Ța, ţa, ţa, căpriţă ţa,
Vine lupu-n urma ta,
Ni-i teamă că te-o mânca,
Ţa, ţa, ţa, căpriţă ţa,
Ţa, ţa, ţa, căpriţă ţa,
Cu căpriţa pe-nserat,
Şi-am venit cu dânsa-n sat,
C-aşa-i din bătrâni lăsat,
Cu căpriţa de umblat!
Foaie verde şi-un grăunte,
Asta-i capră de la munte,
De la munte, din Carpaţi,
Care umblă pe sub brazi!
Capra noastră-mpestriţată,
Ce stai aşa supărată?
Spune verde, de necaz,
Ai mâncat tu ceva azi?
- Beheeeee!
Foaie verde şi-o alună,
Ia-ţi, căpriţă, seara bună,
Hai, căpriţă, hai afară,
Că la anul venim iară!
Sănătate, gospodari,
La anul şi la mulţi ani!
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu