Dragii nostri,

Trimiteti va rog tuturor celor dragi din tara, mai ales doamnelor si domnisoarelor, este esential sa cunoasca pericolele vaccinului pe care Madame Albright vrea sa-l vada introdus obligatoriu in tara noastra:La Bucuresti ieri, Madeleine Albright fosta Secretar de Stat SUA, a presat pe Primul Ministru Tariceanu, sa adopte vaccinul Gardasil, pentru "prevenirea cancerului de col uterin".

http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-05-23&id=237691

Adevarul despre Gardasil, este cu totul altul:In SUA unde s-a incercat deja administrarea "obligatorie" a vaccinului Gardasil, de catre politicieni vanduti cartelului farmaceutic, initiativa a fost deja invinsa, in toate statele in care-a fost propusa.

http://southernstudies.org/facingsouth/2007/05/texas-governor-defeated-on.asp

Cetatenii si-au dat seama ca un vaccin netestat pe termen lung si cu efecte secundare nestiute, sau stiute si deliberat ascunse, nu este sigur si nici necesar, mai ales injectat fetelor de doar 9 ani.Efectele observate imediat, au fost dezvoltarea artritei in 9 femei, din cele peste 11.000 care au participat intr-un studiu clinic de scurta durata.Chiar si pentru o femeie activa dpv sexual, vaccinul reprezinta un risc imens pe termen lung.Infectia cu HPV este prevenibila prin alte mijloace ca si monogamia, testarea, etc.Daca femeia a contractat totusi HPV, acesta este detectabil cu un simplu test Pap, iar abnormalitatile cervicale pot fi prevenite inainte de-a se transforma in tumori maligne.In plus, in peste 90% din cazuri, virusul este eliminat complet din organism, la nastere, fara ca si copilul sa fie afectat.Cand cineva ca si Madeleine Albright, cea care cand era Secretar de Stat al SUA, a facut afirmatia ca pretul platit prin moartea a jumatate de milion de copii Irakieni, "a meritat" , incearca sa influenteze primul ministru al Romaniei in scopul "obligativizarii" acestui vaccin, orice om cu cap, trebuie sa-si puna intrebari, asupra adevaratelor motive pentru promovarea vaccinului Gardasil.

http://www.fair.org/index.php?page=1084

Cuvantul "obligatoriu" nu este in ghilimele degeaba:NIMENI nu va poate forta sa va injectati Dvs. sau copiii Dvs. impotriva propriei vointe. Si in Romania, ca si in SUA, se poate alege exceptia pe baza religioasa de la vaccinari, lucru facut deja de multe grupuri si indivizi cu toate vaccinurile.Nu degeaba rata autismului la copii, in acele populatii este zero. Mai multe informatii atat despre Gardasil, cat si despre alte vaccinuri, gasiti aici:

http://www.909shot.com/

Această informatie am primit-o pe email.

În fiecare an pe 24 iunie de tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, la M-rea Sf. Ioan de la Suceava, se face o procesiune cu moaştele sfântului prin oraş. La sărbătoare vin persoane din întreaga ţară, dar în special din Bucovina şi Maramureş. Evlavia oamenilor este nemăsurată. Mulţi venind de cu seară pentru vecernie, dorm în aer liber în cuerta Bisericii, neavând locuri de cazare. La vecernia de pe 23 se scot moaştele Sf. Ioan în locul special amenajat de afară şi sunt puse spre închinare toată noaptea. După Sf. Liturghie se face pelerinajul. Mulţi credincioşi merg şi la Izvorul Sfântului Ioan care se află nu departe de Mănăstire, în păduricea de alături. Seara, pe la ora 20.00 urmează festivalul de Muzică Folclorică de la Cetatea de Scaun a Sucevei.

Atmosferă de vis!

Merită o deplasare!

Dragi tineri,

Dacă doriţi să participaţi la zilele oraşului Suceava când are loc şi pelerinajul cu Sfântul Ioan, ne puteţi contacta: Constantin 0746106781 sau io_conss@yahoo.com

asigurăm cazare şi mic dejun

Masa de prânz se va servi la cantina Facultăţii din Suceava

Vom vizita şi Bisericile monument istoric din Suceava cât şi Cetatea Sucevei.

Perioada: 22-24 iunie 2008

Plecarea din Bucureşti va fi pe 20 iunie, duminică seara în jurul orei 17.30 din Autogara Obor. Preţul drumului Bucureşti-Suceava şi Suceava Bucureşti nu intră în preţ. Vom rezerva locuri la o cursa Atlassib spre Suceava. Plecarea din Suceava înapoi în Bucureşti va fi pe 24 seara.

Preţ: 80 lei

In acest pret vor intra cazarile in oras si mese de dimineata. Mesele de amiaza si seara nu intra in pret. Ele se vor lua la Cantina Universitatii Stefan cel Mare din Suceava. Ghidul vostru in Suceava va fi Gheorghiţă Nedea 0745482542.

Lista este deschisă.

Suceava este reşedinţa şi totodată cel mai mare oraş al judeţului Suceava, situat în Bucovina, România. Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi şi mai importante aşezări ale ţării. Timp de două veacuri a fost reşedinţă principală a statului Moldova, iar între 1775-1918 a fost, în Bucovina, un oraş al Imperiului austro-ungar. Capitală a statului feudal Moldova, oraşul a dat patrimoniului naţional inestimabile valori materiale şi spirituale, a înscris în istoria ţării pagini glorioase, rămase durabil în conştiinţa neamului. Datorita rolului jucat ca fostă capitală a Moldovei, oraşulSuceava apare ulterior menţionat în numeroase izvoare documentare ale vremii.

Istoricul Sucevei

Teritoriul oraşului Suceava şi împrejurimile sale au fost locuite, aşa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În sec. II-III exista aici o aşezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând şi puternice influenţe romane.
În epoca migraţiei şi în secolele următoare populaţia autohtonă a continuat să vieţuiască pe aceste meleaguri, iar în sec. XIV, în 1388, Suceava este menţionată drept capitală a Moldovei.
Începând cu domnia lui Petru I al Moldovei (circa 1375 - 1391), Cetatea Sucevei a devenit principala cetate de scaun a Ţării Moldovei, această funcţie îndeplinind-o şi în vremea lui Aron Vodă (1592 - 1595), Ştefan Răzvan (1595) şi a Movileştilor. Odată cu Alexandru Lăpuşneanu, reşedinţa domnească s-a mutat la Iaşi.
Lângă oraş s-au aflat două cetăţi, una mai veche la Şcheia, alta puţin mai nouă, ce se vede şi astăzi. Între cele două s-a dezvoltat, încă din prima parte a sec. XIV, oraşul. Cetatea Şcheia, una dintre cele mai vechi cetăţi din Moldova, dar cu o existenţă scurtă, a fost dărâmată în timpul lui Alexandru cel Bun. Cetatea de Scaun a Sucevei a avut timp de trei secole un rol important în viaţa politică a Moldovei.
În evul mediu, oraşul era populat cu români, dar şi cu germani, maghiari şi armeni, ultimii având dreptul de a-şi alege un şoltuz propriu (ce purta numele de "voit").
În 1775, odată cu restul părţii de nord a Moldovei ce va purta numele de Bucovina, Suceava a fost al doilea oraş, după Cernăuţi, al Bucovinei, făcând parte din Imperiul austro-ungar (graniţa cu România trecea chiar pe la sud-est de oraş).
Din Suceava, Alexandru cel Bun a condus ţara timp de 32 de ani, mărind cetatea şi întărindu-i zidurile. În 1401, aici s-a stabilit şi Mitropolia Moldovei.
În 1408, Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor lioveni, iar oraşul Suceava era menţionat ca unul dintre locurile de depozitare a postavului, precum şi a unor mărfuri de export ale Moldovei.
Epoca de apogeu avea sa fie însă în timpul lui Ştefan cel Mare (1457 - 1504). În vara anului 1476, ambiţiosul Mohamed II şi-a încercat norocul sub zidurile cetăţii, dar dârza rezistenţă a moldovenilor i-a frânt voinţa victoriei şi l-a silit să se retragă în mod ruşinos. Ştefan făcuse din Suceava un fel de creier al sistemului său de aparare. În 1497, 21 de zile şi nopţi în şir, tunurile leşilor au bătut în ziduri, dar acestea au rămas neclintite. Niciodată cetatea n-a fost cucerită prin forţa armelor.
La 21 mai 1600, oastea lui Mihai Viteazul intră fără luptă în cetate, iar la 26 mai Ioan Capturi, noul pârcălab al Sucevei, jură credinţă marelui voievod care se intitula „domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“. Suceava primeşte oştile marelui voievod Mihai. Apoi, asupra oraşului s-au aşezat însă vremuri grele, intrând tot mai mult în anonimat.
În 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care Austria a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia şi Rusia (1768 - 1774), a primit o parte din teritoriul Moldovei (Bucovina) în care se află şi Suceava. Timp de un secol şi jumătate acest teritoriu a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar.
După izbucnirea primului război mondial, foarte mulţi bucovineni au fugit în Moldova şi s-au înrolat în armata română.

M-rea Sf. Ioan cel Nou

Manastirea Sfantul Ioan cel Nou din Suceava este o manastire cu obste de calugari, purtand hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Aceasta a fost ridicata pentru a face fata multimii credinciosilor ce veneau sa se inchine moastelor Sfantului Ioan cel Nou.
Biserica a fost inceputa de voievodul Bogdan al III-lea, fiul lui Stefan cel Mare, in 1514 si terminata de Stefanita Voda, fiul lui Bogdan in 1522, asa cum ne arata si pisania aflata deasupra usii de intrare in pridvor. Biserica a fost sfintita de Mitropolitul Teoctist.

Sub domnia lui Bogdan al III-lea arhitectura a dat la iveala unul dintre cele mai impresionanate monumente, biserica Sfantul Gheorghe din Suceava, unde sunt aplicate cu fidelitate si cu toate consecintele de rigoare principiile formulate de artistii marelui Stefan, desigur, la o scara mai mare. Pisania slavona (96cm-71cm) amplasata deasupra usii dintre exonartex si tinda aata ca zidirea bisericii Sfantului Gheorghe a fost inceputa de voievodul Bogdan al III-lea si terminata de Stefanita Voda.
Nu putem sti cu certitudine care au fost cauzele care au determinat taraganarea construirii acestei biserici timp de opt ani. Bogdan al III-lea se stie ca reuseste, in timpul domniei sale, doar in doua luni sa termine biserica din Reuseni, pe care Sf. Stefan cel Mare nu mai apucase sa o termine.

Biserica este inceputa de Bogdan al III-lea, dar nu reuseste sa o vada sfintita, intrucat la 21 aprilie 1517 se anunta ca voievodul era adus spre vesnica odihna alaturi de parintele sau, la Putna. Tronul Moldovei avea sa fie ocupat de Stefanita Voda (minor).
Biserica este terminata in primul an in care Stefanita va putea sa se intituleze "Dei gratia Dominus et Woiewoda regni Moldaviae".
Scopul marturisit la inceputul zidirii acestei biserici era acela de a servi biserica Mitropoliei Sucevei, intrucat biserica Mirauti se dovedea a fi neincapatoare. Complexul de arhitectura medievala al fostei catedrale mitropolitane cuprinde, alaturi de biserica propriu-zisa si turnul clopotnita si eclesiarnita lui Anastasie Crimca.
Turnul copotnita a fost zidit in timpul domniei lui Peru Schiopul, acesta pastrand in forma sa originala un singur etaj zidit din piatra neregulata, prevazut cu coltari din piatra faltuita. Apoi apar benzi de cate trei randuri de caramizi.

Mitropolitul Anastasie Crimca zideste o eclesiarnita ce va servi in timp de iarna la savarsirea serviciului divin. Intre anii 1786-1789 in aceasta eclesiarnita a functionat prima scoala catehetica clericala din Suceava condusa de ieromonahul Daniil Vlahovici. Pe latura vestica au fost pictate in 1895 de catre Vladimir Mironescu patru scene ce infatisau martiriul Sf. Ioan cel Nou.
Dupa anexarea patii de nord a Moldovei in 1775 la Imperiul Habsburgic s-a trecut si la organizaea vietii bisericesti. Dintre manastiri s-au pastrat in perioada stapanirii habsburgice doar Putna, Sucevita si Dragomirna iar biserica Sf. Gheorghe a fost trecuta ca metoc al Dragomirnei.

In timpul arhipastoririi mitropolitului Iacob Putneanul biserica Sf. Gheorghe cunoaste o perioada de refacere. In anul 1783 s-au readus moastele Sf. Ioan cel Nou care fusesera la Zolkiev, urmand si o serie de danii si impodobiri.
In anul 1786 negustorul Hagi Ivanciu din Botosani daruieste un sicriu de lemn pentru pastrarea sfintelor moaste. Zece ani mai tarziu, sulgerul Toader si sotia sa Anghelusa din Mlenauti inlocuiesc iconostasul original. Iconostasul apartine stilului baroc moldovenesc, remarcandu-se prin dimensiunile impresionante, somptuozitate ornamentala si cromatica.

Din pomelnicul de la 1805 aflam ca epicopul Dositei Herescu randuieste pe duhovnicul Mihail sa "faca alt sicriu nou sfintelor moaste, sa aduca clopote, vesminte si alte lucruri bune".
In anul 1829 mitropolitul Veniamin Costachi acopera biserica si clopotnita, padoseste biserica cu lespezi de piatra. Pictorul vienez Johann Viertelberger a lucrat la spalarea picturii interioare timp de aproape 3 ani intervenind cu penelul in refacera unor teme.
La 23 iunie 1945 Mitrolpolia Bucovinei isi stabileste sediul la Suceava, la biserica Sf. Gheorghe.
Cu privire la planul bisericii, observam comportamentarea clasica. Lipseste gropnita, care ar fi trebuit sa fie asa ca la Neamt, intercalata intre pronaos si naos. In locul gropnitei exista o prelungire a naosului, catre apus, prelungire careia ii corespunde aceeasi articulatie la rasarit, intre turla si altar.
Turla este octogonala, are patru ferestre si patru mici contraforturi. Este asezata pe un dublu soclu stelat cu opt varfuri.

Frescele ce decoreaza astazi biserica Sf. Gheorghe sunt opera mesterilor moldoveni din vremea lui Petru Rares. In anul 1893 episcopul Melchisedek in urma descifrarii pe peretele de sud al naosului a inscriptiei din spatele baldachinului sub care se afla racla cu moastele Sf. Ioan cel Nou concluziona ca pictura ar data din vremea lui Petru Schiopul.

Pictura interioara cat si cea exterioara este din vremea lui Petru Rares - 1534-1535. Aceasta biserica se inscrie printre primele biserici pictate din dispozitia lui Petru Rares.Continuarea se pune aici.

Biserica Sfântu Dumitru

Biserica "Sf. Dumitru" cu turnu Lapusneanu (Suceava) a fost ctitorita de Petru rares intre anii 1534-1535, pe amplasamentul unei biserici mai vechi.A fost pictata in interior si exterior.
Din punct de vedere arhitectonic, biserica pastreaza caracteristicile stilului moldovenesc. Pisania, asezata deasupra usii de la intrare, in partea dreapta, are in partea superioara doi ingeri ce poarta o cununa in interiorul careia se afla stema Moldovei, elemente de arta renascentista.
Turnul clopotnita (inalt de 45 m) a fost construit de Alexandru Lapusneanu in 1560, are baza patrata, teri etaje si un al patrulea construit in sec. al XIX-lea. Intre 1867-1910 a servit ca foisor de foc al orasului. Pastreaza inca una dintre cele mai bine realizate steme ale Moldovei.

Biserica Sf. Ioan Botezătorul (Domniţelor)

Construita de Vasile Lupu in 1642; restaurata si zugravita cu cheltuiala lui Gheorghe Drambei si Dumitru Matasar in 1884, apoi 1924-1926 si 1995-1999.
A avut destinatie de paraclis al Curtii Domnesti. Atrage atentia prin armonia proportiilor. Turnul - clopotnita este alipit zidului bisericii, pe latura de nord si are un subsol ce pare a fi fost folosit ca osuar.
Biserica Sfintul Ioan Botezatorul, cu arhitectura sa compacta si armonioasa, cu clopotnita integrata peretelui nord-vestic, si cu ingenioasele decoratii exterioare, este un ansamblu plin de farmec, situat la numai 40 de metri de fosta Curte Domneasca, in zona centrala a Sucevei. Un uric in limba slavona din 1569 arata ca in locul paraclisului inaltat de Vasile Lupu exista pe vremea aceea o biserica cu acelasi hram, Nasterea Sfintului Ioan Botezatorul, distrusa din motive necunoscute.
Accesul in sfintul lacas se face printr-o usa in stil gotic de pe latura sudica, deasupra ei putand fi admirata pisania cu stema Moldovei. Interiorul e alcatuit din pronaos, naos si sfintul altar, primele compartimente fiind despartite formal de doua coloane cu sectiune octogonala. Naosul, luminat de patru ferestre cu chenare gotice, are o bolta cu arcuri piezise in stil moldovenesc, decorata la baza cu linii in relief si briuri de piatra zimtata si terminata cu un cilindru, influenta barocului fiind destul de pregnanta. Majoritatea istoricilor considera iconostasul ca fiind o remarcabila opera de sculptura medievala, o piesa de referinta pentru barocul moldovenesc din secolul al XVIII-lea.
Turla liliputana, probabil cu dimensiunile cele mai reduse din nordul Moldovei, este asezata pe o baza patrata si apoi pe una stelata, ambele decorate cu ocnite mici. Exteriorul ei este foarte ingenios asamblat cu patru arcade suprapuse incastrate in adincime si cu altele patru in relief, de factura surprinzator de moderna, cu o esentializare a formelor amintind de Brancusi. Acoperisul de sita este fragmentat, urmarind indeaproape elementele sfintului lacas, fiind cuplat cu cel al clopotnitei, solutie arhitectonica reusita, care confera un plus de armonie si coeziune intregului grup monumental.
Traditia orala afirma ca Biserica Domnitelor a fost pictata atit in interior cit si in exterior de ''coconii'' domnitorului si ai celorlalti demnitari locali de la Curtea Domneasca din Suceava, gest artistic unic in epoca Evului mediu, care denota deschiderea, grija pentru educatia tinerilor si ideile novatoare de la curtea lui Vasile Lupu.

Biserica Sf. Nicolae

Biserica "Sf. Nicolae" Suceava a fost construita de Ilias, fiul lui Petru Rares, insa pisania atesta "reinnoirea" din 1611, datorita panului Nicoara Prajescul - vel vistiernic si cheaghinei Maria. Biserica are plan dreptunghiularm, cu absida la est si altele laterale operate in grosimea zidului, precum si turla pe naos. Pridvorul este suprainaltat de un turn clopotnita, element characteristic secolului al XVII-lea. La exterior, decoratia consta dintr-un brau median in "dinti de ferastrau".

Materialele au fost preluate de pe:

http://orasulsuceava.ro/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Suceava#Prim.C4.83ria_Suceava

http://www.turisminbucovina.ro/ro/biserici/Sf_Ioan_Botezatorul.htm

Un creştin ortodox a povestit ca a fost în pelerinaj la Medjugorje, în Croaţia, unde se află o parohie greco-catolică şi unde se arată Maica Domnului şi transmite mesaje unor copii. Aici a aflat că se întâmplă mari minuni, vindecări sufleteşti şi trupeşti. Într-o noapte a plouat cu stele. Enoriaşii parohiei, văzând această “minune”, s-au spovedit cu toţii a doua zi, crezând că vine sfârşitul lumii.

Ajuns la Medjugorje, creştinul ortodox s-a închinat în Biserică, s-a împărtăşit şi a urcat pe jos colina Podbrdo - Colina Apariţiilor - pe un drum care imita Drumul Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La a unsprezecea oprire, creştinul ortodox a văzut-o pe Maica Domnului, exact cum au văzut-o şi copiii şi cum este sculptată în statueta ce se află în faţa catedralei. În acele momente a auzit un glas care îl îndemna la pocăinţă şi i-a părut rău de păcatele săvârşite. A auzit şi alte mesaje şi a trăit stări de mare bucurie. Apoi i-au venit în minte gânduri să participe activ la unirea Bisericii Ortodoxe cu Biserica romano-catolică.
În timpul pelerinajului s-a împărtăşit de cinci ori la greco-catolici, dar când a revenit acasă a avut mari probleme, atat la serviciu, cât şi în familie (rudele pentru care s-a rugat certându-se şi bătându-se). După două zile de la sosire a avut o mare dorinţă de a veni la mănăstirile noastre ortodoxe şi a se ruga. Tot după două zile credinciosul ortodox a început să citească din nou Acatistul Rugului Aprins al Maicii Domnului. La puţin timp după ce a citit acatistul, pe cand se afla între veghe şi somn, a avut nişte gânduri de desfrânare şi în cameră să a apărut “un părinte” cunoscut, care s-a apropiat de el. Un gând îi spunea însă că nu este părintele pe care îl cunoştea şi, într-adevăr, când s-a uitat mai cu atenţie, a văzut că era altcineva. “Părintele” respectiv s-a apropiat de el şi în acele momente a simţit o forţă rea, care apăsa asupra lui. A vrut să facă cruce, dar era paralizat şi nu putea mişca mâna.
În partea lui stangă era un alt “părinte”, care avea un epitrahil negru şi a vrut să i-l pună pe cap. În acele momente de cumpănă, creştinul ortodox s-a rugat Maicii Domnului şi a făcut cruce cu limba, cele două persoane dispărând ca prin minune.
Creştinul a fost apoi la un duhovnic iscusit şi s-a spovedit, iar acesta i-a spus urmatoarele:

• Un părinte duhovnicesc văzator cu duhul, care a fost în acel loc, a constatat că vedeniile şi mesajele pe care le primesc şi le transmit vizionarii nu sunt de la Dumnezeu.
• Stările de bucurie şi fericire trăite de credincioşii ortodocşi care merg la Medjugorje nu sunt de la Duhul Sfant.
• Orice abatere de la credinţa ortodoxă descoperită de Dumnezeu oamenilor este datorată diavolilor teologi-arhiconi care intră în mintea oamenilor mândri.
• Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe interzic participarea la rugaciune şi în special împărtăşirea credincioşilor ortodocşi la alte religii şi confesiuni creştine, pentru a nu primi în sufletele lor din duhurile diavoleşti care se află în acele locuri.
• Creştinul ortodox care părăseşte Biserica Ortodoxă, unde se află plinătatea Harului şi a Darurilor Dumnezeieşti, şi merge la alte confesiuni creştine ca să se roage şi să se împărtăşească, va primi de acolo duhuri diavoleşti.

Acest lucru îl vedem şi din relatarea creştinului ortodox care a fost în pelerinaj la Medjugorje. S-a văzut însă că prin citirea Acatistului Rugului Aprins al Maicii Domnului, ca de altfel şi prin citirea altor Acatiste şi prin spovedanie, Dumnezeu a alungat, prin Maica Domnului, diavolii pe care îi primise creştinul ortodox care participase la rugaciune şi împărtăşire cu cei de altă credinţă.
Această întâmplare este, de fapt, o minune dumnezeiască, pentru că sunt şi alte întâmplări nefericite, în care creştinii ortodocsi pierd Harul Duhului Sfânt şi rămân cu acele duhuri diavoleşti şi cu credinţa rătăcitoare sau eretică, ori trec la alte secte.

de Monah Paraschiv CLEOPA. Credinţa ortodoxă, Februarie 2000. Atitudini, Pg. 15

Daca vrei sa-L faci pe Dumnezeu sa rada, spune-i ce planuri ti-ai facut. (Woody Allen)

Vreau sa cunosc gandurile lui Dumnezeu, restul sunt detalii. (Albert Einstein)

Nu sunt de acord cu ce spui, dar as apara cu viata dreptul tau de a spune ce crezi. (Voltaire)

Sunt un om programat, trebuie sa raspund pentru fiecare minut pe care l-am irosit. (Eugen Barbu)

Istorie

Despre oraşul Fălticeni se spune în "Marele Dicţionar Geografic al României" că este întemeiat de Ioniţă Başotă în anul 1780, prin hrisovul domnitorului Constantin Moruzi, din 8 august, şi că îndată după întemeiere, târgul Şoldăneşti, adică Fălticenii de astăzi, s-a populat cu locuitori din satul Baia; refugiaţi aici în urma unei mari inundaţii a râului Moldova (nu există însă nici o atestare documentară în acest sens).
Din anumite cercetări se spune că oraşul a existat înainte de data hrisovului domnesc din 8 august 1780. Satul Folticeni este menţionat în documente din 1490 şi 1550, când voievodul Alexandru Lăpuşneanu scrie că satul şi terenul aferent aparţin mănăstirii Moldoviţa.
Fălticenii sunt o transformare în oraş a unor sate existente încă de pe la 1400 şi mai devreme. Numele s-a schimbat din Şoldăneşti în Fălticeni în anul 1836 după numele satului şi moşiei Fălticenii Vechi.
În perioada interbelică a fost reşedinţa judeţului Baia.

Cultură

Fălticeni este un punct de reper pentru cultura si ştiinţa naţională. Un mare număr de persoane marcante s-au format şi au creat în Fălticeni. După Bucureşti şi Iaşi, Fălticeniul este al treilea oraş din ţară ca număr de scriitori autohtoni. Raportat, însă, la numărul de locuitori, Fălticeniul se situează pe primul loc în România. Fălticeni a dat României zeci de oameni ai literelor de talie naţională şi recunoaştere mondială. Oraşul a format 16 academicieni, 12 generali, 60 de doctori în cultură şi ştiinţă.

Personalităţi

Târgul Fălticeni se afirmă în cultura naţională începând de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Din bogatul lexicon al personalităţilor fălticenene fac parte scriitorii Matei Milo, Enache Gane, Costache Gane, Maria Cantacuzino, Nicolae Istrati, Nicu Gane, Ion Creangă, Nicolae Beldiceanu, Mihail Sadoveanu, Ion Dragoslav, Anton Holban, Horia Lovinescu, Vasile Lovinescu, Nicolae Labiş, Vasile Savel, Nicolae Jianu, Mihail Şerban şi Grigore Ilisei, istoricii, criticii literari şi filologii Eugen Lovinescu, Alexandru Lambrior, Teodor V. Stefanelli, Virgil Tempeanu, Gheorghe Cardaş, Mihai Gafiţa, A.G. Stino, Constantin Ciopraga, Cornel Dimitriu, Ştefan S. Gorovei; oamenii de teatru şi muzicienii Jules Cazaban, Grigore Vasiliu-Birlic, Paul Călinescu, George Adamachi, Alexandru Alger, artiştii plastici Ion Irimescu, Ştefan Şoldanescu, Dimitrie Hârlescu, Aurel Băeşu, Maria Mihăescu, Mihai Camaruţ, Vasile Vasiliu-Falti, Teodor Tatos, folcloriştii Artur Gorovei şi Mihai Lupescu, oamenii de ştiinţă Dimitrie Leonida, Nicolae Grigoraş, Vasile Ciurea, Mihai Băcescu, Eliot Sorel, Sofia Ionescu-Ogrezeanu şi Florin Constantin Ghiurea etc.

Gyr mi-a povestit că atunci când în peregrinările sale penitenciare dinainte de 23 august, l-a întâlnit pentru prima oară pe Urdăreanu, acesta era ordonanţa Maiorului Munteanu. După ce l-a observat în mai multe rânduri pe Gyr, a venit la el şi l-a întrebat:
- Dumneavoastă sunteţi unul din ăia cu bani mulţi?
- Vrei să spui bancher? A zis Gyr.
- Da! Aşa.
- Nu, domnule, sunt profesor.
- Dar sunteţi evreu? Nu-i aşa?
- Eu sunt legionar, domnule gardian.
- Legionar, legionar, dar evreu, nu-i aşa?
Cu umorul care, în ciuda atâtor îndurări, nu l-a părăsit niciodată, Gyr i-a zâmbit, apoi a făcut un gest afirmativ din cap şi a adăugat conspirativ:
- Să nu spui la nimeni, că e secret, domnule Urdoreanu.
- Bine, bine, dar să ştiţi că pe mine mă cheamă Urdăreanu, nu Urdoreanu, de la urdă, nu de la urdori.
- Bine, domnule Urdoreanu, a conchis Gyr.
Urdăreanu l-a privit cu compătimire, ca pe unul căruia n-ai ce să-i mai faci. Fiindcă nu are nici atâta minte cât să priceapă un lucru atât de simplu şi a plecat. Mai târziu, fie că a înţeles singur, fie că l-au influenţat alţii, i-a arătat lui Gyr, pe lângă respectul pe care-l vedea că i-l acordă toţi, şi un fel de simpatie şi încredere specială. De aceea, în preajma începerii primei activităţi de reeducare paşnică (era prin 1947, deci stăpânea încă spiritul vechiului regulament) Urdăreanu, care nu mai era gardian de ordonanţă, ci comandant al pazei, a venit la Gyr şi spunându-i că are sarcina de partid să explice deţinuţilor ce vrea partidul să facă, l-a rugat să scrie pe o hârtie cele ce s-ar cuveni să spună.
- Ştiţi, dumneavoastră, profesorii vă pricepeţi la chestii de-astea cu vorbiri... eu... sunt deştept dar nu prea le am pe-astea cu vorbirile şi p-ormă politicienii ăştia-s daţi dracu de blegi... înelegeţi, nu?
Gyr a răspuns că a înţeles ce vrea, i-a aşternut pe hârtie câteva rânduri şi l-a sfătuit ca pentru a face o mai bună impresie, să nu le citească ci să le înveţe pe dinafară.
Urdăreanu îl solicitase şi pe avocatul Puiu Caleia, care deasemenea, îi făcuse o scurtă ciornă şi îi recomandase acelaşi lucru ca şi Gyr.
După ce i-a adunat în curtea închisorii pe puţinii politici aflaţi la ora aceea la Aiud şi i-a inviat să se aşeze pe jos, cu picioarele încrucişate tuceşte, a început din memorie:
- Domnilor deţinuţi,... domnilor deţinuţi... partidul... noi... nu ne purtăm cu voi, ca voi cu noi... ce mai... noi nu vrem să vă exterminăm definitiv... fără ca să vă reeducăm... şi...
După ce a mai stors din chinuita lui memorie încă vreo zece cuvinte la fel de bine închegate între ele, a ridicat un braţ şi întinzându-l repezit şi marţial înspre ascultători, a răcnit cât l-au ţinut plămânii, ca într-un adevărat, dar tragic Caragiale:
- Şi acum... vouă... vă revine... penetraţiunea... că!...
A tăcut, dar a rămas cu braţul întins şi cu capul aruncat cu mândrie pe spate, a privit spre cer, aşteptând efectul asupra celor ce-l ascultaseră. Cum reacţia deţinuţilor a înârziat câteva secunde, el a legănat braţul a încurajare până când aceştia s-au pornit pe aplauze.
După ce le-a dat liber, i-a făcut semn lui Gyr şi când acesta s-a apropiat, i-a spus:
- Îs proşti, aproape toţi îs proşti... domni da proşti... da pân’ la urmă tot or fi înţeles ei... ai?... ce ziceţi?
- A fost grozav domnule Urdăreanu, nici unul dintre ei nu o să uite discursul ăsta, niciodată. O să rămână de pomină!
- Aşa-i?
- Aşa-i!

preluat din Ø Teodor Duţu, Amintiri despre cei care nu mai sunt, vol.1, Editura ALPHA MDN Buzău, 1999, p. 188-190

Va recomandam si alte carti scrise de Radu Gyr. Le gasiti aici.

Canalul Dunăre-Bucureşti ar putea fi realizat în cel puţin patru ani, iar costurile investiţiei se ridică la 450 de milioane de euro, proiect ce poate fi realizat din bani europeni, a declarat astăzi directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa, Ovidiu Cupşa. Astfel s-ar putea realiza visul lui Nicolae Ceauşescu de a transforma Bucureştiul în oraş-port.El a afirmat azi la Constanţa, într-o conferinţă de presă, că au fost începute demersurile pentru promovarea unei hotărâri de guvern pentru trecerea din administrarea Ministerului Mediului în cea a Ministerul Transporturilor a cursurilor râurilor Argeş şi Dâmboviţa, pe care se vor realiza lucrările Canalului Dunăre-Bucureşti.După publicarea actul normativ, în aproximativ trei luni, Administraţia Canalelor Navigabile (ACN) va prelua şi inventaria activele şi va putea trece la realizarea studiilor de fezabilitate. Canalul Dunăre-Bucureşti va conecta Capitala la coridorul VII Paneuropean de Transport care va fi introdusă în circuitul capitalelor europene la Dunăre. Se va facilita astfel şi accesul direct la portul maritim Constanţa şi la reţeaua europeană interioară de căi navigabile.Porturile căii navigabile sunt situate unul în zona de sud- est a municipiului Bucureşti între localităţile 1 Decembrie şi Dărăşti de Ilfov, iar al doilea la Olteniţa la confluenţa râului Argeş cu fluviul Dunărea. Şeful ACN spune că prin aceste porturi se vor putea opera 20 milioane de tone marfă pe an ceea ce înseamnă aproximativ 30% din capacitatea Canalului Dunăre - Marea Neagră. Mai mult, canalul Dunăre-Bucureşti va putea fi folosit şi ca sursă de irigaţii pentru zonele adiacente, dar va avea şi rol de apărare împotriva inundaţiilor. Debitele de viitură vor fi controlate şi pe sectoarele din amonte de pe râul Argeş.Potrivit lui Ovidiu Cupşa, costurile investiţiei sunt de aproximativ 450 de milioane de euro, iar execuţia s-ar întinde pe cel puţin patru ani, perioada de amortizare a investiţiei fiind de 14 ani. El spune că avantajul unui astfel de proiect este că poate fi realizat din fonduri europene şi nu cu bani de la stat. Canalul Dunăre-Bucureşti este proiectat să aibă o lungime de 104 kilometri.

Preluat de pe>

http://www.gds.ro/Ultima%20ora/2008-03-06/Canalul+Dunare-Bucuresti,+visul+lui+Nicolae+Ceausescu,+ar+putea+fi+realizat+din+fonduri+europene

„Daruind altuia ce nu ai - credinta, lumina, incredere, nadejde - le vei dobandi si tu.“ Henri Michaux (in Pr.N.Steinhardt - Daruind vei dobandi)

"Când mergi la biserică, nu privi la nimeni, roagă-te cu ochii închişi sau aţinteşte-i la o icoană. Nu te interesa de vieţile preoţilor şi nu alerga în căutarea stareţilor şi a celor văzători cu duhul. Lumea se află în răutate şi amăgire, iar amăgirea-ademenirea sufletelor va fi directă, fii cu mare grijă." (Sfânta Matrona a Rusiei)

Conţinut:

I. Sensul existenţei umane

II.Modul în care omul poate ajunge la comuniunea iubitoare cu celelalte persoane şi cu Dumnezeu

I. Sensul existenţei umane

„La început a fost iubirea.” – afirmă Părintele Dumitru Staniloae.
Ne spune, de asemenea, că Dumnezeu este iubire fără de început şi fără de sfârşit, argumentând astfel:
„Şi ce poate justifica existenţa mai mult decât iubirea? Iubirea nu satură pe numeni, niciodată. Deci poate fi fără de sfârşit ; şi de aceea poate fi şi fără de început. Iubirea fără de început şi fără de sfârşit dă o mulţumire deplină existenţei, deci o lumină.” [1]
Şi Dumnezeu, fiind iubire fără de început şi fără de sfârşit, doreşte o extindere a iubirii Sale.
Tot ce este se împarte în : creat şi necreat. Dumnezeu este necreat! Toate celelalte sunt create. Iar iubirea, şi ea, este necreată, este veşnică. Iubirea nu-i o însuşire a lui Dumnezeu, ci Însuşi numele Lui, desăvârşirea fiinţei Lui. Căci ni s-a spus: Dumnezeu este iubire. (1 Ioan 4,8)
“Nici o fiinţă conştientă nu există decât în ipostasuri sau persoane: Fiinţa dumnezeiască în trei Persoane, cea omenească , în multe persoane. Altfel nu-şi împlineşte nici Dumnezeu şi nici umanul destinul de existenţă iubitoare şi, prin aceasta, fericite.
Dacă fiinţa dumnezeiască ar fi într-o unică Persoană, n-ar fi bună sau iubitoare din eternitate, deci n-ar fi dumnezeiască. Dar şi dacă ar fi într-o mulţime de Persoane, valoarea lor, demnă de iubire şi capabilă de iubirea infinită, s-ar relativiza, deci nici această mulţime n-ar fi dumnezeiască. Numai existând în trei Persoane, aceste trei persoane sunt dumnezeieşti , pentru că au o valoare şi o relaţie între ele care le face demne şi capabile de iubirea absolută. Şi sunt aşa , pentru că sunt aşa de prezente una în alta, încat în fiecare e văzut Dumnezeu întreg, nefiind deci trei dumnezei. “ [1]
Fiinţa dumnezeiască e ca o lumina în trei sori ce se penetrează reciproc, fără să se contopească.
Că există un singur Dumnezeu , şi nu mulţi dumnezei, este neîndoielnic celor ce ce cred ăn dumnezeiasca Scriptură. Căci spune Domnul la începutul Legii: “ Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Cel care te-a scos din pământul Egiptului. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.” (Iesire, 22, 2-3)
Celor care nu cred în dumnezeiasca Scriptură, li se poate vorbi în chipul următor: Dumnezeirea este desăvîrşită şi nu-I lipseşte nimic în ce priveşte bunătatea, înţelepciunea şi puterea; este fără de început, fără de sfârşit , pururea dăinuitoare, necircumscrisă şi, ca să spunem într-un cuvânt, desăvârşită în toate. Dar dacă vom spune că sunt mulţi dumnezei, este necesar să se observe deosebire între cei mulţi, căci, dacă nu este deosebire între ei, este mai degrabă unul , şi nu mulţi. Dar dacă este deosebire între ei, unde este desăvârşirea? Căci n-ar fi Dumnezeu dacă ar fi lipsit de desăvârşire, fie în ce priveşte bunătatea, fie în ce priveşte puterea, fie în ce priveşte înţelepciunea, fie în ce priveşte timpul, fie în ce priveşte spaţiul. Dar identitatea în toate indică mai degrabă un singur Dumnezeu şi nu mulţi. Dar cum va putea fi pastrată circumscrierea dacă sunt mai mulţi dumnezei? Căci acolo unde va fi unul, nu va putea fi celălalt. Cum va putea fi condusă lumea de mulţi? Oare nu se va descompune şi nu se va nimici, deoarece se observă luptă între conducători? Căci deosebirea introduce împotrivire.
Prin urmare, există un singur Dumnezeu, desăvîrşit, necircumscris, făcător al universului, ţiitor şi conducător , mai presus de desăvârşire şi înaintea oricărei desăvârşiri.
Astfel, credem într-o singură fiinţă, într-o singură Dumnezeie, într-o singură putere, într-o singură voinţă, într-o singură domnie, într-o singură stăpânire, într-o singură împărăţie , cunoscută în trei ipostase desăvârşite, dar adorată într-o singură închinăciune, mărturisită şi adorată de toată făptura raţională. Ipostasele sunt unite fără să se amestece şi despărţite fără să se despartă, lucru care pare şi absurd.
Credem în Tatăl, şi în Fiul, şi în Sfântul Duh.
Credem întru-unul Tatăl, principiul şi cauza tuturora. Este prin fire Tatăl singurului Unuia născut , Fiul Său, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi purcezătorul Sfântului Duh.
Credem şi întru-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul nascut, Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a născut din Tatăl înainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, deofiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.
De asemenea, credem şi în Unul Sfântul Duh, Domnul şi Făcătorul de viaşă, Care purcede din Tatăl şi se odihneşte ăn Fiul, împtreună închinat şi slăvit Tatăl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei.
Dumnezeu a creat lumea spirituală, adică pe îngeri şi toate cetele cereşti. A creat încă şi lumea materială, adică cerul, pământul şi cele care sunt aşezate în el. Lumea spirituală este înrudită cu El – căci înrudită cu Dumnezeu este firea raţionalăcare se poate sesiza numai cu mintea - , iar lumea materială este cu totul depărtată de El, pentru că ea cade sub simţuri. Dumnezeu voieşte să facă o împreunare din cele două lumi, ca o dovadă a unei înţelepciuni mai mari şi a bogăţiei faţă de firi, ca să fie un fel de unire între natura vazută şi cea nevăzută. Aşa stând lucrurile, Dumnezeu creează pe om după chipul şi asemănarea Sa. A făcut corpul din pământ , iar sufletul raţional şi gânditor, prin insuflarea Sa proprie . Aceasta numim „ chip dumnezeiesc”, căci cuvintele „după chipul” indică raţiunea şi liberul arbitru, iar cuvintele „după asemănare” arată asemănarea cu Dumnezeu în virtute, atât cât este posibil.
Omul comunică cu existenţele neînsufleţite, participă la viaţa celor neraţionale şi se împărtăşeşte cu spiritualitatea celor spirituale. Comunică cu existenţele neînsufleţite prin corpul său.
Omul se alătură prin raţiune de naturile necorporale şi spirituale, deoarece el raţionează, cugetă, judecă fiecare lucru, năzuieşte după virtute.
Pentru aceea omul este un microcosmos.
Şi oamenii au o fire comună, dar la oameni, firea cea comună e posedată de multe persoane prin repetiţie ei în acele persoane, deci nedeplin unită în persoanele lor.
“ În Persoanele dumnezeieşti, firea nu se repetă, ci e posedată în modul comun total. Cele trei Persoane dumnezeieşti au deplin fiecare în Sine şi pe celelalte două. Fiinţa, fiind nemărginită, nu se poate repeta, dar cele trei Persoane ale ei nu se confundă, folosind fiecare în alt fel toată puterea fiinţei într+o comunicare reciprocă. La oameni, există o comunicare între persoanele apropiate corporal şi spiritual, care poartă aceeaşi fire, dar în mod repetat, ca între nişte noduri între care sunt întinse nişte fire. Uneori, firele comunicative între două persoane sunt aşa de multe, că firea unică e trăită de firea celeilalte aproape identică cu a sa. Dar nu poate trăi fiecare persoană umană cu toate celelalte această unitate, dată fiind distanţa dintre ele. În viaţa viitoare, unde cunoaşterea tuturor de către fiecare în Hristos va avea o maximă deyvoltare, se vor apropia şi persoanele umane de unitatea care este între Persoanele Treimice, fiind unite şi ele toate în Fiul cu Tatăl prin Duhul Sfânt, dar nu printr-o relaţie asemenea celei dintre Persoanele divine.
În viaţa pămantească, o persoană nu este legată prin fire mai multe sau mai puţine numai cu firea repetată din altă persoană, ca un nod iradiant cu altul, ci cu multe astfel de noduri, cu unele prin mai multe fire, cu altele prin mai puţine. Şi pe măsură ce o persoană e mai puţin legată prin astfel de fire cu fiinţa repetată în alte persoane, e mai moartă spiritual, fără ca aceasta să facă să înceteze subzistenţa sa în firea proprie.” [1]
Modul unităţii Sfintei Treimi este originea şi ajutorul veşnic al unităţii între făpturile conştiente, deci şi între oameni.
“ Numai o comunitate desăvârşită de Persoane supreme poate hrăni, cu iubirea ei nesfârşită şi perfectă, setea noastră de iubire faţă de ea şi între noi.
Hrănirea aceasta nu poate fi numai gândită, ci şi trăită. Căci iubirea nu se mulţumeşte să fie numai gândită, ci e dornică să se dăruiască, să primească şi să fie primită.
Un dumnezeu monoteist în sens strâmt, trebuie considerat ca închis şi satisfăcut în sine, fapt care ar corespunde cu o perfecţiune pe care însă noi nu o putem înţelege , odată ce e lipsită de iubire. O esenţă panteistă se revarsă , sau se dezvoltă în alte forme , în mod involuntar ; mai exact, nu se revarsă şi nu se dezvoltă propriu-zis , pentru că nu poate ieşi din sine, sau din formele ce ţin esenţial , monoton şi involuntar de ea însăşi. În concepţia panteistă, persoanele, dacă apar şi ele, nu au valoare supremă şi netrecătoare. Deci nici iubirea dintre ele. Esenţa, fiind ea însăşi lipsită de iubire, - odată ce iubirea înseamnă dăruirea conştientă şi voluntară între persoane, sau dîruirea de sine cuiva altcuiva, din veci -, n-ar putea să producă iubirea cândva ulterior, deci nici persoanele.
Iubirea fără inceput , eternă, presupune că Dumnezeu este o unitate desăvârşită a fiinţei divine, dar , în acelaşi timp, este Treime de Persoane, din aceeaşi eternitate . Iar ca iubire desăvârşită, Treimea dumnezeiască Se poate dărui şi altor persoane; însă, numai dacă voieşte. Ea nu e silită să Se reverse în părute şi trecătoare alterităţi, care nici n-ar avea, de altfel, rost, lipsite fiind de o valoare reală şi netrecătoare. Dar, pentru revărsarea Ei liberă, înfiinţează alte persoane, nu infinite în esenţă, căci aceasta ar însemna infinita Sa revărsare sub forma acelor persoane; dar în alt fel, Ea le poate împărtăşi treptat din infinitatea vieţii şi iubirii Sale, îndumnezeinde-le. Iar aceasta nu o poate face decât unindu-le real cu Sine prin iubire, făcându-le să exprieze în mod real iubirea Sa.
Persoanele create şi deci finite, se pot bucura de infinitatea iubirii şi vieţii dumnezeieşti, sau de unica şi suprema sursă a vieţii şi iubirii, adică de infinitatea acelei surse, într-un progres infinit al lor în îndumnezeire, fără de care existenţa şi năzuinţa lor nesfârşită nu ar avea rost. Ele devin părtaşe la acea viaţă şi iubire infinită în mod treptat, datorită faptului că infinitatea iubirii şi vieţii divine li se comunică respectându-se libertatea ambelor părţi, ceea ce face ca fiinţele finite să poată aduce şi ele contribuţia unui efort propriu la creşterea lor, ca acestă creştere să fie o creştere reală.
De aceea, Treimea iradiantă prin iubirea ce-I este proprie nu poate fi traită şi cugetată fără energiile Ei necreate in grade mereu sporite. Iubirea se caracterizează prin acest paradox : pe de o parte une;te subiectele ce se iubesc, pe de alta nu le confoundă. Iubirea duce un subiect spre altul, fără să le confunde, căci în acest caz iubirea ar înceta. Ea ar ucide persoanele ce se iubesc, nu le-ar asigura existenţa netrecătoare. Paradoxul acesta nu se poate explica altfel decât prin iradierea iubirii, ca energie ce se comunicâ de la o persoană la alta, fără ca ele să se epuizeze în această comunicare. Iubirea nesfărşită şi necreată a sursei necreate de iubire nu se poate comunica decât ca energie necreată. Dar ân comunitatea eternă şi desăvârşită a iubirii, subiectele îşi comunică fiinţa însăşi, fără ca ele însele să se confunde. Aceasta arată că subiectele sunt pe planul suprem tot aşa de valoroase şi de indestructibile ca şi fiinţa lor. Numai aşa iubirea lor e cu adevărat desăvârşită.
Pe planul suprem, dumnezeiesc, deosebirea între fiinţă şi energie energie e depaşită intr-un mod neînţeles de noi. Însăşi fiinţa e energie , fără a înceta să fie fiinţă inepuizabilă. Fiinţa însăşi e o energie comunicantă. Dar e comunicantă pentru că ea este a Persoanelor supreme. Persoanele Îşi comunică fiinţa ca pe o energie; Îşi comunică toată fiinţa, toată fiind o energie ce se comunică de la Persoană la Persoană. Iubirea Lor fiind desăvârşită, fiinţa Lor iradiază întreagă de la Una la Alta.
Noi nu putem trăi , în energia ce ni se comunică de la Dumnezeu, toată fiinţa divină. Ea e inepuizabilă. Insăşi energia ce ni se comunică din acea sursă infinită este dintr-un plan transcendent nouă, fiinţe aduse la existenţă în timp, printr-un act creator al lui Dumnezeu, deci fiinţe finite.
Dar comunitatea treimică a Persoanelor dumnezeieşti, structură dinamică a iubirii nesfârşite, nu e o iubire uniformă a celor trei Persoane între ele, ci o iubire de Tată, de Fiu şi o comunicare ipostaziată între Ele, în Persoana Duhului Sfânt. Tatăl iubeşte pe Fiul cu o simţire părintească infinită, mângâindu-L cu sensibilitatea nesfârşită a unui Tată desăvârşit. Iar Fiul răspunde acestei iubiri părinteşti cu simţitea fiască a celui ce se simte mângâiat de Tatăl desăvârşit. Insă sensibilitatea Tatălui faţă de Fiul ia chipul ipostatic mângâietor al Duhului Sfânt. Tatăl se bucură împreună cu Duhul, de Fiul.


Dumnezeu, vrând să întindă treptat darul iubirii Sale infinite la alt ordin de subiecte conştiente, şi anume create, vrea să întindă această iubire în forma ei paternă, ca faţă de alţi fii, uniţi cu Fiul Său. De aceea, după crearea omului, voieşte ca Fiul său să Se facă om, pentru ca iubirea Sa faţă de Fiul Său , devenit om, să fie o iubire care se îndreaptă spre orice faţă omenească asemenea celei a Fiului Sau. In Fiul întrupat toţi suntem înfiaţi de Tatăl.
Propriu-zis, chiar prin creaţie, Dumnezeu ca pe un chip al Fiului Său, sau ca Fiul Său să Se poată face şi om. Dumnezeu tatăl ne iubeşte în Fiul Său pe toţi, pentru că Fiul S-a făcut Fratele nostru.
Dumnezeu Fiul ne arată astfel şi El dragostea Sa de Frate suprem. E o nouă formă a dragostei lui Dumnezeu faţă de noi. Dar dragostea Fiului faţă de noi nu e despărţită de dragostea Tatălui faţă de noi, ci în dragostea Lui de Frate, face să se reverse dragostea Lui faţă de Tatăl in noi. Tatăl primeşte în noi alţi fii iubitori şi iubiţi pentru că Fiul Său S-a făcut Fratele iubitor al nostru.
Insă, odată cu dragostea Tatălui faţă de noi şi cu dragostea noastră faţă de Tatăl în Hristos, se revarsă peste noi dragostea paternă în forma Duhului Sfânt revărsat peste Fiul Său, iar noi răspundem acestei iubiri a tatălui, provocaţi de aceeaşi sensibilitate mângâietoare a Duhului, împreună cu Fiul.
Dacă nu S-ar fi întrupat Fiul ca om, nu s-ar revărsa în noi dragostea Tatălui, care din Hristos ca om trece şi la noi. Prin Fiul întrupat iradiază în umanitate şi în lume Duhul Sfânt, ca dragoste a lui Dumnezeu faţă de noi şi a noastră faţă de Dumnezeu.
Duhul aduce în creaţie viaţa şi iubirea intertreimică, ridică creaţia în planul iubirii intertreimice şi al îndumnezeirii. Epicleza Duhului Sfânt în Euharistie , spune Koepgen, nu are numai scopul să prefacă exterior pâinea şi vinul în trupul şi sângele Domnului, ci să indtroducă viaţa dumnezeiască în creaţie. In adâncurile Duhului se săvârşeşte unirea ăntre Dumnezeu şi lume. Prin Duhul Sfânt noi suntem ridicaţi în lumea dumnezeiască, sau lumea dumnezeiascăpătrunde în noi. Aceasta ne preschimbă, cu aceasta începe lucrarea îndumnezeirii noastre. În aceasta constă spiritualitatea ortodoxă sau viaţa duhovnicească.” [2]


II. Modul în care omul poate ajunge la comuniunea iubitoare cu celelalte persoane şi cu Dumnezeu

Pentru a ajunge la comuniunea iubitoare cu semenii şi cu Dumnezeu, omul trebuie să parcurgă anumite etape in viaţa sa spirituală. Sfinţii Părinţi recunosc două etape ale vieţii spirituale: faza practică (activa ) şi faya contemplativă.
“Faza practică , faza faptelor, are menirea să ridice fiinţa credinciosului din starea supusă patimilor şi să o înalţe pe treptele virtuţilor până la iubire. [...]
Faza contemplativă reprezintă adunarea fiinţei credinciosului , unitatea şi simplitatea , aţintirea exclusivă la Dumnezeu , Cel unul şi infinit. […]
Numai cel ce şi-a curăţit mintea prin nepătimire poate să se îndrepte spre cunoaştere, sau spre contemplaţie. Erudiţie profană pot dobândi şi cei necuraţi , dar contemplaţia o au numai cei curaţi. Iar curăţia, sau nepătimirea, o dobândim numai prin lucrarea poruncilor, care constituie preocuparea fazei active. Numai sufletul curat este o oglindă neîngustată , neîntinată de ataşarea pătimaşă la lucrurile lumii, capabilă să primească cunoştinţa dumnezeiască.” [2]
Părintele dumitru Stăniloae analizează in profunzime etapele pe care Sfinţii Părinţi le descriu în viaţa spirituală, deosebind mai multe etape:



I. Faza practică, a făptuirii
II. Faza contemplativă :
1. Faza contemplării naturii :
a. contemplarea lumii corporale
b. contemplarea lumii necorporale
2. Faza teologică /contemplării tainice a lui Dumnezeu

Prima etapă are ca preocupare eliberarea de patimi şi înlocuirea acestora cu virtuţile.
Patimile reprezintă cel mai coborât nivel la care poate cădea fiinţa omenească. Omul este adus prin ele la o stare de pasivitate, de robie. Patimile copleşesc voinţa , în ele manifestându-se o sete fără margini, care-şi caută astâmpărarea şi nu şi-o poate găsi. Patimile reprezintă setea după infinit a omului, întoarsă într-o direcţie în care nu-şi poate afla satisfacţia. Patimile sunt:
1. lăcomia pântecelui
2. desfrânarea
3. iubirea de arginţi
4. mânia sau ura
5. întristarea
6. trândăvia
7. slava deşartă şi mândria.
Unele patimi sunt ale trupului, altele ale sufletului. Patimile ţin fiinţa omenească într-un întuneric de neştiinţă şi reprezintă manifestarea iubirii egoiste de sine. Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că cine posedă egoismul, posedă toate patimile. “ Iar egoismul reprezintă o rupere de Dumnezeu ca centru, deosebit de mine, al existenţei mele; şi întrucât omul nu poate exista prin sine însuşi, oricât şi-ar da această iluzie, reprezintă o gravitaţie spre lume.” [2]
Egoismul şi îngustarea omului supus patimilor , trezeşte, prin apărare şi revoltă, egoismul, îngustarea şi sărăcirea celorlalţi. De aceea, toate patimile sunt opusul iubirii adevărate, singura care restabileşte armonia normală dintre oameni. Precum iubirea leagă pe oameni, aşa patimile destramă legăturile dintre ei.
Uitarea de Dumnezeu fiind ultima cauză a patimilor, tămăduirea de ele trebuie să înceapă de la credinţă, adică de la revenirea la o cât mai deasă pomenire a Lui. Prin aceasta se va pune prima frână egoismului.
Omul este chemat să depăşească treptat patimile prin deprinderea celor şapte virtuţi, într-o anumită ordine, aşa cum o expune Sfântul Maxim Mărturisitorul:
1. credinţa
2. frica
3. înfrânarea
4. răbdarea
5. nădejdea
6. nepătimirea
7. iubirea
Mijloacele pentru dobândirea virtuţilor sunt reprezentate de : practicare postului, privegherea, rugăciunea, citirile cucernice şi răbdarea necazurilor.
Curăţirea de patimi nu se poate obţine realizând o stare neutră a sufletului, ci înlocuind patimile cu virtuţile contrare. Cea mai cunoscută scriere dedicată în mod special metodei curăţirii treptate de patimi este Scara Raiului a Sfântului Ioan Scărarul.
In cartea Ascetica şi Mistica Bisericii Ortodoxe, Pr. Dumitru Stăniloae înfăţişază creşterea în viaţa spirituală a creştinului privit ca persoană aparte. Si s-a văzut că lucrul acesta implică, până la un loc, relaţia lui cu semenii, căci curăţirea lui de patimi şi creşterea în virtuţi, ca bază pentru rugăciunea curată, nu se poate realiza decât în relaţia iubitoare cu semenii săi.
În cartea Spiritualitate şi Comuniune în Liturghia Ortodoxă, Părintele arată că rugăciunea permanentă a creştinului ca persoană aparte presupune o încălzire prealabilă şi des repetată a lui prin rugăciunea făcută împreună cu ceilalţi. “ Viaţa fiecăruia sporeşte în legătură cu alţii, îi vine de la alţii. Spiritualitatea aceasta vie, care cuprinde întreaga fiinţă umană şi e alimentată de comunicarea cu alţii, creând comuniunea, se întreţine în creştinism prin Sfânta Liturghie.” [3]
„ Chiar dacă există şi un urcuş individual al credincioşilor spre Dumnezeu prin curăţirea de patimi, prin dobândirea virtuţilor şi prin contemplarea raţiunilor creaţiunii, acest urcuş n-ar putea avea loc dacă n-ar fi ajutat de un urcuş liturgic spre Dumnezeu , care se înfăptuieşte de fiecare împreună cu obştea celorlalţi credincioşi. Acest e susţinut de Hristos Cel înviat şi unit cu credincioşii prin Sfânta Împărtăşanie . Dar unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie uneşte pe credincioşii adunaţi în Hristos şi cu Sfânta Treime, întărindu-le calitatea de moştenitori, împreună cu Hristos, ai Împărăţiei Tatălui, având pe Duhul Sfânt odihnind peste ei. ” [3]
“ Iar comuniunea realizată între credincioşi în ambianţa Sfintei Treimi este una cu Împărăţia Sfinte Treimi, în care nu sunt supuşi şi stăpâni, ci toţi sunt fraţi între ei, pentru că sunt fii ai Tatălui Ceresc şi fraţi ai Fiului Lui , făcut om pentru veci şi unit cu ei, fiind Cel jertfit pentru ei.” [3]



Pavel Sovejanu




Bibliografie:
1. Sfânta Treime sau la început a fost Iubirea, Preotul Profesor Dumitru Stăniloae , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti , 2005
2. Ascetica şi Mistica Bisericii Ortodoxe , Preotul Profesor Dumitru Stăniloae , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti , 2002
3. Spiritualitate şi Comuniune în liturghia Ortodoxă, Preotul Profesor Dumitru Stăniloae , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti , 2004
4. Teologia Dogmatică ortodoxă I, Preotul Profesor Dumitru Stăniloae , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti , 2003
5. Teologia Dogmatică ortodoxă II, Preotul Profesor Dumitru Stăniloae , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti , 2003
6. Teologia Dogmatică ortodoxă III, Preotul Profesor Dumitru Stăniloae , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti , 2003
7. Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Dumitru Stăniloae, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
8. Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Părintele Dumitru Stăniloae, Editura Deisis, Sibiu, 1995
9. 7 dimineţi cu Părintele Stăniloae,convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu, Editura Anastasia, 2002.Continuarea se pune aici.

DUPA CE ANI DE ZILE A SPUS PACIENTILOR CA CHIMIOTERAPIA ESTE SINGURA CALE PENTRU A INCERCA (CUVANTUL CHEIE E A INCERCA !) SA SE ELIMINE CANCERUL, JOHN HOPKINS S-A HOTARAT SA PREZINTE SI CALEA ALTERNATIVA DE TRATAMENT A MALADIEI.

Esti ceea ce mananci - asadar: mananca sanatos!

O intuitie uimitoare a generatiilor trecute este acum confirmata de stiintele nutritioniste. Acestea au aratat ca ceea ce s-a numit candva doctrina semnaturilor era in mod uimitor foarte corect. Acum, aceasta afirma ca mancarea integrala are un tipar care se aseamana cu un organ din corp sau cu o functie fiziologica si ca acest tipar actioneaza ca un semnal sau ca un semn, in functie de beneficiul pe care mancarea il ofera consumatorului. Iata doar o scurta lista de exemple de semnaturi ale hranei integrale.

O felie de morcov se aseamana cu ochiul uman. Pupila, irisul si liniile radiale arata exact ca ochiul uman! si, da, stiinta demonstreaza acum ca morcovii maresc considerabil fluxul sanguine catre
ochi si functia acestora.

O rosie are patru compartimente si este rosie. Inima este rosie si are patru camere. Toate studiile arata ca rosiile sunt intr-adevar hrana pura pentru inima si sange.

Strugurii atarna in ciorchine, care are forma unei inimi. Fiecare bobita arata ca o celula a sangelui si toate cercetarile de astazi arata ca strugurii sunt, de asemenea, o hrana revitalizanta substantiala pentru inima si sange.

O nuca arata ca un mic creier, cu o emisfera dreapta si una stanga: creierul mare deasupra si cerebelul din partea de jos. Chiar si incretiturile sau cutele unui miez de nuca arata ca neocortexul. Si acum stim ca nucile ne ajuta sa ne dezvoltam peste trei duzini de transmitatori neuronali care ajuta la functionarea creierului.

Boabele de fasole chiar vindeca si ajuta la mentinerea functiei rinichilor si, da, arata exact ca si rinichii umani.

Telina, rubarba si alte legume arata exact ca oasele. Aceste alimente tintesc in mod special duritatea oaselor. Oasele sunt 23% sodiu, iar aceste alimente au 23% sodiu. Daca nu avem destul sodiu in alimentatie, organismul si-l extrage din oase, facandu-le friabile. Aceste alimente completeaza nevoile scheletului corpului nostru.

Vinetele, fructele de avocado si perele tintesc catre sanatatea si buna functionare a uterului si cervixului femeii si arata exact ca aceste organe. Cercetarile de astazi arata ca, atunci cand o femeie mananca un avocado pe saptamana, acesta ii echilibreaza hormonii, o scapa de kilogramele in plus in urma nasterii si previne cancerul cervical. Si cat de profund e asta?… Ii ia exact noua luni unui avocado sa se dezvolte de la nivelul de floare pana la cel de fruct copt. Sunt peste 14 000 de constituenti chimici fotolitici de nutritie in fiecare dintre aceste plante (stiinta moderna a studiat si numit doar 141 dintre ei).

Smochinele sunt pline de seminte si atarna doua cate doua atunci cand cresc. Smochinele cresc motilitatea spermei masculine si sporesc numarul de spermatozoizi, astfel incat trateaza sterilitatea masculina.

Cartofii dulci arata ca pancreasul si chiar echilibreaza indexul glicemic la diabetici.

Maslinele participa la sanatatea si buna functionare a ovarelor.

Grapefruitul, portocalele si alte citrice arata exact ca si glandele mamare ale femeii si contribuie la sanatatea sanilor si la miscarea limfei inspre si dinspre sani.

Ceapa arata ca celulele corpului. Cercetarile de astazi demonstreaza ca ceapa ajuta la curatarea deseurilor din toate celulele organismului. Ceapa provoaca lacrimile care spala straturile epiteliale ale ochilor.

Un film documentar deosebit de interesant despre CANCER>

http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2008/08/05/fungus-causing-cancer-a-novel-approach-to-the-most-common-form-of-death.aspx?source=nl