11/26/2014

Indemnul parintilor de la M-rea Hilandaru din Sfântul Munte Athos pentru tinerii care nu pot avea copii

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !

Harul deosebit al Sfântului Simeon Izvorâtorul de Mir

După toate mărturiile de mai sus ajungem la cazul special al Sfântului Simeon Izvorâtorul de Mir de la Sfânta Mănăstire Hilandari din Sfântul Munte Athos. Sfântul Simeon, fost voievod al Serbiei la începutul veacului al 13-lea, părăsindu-și țara și sceptrul, veni în Sfântul Munte și se sălășlui în Sfânta Mănăstire Hilandari, unde își va sfârși viața ca monah. După dezvelirea moaștelor sale din mormânt a început să curgă mir, lucru pentru care a și fost numit Izvorâtorul de Mir. De asemenea, după ducerea sfintelor moaște în Serbia, a crescut prin minune, fără de sămânță o viță de vie chiar deasupra mormântului sfântului, ca binecuvântare a acestuia pentru mănăstire. Acestă viță de vie rodește până în ziua de astăzi, iar strugurii săi au harul făcător de minuni al tămăduirii nenașterii de prunci la soții care aleargă cu credință către ajutorul Sfântului Simeon. Multe nașteri minunate s-au înregistrat prin folosirea acestor bobițe de struguri de către soții neroditori. La Mănăstirea Hilandaru se păstrează o arhivă specială cu aceste cazuri.


Pentru a se împlini însă dorința soților de a dobândi prunci, aceștia trebuie să urmeze cele de mai jos:

-- Pentru început să se spovedească la un duhovnic și să urmeze sfaturile acestuia.

-- Să săvârșească acasă o sfeștanie și preotul să afunde în agheasmă crenguța de viță dăruită de mănăstire.

--Vreme de patru zeci de zile să bea în fiecare dimineață pe nemâncate din această agheasmă.

--Pe durata celor patru zeci de zile să postească, să facă dimineața 25 de metanii până la pământ, zicând la fiecare „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii” iar seara alte 25 de metanii zicând „Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.

--Dacă au îndemn și putere, pot face și alte 50 de metanii zicând „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.

--În acestă perioadă de 40 de zile nu trebuie să se însoțească unul cu altul.

--După scurgerea celor 40 de zile, să se spovedească iarăși la duhovnic, și cu dezlegarea acestuia să se împărtășească cu sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi să ia trei bobițe din strugurii mănăstirii, soția luând două și soțul una.

--După toată această pregătire, să se însoțească unul cu celălalt, cu credința că sfântul va face minunea. Cu adevărat, după credința lor, Dumnezeu le va dărui rodul pântecelui.

--Pe toată durata sarcinii soții să înceteze orice îndatorire conjugală, și astfel se vor învrednici să dobândească copii.

După reușita nașterii, părinții se vor folosi a urma cu atenție canoanele bisericii, sfaturile duhovnicului și a fi cu luare aminte să nu se însoțească niciodată duminca, în sărbătorile împărătești ori în alte sărbători mai mari, ori miercurea și vinerea (care sunt zile de post) cât și pe durata posturilor anuale. Dacă soții astfel se vor purta întotdeaua, având grijă ca toată viața lor să le fie creștinească, tainică, plină de milostenie și bunătate, vor dobândi pe lângă harul nașterii de prunci și împărăția cerurilor, cu harul și milostivirea Domnului Nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și a Sfântului făcător de minuni Simeon, izvorâtorul de mir. Amin!

Cu dragoste în Hristos,
Sfânta Mănăstire Hilandaru din Sfântul Munte Athos
Adresa: Agio Oros 603 86, Grecia


Rugăminte: Sfânta Mănăstire Hilandaru roagă fierbinte pe soții care iau bobițele Sfântului Simeon ca după dobândirea pruncilor prin rugăciunile acestora, să înștiințeze în scris mănăstirea, oferind amănunte exacte – date și nume – spre a fi înregistrate în arhiva specială a mănăstirii drept mărturie tuturor celor care tăgăduiesc minunile sfinților.
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

libris.ro
carturesti.ro

Popular Posts

OOKE

ookee.ro

top navigation

       
   
interlink.ro

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123

 
Copyright ©2016 Pagina de Folos • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger