In acele zile s-a întâmplat să
întâlnesc în biserică un tânăr minunat. La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii
s-a apropiat de fratele meu și i-a descoperit neobișnuita istorisire a
întoarcerii lui la Hristos.
Se mâhnea mult din pricina
nesfârșitelor mișcării și discuții care se făceau în vremea ce preoții se
împărtășeau în Sfântul Altar și se pregăteau să iasă în Sfintele Uși cu Sfântul
Potir pentru a se împărtășii credincioșii.
– De ce toți încep să se miște
încolo și încoace în acest moment deosebit, plin de dorire sfântă, când Domnul
se află pe Sfânta Masă?, l-a întrebat pe fratele meu. Vreau să vă povestesc
istoria mea.
„Trăiam așa cum trăia cea mai
mare majoritate a oamenilor tineri ai vremii noastre, departe de Dumnezeu,
afundați în destrăbălare, ducând o viață depravată cu consum exagerat de alcool
și cu alte păcate. Oricât mă sfătuia și mă implora mama, o femeie credincioasă,
să las viața păcătoasă, eu o ignoram și râdeam. Istorisirile ei, cum că există
Dumnezeu și viață veșnică, mi se păreau niște prostii. Râdeam la mustrările ei,
cerându-i să mă lase în pace.
Odată, într-o noapte târziu, mă
întorceam acasă cu motocicleta, după plimbarea ce o făceam regulat. Atunci am
avut un accident și am murit. Pe neașteptate am simțit că mă aflu în aer.
Priveam cu uimire la trupul meu însângerat, neputând înțelege de ce sunt dublu,
și stând în picioare și întins la pământ. Apoi am văzut mai mulți oameni
alergând lângă mine și încercând să mă readucă la viață. Eu însă nu voiam să mă
întorc în trupul meu mort. M-au luat cu o targă și m-au pus într-o ambulanță,
care m-a dus la morgă. În acea clipă mi-am ridicat privirea spre Cer. Deodată
L-am văzut pe Hristos, atât de frumos, atât de smerit și blând, stând într-o
strălucire de foc deasupra mea și privindu-mă.
– De ce trăiești așa?, m-a
întrebat Domnul.
Din pricina nemăsuratei frici
care a pus stăpânire pe sufletul meu, m-am gârbovit și am spus:
– Doamne, iartă-mă!!!
Și îndată am auzit răspunsul:
– Pentru păcatele tale și pentru
viața ta necurată ești vrednic de iad, însă rugăciunile și lacrimile maicii
tale au ajuns până la Mine. Te iert și te trimit înapoi pe pământ. Du-te și
învață că mântuirea se află numai în Biserică, prin mijlocirea pocăinței și a
Sfintei Împărtășanii.
În acea clipă, deodată, am simțit
că intru iarăși în trup și din pricina înfricoșătoarelor dureri, am început să
gem și mă răsucesc. Medici au rămas uimiți și în loc să mă ducă la morgă, m-au
dus la spital pentru operație. Dumnezeu m-a întors la viață.
Și iată-mă acum, vindecat, cu o
deosebită evlavie vin la Dumnezeiasca Liturghie, ce se săvârșește la această
mănăstire. Aștept cu frică momentul când trebuie să iasă preotul cu Sfântul
Potir, ca să mă închin Dumnezeului Celui viu, Care mi-a descoperit că prin
împărtășirea cu Sfântul Său Trup și Sfântul Său Sânge, ne putem mântui și
moșteni viața veșnică. Iată de ce cu nedumerire și uimire îi privesc pe oamenii
care umblă într-o parte și în alta înaintea marii Taine, tulburând binecuvântata
atmosferă, când cu adevărat Însuși Domnul vine în Sfintele Uși, oferindu-Se pe
Sine ca hrană”.
Apoi a luat mâna fratelui meu și,
strângând-o, a pus-o în uriașa adâncitură care se făcuse în craniul său, după
lovitura cu motocicleta. Prin aceasta a voit să dovedească autenticitatea
tuturor acelora pe care le-a trăit și istorisit.
Această istorisire adevărată ne-a
cutremurat sufletește. Adeseori o menționez în predicile mele, ca o mărturie
adevărată a nespusei Dragoste, pe care a adus-o Domnul din Cer, chemându-i pe
toți păcătoșii la pocăință, astfel încât să renască prin Sfânta Împărtășanie și
să vină la Adevăr.
(Extras din Cartea „Din robie la
Lumină”, a Arhim. Ioan Kogan)
vladherman.blogspot.ro
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu