Colegiul
Național “Mihai Viteazul” din București este o școală de prestigiu ale cărei
impresionante pagini de istorie coboară până mijlocul secolului al 19 lea.
În anul
1863 a fost elaborată o nouă lege a învățământului de către pe atunci ministrul
Instrucțiunii Publice, scriitorul Alexandru Odobescu, domn fiind Alexandru Ioan
Cuza. Această lege prevedea gratuitatea și obligativitatea învățământului
primar la orașe și la sate și reducerea lui de la 4 la 3 clase primare. Legea
stabilea inființarea de alte noi gimnazii pe lângă școlile existente până
atunci (liceul Sfântul Sava, liceul Matei Basarab și gimnaziul Gheorghe Lazăr
din București; gimnaziul din Ploiești, liceul din Craiova, liceul din Iași și
gimnaziul din Bârlad). Clasele I-IV constituiau Gimnaziul, iar clasele V-VII
liceul. Gimnaziul putea fi organizat ca o școală aparte sau în cadrul liceului.
Admiterea în clasele gimnaziale se făcea făra examen, iar la liceu cu un examen
foarte sever. Legea prevedea ca o clasă să fie compusă din maxim 50 de elevi. Ca
urmare a numeroaselor solicitari s-a ajuns ca într-o clasă de gimnaziu să fie înscriși
peste 100 de elevi[1].
Datorită
tot mai multor cereri de înscriere, în 1865 se înființează Gimnaziul “Mihai
Viteazul” ca subdiviziune a liceului Sfântul Sava. Își va căpăta autonomia abia
peste 2 ani în 1867. La data înființării, gimnaziul nu a avut o clădire
proprie. Din această cauză a funcționat în mai multe locuri din București între
care amintim: Academiei 14, Podul Mogoșoaia (azi Calea Victoriei – în chiliile
schitului Măgureanu, azi demolate), Polonă 20[2],
Academiei 19, Sfinților 14, Rotari 9, Italiană 6, Sfinții Apostoli 22 (chiliile
bisericii Sfinții Apostoli, azi demolate), Știrbei Vodă 12, Bdul Pake
Protopopescu 72-74, Bdul Muncii 96, etc[3].
După Războiul
de Reîntregire a Neamului, interesul pentru culturalizarea țării s-a manifestat
și prin construirea de școli, puține în acea vreme. Astfel, în 17 ani se
construiesc peste 12.000 de școli primare, peste 50 de licee, 40 de școli
normale și de două ori mai multe profesionale[4]. Una
dintre marile realizări a fost clădirea liceului “Mihai Viteazul”.
Ridicarea localului
de astăzi a început pe 15 mai 1921 și a fost finalizată în 1928. Ministerul
Instrucțiunii Publice[5] din acea
vreme cumpărase un teren de 6000 mp în vederea ridicării noii clădiri[6]. Liceul
a fost construit în vremea regelui Carol al II lea prin grija deosebită a doi
creștini vrednici, adevărați patrioți: Ioan I. Roman, directorul liceului și
Dr. Constantin Angelescu[7],
ministrul Educației Naționale. Clădirea a fost realizată din banii alocați de
Ministerul Educației Naționale prin ministrul Constantin Angelescu și din
autogospodărirea școlii, anume din taxele percepute[8].
În cursul
anului școlar 1936-1937, mai exact pe 20 iulie 1937 în ziua Pogorârii Sfântului
Duh, în al VII lea an de domnie a regelui Carol al II lea[9], a avut
loc un eveniment deosebit în viața liceului: târnosirea paraclisului cu hramul
“Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și inaugurarea sălii de festivități, care va purta numele de
Amfiteatrul “Dr. Constantin Angelescu”, ctitor dar și fost elev al liceului.
Întreaga clădire și Paraclisul au fost executate după planurile Arhitectului
Insp. General N. Stănescu, arhitectul diriginte[10].
Liceul de
băieți “Mihai Viteazul” a fost primul liceu din București și poate și din țară
înzestrat cu un paraclis ortodox chiar în incinta sa. În imaginile vechilor
reviste a Liceului descoperim amănunte
legate de aspectul paraclisului.
Biserica nu
era pictata. Deasupra usii de la intrare se afla tabloul votiv în care apăreau:
Prea Fericitul Părinte Patriarh Miron Cristea,
regele Carol II lea și ministrul Constantin Angelescu alături de o placă
comemorativă cu eroii din Războiul de Independență și al II lea Război Mondial,
probabil foști elevi. O sculptură deosebită, opera maestrului Anghel Dima,
împodobea biserica. În biserică se găseau: o catapeteasmă deosebit de frumoasă,
strane, un iconostas și un cafas unde probabil cânta corul capelei format din
elevi ai liceului. Icoanele de pe catapeteasma au fost realizate de Dimitrie
Belizarie, pictor ilustru al vremii care pictase și catedrala patriarhală din
București.
Slujba de
sfințire a fost oficiată de către Patriarhul Miron Cristea, IPS Irineu
Mihălcescu Târgovișteanu – vicar patriarhal și un sobor de preoți între care și
părinții profesori ai liceului: Gh. Crețu și C. Diaconescu. Au mai participat
și personalități importante ale vremii dintre care amintim pe Dr. C. Angelescu
– ministrul Educației Naționale, Dr. C. Kirițescu – secretar general al
Ministerului Educației Naționale, inspectorii generali P. Marinescu, Beiu
Palade, N. Negulescu, N. Orghidan, foști profesori ai liceului, directori din
capitală, membrii comitetului școlar, absolvenți, prieteni ai școlii[11].
Slujba
religioasă a început afară pe terasa liceului, apoi a continuat în paraclis.
Înainte de începerea serviciului divin, s-a semnat Hrisovul de sfințire, lucrat
cu multă migală de Arhitect Constantin N. Popescu, colaborator al arhitectului
Insp. General N. Stănescu. Părintele profesor
Gh. Crețu a ținut o predică la Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. După
sfințirea paraclisului, la ora 10.30, a avut loc sfințirea drapelului liceului,
prezentat de o gardă de străjeri-cercetași. La ora 11.00 întreaga asistență și
soborul de preoți au coborât în amfiteatru și au sfințit noua clădire.
Au luat
cuvântul: Patriarhul Miron Cristea, Dr. C. Angelescu – Ministrul Educației
Naționale, G. Petrescu – președintele Comitetului școlar, Ioan I. Roman –
directorul liceului, și avocat consilier N. Davidescu.
În
cuvântarea Sa, Patriarhul Miron Cristea prezenta importanța colaborării între
știință și religie: "Oricât de aleasă și de înaltă, știința e un cuțit cu
două tăișuri, care dat pe mâna unui nepriceput, devine primejdios. Știința,
dată pe mâna oamenilor fără nobilitate sufletească pe care o capătă prin
educație religioasă, este o primejdie. Știința trebuie pusă în slujba neamului,
a țării și a omenirii. De aceea, religia care formează caracterul moral al
individului ajută la descifrarea sensului folositor al științei". Totodată
i-a recunoscut meritul ministrului C. Angelescu de a fi introdus religia în
programa școlară și a adus elogii directorului Ioan I. Roman, sufletul acestui
liceu. În privința predării religiei, Patriarhul Miron Cristea ridica o
problemă foarte importantă și la fel de actuală în zilele noastre: poate preda
religia un preot care are parohie? El spunea: “Nu poate nimeni și nici preotul
sluji la doi domni. Preotul de enorie are în grija lui sufletească mai multe
mii de familii. Asemenea și preotul catehet, la un liceu ca acesta, are
împrejurul lui, peste o mie de suflete tinere. Trebuie munca împărțită: preotul
să-și vadă de enorie unde bântuirea curentelor ateiste și a sectanților sunt
destule primejdii care reclamă zilnica petrecere a lui în mijlocul parohiei.
Îndrăznesc să spun, că e o crimă să nu îți jertfești toată energia personală,
ca profesor de religie, pentru tineretul școlar. Preotul de enorie să rămână
deci la enoria lui, iar profesorul de religie catehet să se dedice doar
luminării sufletești a tinerilor lui parohieni”[12].
În
cuvântarea sa, directorul Ioan I. Roman a arătat care au fost motivele
construirii unui paraclis în liceu. El are în vedere mai întâi rolul important
pe care Biserica Ortodoxă l-a avut de-a lungul vremii în menținerea sentimentului
patriotic și în dezvoltarea culturii naționale, solemnitatea cultului divin
polarizând sentimentele și acțiunile omenești către perfecțiune. “Un al doilea
motiv a fost că populația școlară de alte rituri asistând și cunoscând practica
cultului nostru va stima mai mult cea mai superioară formă de religie, religia
noastră, religia iubirii și a sacrificiului, care nu cunoaște ură, nici
răutate. În al treilea rând un paraclis construit lângă o instituție de
orientare largă științifică, în fața laboratoarelor, arată tineretului marele
acord între religie și știință, între credință și cugetare, din care se
construiește armonia sufletească. Oricât de sus s-a înălțat fizica pentru a
pătrunde tainele firii, după ce a trecut de legi invariabile și a admirat
desavârșita ordine în mișcarea lumilor, a dat de limita puterilor noastre de
înțelegere și explicare, dincolo de care încep taine de nepătruns ale lumii. De
la această limită a infinitului mic al științei, începe infinitul mare al
credinței. Golurile lăsate de laborator se umplu cu închinarea din paraclis”[13].
Ministrul
C. Angelescu a subliniat eforturile depuse de-a lungul anilor pentru dezvoltarea
învățământului românesc prin construirea de școli. El afirma: “Cultura singură,
fără educație sufletească, e sarbădă. Scopul școlii este să formeze din elevi
oameni adevărați, caractere. De aceea, în primă linie trebuie să li se dea o
educație națională, etică și religioasă”. În acest sens, ministrul a trimis o
circulară la toate școlile secundare din țară îndemnându-le să-și înființeze un
paraclis. Cu o profundă credință și recunoștință, a arătat că Biserica a fost
păstratoarea credinței și a sufletului românesc. De aceea conchidea: “generația
tânără are datoria sfântă să apere și să păstreze pentru vecie ceea ce s-a
câștigat cu atâta trudă și jertfă”[14].
Paraclisul
a fost desființat în perioada comunistă și transformat mai întâi în sală pentru
ședințe instructiv-educative, iar mai târziu în sală de gimnastică[15].
Într-un proces verbal din 20 decembrie 1948 se arată că, potrivit Ordinului
MIP, nr. 215680 din 1948, s-a procedat la predarea către Ministerul Cultelor a
obiectivelor și materialelor bisericești ale acestui paraclis[16].
Realitatea
însă este puțin diferită. Domnul Inspector Baldovin, fost profesor de biologie
de la Liceul “Mihai Viteazul” relata un aspect foarte important, și anume că o
parte din odoarele bisericii au fost arse în curtea liceului. Se poate ca
obiectele de cult să fi fost predate către Ministerul Cultelor, iar mobilierul
din lemn să fi fost dat spre casare și ars în curte. Preoții liceului, pe
responsabilitatea lor, au salvat
catapeteasma ascunzandu-o în subsolul unei casei. De aici, vechea catapeteasmă a
Paraclisului Liceului “Mihai Viteazul” este scoasă la iveală de părintele
profesor universitar Constantin Cornițescu în 2002. Ea va fi montată provizoriu în biserica
parohiei Iancu Vechi Mătăsari. Catapeteasma a fost restaurată prin sârguința
noilor preoți slujitori ai acestei biserici: părintele consilier Constantin
Stoica și părintele Horia Mălușeanu.
Cu toate că
vitregiile vremii au dus la desființarea Paraclisului, în inimile profesorilor
și în memoria școlii s-a păstrat ca sărbătoare a liceului ziua de 8 noiembrie:
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Actuala
direcțiune a Colegiului, dl. director Sever Popa personal dorește reînființarea
vechiului Paraclis. Exista promisiunea Primăriei Sectorului 2 de a construi o nouă
sală de sport modernă, devenind astfel posibilă reînființarea paraclisului.
Pr. Iordăchescu Constantin
Fost profesor de religie la
Colegiul Național “Mihai Viteazul” București
Acest articol a fost scris in anul 2015, insa a fost dat uitarii.
[1]
Obârșia Gimnaziului “Mihai
Viteazul” 1865-1869, de prof. TURIANU Al., în Anuarul XXVI al Liceului “Mihai Viteazul” din București,
anii școlari 1969-1970 și 1945-1946, Tipărită la Inteprinderea Poligrafică “13
Decembrie 1918”, București, 1970, pp.272-273
[2]
Pe strada Polonă locuise demult Ion Heliade Rădulescu.
[3]
Peregrinările liceului “Mihai
Viteazul” pe harta Municipiului București 1865-1973 rezumat, de prof.
TURIANU Al, în Anuarul XXVI al Liceului “Mihai Viteazul” din București, anii
școlari 1969-1970 și 1945-1946, Tipărită la Inteprinderea Poligrafică “13 Decembrie 1918”, București,
1970, p. 297
[4] Cuvântarea
Ministrului C. Angelescu, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din
București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”,
București, 1937, p. 43
[5]
La 13 iunie 1920 are loc înființarea Ministerului Instrucțiunii Publice prin
desprinderea din Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.
[6]
Cuvântarea directorului Ioan I. Roman, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai
Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta
Licitațiilor”, București, 1937 p. 34
[7]
Constantin I. Angelescu (n. 10 sau 12 iunie 1869, Craiova - d. 14 septembrie
1948, București) a fost un politician, medic și profesor universitar român,
reformator al școlii românești în perioada interbelică. A fost membru de onoare
al Academiei Române. Din 1901 până la sfârșitul perioadei interbelice, a fost
deputat sau senator în toate legislaturile; din ianuarie 1914 a fost membru al
guvernului în repetate rânduri; între 1922-1928 și 1933-1937 a fost ministrul
instrucțiunii publice. Între 30 decembrie 1933 și 3 ianuarie 1934 a fost primul
ministru interimar al României. A fost cel dintâi ministru plenipotențiar al
României la Washington, începând cu ianuarie 1918.
[8]
O instituție model: Liceul “Mihai
Viteazul” din Capitală, de ZAMFIRESCU Ion, în Anuarul XVII al Liceului
“Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta
Licitațiilor”, București, 1937 p. 17, preluat din ziarul “Adevărul” din 20.06.1937
[9] Cf
Hrisovului de Sfintire a Paraclisului, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai
Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta
Licitațiilor”, București, 1937 p.29
[10] Solemnitatea
Sfințirii Paraclisului și a inaugurării amfiteatrului “Dr. Constantin
Angelescu” în Anuarul XVII al Liceului
“Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta
Licitațiilor”, București, 1937, p. 28
[11]
Solemnitatea Sfințirii Paraclisului și a inaugurării amfiteatrului “Dr.
Constantin Angelescu” în Anuarul XVII al
Liceului “Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”, București, 1937, p. 20
[12]
Cuvântarea Patriarhului Miron Cristea, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai
Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta
Licitațiilor”, București, 1937, pp.40-41
[13] Cuvântarea
directorul Ioan I. Roman, în Anuarul XVII al Liceului “Mihai Viteazul” din
București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta Licitațiilor”,
București, 1937, pp.36-37
[14] Cuvântarea
Dr. C. Angelescu, ministrul Educației Naționale, în Anuarul XVII al Liceului
“Mihai Viteazul” din București pe anul școlar 1936-1937, Tipografia “Gazeta
Licitațiilor”, București, 1937, pp. 43-44
[15]
Monografia Liceului “Mihai Viteazul” din București (1865-1948) – Lucrare
științifică - metodică pentru obținerea gradului didactic I, de Prof. Niculescu
Cristina, p. 14
[16]
Monografia Colegiului Național “Mihai Viteazul” din București (1948-2015), de
Prof. MATACHE Nela și Prof. ȚEPELEA Adriana, p. 15
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu