Pages - Menu

12/11/2018

Rugă pentru părinți, versuri de Adrian Păunescu (text)


Rugă pentru părinți

de Adrian Păunescu




1. Enigmatici si cuminti
Terminandu-si rostul lor,
Langa noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.
Cheama-i Doamne inapoi,
Ca si-asa au dus-o prost
Si fa-i tineri cum au fost
Fa-i mai tineri decat noi.

2. Pentru cei ce ne-au facut
Da un ordin da ceva,
Sa-i mai poti intarzia,
Sa o ia de la-nceput.
Au platit cu viata lor,
Ale fiilor erori,
Doamne fa-i nemuritori,
Pe parintii care mor.

3. Ia privitii cum se duc
Ia privitii cum se sting,
Lumanari in cuib de cuc,
Parca tac si parca mint,
Plini de boli si suferinti,
Ne intoarcem in pamant,
Cat mai suntem cat mai sunt
Mangaiatii pe parinti.

4. E pamantul tot mai greu
Despartirea-i tot mai grea,
Sarut mana tatal meu
Sarut mana mama mea
Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu
Eu sunt cel ce va urma,
Dragii mei ma duc si eu.

5. Sarut mana tatal meu,
Sarut mana mama mea,
Ramas bun baiatul meu,
Ramas bun fetita mea.
Tatal meu, baiatul meu,
Mama mea, fetita mea.

11/23/2018

Prajitura de post Shutterstock



INGREDIENTE


1 ceașcă apă
1 și ½ ceașcă făină
1 ceașcă zahăr cristale
1 pliculeț praf de copt
4 linguri cacao neîndulcită
1 ceașcă gem
1 lingură ulei
1 esență de rom

MOD DE PREPARARE
Se toarnă zahărul și praful de copt intr-un bol mai mare. Se amestecă bine. Se adaugă apa amestecandu-se continutul până aluatul devine umed și ușor lichid. Apoi se adaugă și cacaoa și ulterior gemul.  Ulterior adăugăm o lingură de ulei iar la final esența de rom.
Aluatul obținut se întinde într-o tavă.
Se lasă la copt 25-30 minute la 150 grade Celsius.
Recomandăm un cuptor electric! Coace mult mai bine decât unul pe gaz.

Prăjitura prezentata are ca timp total de preparare 35 de minute.

Poftă bună!

Remediu natural impotriva tusei



Va prezentam un remediu natural impotriva tusei foarte eficient!

Pentru preparare aveti nevoie de:

- 2 banane coapte
- 2 linguri de miere naturală
- 400 ml de apă

Preparare:
1.   Se pune apa la fiert intr-o oala si se lasa pana da in clocot.
2.   Se piseaza bananele (fara coaja) intr-un castron.
3.   Se toarna apa clocotita treptat peste bananele pisate amestecandu-se continuu pana se creaza o pasta omogena.
4.   La sfarsit se adauga mierea insa dupa ce s-a mai racit putin. Se amesteca din nou.
5.   Se consuma de 4 ori pe zi putin incalzit cate 3-4 lingurite.

Sanatate!



11/22/2018

O istorioara relatata de Pr. Ilarion Argatu: Sa nu iei de pe jos ce nu e al tau!



PENTRU CEI CE IAU LUCRURI GĂSITE PE JOS

Un om din satul Valea-Glodului era bun gospodar şi cu nume bun între toţi oamenii. El iubea dreptatea şi adevărul şi era vestit pentru asta. Dar iată că o ispită îi pune în cale o nenorocire. O femeie vrăjitoare a fost chemată de o altă femeie să facă în aşa fel încât să o scape de boala pe care o avea, că-i va da orice va cere. Căci a fost pe la doctori, pe la preoţi, dar nimic nu folosea. Şi atunci îi spune altcineva cum să facă şi va scăpa. Vrăjitoarea i-a cerut să-i dea baticul ei cel mai frumos. Iar ea i l-a dat. Vrăjitoarea l-a luat acasă, a făcut ce a ştiut ea şi i l-a adus înapoi ca să-l poarte câteva zile, apoi iar l-a luat vrăjitoarea şi a făcut ce a făcut şi apoi l-a dus de dimineaţă pe o cărare pe care mergeau oamenii la oraş. Şi l-a lăsat pe cărare. Trecând pe cărare un om, vede pe jos acel batic, s-a uitat să vadă cine l-a pierdut, dar, nevăzând pe nimeni, l-a luat şi l-a băgă în traistă şi s-a dus mai departe. Vrăjitoarea, se făcea a culege ceva de pe jos, până ce ajunse omul lângă ea. Se luă la vorbă cu ea, fără să ştie cine este şi cu ce scop îi ieşise în cale. Şi din vorbă, a aflat de unde este, cum îl cheamă, câţi copii are şi cum o cheamă pe soţia sa. Vrăjitoarea rămase mai în urmă, zicând că nu poate merge. Întorcându-se omul acasă, i-a dat baticul soţiei şi ea de bucurie l-a pus pe cap, deşi i se spusese că este găsit. Chiar în noaptea aceea o luă o boală neaşteptată încât a fost să moară, de nu interveneau cu multe rugăciuni şi au dus baticul la locul unde îl găsise soţul ei, după care s-a însănătoşit. De atunci învăţă minte omul, să nu mai ia nimic, orice ar fi găsit.

Că lucrul străin în casă este spin / iar în gură tot pelin.

(Pr. Ilarion Argatu, "Pilde si intamplari adevarate",pag.166)

Cum prescurtezi/micsorezi un link


Sunt momente in care ai dori sa micsorezi un link foarte lung?

Iti prezentam cateva posibilitati foarte simple! 

Lasam jos cateva linkuri care va pot fi de folos

1. https://goo.gl/

2. https://qr.net/

3. https://bitly.com/

4. https://is.gd/

5. http://www.ity.im/

6. https://tinyurl.com/

11/08/2018

Batrani cu chip de ingeri - marturia unui preot



Parintele Ioan Bădiliță a postat recent pe pagina sa de facebook o marturisire emotionanta:

Vizitând recent fosta parohie, dorul mi-a dat ghes să trec (pentru a nu știu câta oară) pragul celei mai fascinante persoane ce mi-a fost dat să cunosc.

Ea e tanti Anica, are 92 de ani de viață și vreo 40 de văduvie. Dumitru, bărbatul ei, iubea (pe lângă pahar[e]) multe femei din sat, mai puțin pe a lui. Vânătăile și nopțile dormite în ieslea vitelor, erau singurele declarații de dragoste pe care Anica le-a primit de la el. Fata ei, Georgeta, a murit de cancer. Hoții îi sar zilnic gardul pentru a-i mai șterpeli o greblă sau o găină. Bolile s-au îndrăgostit lulea de trupul ei. Dar, cu toate acestea, tanti Anica de 1.40 metri și 45 kg, e adamantină. În inima ei care, de când se știe ea, bate în ritmul liturghiei, și-a zidit Hristos o măreață catedrală a răbdării și a iubirii. Cât timp am slujit acolo, tanti era prima la biserică. Când nu reușea să ajungă iarna, în biserică se făcea frig, deși soba era încinsă. Podeaua din dreptul scaunului unde stătea, a luat forma genunchilor ei. Pe Dumitru îl pomenea mereu cu lacrimi în ochi. L-a iubit, cu alcool în sânge cu tot. Nu se poate împăca cu ideea ca bărbatul cu care s-a încununat, să sufere în iad. Face trei acatiste pe noapte, iar miile de lumânări aprinse pentru toate făpturile de sub cer, sunt pilonii care îi susțin casa înclinată. O certam adeseori că sapă în grădină, grijește, cară gunoi, repară garduri. Dar nu m-a luat în seamă. Are o putere prea mare, pe care o soarbe necontenit din colțișorul ei de rugăciune.

Când m-am dus în parohie, sfințenia era pentru mine doar o noțiune teologică. După ce am întâlnit această ființă nepământeană, am înțeles că fiecare parohie are un calendar nevăzut, de pe filele căruia sfinți și sfinte, cu hârleț în mâna stângă și prescură în cea dreaptă, coboară și umblă printre noi pentru a ne vorbi despre un Dumnezeu nespus de frumos și dulce.

Ca un alt Atlas, Tanti Anica ține lumea în spatele ei încovoiat.

Tanti Anica este dovada mea că Dumnezeu există.

Altceva nu îmi trebuie.

11/06/2018

Să fim oameni. Viața și Cuvântul Patriarhului Pavel al Serbiei



Patriarhul Pavel al Serbieia fost un adevărat sfânt în viață. El refuza sa primeasca salariul cuvenit, multumindu-se numai cu o modesta pensie, primita ca fost episcop de Raska si Prizren. Pentru marea sa smerenie, patriarh fiind, nu se sfia sa isi coasa mantia si sa isi repare singur incaltamintea. Ce mai ramane din pensie, el impartea celor nevoiasi. In anul 1962, cand niste episcopi au cerut sa li se mareasca salariile, patriarhul a spus: "Dar de ce, de vreme ce nu suntem in stare sa cheltuim nici ceea ce am avut pana acum?!"

In toate calatoriile sale, patriarhul mergea cu autobuzul si pe jos, refuzand adesea a fi condus cu masina. Odata, in plina vara, diaconul sau s-a aratat ingrijorat de lumea imbracata indecent din autobuz, cerand patriarhului sa mearga cu masina. La aceasta, fericitul Pavel a spus: "Stiti, parinte, fiecare vede ceea ce doreste!"

Dupa ce lua masa, nu lasa sa se arunce nici macar o faramitura de paine, adunand cu atentie totul, desi avea cine sa faca ordine. Spunea ca hrana a fost facuta cu energia dumnezeiasca, prin razele Soarelui, si pomenea cuvintele Mantuitorului, cand a spus sa se adune toate faramiturile care au ramas dupa minunata hranire a celor cinci mii de oameni, cu doi pesti si cinci paini.

In cadrul slujirii sale patriarhale, fericitul Pavel a inaltat si a restaurat numeroase biserici ortodoxe, a pus capat schismei din Biserica Ortodoxa Sarba, a facut vizite canonice in aproape toate Bisericile locale si i-a intampinat pe toti intaistatatorii lor, dimpreuna cu delegatiile lor, a vizitat toate eparhiile sarbesti din Europa, America, Australia si fosta Iugoslavie si a reusit sa scrie si cateva carti teologice foarte insemnate.

Iovan Ianici, autorul acestei cărți a făcut foarte bine când a dat manuscrisul acestei cărţi chiar Patriarhului Pavel pentru a-l citi şi pentru a primi binecuvântare spre publicare. Patriarhul l-a citit, dar, din pricina smereniei sale, l-a reţinut multă vreme. Totuşi, până la urmă şi-a dat binecuvântarea să apară cartea. Şi eu am citit-o încă din manuscris şi nu am găsit nimic ce-ar fi trebuit îndreptat.

Domnul Iovan Ianici a depus o muncă impresionantă pentru a aduna date despre Patriarhul Pavel şi pentru a scrie această carte pe care poporul a primit-o cu multă bucurie, fapt adeverit şi de numărul mare al reeditărilor. Acum deja se traduce şi în alte limbi…

Rareori se întâmplă să apără cărţi despre personalităţi care sânt încă în viaţă, dar Iovan Ianici a simţit nevoia să scrie această biografie încă din timpul vieţii patriarhului – şi cred că bine a făcut. Citind-o, se poate vedea că a fost scrisă cu o mare dragoste pentru Sfinţia Sa, păstrând totuşi obiectivitatea. Toţi care o vor parcurge vor avea parte de un mare folos în creşterea duhovnicească. (protodiacon Momir Lecici)

Aceasta carte deosebita o puteti comanda AICI.

Surse:
https://www.crestinortodox.ro/parinti/patriarhul-pavle-serbiei-136448.html
http://www.cuvantul-ortodox.ro/anunturi/2011/04/19/carte-de-la-predania-sa-fim-oameniviata-si-cuvantul-patriarhului-pavel-al-serbiei/

7/27/2018

Tort de nucă cu cremă de cappuccino, cremă de cafea și multă friscă



Tort de nucă cu cremă de cappuccino, cremă de cafea și multă multă friscă – Un răsfat dulce, cu arome și gust divin – Pentru a-l pregăti, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

Ingrediente pentru blat:

5 albusuri
2 gălbenusuri
6 linguri zahăr
6 linguri nucă măcinată
10 linguri de lapte
7 linguri făină
un varf cutit sare
un pliculeț praf de copt
o linguriță de cacao

Ingrediente pentru crema de cappuccino:

4 gălbenusuri
600 ml lapte
150 g zahăr
40 g amidon
25 g făină
3 plicuri de cappuccino
un praf de sare
250 g unt cu 85% grăsime

Ingrediente pentru cremă:

4 gălbenuşuri
80 g zahăr pudră
3 linguri de lapte
100 ml cafea solubilă
3 linguriţe de ness
200 g unt (la temperatura camerei)
Alte ingrediente necesare: 250 g friscă, 150 g sirop din compot (pentru insiropat)

Cum se prepară?

Prepararea blatului. Intr-un bol se mixează albusurile cu un praf de sare pană devin o spumă albă. Se adaugă treptat in compozitie zahărul si se continuă mixarea pană se topeste tot zahărul si se obtine o spumă tare ca o bezea. Se adaugă rand pe rand gălbenusurile si se amestecă cu o spatulă, apoi se adaugă făina amestecată cu praful de copt, cacaoa si nucile.

Se omogenizează compozitia cu miscări de sus in jos pană obtinem un aluat omogen, apoi se adaugă laptele căldut, si se mai amestecă circa 2-3 minute.

Compozitia obtinută se toarnă intr-o tavă cu dimensiunea de 24×30 cm tapetată cu hartie de copt. Se coace circa 25-30 de minute in cuptorul incins la 180˚. După ce este copt se scoate din tavă si se lasă la răcit pe un grătar. Blatul răcit se taie cu mare grijă in 4 foi egale si subtiri.

Prepararea cremei de cafea. Cafeaua si ness-ul se dizolvă in apă caldă. Gălbenusurile se mixează intr-un bol metalic adanc, impreună cu zahărul pană devin asemănătoare unei creme. Se pune peste laptele , cafeaua dizolvată iar compozitia obtinută se pune la fiert la bain marie pană crema incepe să fiarbă.

Este indicat să amestecati in continuu pană la punctul de fierbere pentru a nu se lipi de peretii vasului. După ce este fiartă se dă deoparte, se lasă să se răcească si după ce este suficient de rece se mixează impreună cu untul, pană se omogenizează bine toate ingredientele si obtinem o cremă fină.

Prepararea cremei de cappuccino. Se mixează gălbenusurile cu un praf de sare si cu zahărul, pană se spumează.

Se adaugă in compozitie făina, amidonul stins cu putin lapte rece si se omogenizează bine cu o spatulă. Se infierbantă laptele si se dilueaza cappuccino in lapte, apoi se adaugă compozitia de ouă si se amestecă bine cu un tel.

Se pune compozitia la fiert la foc mic si se fierbe pană se ingroasă ca o budincă. Se amestecă să nu se lipească. După ce crema este suficient de ingrosată se ia de pe foc si se lasă la răcit. Cand este rece se adaugă untul tăiat cubulete si se mixează pană se obtine o cremă fină.

Asamblarea tortului

Se pune prima foaie de blat pe un platou intins, se insiropează si se intinde o jumătate din crema de cappuccino.

Se completează cu a doua foaie de blat, se insiropează si se intinde in strat gros crema de cafea, apoi altă foaie insiropată, restul cremei de cappuccino, si peste ultima foaie se ornează frisca bătuta, Se imbracă marginile tortului in friscă si se dă la rece circa 2-3 ore apoi se poate consuma.


Vă dorim poftă bună si spor la gătit!

Sursa: https://desprerelatii.net/tort-de-nuca-cu-crema-de-cappuccino-crema-de-cafea-si-multa-multa-frisca-un-rasfat-dulce-cu-arome-si-gust-divin/

Sfantul si Dreptul Iosif nu a fost un tanar chipes, ci un batran vaduv

Iosif era logodnicul Sfintei Fecioare Maria si era de meserie tamplar. I-a fost dat Sfintei Fecioare ca logodnic, spre a feri cinstea ei de calomnie si a fi in acelasi timp un tutore sau parinte legal al Pruncului, pe Care dansa avea sa-L nasca, dupa vestea primita de la ingerul Gavriil (Luca 1, 26-35).

Potrivit Traditiei Bisericii, dupa ce a fost dusa la Templu si cand a atins varsta casatoriei, Maria a fost incredintata pentru ocrotire unui barbat drept (parintii ei trecusera la cele vesnice).

Scopul acestei logodne nu era placerea si procreatia, ci acela de a oferi un loc sigur acestei tinere pentru a-si trai viata in rugaciune si feciorie. De aceea un candidat pentru aceasta cinste era ales dintre vaduvii in varsta.

Potrivit unei traditii iudeo-crestine foarte vechi, consemnata in mod particular de o scriere intitulata Protoevanghelia lui Iacov, in secolul II d. Hr., Iosif, din neamul lui David, era de loc din Betleem, iar in momentul cand Dumnezeu i-a poruncit prin vedenie ingereasca sa o ia pe Maria in casa sa, era vaduv si inaintat in varsta. Din casatoria anterioara Iosif a avut patru baieti si doua fete pe care ii intretinea singur. Astfel Protoevanghelia lui Iacov ne explica cine sunt asa-zisi "Frati ai Domnului“ despre care ne vorbesc Sfintele Evanghelii. Sunt fiii lui Iosif dintr-o casatorie anterioara.

Potrivit Proto-Evangheliei lui Iacov, Dreptul Iosif se afla la lucru in alta localitate, pe timpul verii, cand Maica Domnului a aflat de la Arhanghelul Gavriil ca Il va naste pe Mantuitorul Iisus Hristos. Toamna, Iosif s-a intors acasa afland-o pe logodnica sa insarcinata.

Stim din traditia iconografica a Bisericii ca Iosif s-a luptat cu indoiala. In icoana Nasterii Domnului, de obicei in coltul inferior, il putem zari pe dreptul Iosif pe ganduri, vorbind cu un un om care pare a fi un pastor. Acel om reprezinta indoiala.

„Sfanta Familie” apare infatisata de apuseni mai intai in staulul din Betleem: Pruncul Iisus sta asezat in ieslea cu paie, Fecioara Maria sta langa iesle, iar Iosif sta in picioare, privind spre cei doi. Imaginea de „familie” a fost preluata mai apoi si in alte reprezentari, Pruncul aparand asezat pe cate un miel sau jucandu-se cu porumbei, iar Iosif tinand-o aproape in brate pe Fecioara Maria. In pofida varstei lui inaintate, uneori, Iosif este infatisat ca un tanar chipes, iar Maica Domnului, cu mult mai mica decat acesta, apare de aceeasi varsta cu el.

Riscul major pe care il aduce cu sine imaginea cu „Sfanta Familie” este acela ca multi pot ajunge sa vada scena Nasterii Domnului ca pe una fireasca, asemanatoare cu a noastra, lipsita deci de taina.

Imaginea cu „Sfanta Familie” este o reprezentare straina iconografiei Bisericii Ortodoxe. Desi recent au aparut si unele reprezentari in stilul bizantin al acestei imagini eronate, aceasta nu se regaseste in nici una dintre vechile traditii bisericesti rasaritene.


Spre deosebire de reprezentarea catolica, icoana ortodoxa a Nasterii Domnului nu infatiseaza o „familie”, ci taina tainelor, ea intrupand o intreaga teologie patristica.






Formular 230 - Doneaza 2% din impozitul pe venit




Multe lucruri frumoase am realizat in parohia noastra! Le puteti vedea pe situl nostru: http://parohiabalaceanca.ro/ În parohia noastră dorim sa organizam mai multe lucruri frumoase, insa orice lucru bun nu se face fara bani! Dorim sa organizam o biblioteca frumoasa, avem un cor de copiii simpatici care si ei trebuiesc sprijiniti, organizam ateliere de creatie pentru cei mici, avem in parohie si familii nevoiase care trebuiesc ajutate.
Dorim sa organizăm o bibliotecă pentru tinerii din sat. Ne puteți ajuta donând cărți sau mobilier pentru bibliotecă.
Ne puteti sprijini si in cele doua proiecte culturale pe care le vom organiza anul acesta precum si in altele ce vom urma ulterior:

1.Proiectul Cultural-Educațional ,,Suflet de român” 13-17 mai 2018

2. Proiectul Scoala de vara „Unitatea de Neam și Credință” iulie 2018


Cine doreste, poate sa completeze formularul de redirectionare a 2% spre Parohia Balaceanca.

Acest formular il puteti descarca dand clic AICI: formular nou 230 completat.
  • Formularul completat se poate depune direct la registratura organului fiscal, prin poștă, prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire, sau prin mijloace electronice de transmitere la distanta, potrivit legii. Formularele se pot depune online, prin intermediul serviciului ANAF “Spatiul privat virtual” disponibil la adresa: https://www.anaf.ro/InregPersFizicePublic/
  • Mai multe detalii privind Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) de care apartii cu domiciliul gasesti aici: https://goo.gl/XFb2QQ
  • Deoarece stim cat de pretios este timpul tau si ce inseamna un drum pana la ANAF, daca strangeti mai multe formulare de la rude, prieteni si colegi, sunati-ne la 0771660499.


Va multumim din suflet! Numai impreuna vom reusi sa demaram proiecte frumoase si sa ajutam semenii nostri!

Pr. Iordachescu Constantin
0771660499
padreconstantin@yahoo.com

4/07/2018

Legende vechi despre inrosirea oualelor



Una dintre cele mai populare legende spune că Maica Domnului a venit să-și plângă fiul iubit care fusese răstignit și a adus un coș cu ouă pentru a-i îndupleca pe cei care îi chinuiau fiul. Aceștia însă nu au fost impresionați de darul ei și au râs. Îndurerată, Maica Domnului s-a așezat în genunchi în fața crucii pe care era răstignit Isus, a pus coșul cu ouă jos, iar acestea s-au înroșit datorită picăturilor de sânge ce cădeau din rănile lui Isus. Văzând aceasta, Domnul a spus celor care se aflau de față că: „De acum înainte să faceți și voi ouă roșii întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut și eu astăzi”.

În Europa Centrală, este cunoscută o altă legendă care spune că Maria Magdalena când a sosit la Roma i-a dat un cadou marelui împărat Tiberius – un ou de culoare roșie – care simboliza sângele lui Isus și bucuria învierii Mântuitorului. O povestire românească spune că Maria Magdalena ar fi vindecat-o și pe soția împăratului roman de orbire atingându-i ambii ochi bolnavi cu ouăle roșii vopsite pentru a aminti sacrificiul și învierea lui Isus.

O legendă tradițională europeana amintește despre replica evreilor că „Isus va învia din morți doar atunci când găina va face ouă roșii”. În momentul când Isus a înviat, se spune că toate găinile au făcut ouă roșii și astfel s-a confirmat adevărul acestei credințe creștine. Din acel moment a apărut un obicei ca primul ou pentru Paști să fie de culoare roșie și să fie păstrat până la Paștele din anul următor.

O altă legendă despre evrei spune că după moartea lui Isus, mari căpetenii și preoți evrei s-au așezat la masă sa se veselească, având printre bucate ciorbă de cocoș cu ouă fierte. Unul dintre meseni amintind despre credința creștinilor că Hristos va învia după moartea sa, a stârnit râsete printre mai marii evreilor și i-a făcut să afirme că „Isus va învia când cocoșul din mâncare va prinde viață și ouăle se vor înroși”. În câteva momente cocoșul a prins viață și i-a stropit cu ciorbă fierbinte pe față, iar ouăle au devenit roșii. De atunci se spune că evreii obișnuiesc să-și radă acea zona a capului unde au fost atunci opăriți și să-și lase părul mai lung la perciuni, unde nu ajunseseră picăturile fierbinți.

În tradiția populară se crede în puterea miraculoasă a ouălor de Paști: că ar proteja animalele de boli și spirite rele, că ar vindeca bolile oamenilor și că îi apară de toate relele.

Tradiția spune că toți creștinii trebuie să meargă la biserică în seara de înviere, să participe la slujbă și să ia lumină. Dimineața, când se întorc de la slujbă, membrii familiei se vor spala pe fata cu apa în care a stat un ou roșu și un bănuț de argint, apoi vor manca întâi ouă și pască sfințită și abia după aceea restul bucatelor. Cel mai vârstnic din familie va ciocni primul ou cu vârful ascuțit spre alt ou care este ținut de un alt membru al familiei și va rosti urarea „Hristos a înviat”, iar răspunsul ce-l va primi va fi „Adevărat a înviat”.

În satele din Bucovina, ouăle de Paști erau vopsite doar în roșu și erau numite „merișoare”. Cu timpul obiceiul s-a mai schimbat și astăzi ele sunt vopsite și în verde, galben sau albastru. Cu ani în urmă, pe vremea bunicilor se obișnuia ca ouăle de Paști să fie înroșite cu suc de sfeclă crudă, cu ceapă roșie pusa la fiert, sau cu plante lăsate la macerat în ziua de Duminica Floriilor.


Sursa: http://legendeleromanilor.ro/2012/04/legendele-oualor-rosii/

WORD PDF Pastorala 2018



Va punem la dispozitie Pastorala de Inviere 2018 a Preafericitului Parinte Patriarh Daniel in format WORD si PDF care poate fi descarcata:

WORD Pastorala 2018

PDF Pastorala 2018

Textul a fost preluat de pe situl http://basilica.ro/invierea-lui-hristos-slava-iubirii-preasfintei-treimi-pastorala-patriarhului-daniel-de-sfintele-pasti-2018-text-integral/ si asezat in pagina word.

HRISTOS A INVIAT!!!






3/08/2018

Salata de Boeuf de Post - o reteta delicioasa



Daca ti-e pofta de salata de Boeuf in timpul postului, incearca aceasta reteta delicioasa.

Ingrediente:

– morcovi
– cartofi
– telina radacina
– patrunjel radacina
– mazare 1 cutie
– castraveti murati
– maioneza de post (din fasole)
– sare
– masline

Maioneza de post:

– fasole alba la borcan
– ulei
– mustar

Mod de preparare

Se curata toate radacinoasele si se pun la fiert in apa cu sare.
Cand sunt fierte se taie cubulete la fel si castravetii murati se amesteca cu mazarea si maioneza de post
Maioneza se face din fasole alba fiarta bine (sau la borcan ca e mai usor)se zdrobeste bine de tot cu badidora apoi se pune cate putin ulei si se amesteca,se poate pune si 1-2 lingurite de mustar.
Se decoreaza dupa bunul plac.

Ingrediente:

·         morcov
·         radacina de patrunjel
·         castraveti murati
·         mazare
·         cartofi
·         sos de maioneza
·         condimente (sare, piper)

Mod de preparare:

Legumele fierte se lasa la racit,se taie in cuburi cam de 1 cm. ,castravetii se curata de coarja se taie cuburi ,mazarea daca este conservata se spala si se scurge bine, daca e cruda se fierbe ,se adauga maioneza1/2 in continut si 1/2 pentru decor si se amesteca bine se potriveste de gust cu sare si piper ,se monteaza pe platouri si se decoreaza dupa placere. Aceste retete sunt invatate la cursurile de bucatar.
Reteta de post si pentru vegetarieni, vegani. Celiacii pot folosi faina de soia in locul fainii de grau. Optim aperitiv pentru orice petrecere cu servire la bufet,pentru mese in familie sau pentru perioada postului.

Ingrediente:

1 vanata coapta-n foc/gratar/aragaz
1 ceapa de marime medie
1 lingurita boia de ardei iute (optional, dar indicat)
1 lingurita usturoi praf/deshidratat
1 lingurita piper negru
2 linguri de fulgi de ovaz sau pesmet (pentru a absoarbe umiditatea)
3-4 linguri faina de grau (depinde, daca nu se pot modela se pune faina cat este necesara. Celiacii pot elimina fulgii de ovaz si faina, o pot inlocui cu faina de soia/naut)
1 + 1/2 cana ulei de floarea soarelui pentru prajit (se pot face si la cuptor)
1 lingurita sare (dupa gust)

Mod de preparare:

Coace vanata (cu tot cu coaja la cuptor) Cred ca stii cum se face si lasa-o sa se raceasa
Curata si ceapa si taie-o marunt. Cand s-a racit, curat-o de coaja si taie-o cu un cutit, sau cu ce folosesti tu. Pune intr-un lighean sau castron mare, adauga ceapa taiata marunt.
Adauga celelalte ingrediente (faina, mirodeniile, ceapa, sarea) amesteca foarte bine si vezi daca se leaga si se pot modela.
Daca nu, mai adauga faina de grau/soia pana se leaga. Modeleaza ce forme vrei: rotunde, de mici, plate. Cum iti vine la indemana
Le prajesti in ulei pe toate partile, vreme de 4 – 5 minute, sau le poti baga la cuptor, necesitand mai mult timp.

Sursa: https://culinar.bzi.ro/cum-sa-faci-salata-boeuf-de-post-nici-nu-zici-ca-nu-are-carne-21004


99 de idei de jocuri pentru parinti si copii


Observ tot mai des ca parintii nu mai au timp pentru joaca cu copiii lor si e trist. Sunt atatea jocuri pentru copii, usoare si care nu solicita mult, jocuri ieftine si chiar gratis pe care parintii le pot juca impreuna cu micutii;
Oricat de ocupat sau obosit ai fi trebuie sa iti faci timp pentru copilul tau; ca sa creasca fericiti copiii au nevoie de multa joaca; orice ai vrea sa il inveti pe copil, o poti face prin joaca. In plus, joaca impreuna cu copiii este una dintre modalitatile de a scapa de stres pe care eu o folosesc si garantez ca functioneaza.
Nu stiu cat isi va aminti copilul de diversele feluri de mancare gatite sau de multitudinea de haine cumparate dar cu siguranta vor povesti despre joaca impreuna cu parintele sau, despre micile secrete impartasite sub plapuma, in intuneric, sau de prajiturile deformate facute impreuna cu mama.
Iata cateva idei pe care le impartasesc din experienta personala si garantez ca vor ramane amintiri placute in viata micutilor:
1. Cititi o poveste inainte de culcare – noi citim uneori doua, una o citeste el iar cealalta e pentru mine dar il antrenez sa citim impreuna, fiecare cate un paragraf;
2. Bucatariti impreuna – copiii adora sa se joace cu ustensilele din bucatarie cand sunt mici iar cand cresc devin interesati sa faca forme din aluat, sa-si puna faina pe fata, sa linga castronul de la ciocolata;
3. Faceti poze haioase cu nasul murdar de frisca si coiful de bucatar confectionat din hartie. Iata aici idei:  http://www.libertatea.ro/detalii/articol/stii-sa-faci-jucarii-din-hartie-289089.html
4. Culegeti flori sau frunze din parc, in functie de sezon;
5. Alergati prin ploaie si lasati copilul sa sara in baltoace, e distractiv iar hainele se spala repede;
6. Faceti desene pe hartie sau chiar pe fata;
7. Confectionati diverse figurine din hartie sau carton;
8. Plimbarea prin parc cu bicicleta sau trotineta este activitatea cea mai indragita de piciul meu (in special cand il las pe el sa castige concursul de bicicleta). Luam aer in parc si facem putin sport, intarim musculatura si lucram la conceptul de competitie; este momentul ideal sa il inveti pe copil cum sa reactioneze atunci cand pierde si atunci cand castiga.
9. Hraniti animale la o ferma (daca aveti prin apropiere) sau pasari de casa (la bunici) – noi hranim lebedele de pe lac aici;
10. Jucati fotbal;
11. Luati-va la intrecere – ‘cine alearga mai repede’;
12.Jocul de-a v-ati ascunselea sau ‘baba oarba’ este potrivit atunci cand ploua si nu putem iesi afara;
13. Culegeti fructe din gradina impreuna (daca aveti ocazia) – noi avem capsuni si ne ocupam de ei;
14. Faceti baloane de sapun – e foarte distractiv si relaxant. Eu suflu baloanele si asta mic alearga dupa ele sa le prinda, cu cat sunt mai multe si mai sus cu atat e distractia mai mare;
15. Bataia cu pernele – asta e joaca baietilor, nu ma bag aici, sunt doar spectator :)
16. Lupta corp la corp sau tranta sanatoasa – tata si fiu se lupta pe viata si pe moarte, eu sunt cu camera sa ii filmez;
17. Faceti marionete din sosete – e chiar simplu, aveti nevoie doar de niste sosete vechi sau desperechiate, de cativa nasturi pe care sa ii lipiti pentru ochi si vreo doua bucati de sfoara colorata pentru par. Sau bagati sosete una in alta si confectionati astfel mingi moi pe care le puteti arunca unu in altul;
18.  Lego – jocul preferat al fiului meu – poate petrece ore intregi sa construiasa din piese de lego niste chestii foarte interesante, din imaginatia lui, si arata grozav. Ajuta la motricitate fina, la atentie si concentrare si la dezvoltarea imaginatiei;
19. Joaca cu nisip – daca stati la casa puteti cumpara nisip la punga si jucarioare sa faceti forme din nisip;
20. Bucataria de jucarie – am petrecut muuuuulte ore relaxante mancand pizza, cartofi prajiti, carne la cuptor, gatite de micul bucatar; se gasesc de cumparat fructe si legume, precum si carne, carnati, hamburgheri,in forme si marimi variate; asigurati-va ca alegeti plastic bun, de calitate;
21. Construiti un cort din paturi, perne, haine si ce mai aveti la indemana – va fi impresionat;
22.  Petreceti o noapte in cort afara, in gradina, ca indienii, faceti un picnic si magia e gata;
23. Decupati desene sau cuvinte si aranjati-le intr-o poveste scurta;
24. Invata-l cum sa faca mici reparatii – incepeti cu sculele de plastic speciale pentru copii si apoi cu scule adevarate;
25. Omul de zapada – ‘imbracati’ copilul in spuma de baie in asa fel incat sa fie acoperit tot si sa arate ca un om de zapada;
26. Sariti coarda – o activitate care place si baietilor si fetelor;
27. Mergeti impreuna la cinema sau vizionati un film acasa;
28. Faceti un teatru de papusi;
29. Lasa-l sa te ‘conduca’ undeva folosind o harta;
30.  Confectionati avioane de hartie si luati-va la intrecere; se gasesc online tot felul de tutoriale despre cum sa confectionezi din hartie forme diferite, de genul barcuta (pe care o puteti apoi pune pe apa si faceti intrecere), masinuta sau avion sau chestii mai complicate, daca aveti un copil mai mare si priceput;
31. Plantati ceva in gradina: un copacel, o floare, legume – noi am plantat castraveti, rosii, ceapa, salata, dovlecel si capsuni. Sarcina copilului era sa ude plantele si mama sa le curete de ierburi uscate si insecte;
32. Jucati-va de-a postasul – faceti o gentuta de postas din carton, cu curea dintr-un cordon vechi si puneti in geanta. Cu ocazia asta puteti impacheta un cadou sau lipi scrisori;
33. Scrieti scrisori sau vederi buniclor si prietenilor;
34. Creati propriile invitatii pentru petrecerea micutului, in care el sa lipeasca, sa deseneze, sa adauge hartie creponata -dupa imaginatia lui si lasati-l sa scrie numele lui; daca e prea mic semnati cu amprenta palmei copilului;
35. Mergeti la pescuit (daca copilul e mai marisor);
36. Lasati-l sa invarta de volanul masinii si aratati-i la ce folosesc toate butoanele;
37. Dati-va in leagan impreuna;
38. Spalati masina impreuna;
39. Mergeti in vizita la un prieten si invitati apoi pe cineva acasa;
40.  Impuscati-va cu apa in sezonul de vara, folosind arme care se incarca cu apa;
41. Aruncati baloane cu apa unu in altul – cel care reuseste sa se pastreze mai uscat primeste o recompensa;
42. Tras cu arcul42. Invata-l sa traga cu arcul – la inceput cumparati din cele de jucarie si dupa ce invata cum sa-l manuiasca si mai creste putin ati putea sa il inscrieti intr-un program de tir pentru copii de varsta lui. Baietii vor fi cu siguranta incantati de acest sport. Al meu sigur e :)
43. Jucati carti, in functie de varsta copilului;
44. Mergeti impreuna la gradina botanica ;
45. Conduceti impreuna o masinuta electrica;
46. Mergeti la circ;
47. Jucati un concurs de cuvinte – de ex.cine spune mai multe cuvinte incepand cu litera b
48.  Dansati impreuna;
49. Lasa-l sa-ti pregateasca o cafea si lui o ciocolata calda;
50. Jucati-va cu papusile;
51. Jucati-va cu masinute;
52. Faceti un puzzle impreuna si apoi inramati-l, va fi o amintire foarte frumoasa si aveti astfel un tablou gratuit;
53. Faceti figurine din plastilina, lasati imaginatia sa zburde;
54. Jucati popice – se gasesc de cumparat, sunt din plastic usor si nu lovesc copilul; sau va puteti pregati acasa din sticle goale de plastic: strangeti 6-10 sticle goale de apa, asezati-le in capatul holului sau sufragerie. Delimitati o linie de start lipind banda adeziva, luati o minge normala si incepeti jocul. Tineti scor daca doriti si la sfarsit acordati trofeu castigatorului;
55. Mergeti la bowling;
56. Mergeti la carusel, sa va dati in masinute, tractoare si cesti de cafea;
57. Mergeti la zoo;
58. Doctorul si pacientul – copiii adora jocul asta si se simt responsabili sa faca o treaba importanta. Lasati copilul sa va bandajeze piciorul (il sfatuiti asfel cum sa se fereasca de accidente si ce sa faca in cazuri de urgenta), sa va unga cu o crema miraculoasa si sa va dea pastille;
59. Mergeti impreuna la un muzeu;
60. Faceti diverse obiecte din cutii de carton, colorati, decupati;
61. Inaltati un zmeu si luati-va la intrecere;  
62. Jucati basketball – se poate si in casa: alegeti un cos de plastic si faceti o minge din sosete sau folositi o minge mai mica de plastic si aruncati la cos. Stabiliti o regula; cine are cele mai multe aruncari la cos din 10 incercari este castigator;
63. Jucati ‘sotron’ – va mai aduceti aminte de acest joc? Este inca jucat de copii si poate fi foarte amuzant;
64. Faceti placintele din noroi – poate parea o activitate neplacuta dar nu va dati seama cata bucurie va fi pentru copii;
65. Mergeti la sanius;
66. Faceti un om de zapada;
67. Incropiti o ‘sperietoare de ciori’ pentru agricultura, din haine vechi si cateva bete;
68. Cantati la un instrument – sau mai multe, daca va tin urechile :)
69. Pictati cu degetele – este foarte distractiv pentru cei mici;
70. Cantati cantecele;
71.  Gusta si ghiceste – este un joc cu ajutorul caruia ai ocazia sa-l convingi pe copil sa guste diferite mancaruri si sa ghiceasca ce este. Alegeti cateva alimente (dulci, sarate, acre) le puneti pe o farfurie, legati copilul la ochi cu o esarfa si ii dati in gura un produs; el trebuie sa ghiceasca ce este, daca nu reuseste atunci sa descrie ce gust are, textura, consistenta si sa spuna daca ii place sau nu. Daca ii place si ghiceste corect il lasati sa manance, daca nu –va astepta pana cand raspunsul e corect. Recompensa este sa primeasca produsul pe care l-a ghicit;
72. Initiati un spectacol de talente – propuneti copilului sa joace un rol preferat, sa se imbrace conform caracterului ales si voi sa ghiciti cine este. Apoi inversati rolurile;
73. Adunati scoici de pe plaja si decorati un vas de ceramica cu ele;
74. Titirezul
74. Titirezul –Ce ne mai distram jucand asta cand eram copii! De curand am jucat cu fiul meu si s-a amuzat teribil cand suflam deasupra lui ca sa se opreasca mai repede. Cred ca noi am obosit inaintea titirezului :)
75. Organizati o vanatoare de oua de ciocolata sau orice altceva;
76. Desenati cu creta pe asfalt;
77. Faceti evantaie din hartie;
78. Confectionati bijuterii din bile de plastic;
79. Jocul ‘statuie’ –  puneti muzica de dans si din cand in cand opriti muzica, copilul trebuie sa stea ca o statuie indiferent de pozitie atunci cand muzica s-a oprit. Cine s-a miscat iese din joc, ultimul ramas e castigatorul;
80. Gaseste comoara;
81. Construiti o casuta pentru pasari sau catel;
82. Jocurile olimpice – organizati competitii bazate pe toate activitatile sportive prezente la jocurile olimpice: alergat, aruncatul discului, saritura la groapa cu nisip, sarit peste obstacole etc;
83. Mergeti cu barca sau vaporasul;
84. Mergeti la schi sau cu telefericul;
85. Urcati un deal sau un munte;
86. Faceti un foc de tabara;
87. Impodobiti bradul de Craciun;
88. Colorati oua de Paste;
89. Scobiti un dovleac de Haloween;
90. Urmariti cum creste iarba – nu chiar asta :) dar poti urmari traiectoria insectelor, sa le denumesti si sa-i vorbesti copilului despre viata lor si diferitele specii, despre diferentele si asemanarile dintre ele. Cere-i si lui sa particpe la joc;
91. Calul si calaretul – lasa copilul sa te ‘calareasca’, i se va parea foarte amuzant. 
92. Alergati dupa fluturi;
93. Faceti o prajitura impreuna;
94.  Faceti drumetii in padure;
95. Noapte instelata – uitati-va pe cer si numarati stelele; este ocazia perfecta sa-i vorbiti copilului despre planete si numele lor;
96. Salturi pe trambulina – asta daca va pricepeti :) daca nu, limitati-va sa sariti normal, cat mai sus, pan’ la cer;
97. Concurs de vaporase pe apa;
98. Inotati impreuna –  o activitate placuta si sanatoasa atat pentru copii cat si pentru parinti;
99. Invartiti cercul in jurul taliei – hula hoop- pare usor dar nu-i chiar asa, cere timp si un pic de practica insa cu siguranta va fi foarte distractiv;
Cu siguranta mai sunt si alte feluri in  care  poti sa te joci cu copilul tau dar eu ma limitez la acestea. Poate ca e mult sau putin dar mi s-a parut ca numarul 99 arata perfect in categoria ‘jocuri
Sper sa iti placa ideile mele si sa le pui in practica. Majoritatea nu costa nimic, sunt amuzante, tin copilul ocupat si nu necesita mult efort pentru parinti.
Lasa-mi un comentariu mai jos, cu jocurile pe care le practici si daca nu sunt in lista mea, promit sa le adaug aici si sa joc impreuna cu baietelul meu.
Update: asa cum am promis, voi include aici jocurile sugerate de cititirorii mei dragi carora le multumesc cu aceasta ocazie:
  1. Pregatim valiza- copiii invata sa fie responsabili si sa nu uite nimic acasa. Se poate pregati o valiza pt papusi…cu haine, mancare etc de la jucarii
  2. De-a magazinul- folosesti ambalaje de la produse adevarate si banuti de hartie…copiii invata numerele, sa socoteasca, dar si manierele de la magazin
  3. Salvatorul animalelor- se pun in cutii de iaurt 2-3 animalute mici de plastic, peste apa si se pun la congelator. Dupa congelare, se pune “cusca cu animale” pe o tava, langa un pahar cu apa calda si o seringa. Copilul tb sa salveze animalele, stropindu-le cu apa calda…ele se vor dezgheta incet…jocul e bun pt dezvoltarea motricitatii fine si cresterea self-esteem-ului ca si el poate fi erou.
  4. Fazan – unul zice alfabetul, celalalt spune stop si la ce litera s-a oprit cu aceea spunem un cuvant si apoi cu ultimele 2 litere trebuie sa formam alt cuvant. Pierde cel care nu poate forma un cuvant.
  5. Ascundem un obiect. Cel care a ascuns obiectul zice rece-rece daca cel care cauta e departe de ascunzatoaare sau foc-foc daca este in zona obiectului ascuns si arde-arde daca a ghicitt apoi ne inversam.
  6. 1, 2, 3 la perete stop.
  7. Jocul cu valiza, il poti completa cu lista lucrurilor puse in valiza, pe care o poate folosi atunci cand trebuie sa isi adune lucrurile la revenirea acasa;
  8.  “Tot ce incape intr-o valiza” care presupune ca se porneste cu alfabetul, la fel ca la Fazan, doar ca la litera la care se ajunge, fiecare dintre cei implicati trebuie sa spuna lucruri care incep cu acea litera si care in mod normal incap intr-o valiza;
  9. Ghicitori;
  10. Tomapan, care presupune mai multi jucatori care pornind tot de la alfabet ajung sa scrie , pe propiile foi, in acelasi timp, nume de tari, orase,munti, ape, plante, animale si nume care incep cu acea litera. Punctajul se aloca diferit: 5 puncte pentru cuvantul care se regaseste la minim 2 jucatori, 10 puncte la cel care are un cuvant diferit de al celorlati si 20 de puncte pentru cel care e singurul care a scris un cuvint pentru acea categorie;
  11. Sotron;
  12. Butoaiele, care seamana cu sotronul, doar ca deplasarea se face prin rotire ca cea facuta cu un butoi;
  13. Avioane (in 2 jucatori). Pe coli de matematica isi construieste fiecare “hangarul” sau, plus inca unul in care va ghici, adica doua patrate de 10/10 patratele. Orizontala sus se noteaza cu litere de la A-I, verticala stanga cu cifre de sus in jos 1-10. Fiecare jucator isi deseneaza 3 avioane pe liniile patratelelor (capul avionului – triunghi, aripile imediat sub cap, formate fiecare din cate 2 patratele stanga-dreapta si corpul din 4 patratele). Fiecare trebuie sa ghiceasca pozitia avioanelor celuilalt cu ajutorul adreselor (A4, J6, I7 etc) iar cand ghiceste orice parte a avionului celalalt spune “lovit”, daca e in cap spune “mort”. Fiecare isi noteaza in hangarul de ghicit cu x incercarile, dar si in hangarul propriu incercarile celuilalt. E un joc foarte distractiv cu care eu si sotul meu ne-am relaxat iarna trecuta intr-un concediu de cateva zile friguroase. Am facut adevarate campionate si ne-am distrat atat de bine incat acum avem o fetita de 4 luni. :-)))
  14. Spanzuratoarea… nu cred ca are rost sa detaliez.
  15.  Perdelute din figurine decupate si insirate pe ata
  16. Draperii “antimuşte” pentru papusi, din bilute insirate pe fire si montate jos la un scaunel sub care se poate face casuta papusii.
  17. Faceți duel de dans. Formați echipe de câte doi . Un copil din alta echipa trebuie sa aleagă cu cine se va duela. Cine câștigă va primi aplauze.

Acestea sunt jocurile sugerate de catre cititiri, sper sa va placa si sa le incercati si de ce nu, sa veniti cu alte idei pe care le puteti scrie in casuta de comentarii.
Cu drag,
Angela Diac
Sursa: http://www.psihologulteasculta.com/parinti-si-copii/joaca-te-cu-copilul-tau-99-de-idei-de-jocuri-pentru-parinti-reinventeaza-copilaria-si-fii-fericit