Medicul japonez Shigeaki Hinohara este cel mai longeviv medic
practicant din lume, având 103 ani, și deși i s-a sugerat de mai multe ori să
iasă la pensie a refuzat de fiecare dată. De altfel, este foarte ocupat cu
prelegeri, cursuri, conferințe, muncă la spital, blogul personal.
Din anul 1941 el își tratează pacienții la Spitalul
Internațional St. Luke din Tokyo și ține cursuri la Colegiul St. Luke. După cel
de-Al Doilea Război Mondial, dr. Hinohara și-a imaginat un spital și o școală
medicală de înaltă clasă, răsărind din ruinele Tokyo-ului. Grație priceperii și
spiritului său de pionier, el a contribuit substanțial la modernizarea acestor
două instituții, aducându-le în topul celor de acest fel din Japonia. Chiar și
astăzi el activează ca președinte al Consiliului reprezentanților acționarilor
celor două instituții medicale. În anul 2005, împăratul i-a înmânat „Ordinul
Cultural al Japoniei”. A publicat 150 de cărți
în 75 de ani.
Iată care este rețeta longevității și a sănătății, dezvăluită
de acest medic remarcabil într-un interviu acordat revistei Japan Times:
1. Corpul nu trebuie stresat cu reguli fixe
“Energia vine din starea de bine, nu din a mânca și a dormi
mult. Toți ne amintim cum, când eram copii, ne luam cu joaca, uitând adesea să
mâncăm sau să dormim. Sunt convins că și ca adulți putem să păstrăm aceeași
atitudine. E mai bine să nu ne stresăm corpul cu prea multe reguli fixe.”
2. Mențineți-vă greutatea normală
“Toți oamenii care trăiesc mult, indiferent de rasă,
naționalitate sau sex, au un lucru în comun: niciunul nu este supraponderal.
Eu, la micul dejun beau o ceașcă de cafea, un pahar cu lapte și un suc de
portocale, la care adaug o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este
foarte bun pentru artere și îmi menține pielea sănătoasă. Masa de prânz constă
din lapte și câteva fursecuri sau nimic, dacă sunt prea ocupat cu munca. La
cină mănînc vegetale cu puțin pește și orez, iar de două ori pe săptămână
mănânc câte 100 de grame de carne slabă”.
3. Planificați-vă activitățile
“Întotdeauna îmi planific dinainte ce voi face. În momentul
de față, agenda mea e plină. E vorba de cursuri, prelegeri, conferințe și muncă
în spital. Totuși, în 2016 mi-am propus să mă și distrez puțin: o să merg să
asist la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
După părerea mea, nimeni n-ar trebui să iasă la pensie, dar
dacă altfel nu se poate, asta ar trebui să se întâmple cu mult mai târziu de 65
de ani. La noi, vârsta actuală de pensionare, care este de 65 de ani, a fost
stabilită cu un secol în urmă, când speranța de viață în Japonia era de 68 de
ani și pe atunci numai 125 de japonezi împliniseră vârsta de 100 de ani.
Astăzi, femeile japoneze trăiesc în jur de 86 de ani, bărbații în jur de 80,
iar în țară există 36.000 de centenari. Se estimează că în 20 de ani vom avea
cam 50.000 de persoane cu vârsta peste 100 de ani”.
4. Împărtățiți cu alții ceea ce știți
“Eu țin sute de prelegeri pe an, unele pentru școlile
elementare, altele pentru oamenii de afaceri. De obicei, vorbesc între 60 și 90
de minute stând în picioare, ca să mă mențin puternic”.
5. Doctorii nu îi pot vindeca pe toți
“Atunci când un medic vă recomandă să faceți un test sau o
anumită operație, intrebați-l dacă i-ar recomanda aceeași procedură soției sau
copilului său. Contrar credinței populare, doctorii nu pot vindeca pe toată
lumea, așa că de ce să supui pacientul unui risc și unei suferințe inutile? Eu
cred că muzica și terapia cu animale pot ajuta mai mult decît își imaginează
doctorii. Știința singură nu poate vindeca sau ajuta oamenii. Știința medicală
ne tratează pe toți la fel, dar boala este individuală. Fiecare om este unic,
iar boala lui este în legatură cu inima lui. Pentru a ști ce este boala și a-i
ajuta pe oameni, medicii ar trebui să cunoască și alte arte, în afară de cea a
vindecării fizice”.
6. Urcați zilnic pe scări și cărați-vă singuri bagajele
“Ca să vă mențineți sănătoși, mergeți intotdeauna pe scări și
cărați-vă singuri sacoșele. Eu urc câte doua trepte o dată, ca să-mi pun
mușchii în mișcare”.
7. Distracția e cea mai bună cale să uiți de durere
“Durerea este un lucru misterios, iar distracția este cea mai
bună cale să uiți de ea. Dacă pe un copil îl doare un dinte și începi să te
joci cu el, uită imediat de durere. Spitalele ar trebui să le satisfacă
pacienților nevoile de bază. Toți vrem să ne distrăm. La Spitalul St. Luke avem
muzică, terapie cu animale și cursuri de artă”.
8. Uitați de obsesia de a acumula lucruri materiale
“Nu fiți obsedați de acumularea de lucruri materiale.
Amintiți-vă că nu știti cînd veți părăsi aceasta lume și nu puteți lua nimic cu
voi acolo unde plecați”.
9. Fiți pregătiți pentru neprevăzut
“Viața e plină de neprevăzut. Pe 31 martie 1970, când aveam
59 de ani, m-am îmbarcat pentru un zbor de la Tokyo la Fukuoka. Mi-aduc aminte
că era o dimineață frumoasă și insorită. În timp ce treceam pe lânga muntele
Fuji, avionul a fost deturnat de Liga Comunistă Japoneză – Facțiunea Armata
Roșie. Am petrecut următoarele patru zile legat de scaun, într-o temperatură de
40°C. Ca doctor, am privit totul ca pe un experiment și am fost uimit să
constat cum corpul își incetinește funcțiile pe timp de criză”.
10. Alegeți-vă un model și încercați să îl depășiți
“Găsiți-vă un model de urmat și țintiți să realizați mai mult
decât el. Tatăl meu a plecat în Statele Unite în anul 1900, ca să studieze la
Universitatea Duke din Carolina de Nord. A fost pentru mine un pionier și un
erou. Mai târziu, am descoperit și alte modele de urmat, iar când mă simt
blocat, mă întreb ce-ar face aceștia ca să rezolve problema”.
Surse: doctorulzilei.ro, ziuanews.ro, Japan Times
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu