Parintele Stareț Andrei al Manastirii Dervent ne-a povestit viata sfântă a unui părinte viețuitor la Manastirea Dervent și legătura dintre Bălăceanca și M-rea Dervent prin acest părinte ce a trăit în perioada comunistă.

Scopul acestei înregistrări este de a face mai accesibil textul scripturiatic al Noului Testament în care se relatează venirea în lumea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Se citeste din pericopele evanghelice ale Noului Testament de la Sfintii Evangheliști Matei și Luca referitoare la Nașterea Domnului. Fiecare creștin ar trebui să le cunoască. Sărbătoarea Nașterii Domnului nu este despre Moș Crăciun ci despre venirea în lume a unui Mântuitor, Hristos Domnul!

Viața Sfântului Valentin

Valentines Day

 

Februarie a fost sărbătorită vreme îndelungată ca luna romantismului. Înainte de creștinarea imperiului, romanii sărbătoreau, în februarie sărbătoarea Lupercalia (”frații lupului”, provenind de la substantivul lupus). Aceasta era organizată ca un festival al fertilității închinat zeului roman al agriculturii Faunus, dar și al fondatorilor Romei, Romulus și Remus.

Preoții zeului Faunus se adunau într-o peșteră sacră, unde se credea că au fost crescuți copiii Romulus și Remus de către lupoaică. Aici se sacrifica o capră în numele fertilității și un câine, pentru purificare. Blana caprei era tăiată în fâșii care erau înmuiate în sângele jertfelor. Cu ea, se umbla pe stradă și se plesneau, ușor, femeile, dar și recoltele și terenurile agricole.

Femeile nu se temeau la atingerea blănii de capră, din contră credeau ca vor fi mai fertile în anul ce urma. Mai târziu, în aceeași zi, toate tinerele fete din oraș își scriau numele pe bilețele introduse într-o urnă. Iar flăcăii singuri alegeau, fiecare, numele fetei cu care va forma un cuplu în acel an. Totuși, soarta făcea ca cele mai multe dintre aceste unirii, organizate și haotice deopotrivă, să se încheie cu o căsătorie.

Lupercalia a supraviețuit doar pentru o scurtă vreme creștinării Imperiului Roman. Considerată păgână, s-a dorit ”creștinarea” sărbătorii. Așadar, la sfârșitul secolului al V-lea, în anul 496, Papa Gelasius a declarat 14 februarie ziua în care este celebrat Sfântul Valentin. Epoca contemporană, numără, în total 11 Sfinți Valentin. Până la momentul creării sărbătorii, existaseră, totuși, doar trei Sfinți Valentin, însă Papa nu a specificat care dintre aceștia urma a fi sărbătorit. Curios este că toți cei trei au trăit în aceeași perioadă și au murit în același fel. Or fi una și aceeași persoană?

Astăzi însă, pe 14 februarie nu se găsește nici în calendarul ortodox nici în cel catolic nici un Sfânt Valentin. Sfântul Valentin a fost scos din calendar catolic în 1969 din cauza ambiguității datelor referitoare atât la persoana sa, cât si la faptele care au condus la consacrarea lui ca sfânt. În prezent, la 14 februarie, catolicii îi amintesc pe Sfinții Chiril și Metodie.

În calendarul Ortodox, Sfântul Valentin este prăznuit pe 30 iulie.  În anul 2005 o parte din moaștele Sfântului Mucenic Valentin au fost dăruite de Episcopia din Terni, Italia, Bisericii Delea Nouă – Calist din București.

 

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Valentin ne introduce în atmosfera primelor trei secole de creștinism, o perioadă tristă a Bisericii, un răstimp al persecuțiilor și al prigoanei împotriva creștinilor. Sfântul Valentin s-a născut în jurul anului 175, în localitatea romană Interamna (astăzi localitatea Terni, din regiunea Umbria, Italia). A fost hirotonit preot de către Sfântul Felician de Foligno. Datorită vieții sale virtuoase, Valentin va fi ales Episcop de Interamna, fiind hirotonit de către papa Victor I, în anul 197.

Cu rugăciunile pe care le îndrepta către milostivul Dumnezeu, el tămăduia neputinţele şi bolile oamenilor. Multora dintre cei necredincioşi le arăta care este adevărata închinare, îndemnându-i să renunţe la păgâneasca închinare la idoli. Tinerii soseau la el pentru a primi fericita binecuvântare a căsătoriei, căci prin rugăciunile sale Sfântul Valentin era socotit ocrotitor al acestora.

Tot în acele timpuri, în cetatea Romei trăia un preaînţelept şi iscusit învăţător cu numele Craton. Deşi cunoscut şi cinstit de mulţi, acest învăţător avea în sufletul său şi o mare tristeţe, căci fiul său iubit Herimon era tare bolnav, iar suferinţa îi gârbovise spatele, astfel încât capul îi ajunsese la genunchi. Toţi doctorii chemaţi n-au putut să-i aducă nici o alinare. În casa lui Craton a sosit un tribun cu numele Fronton, care, văzând suferinţa lui Herimon, le-a vorbit celor aflaţi acolo despre vindecarea pe care o primise fratele său de la Episcopul Valentin din Interamna.

Cuprins de dragoste şi nădejde, Craton i-a trimis la bătrânul Episcop pe prietenii săi ca să-l roage să vină la Roma pentru a-l vindeca pe fiul său, ale cărui neputinţe trupeşti nu-i îngăduiau să facă un drum atât de lung.

Ajuns la Roma, în casa lui Craton, a fost rugat să-l tămăduiască pe Herimon. Ştiind durerea tatălui, Sfântul Valentin i-a răspuns: “De vrei tu, fiul tău se va tămădui”. Întărit în nădejde, Craton a promis că-i va da Sfântului Episcop jumătate din averea sa pentru vindecarea fiului său. Însă Sfântul Valentin l-a îndemnat să-şi împartă averea săracilor, iar pentru vindecarea fiului său să-şi clădească sufletul în credinţa lui Dumnezeu şi să primească Sfânta Taină a Botezului, căci prin credinţa unuia se poate aduce vindecare altuia. Credinţa tatălui poate să aducă sănătate fiului. Toată casa lui Craton a primit credinţa şi Sfântul Botez. Chiar şi trei dintre ucenicii săi, elevi de neam din Atena, cu numele Proclu, Efir şi Apolonie, ce căutau înţelepciunea omenească, dar cunoscând acum cine este adevăratul Învăţător, au îmbrăţişat şi ei credinţa în Hristos.

Sfântul Valentin l-a luat pe Herimon şi, aşezându-l pe rasa sa aspră, s-a rugat toată noaptea lui Dumnezeu. La miezul nopţii, a strălucit în camera de rugăciune o lumină cerească şi, la puţin timp, copilul s-a sculat sănătos, lăudând şi slăvind cu glas mare pe Dumnezeu. Cu toţii primind Sfântul Botez, s-au ataşat de duhovnicescul Episcop.

Exemple de trăire, cei din casa lui Craton îi îndemnau pe şcolarii tineri să-i urmeze lui Hristos.

Remarcabil propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, făcător de minuni și vindecător, Sfântul Valentin a fost foarte iubit de către toți credincioșii săi. Mai mult, datorită credinței sale puternice și a bogatei activități taumaturgice, episcopul a convertit la creștinism importanți dregători romani.

Nu trebuie omisă nici minunea vindecării tânărului Avundie, fiului eparhului cetății, precum nici blândețea cu care Mucenicul lui Hristos, Valentin, a binecuvântat prin Taina Sfintei Căsătorii legătura dintre o tânără creștină cu un soldat păgân, proaspăt convertit la credința în Hristos. De altfel, acest din urmă eveniment i-a adus Sfântului Valentin calitatea de ocrotitor al iubirii și al familiei creștine.

Trăind într-o perioadă a persecuțiilor împotriva creștinilor – este vorba de domnia împăratului Marcus Aurelius – Sfântul Valentin a fost arestat, torturat și decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius. Împreună cu Valentin au primit sfârșitul mucenicesc și ucenicii acestuia: Procul, Efiv și Apolonie, în anul 273. Cinstitele trupuri ale celor patru martiri au fost aduse și îngropate în cetatea Interamna, în glas de rugăciune al poporului dreptcredincios adunat să-i întâmpine pe acești vrednici mucenici ai lui Hristos.

 

O legendă catolică spune că Valentin a fost un preot care a slujit în secolul al treilea la Roma. Când împăratul Claudius al II-lea a decis că bărbații singuri sunt soldați mai buni decât cei cu soții și familii, el a interzis căsătoria tinerilor. Valentin, dându-și seama de nedreptatea decretului, l-a sfidat pe Claudius și a continuat să facă căsătorii pentru tinerii îndrăgostiți în secret. Când acțiunile lui Valentin au fost descoperite, Claudius a ordonat să fie omorât.

Semnificația numelui de Valentin Valentin provine din limba latină, de la cuvântul „valere”, – care poate fi tradus ca „puternic” sau „curajos” – sau de la cuvântul „valens” care înseamnă „plin de forță”.

 

Sfântul Valentin a îndemnat tinerii din vremea sa să se căsătorească înaintea lui Dumnezeu și nu să trăiască în păcatul desfrânării. Astăzi, din păcate, tinerii îl serbează tocmai prin păcatul curviei. Cine dorește să îl cinstească cu adevărat pe acest sfânt indiferent de ziua lui de prăznuire 14 februarie sau 30 iulie, ar trebui întâi să îi cunoască viața și să îi urmeze credința!

Sfântul Valentin să lumineze tinerii din ziua de azi!

Surse folosite:

https://basilica.ro/sfantului-sfintit-mucenic-valentin-aparator-al-valorilor-familiei-crestine/

https://www.libertatea.ro/lifestyle/sfantul-valentin-in-calendarul-ortodox-3965635

https://bisericadeleanouacalist.ro/sfantul-valentin/

 

Lumânări și candele

 

Lumânări și candele se aprind de credincioși la biserică  la toate sfintele slujbe, inclusiv la evenimentele deosebite din viața creștinului: la Botez, la Cununie, la Sfântul Maslu, la Sfeștanie, la Înmormântare, la parastase, la mormintele răposaților. Creștinul aprinde acasă la rugăciune candela sau o lumânare. La fel procedează când are o dorință sau vreun necaz. În pragul morții, el aprinde o lumânare, iar bătrânii țin permanent candela aprinsă pentru ca nu cumva venind moartea să îi ia din lumea aceasta fără lumină.

Iată câtă importanță se acordă lumânărilor și candelelor în Biserica Ortodoxă! Acum vom încerca să explicăm și să înțelegem de ce le acordăm atâta importanță.

 

Folosirea candelei și a lumânărilor a fost poruncită încă din Vechiul Testament:

„Porunceşte fiilor lui Israel să-i aducă untdelemn de măsline, curat şi limpede, pentru candele, ca să ardă sfeşnicul necontenit,/Înaintea perdelei din cortul adunării, şi-l va aprinde Aaron şi fiii lui înaintea Domnului, ca să ardă totdeauna, de seara până dimineaţa. Acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru. / Candelele să le pună în sfeşnicul cel de aur curat de dinaintea Domnului, ca să ardă sfeşnicul de seara până dimineaţa” Levitic 24, 2-4

„Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis: / <<Vorbeşte cu Aaron şi-i spune: Când vei pune candelele în sfeşnic, ca să lumineze partea cea dinaintea lui, să aprinzi în el şapte candele>>. / Şi a făcut Aaron aşa: a aprins în sfeşnic, ca să lumineze partea cea din faţa lui, şapte candele, cum poruncise Domnul lui Moise.” Numeri 8,2

 

Lumina dată de cadele și lumânări îl simbolizează pe Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos care este Lumina lumii:

„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Ioan 8, 12          sau

„Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.” Ioan 12, 36

Sfântul Ioan din Kronștadt spunea: “Și tu, creștine, ești fiu al luminii și toate gândurile, dorințele, simțămintele, intențiile, cuvintele, faptele tale trebuie să fie lumină, nu întuneric”[1].

Sf. Apostol Pavel spunea: “Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!” Efeseni 5,8

Sfântul Ioan din Kronștadt adaugă: „Nu-ți pleca urechea, creștine, la cele rele; tu poți și trebuie să fii lumină; dar vai ție dacă vei fi întuneric, pentru că te-ai lăsat dus de capul tău și te-ai arătat nerâvnitor: îți pregătești ție însuți osândă; și iată judecătorii tăi – toți sfinții, care au fost, ca și tine, oameni supuși patimilor dar care, luminați fiind de Cuvântul lui Dumnezeu, ajutați de harul lui Dumnezeu, s-au făcut prin strădaniile și sârguința lor, lumină și au bineplăcut lui Dumnezeu, Lumina și Chipul cel dintâi”[2].

 

Focul lumânărilor și al candelelor aprinse, precum și cădelnița cu cărbuni aprinși și tămâie bineînmiresmată este chip al focului duhovnicesc al harului Sfântului Duh care S-a pogorât în chip de limbi de foc asupra Sfinților Apostoli la Cincizecime. El mistuie întinăciunea păcatelor noastre luminându-ne mintea și inima și înflăcărându-ne sufletele cu flacăra iubirii de Dumnezeu și a semenilor. Focul în fața icoanelor (fie candele, fie lumânări) ne aduce aminte de înflăcărata iubire a Sfinților față de Dumnezeu. Ei sunt făclii care luminează lumii prin credința, virtuțile, învățătura și exemplul lor. Flacăra o simbolizează și pe Maica Domnului care este Maica Luminii, preacurată și preasfântă, ea este rugul care i s-a arătat profetului Moise ce ardea și nu se mistuia. Astfel, învățăm că trebuie să ne rugăm Domnului cu duh înflăcărat care de cele mai multe ori din păcate ne lipsește, fiindcă inima ni s-a răcit[3].

 

Ce este candela?

De obicei, candela este formată dintr-un pahar în care se pune untdelemn adică ulei curat de măsline sau floarea soarelui, pe suprafața căruia, punem o plută care susține un fir de bumbac ce se aprinde și arde lin. Firul gros de bumbac trage uleiul din vas, arzând tot timpul o flacără de aceeași intensitate. Când nivelul uleiului scade foarte mult, candela se poate stinge, motiv pentru care uleiul se completează periodic. Pentru a se evita posibile incendii cauzate de nesupravegherea candelei, se recomandă să se pună pe fundul paharului puțină apă. Uleiul va pluti deasupra apei, iar dacă focul va ajunge la fundul paharului se va stinge singur în apă.

Candela se pune într-un loc curat, în fața unei icoane. O casă de creștini are deobicei un colțișor de rugăciune unde se aprinde candela, lumânare și tămâie.

Untdelemnul (în grecește elei) înseamnă milă și slujește ca semn al milei lui Dumnezeu revărsate necontenit asupra noastră. În același timp este și jerfa noastră de mulțumire pentru această milă primită de la Dumnezeu[4]. Așa cum candela arde continuu oferind lumină și căldură, la fel și viața noastră duhovnicească trebuie să ofere lumină și căldură celor din jurul nostru. Pilda celor 10 fecioare din care 5 aveau candelele aprinse iar 5 stinse ne învață că după moarte pentru a fi împreună cu Mirele Hristos trebuie să avem untdelemnul milosteniei pregătit pentru a nu se stinge flacăra dragostei pentru Dumnezeu și semeni.

 

Sfântul Simeon al Tesalonicului (1381-1429) prezintă șase motive pentru care aprindem lumânări în biserică:

1. Precum lumânarea este curată (fiind făcută din ceară curată), la fel și inimile noastre ar trebui să fie curate.

2. Precum lumânarea de ceară curată este maleabilă (spre deosebire de cea din parafină), la fel și sufletele noastre ar trebui să fie maleabile, până ce le îndreptăm și le întărim în învățătura Sfintelor Evanghelii.

3. Precum lumânarea ajunge să fie făcută din polenul florilor și are un parfum dulce, la fel și sufletele noastre ar trebui să aibă mireasma dulce a harului dumnezeiesc.

4. Precum lumânarea, atunci când arde, se contopește și hrănește flacăra, la fel și noi trebuie să ne luptăm să dobândim unirea cu Dumnezeu.

5. Precum lumânarea, arzând, luminează întunericul, la fel și lumina lui Hristos din noi să lumineze înaintea oamenilor, ca să se aducă slavă numelui lui Dumnezeu.

6. Precum lumânarea își oferă propria lumină, ca să lumineze întunericul omului, la fel și lumina virtuților, lumina dragostei și a păcii trebuie să caracterizeze un creștin.

Ceara care se topește simbolizează făclia dragostei noastre pentru aproapele nostru[5].

 

Folosirea lumânării în ceasul morții

Când este să se mute din această viață, se pune în mâinile miribundului o lumânare. Astfel, omul trece în lumea cealaltă împreună cu Hristos, având cu el lumina vieții celei veșnice pe care a primit-o de la Sfântul Botez. Viața pământească se începe cu Hristos, se continuă și se sfârșește tot cu El pentru a trăi în veșnicie în comuniune cu El. Aceeași însemnătate au toate lumânările ce se aprind în jurul sicriului sau care se împart celor care participă la slujba înmormântării[6].

 

Folosirea lumânării la diferite procesiuni

Lumânarea este purtată în cadrul diferitelor procesiuni liturgice pentru a lumina drumul către Hristos. Ea îl simbolizează pe Sfântul Ioan Botezătorul care a pregătit și luminat calea către Hristos. La fel și nașii la Botez purtând lumânarea aprinsă, își asumă rolul de povățuitori și călăuzitori a pruncului pe calea credinței către Mântuitorul Hristos[7].

 

 

Câte lumânări să aprindem când ne rugăm?

Nu există un anumit număr de lumânări pe care trebuie să îl aprindem. Fiecare om aprinde după putere, după credință și dragoste cât îl îndeamnă propria conștiință. Putem aprinde însă lumânări ținând cont și de o anumită simbolistică:

·      o lumânare – simbolizează pe Unul Dumnezeu

·      3 lumânări – se aprind în numele Sfintei Treimi

·      7 lumânări – se aprind în numele celor 7 Sfinte Taine. Părintele Ilarion Argatu recomanda aprinderea de 7 lumânări pentru găsire de serviciu, căsătorie, reușită la examene și pentru toată dorința cea bună.

·      9 lumânări – în numele celor 9 cete îngerești. Tot părintele Ilarion recomanda aprinderea de 9 lumânări pentru a primi ajutorul cetelor îngerești în vederea scăpării de vrăjmași, de farmece și descântece și de tot lucrul rău.

Chiar dacă părintele Ilarion recomanda aprinderea unui anumit număr de lumânări tot el sublinia zicând: “O lumânare poate lumina mai mult decât o sută atunci când ea este aprinsă cu flacăra credinței noastre și o sută de lumânări pot lumina mai puțin decât una singură dacă nu ard în ele credința și smerenia noastră. Diavolul fuge de lumină pentru că a căzut din lumină și stăpânește întunericul și în întuneric vrea să-l țină pe om. Focul credinței și a luminii care este Hristos îl arde pe diavol.[8]”

 

Este folosirea lumânărilor o practică ocultă?

Vrăjitoarele folosesc icoane, cruci, lumânări și candele pentru a înșela creștinii. De aceea, unii oameni consideră folosirea lumânărilor o practică ocultă – adică vrăjitorească. Aceasta este o înșelare demonică. Tocmai pentru că ele au un rol important în practica bisericii noastre de 2000 de ani, vrăjitoarele se folosesc de ele pentru a da impresia că ele slujesc lui Dumnezeu nu diavolului. Prin urmare, aprinderea candelelor și a lumânărilor este o practică religioasă și nu ocultă (vrăjitorească).

 

Lumânarea și candela ca jertfă

Pe lângă simbolurile mistice pe care le au lumânările și candelele, trebuie să cunoaștem și să conștientizăm și importanța lor ca jertfă bineplăcută înaintea lui Dumnezeu.

Jertfa este un dar pe care îl facem lui Dumnezeu. Jertfa presupune să ne lipsim de ceva material pentru Dumnezeu.

Pentru a fi bineprimită, orice jertfă trebuie să fie adusă cu toată dragostea și credința noastră, după putere și nu din zgârcenie. Cunoaștem pilda lui Cain si Abel. Cain a adus jertfă din ce a avut mai rău iar Abel din ce a avut mai bun. A fost primită doar jertfa lui Abel.
Asemenea și noi când aducem ulei pentru candelă, trebuie să fie un ulei de calitate. Uleiul de măsline se pare că arde mai mult timp decât uleiul de floarea soarelui, însă cu toate acestea fiecare creștin aduce jertfă din rodul pământului țării lui în care trăiește și muncește sau chiar din propria lui recoltă.

Ceara din lumânări este și ea o jertfă. Trebuie însă să subliniem faptul că lumânările sunt de mai multe feluri. Ele diferă în funcție de compoziția lor. Unele sunt făcute din ceară curată. Ele sunt maleabile, se ondulează fără să se rupă. Altele sunt făcute din ceară de parafină, fie din ceară vegetală, din seu de oaie, etc.

Parafina solidă este de culoare albă fiind produsă pe bază de petrol și este creată folosind țiței care este extras din pământ. Lumânările cu parafină sunt tratate în continuare cu culori și parfumuri artificiale. Ca produs secundar final al petrolului, parafina este o resursă neregenerabilă care eliberează poluanți în zonă. Se știe că lumânările cu parafină conțin șapte toxine documentate, dintre care două sunt etichetate ca fiind cancerigene. Deși este ieftin de achiziționat, lumânările de parafină pot fi dificil de curățat atunci când sunt topite și pot păta tavanul, pereții, draperiile și mobilierul cu funinginea neagră emisă[9].

Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Carolina de Sud au analizat lumânările făcute din ceară pe bază de parafină și cele din ceară vegetală. Conform studiului, lumânările vegetale nu emanau poluanți periculoși la ardere. În schimb, lumânările din ceară de parafină (obținută din petrol) emană chimicale periculoase, găsite și în gazele de eșapament de la mașinile diesel, cum ar fi benzen și toluen. Concluzia studiului condus de Ruhullah Massoudi este faptul că folosirea îndelungată de lumânări din parafină ar putea contribui la dezvoltarea unor probleme de sănătate cum ar fi cancer, alergii comune sau chiar astm.[10]

 

Prin urmare, trebuie să avem mare grijă ce lumânări cumpărăm și folosim. Așa se explică și grija cea mare a Bisericii în producerea de lumânări. Prin urmare, lumânarea pentru a fi o jertfă curată, nu trebuie să fie din parafină, ci din ceară!

 

Dumnezeu să primească jertfa noastră!

AMIN.

 

 

 

 

---

[1] Ioan din Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu 2002, p.151-152

[2] Ioan din Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu 2002, p.152

[3] Ioan din Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu 2002, p.142 și 148

[4] Ioan din Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu 2002, p.116

[5] https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/de-ce-aprindem-lumanari-biserica?fbclid=IwAR1cBwa3JPpigntqguL1ECCYAweU5elsEngcMGOzPAYfkuSojRGs8_oUXJc

[6] Credința Ortodoxă, Editura Trinitas, Iași 1999, p.296

[7] https://www.crestinortodox.ro/botez/lumanarea-la-botez-155159.html?fbclid=IwAR0zXoLHnNJzu3zKKX9nzpQ8GfeZdoF1PJcYTpe70NmgnF3EV1oOJSBY_JU

[8] Pr. Ioan V. Argatu, Răspunsuri duhovnicești la întrebările credincioșilor ale părintelui Ilarion Argatu, Ediția a III, Editura Mila Creștină, Fălticeni 2010, p.246

[9] https://home-candles.ro/diferenta-dintre-ceara-de-soia-si-parafina/

[10] https://green-report.ro/lumanari-parfumate-parafina-toxice/

Am cumparat un aparat de facut cafea de la Beko. Este vorba despre un expressor simplu fara multe butoane, deloc complicat. Prezentam in acest video cum se foloseste expressorul amintit. Noi suntem foarte multumiti de el si de calitatea cafelei pe care o face. In filmulet am facut doua cafele expresso cu spumă de lapte. Recomandam!

Aparatul il puteti comanda si de AICI.