În Arhiepiscopia Bucureştilor a fost inaugurată astăzi, 14 martie 2015, o
nouă cantină socială la Mănăstirea Cernica din judeţul Ilfov. Cantina „Nifon
Mitropolitul” a fost sfinţită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
La finalul slujbei de sfinţire,
Patriarhul României a arătat că această lucrare este rodul unei bune conlucrări
şi colaborări: „Această lucrare a fost făcută în mare parte din donaţii, dar şi
dintr-un împrumut de 333 350 de lei din partea Centrului eparhial al
Arhiepiscopiei Bucureştilor. Deci, este vorba de o lucrare coresponsabilă şi
iată rezultatul. Dacă se lucrează în consultare şi cooperare se ajunge la
rezultate frumoase. Este un exemplu de a salva case vechi, care au intrat în
degradare, de a le înnoi, de a le consolida şi de a folosi spaţiile de la
mansardă pentru activităţi social-filantropice şi culturale. Conducerea
Centrului social-cultural Sfântul Ierarh Calinic a organizat toate aceste mese
astfel încât agapele care s-au dat aici, ca formă de ajutor, dar şi cazările în
spaţiile de alături, au făcut ca cei săraci şi flămânzi să fie binecuvântaţi de
Dumnezeu prin grija Bisericii. Menţionăm şi faptul că utilităţile, curentul
electric, apa şi căldura, au fost plătite de Mănăstirea Cernica. Deci, este o
cooperare frumoasă între mănăstire şi Centrul social-cultural Sfântul Ierarh
Calinic”.
Preafericirea Sa a mai amintit și
că foarte mulți pelerini au fost ajutați de Centrul social-cultural ”Sfântul
Ierarh Calinic”: „Felicităm pe părintele Protosinghel Ioachim Ceauş pentru
această activitate deosebită şi menţionăm faptul că numai în anul 2014 s-au
desfăşurat aici, în această parte a Mănăstirii Cernica, 102 proiecte
social-filantropice, iar numărul beneficiarilor a fost de 5126 de persoane,
plus unele ajutoare ocazionale care au fost acordate. Deci, din toată
activitatea aceasta se vede un număr mar de beneficiari şi acestea sunt grupuri
de pelerini săraci care vin la mănăstire, de persoane defavorizate, de copii
săraci. Totalul cheltuielilor cu aceste activităţi social-filantropice a fost
de 120 897 de lei”.
În continuare, Preafericitul
Părinte Patriarh Daniel a oferit Ordinul Sanctus Stephanus Magnus
Preacuviosului Protosinghel Ioachim Ceauşu, inspector coordonator al Centrului
social cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica; Diploma de onoare Sfântul
Apostol Andrei – Ocrotitorul României teologului Sorin Mircea Popa; şi două
Distincţii de vrednicie doamnei Laura Elena Bertea şi doamnei Angela Matei.
La final, Patriarhul României a
dăruit pentru cantina socială o icoană cu Cina cea de Taină şi mai multe cărţi
pentru biblioteca Centrului social-cultural ”Sfântul Ierarh Calinic de la
Cernica”.
Casa „Nifon”, în incinta căreia se
află şi cantina socială, a beneficiat de lucrări de restaurare şi reabilitare
între anii 2013 şi 2014 cu cheltuiala Centrului social-cultural Sfântul Ierarh
Calinic de la Cernica şi cu ajutorul Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu
binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi prin grija
Protosinghelului Ioachim Ceauşu.
În această casă a poposit adesea şi
s-a rugat Mitropolitul Ţării Româneşti şi Primat al României, Nifon Rusăilă (n.
1789 – d. 1875), preşedintele Adunării elective a Munteniei, la 24 ianuarie
1859, când s-a realizat Unirea Principatelor Române.
Sursa:
http://basilica.ro/patriarhul-romaniei-a-inaugurat-cantina-sociala-a-manastirii-cernica-105104.html#sthash.MZXahj9i.mv8oKx0S.dpuf
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu