In Cartagina, cetatea Africii, a
fost un oarecare barbat, cu numele Taxiot, cu randuiala ostas, si acela in mari
pacate isi petrecea viata sa. Si, fiindca multi mureau in Cartagina, a venit si
Taxiot in frica si in simtire si s-a pocait de pacatele sale si, iesind din
cetate cu femeia lui, s-au asezat intr-un sat, la liniste. Iar, nu dupa multe
zile, dupa lucrarea diavoleasca, a cazut in desfranare cu femeia unui gospodar,
din acelasi sat cu dansul. Si, trecand mai multa vreme, dupa pacatul acela, l-a
muscat un sarpe si a murit. Si era o manastire, ca la o stadie departe de satul
acela si, alergand acolo, femeia lui Taxiot a rugat pe monahi ca, venind, sa ia
trupul mortului si sa-l ingroape la biserica. Deci, l-au ingropat pe el intru
al treilea ceas din zi.
Iar, cand a fost ceasul al noualea,
s-a auzit din mormant strigare, zicand: "Miluiti-ma, miluiti-ma!" Si,
apropiindu-se de mormant si glasul celui ingropat auzindu-l, degraba l-au
dezgropat pe el si, afland pe mortul acela viu, au inmarmurit de spaima. Si
l-au intrebat pe el, vrand sa stie, ce i s-a intamplat lui si cum a inviat. Iar
acela, neputand vorbi de multa plangere si de tanguire, ii ruga pe dansii, ca
sa-l duca pe el la robul lui Dumnezeu. Tarasie Episcopul: si-l dusera la acela.
Iar episcopul trei zile l-a tot silit pe el sa-i spuna ce a vazut acolo si
acela, a patra zi a putut grai.
Deci, cu multe lacrimi a spus
aceasta: "Cand eram pe moarte, niste arapi am vazut inaintea mea, a caror
vedere era foarte infricosatoare. Si, vazandu-i pe ei, sufletul meu se tulbura.
Apoi, am vazut doi tineri foarte frumosi si a sarit sufletul meu in mainile
lor. Si indata, ca zburand, ne suiam de la pamant in vazduh, spre inaltime, si
am aflat vamile, cele ce strajuiesc suirile si opresc toate sufletele omenesti.
Si, la fiecare vama, pentru alt pacat, osebit esti intrebat: la una pentru
minciuna, la alta pentru cearta, iar la alta pentru mandrie si fiecare pacat
are pe ai sai intrebatori in vazduh. Si am vazut eu intr-un chivot, ce se tinea
de ingeri, toate lucrurile mele cele bune si ingerii luau din acelea si
cumpaneau lucrurile mele cele rele: si, asa, am trecut vamile. Iar cand,
apropiindu-ne de portile ceresti, am sosit la vama desfranatilor, m-au oprit
acolo pe mine strajerii si-mi scoteau toate trupestile mele fapte de desfrau,
precum le-am facut din tinerete si pana acum. Si mi-au zis mie ingerii cei ce
ma duceau pe mine: Pe toate trupestile pacate, pe care le-ai facut in cetate ti
le-a iertat tie Dumnezeu, de vreme ce te-ai pocait de acelea. Dar, mi-au zis mie
potrivnicii mei: Dupa iesirea din cetate, la satul acela, tu te-ai desfranat cu
femeia gospodarului aceluia. Si, auzind aceasta, ingerii n-au aflat nici un
lucru bun, ca sa ma rascumpere de pacatul acela si, lasandu-ma pe mine, s-au
dus.
Deci, apucandu-ma pe mine,
viclenele duhuri, m-au batut si, desfacandu-se pamantul, m-au pogorat, purtat
fiind prin niste intrari inguste si prin oarecare crapaturi stramte si
rau-mirositoare, pana la cele mai de jos temnite ale iadului, unde sufletele
pacatosilor sunt incuiate intru intunericul cel vesnic si unde nu au viata
oamenii, ci chin vesnic si plans nemangaiat si nespusa scrasnire a dintilor.
Acolo ele striga totdeauna, cu strigare mare, zicand: Amar noua, amar, vai,
vai. Si nu este cu putinta a spune primejdiile celor ce sunt acolo, nici se pot
povesti chinurile si durerile acelora, pe care i-am vazut acolo; gem din inima
si nimeni nu se milostiveste de dansii, plang si nu este cineva sa-i mangaie,
se roaga si nu este cine sa-i asculte si sa-i izbaveasca. Si am fost inchis cu
dansii si eu in locurile intunecoase si intru stramtoarare m-au pus si plangeam
si ma tanguiam cu amar, tinut fiind de la al treilea ceas pana la al noualea.
Dupa aceea, am vazut putina
stralucire si doi ingeri ce venisera acolo si am inceput a-i ruga pe dansii, ca
sa ma scoata pe mine din primejdia aceea, ca sa ma pocaiesc lui Dumnezeu. Si
mi-au zis mie ingerii: Fara de vreme te rogi, pentru ca nu iese nimeni de aici
inainte de invierea tuturor. Iar eu, mult cerand si rugandu-ma si a ma pocai
fagaduindu-ma, a grait un inger catre celalalt: Te chezasuiesti, pentru dansul,
ca se va pocai, precum fagaduieste din toata inima? Si a zis celalalt: Ma
chezasuiesc. Si am vazut ca i-a dat lui chezasul mana. Atunci, apucandu-ma pe
mine, m-au scos de acolo pe pamant, in mormant, la trupul meu. Si mi-au zis
mie: Intra de unde te-ai despartit. Si am vazut eu sufleteasca mea fire
stralucind ca un margaritar, iar trupul cel mort era ca niste tina
rau-mirositoare si neagra si ma ingretosam sa intru intr-insul. Si mi-au zis
mie ingerii: Nu ti se cade tie sa te pocaiesti, fara numai cu trupul, cu care
ai gresit. Iar eu ma rugam, ca, doar, n-as mai fi intrat in trup. Deci, ingerii
mi-au grait: Intra, ca de nu, iarasi te vom duce pe tine acolo de unde te-am
luat. Atunci am intrat si am inviat si am inceput a striga:
"Miluiti-ma!" Deci, i-a zis lui sfintitul Tarasie: "Gusta
bucate." Si nu voia sa guste, ci, de la biserica, la biserica, umbland,
cadea cu fata la pamant, marturisindu-se lui Dumnezeu, cu lacrimi si cu suspine.
Si graia catre toti: "Vai, celor ce gresesc, ca osanda cea vesnica ii
asteapta pe dansii! Vai, celor ce nu se pocaiesc, pana au vreme! Vai, celor
ce-si spurca trupul lor!"
Deci, a petrecut Taxiot, dupa
invierea sa, patruzeci de zile si, curatindu-se prin pocainta, si-a cunoscut
ceasul sfarsitului sau, mai inainte cu trei zile. Si s-a dus catre Dumnezeu,
Cel preamilostiv si de oameni iubitor, Cel ce pogoara in iar si ridica si
tuturor mantuire le daruieste. Caruia se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.
Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/martie/Proloage28Mar.shtml
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu