Era un preot în
Alamania, foarte îmbunătăţit cu viaţa, care se chema Pelaghie,
care avea aşa de mare
evlavie şi dragoste către pururea Fecioara Maria, încât nu citea altă
Evanghelie sau
Apostol când slujea, decât numai din cele ale Preasfintei. Însă vrăjmaşul
celor buni,
zavistuind multa lui evlavie, i-a semănat în minte un gând cu totul păgânesc
asupra credinţei şi
anume că se îndoia de trupul cel stăpânesc al Mântuitorului, zicând
acestea în mintea sa:
„Cum este cu putinţă să se facă pâinea, Trupul lui Hristos, iar vinul,
Sângele Lui?”. Şi
dacă Fecioara Maria a născut numai un singur Fiu, Care de voie
pătimind, S-a
îngropat şi numai o dată a înviat, cum poate să se schimbe pâinea în Trupul
lui Dumnezeu şi să pătimească
patimă în fiecare zi?”.
De gândurile acestea
neliniştindu-se Pelaghie, ca un neînvăţat si neştiutor ce
era, avea multă
mâhnire. Si neîndrăznind a întreba pe cineva, a alergat către Preasfânta,
rugându-se şi zicând:
„Stăpână şi Doamnă a lumii, te rog eu nevrednicul robul tău, fă-mi
darul acesta ca să
cunosc Taina Sfintei Liturghii, cum se schimbă pâinea şi vinul în
Trupul şi în Sângele
Domnului nostru, pentru că nu pot să înţeleg desăvârşit”.
Şi aşa de mult s-a
rugat Pelaghie cu lacrimi, cu post şi cu privegheri, că
odată, după ce s-au
săvârşit cele sfinte, când a strigat: „Mai ales, pentru Preasfânta,
Preacurata”, s-a
făcut nevăzut Sfântul Trup de pe discul de dinaintea lui. Căutând el
încoace şi încolo,
crezând că poate să fi căzut pe jos, din neluare-aminte şi din nebăgarea
lui de seamă, n-a găsit nimic. Atunci, îngrozit şi
îngrijorat foarte, a plâns cu amar,
rugându-se aşa: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Ştiu că
pentru puţina mea credinţă
şi pentru îndoirea pe care am avut-o pentru Preasfântul Trup
al Stăpânului meu, s-a
îngreţoşat de mine Împărăţia Lui şi S-a depărtat de la mine
ca să nu mă împărtăşesc cu El,
eu cel nevrednic; ci roagă-L pe Dânsul ca să mă ierte ca un
milostiv şi ca un nepomenitor
de rău, să nu Se mânie pe mine până la sfârşit”.
Acestea zicând, preotul cel evlavios a văzut înaintea
Sfintei Mese pe Împărăteasa îngerilor cea Preaslăvită, care avea în braţele ei
un Prunc mic negrăit de
frumos, pe Domnul nostru Iisus Hristos şi i-a zis lui:
„Pruncul acesta este Făcătorul şi
Ziditorul lumii, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Om
desăvârşit. Pe Acesta L-am zămislit
din Duhul Sfânt şi L-am născut fără stricăciune, rămânând
Fecioară. Acesta a pătimit şi a
murit pe Cruce ca un om, pentru mântuirea lumii şi a înviat
şi S-a înălţat la ceruri şi şade
de-a dreapta Tatălui, ca Unul ce este de o fiinţă cu Dânsul
şi împreună pe scaun şezător,
pentru aceasta iarăşi are să vină să judece toată lumea.
Acesta şi acum, în fiecare zi,
pentru milostivirea Lui şi pentru multa bunătate, se pogoară
cu negrăit şi minunat chip în
chipul pâinii şi al vinului, pentru multa dragoste pe care o
are către voi oamenii şi vi se dă
spre mâncare şi băutură şi spre sfinţenia sufletului vostru.
Pipăie-L pe El şi fără de frică îl
cearcă, pentru ca să cunoşti cum că este adevărată privirea
şi nu nălucire, ci trup adevărat,
cu carne şi cu sânge, după cum l-am cunoscut. Şi aşa se face
şi pâinea şi vinul cu care
săvârşiţi Sfânta Liturghie. Însă pentru că firea omenească
nu poate ca să mănânce carne
crudă şi să bea sânge, pentru aceasta, prin nepătrunsa Lui
înţelepciune, Cel întru tot
Milostiv şi Atotputernic se schimbă în pâine şi în vin,
pentru ca să-L primească fiecare cu
dorinţă şi cu dragoste. Împărtăşeşte-te dar cu Dânsul, cu
evlavie şi cu credinţă, căci cine
se împărtăşeşte cu vrednicie cu El, se face părtaş
Dumnezeieştii Lui Slave”. Acestea
zicând Stăpâna cea mult-lăudată, a pus Dumnezeiescul Prunc
pe Sfânta Masă şi
închinându-I-se Acestuia cu multă evlavie şi smerenie, s-a
făcut nevăzută.
Iar preotul, cu frică şi bucurie multă, luând pe acel
Dumnezeiesc Prunc şi
sărutându-L cu evlavie şi cu smerenie, a cunoscut cum că în
adevăr era un Prunc trupesc
viu. Atunci L-a pus pe Sfânta Masă, cu multă veselie şi,
căzând la pământ, a zis acestea
cu lacrimi: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti Fiul
lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai
născut din pururea Fecioara Maria şi mulţumesc milostivirii
Tale şi Preacuratei Maicii
Tale, pentru al cărei dar m-am învrednicit azi, eu
nevrednicul, şi mă iartă pe mine pentru
necunoştinţa mea cea mai dinainte. Şi după cum m-ai
învrednicit şi Те-am văzut pe Tine
cu Trup, cum Te-ai născut din Fecioara, aşa iarăşi, pentru
rugăciunile Ei mă învredniceşte
ca să mă împărtăşesc cu Tine, nu ca şi cu un prunc, ci ca şi
cu pâine, după cum şi mai
înainte”.
Aşa rugându-se cu credinţă, s-a ridicat şi a văzut iarăşi
Sfânta Pâine, după
cum a fost mai înainte şi s-a împărtăşit veselindu-se. După
aceasta, trăind viaţă minunată
şi plăcută lui Dumnezeu, s-a dus la Împărăţia cea cerească.
Pe care să dea Dumnezeu să o
dobândim noi toţi întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia
I se cuvine slava în veci.
Amin (43, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi
1990).
Minunile Maicii Domnului de parintele Nicodim Mandita (1889-1975) Cartea o puteti comanda de aici: https://tinyurl.com/minunilemaiciidomnului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu