 rezumat, de prof. TURIANU Al, în Anuarul XXVI al Liceului “Mihai Viteazul” din București, anii școlari 1969-1970 și 1945-1946, Tipărită la Inteprinderea Poligrafică “13 Decembrie 1918”, București, 1970, p. 297

[4] Cuvântarea Ministrului C. Angelescu, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, p. 43

[5] La 13 iunie 1920 are loc înființarea Ministerului Instrucțiunii Publice prin desprinderea din Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.

[6] Cuvântarea directorului Ioan I. Roman, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937 p. 34

[7] Constantin I. Angelescu (n. 10 sau 12 iunie 1869, Craiova - d. 14 septembrie 1948, București) a fost un politician, medic și profesor universitar român, reformator al școlii românești în perioada interbelică. A fost membru de onoare al Academiei Române. Din 1901 până la sfârșitul perioadei interbelice, a fost deputat sau senator în toate legislaturile; din ianuarie 1914 a fost membru al guvernului în repetate rânduri; între 1922-1928 și 1933-1937 a fost ministrul instrucțiunii publice. Între 30 decembrie 1933 și 3 ianuarie 1934 a fost primul ministru interimar al României. A fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, începând cu ianuarie 1918.

[8] O instituție model: Liceul “Mihai Viteazul” din Capitală, de ZAMFIRESCU Ion, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937 p. 17, preluat din ziarul “Adevărul” din 20.06.1937

[9] Cf Hrisovului de Sfintire a Paraclisului, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937 p.29

[10] Solemnitatea Sfințirii Paraclisului și a inaugurării amfiteatrului “Dr. Constantin Angelescu”  în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, p. 28

[11] Solemnitatea Sfințirii Paraclisului și a inaugurării amfiteatrului “Dr. Constantin Angelescu”  în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, p. 20

[12] Cuvântarea Patriarhului Miron Cristea, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, pp.40-41

[13] Cuvântarea directorul Ioan I. Roman, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, pp.36-37

[14] Cuvântarea Dr. C. Angelescu, ministrul Educației Naționale, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, pp. 43-44

[15] Monografia Liceului “Mihai Viteazul” din București (1865-1948) – Lucrare științifică - metodică pentru obținerea gradului didactic I, de Prof. Niculescu Cristina,  p. 14

[16] Monografia Colegiului Național “Mihai Viteazul” din București (1948-2015), de Prof. MATACHE Nela și Prof. ȚEPELEA Adriana, p. 15

 Catapeteasma restaorata

 Imnul vechi al Liceului Mihai Viteazul