Câțiva călugări tineri i-au cerut părintelui Paisie cuvânt
de folos, iar el le-a spus:
– De trei lucruri trebuie să se păzească mai mult călugărul:
de beţie, de iubirea de arginți şi de vorbirea cu femei.
Un alt călugăr a cerut bătrânului cuvânt de folos. Iar
părintele Paisie i-a răspuns:
– Lasă-te întotdeauna în voia lui Dumnezeu şi vei avea pace
în sufletul sfinţiei tale. Fă ce ţi se porunceşte, nu lucra nimic fără
binecuvântare; când nu ştii, întreabă; iar când nu ai pe cine întreba, roagă-te
şi Dumnezeu îţi va arăta calea cea bună.
– Dar când sunt lăsat să aleg singur şi nu ştiu care este
voia lui Dumnezeu, ce să fac?
– Roagă-te stăruitor cu post şi metanii, măcar trei zile şi
ascultă de glasul conştiinţei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este şi voia
lui Dumnezeu.
O femeie bolnavă s-a mărturisit la bătrânul şi a cerut
canon. Iar el i-a răspuns:
– Canonul bolnavului este patul. Patul suferinţei! Să rabzi
boala cu mulţumire şi te mântuieşti. Cât mai poţi, zi „Tatăl nostru”,
rugăciunea „Doamne Iisuse”, „Sfinte Dumnezeule”, „Crezul”, „Doamne ajută!” şi,
dacă nu cârteşti în boală şi te spovedeşti regulat, dobândeşti viaţa veşnică
înaintea multora.
Fraţii l-au întrebat: Care este cel mai greu păcat în lume?
– Cel mai greu păcat care stăpâneşte în lume astăzi este
necredinţa în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că, dacă
omul nu crede şi nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o
nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ şi cade în toate relele şi în
prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos şi Maica Domnului.
Odată, au venit câţiva preoţi duhovnici la părintele Paisie
şi l-au întrebat despre Taina Sfintei Spovedanii. Iar bătrânul, suspinând, le-a
zis:
– Ei, părinţilor, duhovnicia este tare grea! Mai ales în
zilele noastre! Păcate multe, credinţă puţină, rugăciune din fugă, vremuri de
pe urmă… Numai mila lui Dumnezeu ne poate mântui!
***
Ieroschimonahul Paisie Olaru
Paisie Olaru a fost un mare duhovnic ortodox român. El s-a
născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani. A
făcut parte dintr-o familie cu cinci copii și a fost cel mai mic la părinți.
Tatăl său, Ioan și mama, Ecaterina, i-au dat, la botez, numele de Petru.
În anul 1921, Petru a intrat în viața monahală la Schitul
Cozancea și și-a schimbat numele în Paisie. În anul 1943 a fost hirotonit
diacon, iar în 1947, preot. Pentru puțin timp a fost egumen la schitul de
metanie. Însă, în același an s-a retras la Mănăstirea Sihăstria, unde a devenit
duhovnic al întregii obști, până la sfârșitul vieții sale. Între anii 1972 –
1985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani de viață
s-a întors, bolnav, în chilia sa de la Sihastria. A trecut la cele veșnice în
noaptea de 18 octombrie 1990.
Arhimandritul Ilie Cleopa a fost ucenic și prieten al
părintelui. De la acesta se păstrează o scurtă descriere, care cuprinde
întreaga viață închinată lui Dumnezeu și oamenilor: „Așa era Părintele Paisie
Olaru: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de
aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți şi iubea liniştea. Nu-i plăcea să
trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa. Nimeni nu ştia cum se
roagă în chilie, ce lucrare are mintea şi inima lui, cât sta la masă şi cât se
odihneşte. Plângea cu cel care plânge şi se bucura cu cel ce se bucura. Nu
ţinea la haine bune, la bani, la nimic şi fugea de cinste, de laudă, de multa
vorbire, de clevetire şi de oameni mari”.
Dintre ucenicii săi, cel mai sporit a fost Gheorghe Ilie,
fratele părintelui Cleopa.
Mama sa a trecut la cele veșnice în timpul războiului din
1913, iar tatal său a murit în anul 1923.
În anul 1947 ajunge la Mănăstirea Sihastria. În perioada
1972 – 1985, s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla. Ultimii ani îi va petrece
în chilia sa de la Sihastria.
Părintele Ioanichie Bălan, ”Patericul românesc”;
Doxologia.ro.
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu