L-am intalnit pe Mirel Banica la
intrarea principala de la Casa Academiei Romane. Tocmai descarca din
portbagajul unei masini mai multe pachete cu documente. „Uite, vezi, toate
astea le-am folosit pentru carte“, mi-a explicat in timp ce punea o punga grea pe
un carucior de transport. Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor in Romania
contemporana, volumul semnat de Mirel Banica si publicat anul acesta de Editura
Polirom, este intr-adevar o carte consistent documentata. Cinci ani in care
autorul a mers la cele mai importante pelerinaje ortodoxe romanesti, sute de
ore de observatie, discutii cu pelerinii si participare efectiva la randurile
catre moaste, mii de kilometri parcursi in toata tara, sute de fotografii
facute si zeci de lucrari citite pentru a realiza una dintre cele mai
spectaculoase analize ale unui fenomen religios care se dezvolta tot mai mult
in Romania: pelerinajul.
De ce o carte despre pelerinajele
ortodoxe romanesti? Ce v-a atras la acest „subiect“?
E foarte simplu. Am stat destul de
mult timp in Occident, unde am facut studiile, apoi am lucrat in Elvetia,
Franta, Canada. M-am intors in Romania prin 2007-2008. Practicam si practic in
continuare o socio-antropologie a religiilor si orice cercetator din lumea asta
cauta un subiect care sa i se potriveasca, care sa fie vandabil, care sa fie,
in masura posibilului, nou. Iar in Romania, Slava Domnului, in domeniul
religiei avem atatea subiecte noi si interesante incat ne-ar trebui trei vieti
sa le studiem.
Cand m-am intors in tara, in presa
avea loc un soi de furtuna mediatica in care se vorbea doar despre pelerinaj,
pelerinaj, pelerinaj, cel de la Iasi, de la Bucuresti, apoi de la mormantul
parintelui Arsenie Boca, la Prislop. Eu, venind din niste tari foarte
secularizate, in care religia era complet disparuta din mass-media sau, daca
aparea, aparea in stiri de genul „Manastirea X a fost renovata dupa 500 de ani
de nelocuire“, cand am vazut ca aici se acorda atat de mult spatiu
pelerinajelor, m-am gandit ca se intampla ceva acolo, presa in general are nas
bun, are fler. Am fost prima oara la pelerinaj la Sfanta Parascheva, la Iasi,
si intr-adevar ceea ce am vazut acolo m-a uimit. N-am inteles prea bine ce se
intampla la inceput, dar dupa aceea mi-am construit un plan de cercetare si,
iata, la capatul a cinci ani, a iesit aceasta carte.
Dupa cinci ani, ati inteles ce se
intampla la pelerinaje?
Daca as spune ca da, as fi
suficient fata de mine insumi. Am deslusit anumite aspecte ale acestui
pelerinaj. La inceput, eu am crezut ca studiez un fapt religios observabil, o
parte din acest mare fenomen numit religie in Romania. Dar, dupa circa doi ani,
mi-am dat seama ca nu mai studiam pelerinajul, ci un raspuns al societatii
romanesti la aceste teribile traume, la aceste schimbari care au avut loc dupa
caderea comunismului. Ajunsesem in ceea ce se numeste un fapt social total, iar
un fapt social total are atat de multe fete si fatete incat nu poti sa spui ca
l-ai studiat in intregime. Dar cred ca am ajuns la doua, poate chiar trei
concluzii valabile care ajuta la intelegerea pelerinajelor si a transformarilor
din societate.
De altfel, din volumul
dumneavoastra, Nevoia de miracol, reiese ca in discutiile dintre pelerini,
referintele la perioada comunista sunt dominante.
E unul din subiectele favorite ale
discutiilor din rand.
Deci putem spune ca, de fapt,
pelerinajul ortodox romanesc nu are legatura, pana la urma, cu religia, ci devine mai degraba o cautare
individuala a fiecaruia?
Pelerinajul are legatura cu tot. Nu
este o inventie a noastra recenta, pelerinajul este la fel de vechi ca si
religia crestina. Mai mult, toate religiile monoteiste cunosc fenomenul
pelerinajului. Ceea ce am incercat sa scot in evidenta sunt particularitatile
acestui tip de pelerinaj din Romania: de ce acum, de ce sub forma aceasta si ce
il diferentiaza fata de alte tipuri de pelerinaj. Exista pelerinaje mari
catolice, cum sunt cele de la Santiago de Compostela sau Lourdes. Primul nu
este comprimat spatial si temporal, el se desfasoara in timp si spatiu. Omul
merge pe jos, mersul in sine este un exercitiu spiritual, iar odata ce ajunge
la Santiago, unde sunt relicvele Sfantului Iacob, sta cateva momente, aprinde o
candela si pleaca. Deci drumul constituie pelerinajul. Pelerinajul ortodox, pe
de alta parte, este comprimat spatial si temporal. Ceea ce conteaza este
asteptarea. O intrebare pe care inca mi-o mai adresez este tocmai asta: randul
face pelerinul sau pelerinul face randul? Cred ca si, si.
Relatati in carte ca la unele
pelerinaje mai mici, jandarmii ingusteaza intentionat randul, cu garduri
metalice, si va intrebati daca masura e menita tocmai sa prelungeasca timpul de
asteptare. In caz contrar, pelerinii ar putea pleca nemultumiti ca nu au stat
la rand suficient de mult.
Da, se intampla la Curtea de Arges
si la Suceava. Daca pelerinii ar ajunge acolo si nu ar avea parte de rand, nu
ar simti ca au fost pelerini. Oamenii simt nevoia de asteptare pentru a fi
singuri cu gandurile lor, pentru a se ruga, pentru a-si construi aceasta
identitate pelerin ortodoxa. Pe de alta parte, ei vin in grupuri, pentru ca
asteptarea trece mai usor in grup, socializeaza foarte mult si formeaza ceea ce
un reputat sociolog american numeste comunitas, un sentiment de comunitate
foarte puternic, care rezista pentru cateva ore, cat dureaza randul. Si eu am
intrat in rand si, timp de cateva ore – la Iasi, am stat aproape 20 de ore –,
am reusit sa fraternizez cu niste oameni cu care in mod normal nu m-as fi
intalnit niciodata: un culegator de ciuperci, un sofer de camion, o fosta
filatoare de bumbac, un grup de rromi. In viata obisnuita, oamenii acestia nu
se sudeaza, uneori nici macar nu isi vorbesc. Uite ca pelerinajul ii uneste.
Eu chiar mi-am pus de multe ori
aceasta intrebare: de ce se chinuie pelerinii 20 de ore la rand, cand moastele
Sfintei Parascheva, de exemplu, sunt disponibile tot timpul anului?
Asta este scuza tipica a celui care
nu participa la pelerinaj. In general, se spune ca in zilele de hram, sacrul
este mai intens, il simti cum palpita, cum arde. Si nu trebuie sa fii credincios
ca sa crezi in sacru. De multe ori, acest sacru nu este legat doar de religie.
Daca te duci la Mausoleul de la Marasesti simti o incarcatura sacrala acolo.
Iar eu ma voi duce si anul acesta in pelerinaj, tocmai pentru a simti mai bine
sacrul.
Asadar, ati devenit chiar
dumneavoastra pelerin. In carte, dezvaluiti ca v-a prins atat de tare acest
fenomen incat nu ati reusit intotdeauna sa pastrati o distanta stiintifica. Ce
v-a scos din conditia dumneavoastra de cercetator?
E foarte complicat. Daca incerci sa
studiezi pelerinajul si nu te comporti ca un pelerin, oamenii nu te accepta.
Cand imi declinam identitatea, „cercetator stiintific Academia Romana“, suna
foarte respectabil, dar foarte rece. Ce stie un culegator de ciuperci – si nu e
o gluma, chiar asta era meseria lui, culegea ciuperci pe care le vindea unor
italieni – despre Academia Romana? Asa ca pur si simplu a trebuit sa adopt si
sa accept identitatea de pelerin. Si chiar cand le spuneam ca sunt pelerin, ii
soca foarte mult faptul ca eram un barbat singur, fara probleme evidente de
familie. Nu ma incadram in tiparul standard al pelerinului. Asa ca le explicam
ca sunt in cautarea sinelui. In schimb, au fost momente in care mi-am asumat pe
deplin identitatea de cercetator si a mers foarte bine in relatia cu Biserica,
cu Jandarmeria, cu Crucea Rosie.
Mentionati in carte despre
existenta unui „stigmat al pelerinului“. Pe de alta parte, observati ca
pelerinul este reticent fata de jurnalisti si considerati ca aceasta reactie
este indreptatita, deoarece presa scrie, in general, doar despre aspectele
negative.
In primul rand, acest stigmat
pelerin este legat de religia populara. Este clar ca pelerinajul este un
fenomen de religiozitate populara, este foarte viu, foarte liber si uneori se
desfasoara cu o anumita tensiune fata de ierarhia lumeasca si bisericeasca.
Dintotdeauna, Biserica a avut o atitudine ambivalenta fata de pelerinaje:
foarte bine ca exista, dar trebuie disciplinate, pentru ca masele care vin
acolo nu vor decat uimire, miracol, sa atinga, sa pipaie, sa miroase tamaie.
Iar ierarhia bisericeasca simte ca, daca aceste manifestari sunt lasate libere,
sar din cadrul dogmelor oficiale ale Bisericii. Pelerinul ce este: este un
individ putin habotnic, care renunta la orice, care pleaca pe drumuri, e o
energie ascunsa care intotdeauna a nelinistit biserica.
Acest stigmat a fost creat chiar de
Biserica?
Nu, Biserica nu construieste un
stigmat pelerin. Biserica a fost reticenta doar. Pe de alta parte, in timpurile
noastre, pentru mass-media, pelerinajul este dramaturgia perfecta a societatii
de astazi. Acolo, in imbulzeala, ai lacrimi, ai lesin, ai o cantitate imensa de
oameni, plasticitatea pelerinajului este foarte mare. Problema vine din faptul
ca e foarte greu sa gasesti o pozitie de mijloc in a prezenta mediatic
pelerinajul. Vazut din exterior, randul e comic, cu acei oameni care se
inghesuie, care mananca sarmale, batranele care cad in genunchi la orice. In
interior insa, randul este dramatic. Este drama existentei noastre cea mai profunda.
De aici vine si reticenta
pelerinilor?
Depinde. Atitudinea lor fata de
presa e ambivalenta. Pelerinii de la tara sunt cei mai doritori de camera de
luat vederi, pentru ca ei nu stiu ca imaginea le este manipulata. Pentru ei,
aparitia la televizor reprezinta o dovada pentru vecini ca au fost acolo. Cei
care sunt violenti fata de prezenta presei sunt oamenii mai educati si care
simt aceasta manipulare ingrozitoare din partea mass-media, care vaneaza doar
acele aspecte negative ale fenomenului. Camera este pusa brutal pe fata
pelerinului, arata cum ii curge zeama de la sarma pe buze. Iar eu va garantez
ca, dupa 18 ore de stat la rand, oricui i se intampla acest lucru, pentru ca
asta este proba pelerinajului.
Pelerinajul este un fenomen in
continua dezvoltare. Am citit zilele acestea despre noul pelerinaj care are loc
la mormantul duhovnicului Iustin Parvu, de la Manastirea Petru Voda. Cum apar
pelerinajele si cum se dezvolta?
Pelerinajul nu este un fenomen mort
si inghetat, are propria lui viata. De asta spuneam ca sunt legate de religia
populara, azi pot sa apara, maine pot sa dispara. Cine ar fi banuit in anii ’90
ca la Iasi se vor strange atat de multi oameni? Pelerinajele sunt foarte strans
legate de ceea ce se intampla in societatea noastra. Acest pelerinaj a aparut
pentru ca Iustin Parvu a fost un mare duhovnic, pentru ca el are un trecut
memorial interesant, pentru ca acea manastire se gaseste intr-un cadru natural
mirific si oamenii au nevoie de asa ceva. Unii dintre cei care merg acolo fac
si putin turism, acolo exista si un important centru de medicina alternativa
bio-eco, tincturile facute de acele maicute ii atrag. Exista un mix din toate
aceste firisoare pe care noi ar trebui sa le intelegem pentru a afla secretele
pelerinajelor.
In ce masura pelerinul este si
turist? Este o dilema careia ii cautati un raspuns si in volum. Si cat dintr-un
pelerinaj are si importanta economica?
Intr-adevar, multi sunt foarte
indignati de acest aspect de supermarket religios al pelerinajelor. Dar nu e specific
doar pentru Romania. La marile pelerinaje din India se intampla la fel. La
Lourdes e acelasi lucru. Mai exista un aspect: toti pelerinii din lumea asta
vor sa arate ca au fost in locul sacru, sa faca proba pelerinajului. La
Compostela ti se da un document cu stampila care se numeste chiar „compostela“
si care certifica faptul ca ai fost acolo. Oamenii acestia vor sa duca ceva
acasa. In plus, o icoana cu Sfanta Paraschiva o pot cumpara si acum, dar luata
de acolo are o alta valoare magico-terapeutica, sa nu ne fie frica de cuvinte.
Si asta da sens vietii lor.
Pe de alta parte, turismul de masa
este o inventie relativ recenta in Romania, dateaza din anii ’60-’70, cand
muncitorii se urcau in Dacia lor stralucitoare si mergeau la mare, prin
sindicat. Dar pentru oamenii din mediul rural, ideea de turism nu exista. Aveau
animale, aveau munca de facut, nu isi puteau permite sa plece. O parte din acei
oameni acum sunt in varsta, nu mai au animale, munca, si dispun de o mica
pensie. In plus, s-a democratizat transportul, chiar si pentru ei, care au
venituri asa reduse, nu mai e un capat de lume sa se stranga doi, trei, zece, o
data pe an, sa inchirieze un microbuz. Imaginati-va ce inseamna pentru o
batrana care altfel nu iese din satul acela sa mearga si ea la Iasi, cu
vecinele ei, sa stea doua, trei zile acolo. Simte ca traieste.
Marturisiti, in prefata cartii, ca
experienta pe care ati trait-o in cei cinci ani de pelerinaj v-a schimbat. Cum?
Am devenit mai rabdator, mai
tolerant, am inteles ca Romania pe care o vedem la televizor nu este Romania
profunda, am capatat mai multa incredere in oameni si am devenit pelerin, in
sensul ca pelerinajele dau mare dependenta. Am devenit mai uman, cred, pe
undeva, cu o mai mare intelegere fata de membrii propriului meu popor. Acesta e
miracolul antropologiei, nu poti sa o faci daca nu iubesti oamenii, ei simt
imediat acest lucru; daca nu este jocul de tenis al sentimentelor intre tine si
ei, nu se deschid, nu iti spun istoriile de viata extraordinare. Iar oamenii
sunt acolo, nu toti, dar mare parte din ei, la gradul zero de sinceritate. Unii
vin dupa ce au aflat ca au cancer sau alta boala incurabila. Ce te faci? E un
fenomen care este atat de atasant emotional, sunt constient de asta, incat am
avut trei sau patru derive, abia mi-am tinut in frau, si nu cred ca am reusit
total, sensibilitatea.
Haramul, un obicei misterios al
rromilor
Va declarati fascinat, in a doua
parte a cartii, de obiceiul rromilor de a aduce covoare la pelerinaje, spre a
le trece pe la moaste. Incercati chiar o explicatie a obiceiului.
Acesta e un subiect de istoria
religiilor de fapt, am crezut ca deslusesc acolo o reminiscenta de religie
islamica. In discutiile pe care le-am avut cu ei, imi spuneau acel faimos „noi
facem haram“, deci facem, producem. Facand putine cercetari, cred ca acest
obicei, care se pierde sub presiunea modernitatii si a faptului ca e din ce in
ce mai greu sa aduci covoare in masa aceea imensa de oameni, este un fascinant
subiect de istoria religiei. Cum acesti oameni, care au trecut prin regiuni
islamice in voiajul lor spre Europa, au prins aceasta practica a covorului de
la Mecca si au adus-o pana aici.
Efectul politicienilor asupra
pelerinilor este zero
Povestiti in volum reactia
pelerinilor la sosirea la moaste a politicienilor si cred ca acestia ar fi
surprinsi sa afle ca e exact inversa fata de ce se asteapta ei. E cuprinzatoare
vorba unui pelerin: prezenta politicienilor e doar o alta incercare pe care
ne-o da Sfanta. De ce vin politicienii la moaste?
Efectul asupra pelerinilor este
zero. Dar ei nu vin pentru cei din rand, vin pentru a intregi simfonia
bizantina a relatiei cu biserica, cu autoritatile locale. Unii dintre ei,
foarte rari, foarte putini, sunt pelerini veritabili. Exista un caz, o
cunoscuta doamna politician de la PSD, care a fost singurul politician de
calibru pe care eu l-am vazut ca pelerin in rand. Restul vin din varii motive,
pe care le banuim cu totii.
Mai exista practica politica a
autocarelor cu pelerini, sponsorizate total sau partial, care nu cred ca sunt o
povara financiara mare pentru o primarie, dar care contribuie la succesul
pelerinajelor si permit unor oameni din acele localitati sa iasa, sa
socializeze.
Nu am beneficiat de banii Bisericii
pentru a scrie aceasta carte
Nevoia de miracol este un studiu
care a presupus un efort consistent din partea dumneavoastra. Sunt cinci ani de
cercetare pe teren, o bibliografie consistenta pe care ati parcurs-o. Ati
calculat cate ore ati stat la rand, cati kilometri ati facut?
Nu am calculat, dar orele sunt
sute, kilometrii sunt mii. Efortul a fost mai ales financiar, pentru ca in
Romania cercetarea este platita asa cum este, iar marea majoritate a drumurilor
si cazarea au fost acoperite din banii proprii. Nu am beneficiat de banii
Bisericii pentru a scrie aceasta carte si a fost bine asa, pentru ca asta mi-a
dat independenta. Cel mai mare efort a fost din partea familiei, a sotiei, care
a acceptat starea de fapt.
La unul dintre pelerinaje l-ati
luat si pe copilul dumneavoastra.
L-am luat interesat sa vad cum se
schimba perceptia celor din jurul tau fata de mine si intr-adevar e fabulos. A
primit bomboane, a primit bani, caci era inainte de Craciun, de la pelerinii de
la tara, cu care eu empatizez cel mai mult, pentru ca ei sunt pe cale de
disparitie din cauza imbatranirii si a migratiei. Valul pelerin care vine din
spate e putin diferit, traieste religia altfel; ei sunt cei care au nevoie de
miracol mai mult decat cei de dinainte. Pelerinii rurali au trait aceasta
ortodoxie totala, cosmica, cum spune Eliade. Pelerinii care vin din urma, cei
la 60 si ceva de ani, maturizati, crescuti in perioada comunista, care au iesit
la pensie acum, au nevoie sa puna ceva in locul unui sistem de credinte si
valori care s-a prabusit si sunt complet dezorientati. Iar religia si
pelerinajul se muleaza foarte bine pe asteptarile lor spirituale, psihologice,
sociale, turistice.
Razvan Chiruta
Articol preluat de aici:
http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Interviu/9511
Cartea o puteti comanda dand clic aici:
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu