5/01/2012

Pastile in Bucovina. Autor Victor. M. Ionescu

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !

Frumuseţea Bucovinei a fost deseori comparată cu cea a Elveţiei, deşi eu, care, în copilărie, i-am bătut aproape toţi munţii şi pădurile cu piciorul (foto 1), iar acolo unde nu am reuşit am ajuns măcar cu paşii gândului (foto 2), cred sincer că “Ţara Fagilor” – aşa cum se traduce numele său în limba dorului românesc – este inegalabilă şi incomparabilă cu oricare alte locuri de sub soare. La fel şi spiritualitatea sa, pentru că – fără a cădea în păcatul mândriei – trebuie să vă spun că aici oamenii s-au simţit dintotdeauna mai aproape de Creator şi de cer. Poate tocmai de aceea au şi păstrat cu sfinţenie obiceiuri ancestrale, care le înfrumuseţează trecerea prin lume şi dau un farmec deosebit sărbătorilor din crugul vremii.

Tradiţia continuă

Situată în pasul Prislop, la graniţa a trei judeţe (Suceava, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud), Cârlibaba – o comună indicibil de frumoasă (foto 3), al cărei nume vine din negura unor timpuri înzăpezite în legendă – ne-a întâmpinat în Vinerea Patimilor înveşmântată în straie primăvăratice, chiar dacă « străjerii » ei milenari, Munţii Rodnei, erau încărunţiţi de omăt (foto 4). Ştiam de vreo 40 de ani că aici febra pregătirii pentru sărbătoarea de Paşte începe cu mult timp înainte. Iar străvechiul obicei al încondeiatului ouălelor – adus, de meşterii populari, la rang de artă autentică – debutează, întotdeauna, odată cu Postul Mare (foto 5).

Spiritul sărbătorii

În Vinerea scumpă timpul capătă noi dimensiuni, fiind dominat de spiritul luminoasei sărbători ce va să vie. Cu cât se apropie momentul Învierii, cu atât femeile grăbesc pregătirile pentru duminica Paştilor. Aceasta va fi o zi cu totul specială, în care toată familia, aflată în jurul mesei îndestulate şi după ce a postit cu evlavie cele şapte săptămâni, va gusta alesele bucate. Ca în fiecare an, la loc de cinste se vor afla tradiţionalele bunătăţi, în care gospodinele muntence sunt de neîntrecut: cozonacul, pâinea, plăcintele, nelipsita pască şi, bineînţeles, colacii.

Amintirea din copilărie

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri (deşi ceea ce vă povestesc acum se petrecea cu aproape o jumătate de secol în urmă), cu câtă migală pregătea bunica copturile sărbătorii. Pasca, la fel ca şi colacul, era împletită în şase şi avea ca semn distinct Sfânta Cruce. Înainte de a le introduce în cuptor, ea ungea toate aluaturile cu gălbenuş, cu ajutorul unui pămătuf din pene de gâscă…Iar mirosul tradiţionalelor plăcinte poale în brâu îmi stăruie şi acum în nări. Gata rumenite, răspândind un miros îmbietor, le revăd cu ochii minţii, puse pe vatră, la răcorit, spre încântarea noastră, a copiilor, care abia aşteptam un moment de neatenţie ca să şterpelim vreo câteva…

În aşteptarea Luminii

Seara am mers la una din bisericile din localitate (foto 6) pentru a asista la slujba Prohodului Domnului, dar mai interesant mi se pare a vă povesti câte ceva despre Sâmbăta Mare, ziua în care, în aşezările Bucovinei, totul decurge într-o adâncă pace sufletească, cei ai casei având grijă ca spre seară toate treburile să fie încheiate. Întotdeauna, ultimul lucru care rămâne de făcut este pregătitul coşului cu care femeile se vor duce “la sfinţit”. Acesta va cuprinde câte ceva din bucatele ce vor sta a doua zi pe masa familiei: cozonac, pască, ouă roşii, drob de miel, cârnat de casă, mere, vin etc...Iar seara, înainte de începerea Slujbei de Înviere, îmbrăcaţi în hainele de sărbătoare, toţi credincioşii se vor îndrepta spre Biserică, iar la miezul nopţii fiecare va da ascultare îndemnului preotului: “Veniţi de luaţi lumină!”. (foto 7)

Pelerinaj în crucea nopţii

Toate aceste ritualuri (foto 8) se petrec la fel de vreo două mii de ani. De când sămânţa învăţăturii creştine a apostolului Andrei a început să rodească şi pe aceste meleaguri (foto 9). Chiar şi acum, în zorii mileniului III, se respectă cutuma care spune că « Datinile rămân, numai oamenii vin şi pleacă ». O dovedeşte şi faptul că, imediat ce primesc Sfânta Lumină (foto 10), în semn de omagiu adus moşilor şi strămoşilor petrecuţi întru Veşnicie, sătenii, cu mic cu mare, pornesc într-o procesiune tăcută (foto 11) spre dealul pe care se află cimitirul, pentru a le aduce întâi lor Lumina cea fără de moarte (foto 12 şi 13). După aceea se întorc la Biserică, iar dimineaţa, după ce le-au fost sfinţite bucatele, se îndreaptă spre casele lor, pentru a celebra în pace praznicul învierii Mântuitorului.

La bună revedere

La plecare am mai privit o dată jur – împrejur (foto 14), înainte de a-mi lua rămas-bun de la acest colţ de rai al Bucovinei. Multe din momentele trăite aici în numai trei zile se vor transforma, probabil, în amintiri durabile. Sunt sigur că fiecare dintre dumneavoastră poartă în suflet propria sa Bucovină, chiar dacă aceasta nu se numeşte aşa şi nu se află în nordul ţării, ci în sud, la est, în centru ori la vest. Cu toţii avem un loc special, unde ne simţim cu adevărat acasă. Iar atâta timp cât nu ne vom uita rădăcinile, existenţa noastră îşi va găsi mereu rostul şi împlinirea deplină.

Autor: Victor M. Ionescu















Foto: Nicolae Stoleriu


Author:

«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Popular Posts

top navigation

       
   

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog