„Sunt chirurg ginecolog de aproape
două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi belşug! Începând din 1999,
viaţa mea s-a dat peste cap din senin…
Într-o noapte, am visat o mulţime
de nou-născuţi care parcă înotau într-un acvariu uriaş, aflat chiar în faţa
mea, şi păreau că se sufocă, fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă,
căutând o ieşire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari şi
disperaţi ce priveau spre mine! De a doua zi, au explodat în existenţa mea
câteva necazuri, care m-au adus până în pragul disperării. Soţiei i-a fost
diagnosticat un cancer la sân şi a suferit o operaţie ce a mutilat-o.
În scurt timp, fiul meu – licean pe
atunci – mi-a mărturisit, într-o manieră suspectă, că datorează o sumă mare de
bani cuiva şi că viaţa i-ar putea fi în pericol dacă nu îşi achită datoria.
Foarte repede am aflat că devenise dependent de heroină şi se împrumuta tot mai
des, pentru că nu-i mai ajungeau banii ca să-şi plătească dozele. După nici o
săptămână, mi-a fost furată maşina – un Volkswagen Passat nou-nouţ – pe care nu
apucasem să o asigur împotriva furturilor. Şi pentru ca tabloul sumbru să fie
complet, interiorul vilei noastre spaţioase a fost parţial distrus de un
incendiu… Eram pur şi simplu copleşit! Deşi eram un om relativ credincios, fără
să frecventez prea des bisericile, mi-a venit deodată gândul să urc în dealul
Patriarhiei, căci culmea disperării mele a coincis cu ziua de 27 octombrie,
când se făcea pelerinaj la moaştele Cuviosului Dimitrie Basarabov.
În orele cât am aşteptat la coadă,
m-am rugat pe tăcute, întrebându-l pe sfânt, unde greşisem de se abătuseră
atâtea nenorociri, dintr-o dată, pe capul meu, şi ce era de făcut. Când am
ajuns în faţa moaştelor, nici n-am mai putut gândi ceva… Am izbucnit doar în
plâns şi nu m-am putut opri decât târziu, după ce coborâsem dealul. Ei bine, vă
rog să mă credeţi că in noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Dimitrie cel
Nou, care mi-a vorbit cu multă blândeţe, dezvăluindu-mi adevărul pe care eu îl
ignorasem cu desăvârşire, ca un nelegiuit ce eram!
Mi-a spus că acei nou-născuţi pe
care îi văzusem în vis erau cei 187 de copii ce nu mai apucaseră să ajungă pe
lumea asta, pentru că eu le făcusem chiuretaje mamelor lor, la cererea
acestora, şi primisem o mulţime de bani necuveniţi, în schimbul acestor crime.
Sfântul a continuat să mă lumineze cu aceeaşi blândeţe, lămurindu-mă că dacă
voi continua să comit asemenea pruncucideri, nenorocirile ce se vor abate
asupra mea vor fi şi mai mari. Mai mult decât atât, mi-a cerut să botez un
număr de copii egal cu cel al pruncilor pe care îi omorâsem cu mâinile mele,
avertizându-mă: „Vei vedea ce se va întâmpla, pe măsura ce vei duce la capăt o
asemenea faptă bună! Şi nu mai păcătui…”.
De a doua zi, n-am mai făcut nici
un chiuretaj şi mi-am câştigat existenţa din consultaţii, naşteri sau
intervenţii chirurgicale care ajutau venirea pe lume a unor copii. La foarte
scurt timp, am pornit cu soţia mea prin orfelinate, însoţiţi de preotul de la
noi din parohie, botezând cel puţin un copil în fiecare lună!
Vreau să vă spun
că lucrurile au luat o cu totul altă întorsătura în viaţa mea… Astăzi, după
cinci ani, soţia se simte bine, chiar dacă şi-a pierdut un sân, iar fiul meu,
după terminarea liceului, m-a rugat să-l ajut să se interneze într-o clinică de
dezintoxicare. Acum este pe deplin vindecat. Analizele medicale ale soţiei
dovedesc că pericolul de cancer a fost îndepărtat. Ne-am refăcut casa, cu greu, dar
temeinic şi – surprinzător, pentru un păcătos ca mine – câştigurile noastre
băneşti nu s-au diminuat foarte tare, în absenţa chiuretajelor! Eu am devenit
un om cu adevărat credincios, care a înţeles, măcar în ceasul al 13-lea, că
totul se plăteşte în viată, după măsura faptelor rele, dar deopotrivă, totul se
răsplăteşte în viaţă, după măsura faptelor bune.
Vedeţi cum lucrează Dumnezeu
prin sfinţii Săi?! Cuviosul Dimitrie Basarabov nu a făcut cu mine o minune
„obişnuită”, nu mi-a salvat viaţa la modul spectaculos, dintr-un accident de
maşină, să zicem, ci mi-a deschis mintea şi m-a ajutat să mă salvez, prin propriile
mele fapte.”
(ALEXE I., medic specialist chirurg
obstetrică si ginecologie – Bucureşti)
Sursa: http://stiripentruviata.ro/inteles-macar-ceasul-al-13-lea-ca-totul-se-plateste-viata/
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu