Fratilor,
vreau sa va graiesc putine cuvinte despre minciuna, fiindca vad ca nu prea va
sarguiti sa va paziti limba si din aceasta lesne alunecam spre multe rautati.
Caci, precum de multe ori v-am zis, din obicei se face si lucru bun si fapta
rea, de aceea trebuie sa fim cu multa purtare de grija sa nu ne furam de minciuna;
fiindca tot cel ce graieste minciuna, se departeaza de la Dumnezeu. Minciuna,
dupa cum zice Scriptura, este de la diavolul si el este tatal minciunii. Deci,
daca pe diavol il numeste tatal minciunii, apoi adevarul este Dumnezeu, dupa
cum insusi zice: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Vedeti de cine ne
despartim prin minciuna si cu cine ne impreunam?
Asadar, de
voim sa ne mantuim cu adevarat, trebuie sa iubim adevarul cu toata silinta, si
cu toata puterea noastra, pazindu-ne de toata minciuna, ca sa nu ne despartim
de adevar si de viata.
De trei
feluri este minciuna: unul minte cu cugetul, altul minte cu cuvantul, iar altul
minte cu toata viata lui. Cel ce minte cu cugetul este cel ce are banuiala.
Unul ca acesta vazand pe cineva vorbind cu vreun frate, banuieste si zice:
despre mine vorbeste acela. Iar de va vedea ca a contenit a vorbi, iar
banuieste ca din pricina lui, a tacut. De-i va zice cineva vreun cuvant,
banuind ca din pricina lui, a tacut. De-i va zice cineva vreun cuvant,
banuieste ca pentru ca sa-l intristeze i-a zis. In scurt, la tot lucrul are
banuiala asupra vecinului, zicand ca pentru mine a facut aceasta, pentru mine a
zis aceea, si pentru aceasta a facut aceea. Acesta este cel ce minte cu
cugetul. Fiindca nici un adrvar nu gandeste, ci la toate are banuiala. Din
aceasta se nasc iscodirile, grairea de rau, neascultarea, vrajba si osandirea.
Unuia ca acesta de se va intampla vreodata sa i se adevereasca banuiala in
vreun lucru, zice, ca si cum s-ar indrepta in cuvant: de aceea iscodesc orice,
ca afland greseala pentru care sunt defaimat sa ma folosesc, parasindu-ma de
ea. Deci intai aceasta incepere este de la diavolul caci de la minciuna a
inceput: ca nestiind a banuit ceea ce nu stia. Cum ar putea pomul rau, sa faca
roada buna? Iar de voieste cineva cu adevarat sa se indrepteze, cand ii zice
fratele: nu face aceasta, sau de ce ai facut aceasta, sa nu se tulbure, ci sa-i
faca metanie si sa-i multumeasca, si asa se va indrepta. Caci de va vedea
Dumnezeu ca in acest chip este cugetul lui, nu-l va lasa niciodata sa se
amageasca, ci va trimite pe cel ce poate sa-l indrepteze. Iar a zice ca pentru
a ma indrepta cred banuielilor mele, aceasta este o indreptare a diavolului,
care voieste sa-l insele.
Intr-o
vreme, cand eram inca in obste eram suparat de diavolul ca sa pricep starea
omului din miscarea lui. Si ascultati ce mi s-a intamplat. Intr-una din zile,
acolo unde stateam, trece o femeie cu un vas de apa. Nu stiu cum m-am inselat,
ca am cautat in ochii ei si indata gandul imi banui ca este curva. Dar cum am
gandit aceasta, m-am intristat foarte tare si am intrebat pe batranul avva Ioan
zicandu-i: cand nevrand mi se va rapi vederea sa privesc la cineva si din
miscarea aceluia imi va banui cugetul de starea lui, ce mi se cade sa fac? Si-mi
raspunse batranul: oare nu sunt multi care au metehne si gresale si pe urma, cu
mare truda si osteneala se indrepteaza? Apoi, cum poti afla starea omului? Ci
fereste-te sa nu crezi niciodata gandurilor tale, ca insasi aceasta socoteala
este gresita, pentru ca indreptarul cel stramb si pe cele drepte le strambeaza.
Si asa, de atunci incoace, cand imi zice gandul despre soare ca este soare, sau
despre intuneric ca este intuneric, nu credeam.
Nu este
fratilor, nimic mai greu ca banuielile. Atat sunt de vatamatoare, incat de se
vor invechi in noi, incep a ne incredinta si a gandi adevarat ca vedem lucruri,
care nici nu sunt, nici nu pot sa fie. Sa va spun pentru aceasta un lucru
minunat, pe care l-am vazut eu insumi, tot pe cand eram in obste.
Era acolo,
un oarecare frate, care era suparat de aceasta patima si atat credea gandurilor
sale, incat nu se indoia de nici o parere a sa ca nu este asa cum ii zicea
gandul. Deci, cu vremea, crescand aceasta patima, la atata inselaciune l-a adus
diavolul, incat, intr-una din zile intrand in gradina si iscodind si priveghind
ca sa vada ceva, i s-a parut ca vede un frate furand smochine si mancand. Si
era ziua aceea vineri, nefiind inca doua ceasuri de zi. Dupa ce s-a incredintat
de parerea lui, caci, cu adevarat a vazut lucrul, s-a ascuns si iesind afara
fara a zice nimanui nimic, a pandit la vremea Sfintei Liturghii, sa vada ce va
face acel frate la pricestanie (ca unul ce furase smochine, dupa parerea lui si
le mancase). Vazandu-l ca isi spala mainile ca sa se impartaseasca, a alergat
si a spus egumenului zicand: iata cutare frate merge cu ceilalti frati sa se
cuminece. Ci porunceste sa nu-l impartaseasca, pentru ca eu l-am vazut astazi
de dimineata in gradina, furand smochine si mancand. Auzind egumenul acesta,
s-a grabit si l-a chemat, pana nu se apropiase de preotul care pricestuia si
luandu-l la o parte, i-a zis: spune-mi frate, ce este aceasta ce ai facut
astazi?, iar acela, se mira si-l intreba: unde stapane? Iar egumenul i-a zis
lui: cand ai intrat in gradina de dimineata. Fratele raspunse mirandu-se: nici
gradina n-am vazut-o astazi, nici aici nu am fost, ci acum am sosit de afara,
caci indata ce am iesit de la utrenie, m-a trimis economul la cutare ascultare.
Si era locul ce se spunea foarte departat si de-abia sosise acel frate, atunci
in vremea Liturghiei. Deci, chemand egumenul pe econom il intreb: unde ai
trimis pe cutare frate astazi? Economul raspunse aceea ce zisese si fratele, ca
la cutare sat l-a trimis. Egumenul zise: dar cum nu l-ai adus sa ia blagoslovenie?
Atunci economul facu metanie, zicand iarta-ma stapane, ca te odihneai de
osteneala deniei, pentru aceasta nu l-am adus sa ia blagoslovenie. Egumenul
incredintandu-se, l-a slobozit de a mers si s-a impartasit. Apoi, chemand pe
acel ce credea gandurilor sale, l-a canonisit si l-a oprit de la Sfanta
Impartasanie. Dar nu i-a facut numai atat. Ci dupa ce au iesit de la Sfanta
Liturghie, facand sobor, a spus intamplarea cu lacrimi si scotand pe acel frate
inaintea tuturor, l-a infruntat si greu l-a mustrat, pentru trei lucruri: intai
ca sa rusineze pe diavolul care ii semana acele banuieli; al doilea, ca sa i se
ierte pacatul prin necinstea aceea si sa se invredniceasca a primi de aici
inainte ajutor de la Dumnezeu; si a treia oara, ca sa invete si pe ceilalti
frati, ca niciodata sa nu creada parerilor lor. Si mult invatandu-ne pentru
aceasta si pe noi si pe fratele, zicea ca nu este alt pacat mai greu, decat
banuiala, incredintandu-ne cu ce s-a intamplat. Si multe asemenea ne invatau
parintii, ca sa ne ferim de stricaciunea banuielilor. Deci, sa ne sarguim
fratilor, cu toata puterea noastra, ca sa nu credem banuielilor. Caci, cu
adevarat alt pacat nu ne departeaze de Dumnezeu ca acesta, facandu-ne
nebagatori de seama de pacatele noastre si cercetatori de cele straine,
indeletnicindu-ne numai spre iscodirea celor ce nu ne sunt de folos, din care
nici un bine nu ni se pricinuieste, ci mai vartos scarbe de multe feluri, si
din aceasta se pierde frica de Dumnezeu. Deci, de se vor semana si la noi
banuiri rele, din pricina rautatii noastre, indata sa le intoarcem spre bine si
asa nu ne vom strica, ca aceste presupuneri nu lasa niciodata sufletul in pace.
Iata
aceasta este minciuna cu cugetul. Iar cel ce minte cu cuvantul este asemenea de
pilda, cu cel ce lenevindu-se a se scula la priveghere nu zice: iarta-ma, ca
m-am lenevit sa ma scol, ci zice ca a fost racit sau slabit de osteneala si
alte feluri de minciuni adauga, ca sa nu faca o metanie si sa se smereasca sa
ceara iertaciune. Si de-l va infrunta cineva la vreun lucru, se priceste si se
galceveste, ca sa-si acopere rusinea. Tot asemenea, si cand va avea discutie si
zicand: tu ai zis aceasta, tu ai facut aceasta, eu n-am zis nimic. Si cutare a
facut sau a zis aceasta si aceasta, numai ca sa nu se smereasca. Iarasi, de va
dori vreun lucru, nu vrea sa zica adevarul ca doresc cutare, ci pune pricina de
indreptare zicand ca are cutare neputinta si-i trebuie acel lucru. Si spune
atatea minciuni ca sa-si implineasca pofta. Ca precum tot pacatul, sau din
pofta, sau din iubirea de argint, sau din trufie se face, tot asa si minciuna
din aceste trei se face, adica: sau pentru ca sa nu se necinsteasca si sa se
smereasca, sau pentru ca sa-si implineasca pofta, sau pentru ca sa castige
ceva. Si nu se linisteste la un loc, ci neincetat inconjoara si totdeauna se
gateste ce sa graiasca, numai sa-si implineasca scopul. Pe unul ca acesta,
chiar si adevarul de ar spune, nu-l crede nimeni, ca si adevarul lui este cu
banuiala. Se intampla insa uneori sa fie trebuincioasa si iconomia cuvantului,
cand de nu se va ascunde cineva, lucrul se face pricina de si mai multa
tulburare, scarba si primejdie. Precum a zis avva Amona avvei Agaton spre
pilda: intre doi oameni s-a facut moarte inaintea ta si unul a intrat in chilie
la tine. Si fiind el cautat de judecatori te intreaba zicand: la tine s-a facut
uciderea? Deci, de nu vei iconomisi, il dai pe om spre moarte. La o nevoie mare
ca aceasta, de va grai cineva minciuna este iertat. Numai si atunci sa nu fie
fara de grija, ci sa se pocaiasca si sa planga inaintea lui Dumnezeu, si sa o
socoteasca si pe aceasta ca pe o intamplare de ispita. Insa nici aceasta sa nu
o faca adesea, ci, cum am zis, la o foarte mare nevoie. Ca precum leacul pentru
nervi si pentru curatenie de-l va lua cineva adesea, il strica, iar de-l va
intrebuinta rar, numai la vreme de trebuinta il foloseste, asa si tainuirea
adevarului, in multi ani odata sa o faca cineva, cand se va vedea la mare
nevoie, inca si atunci cu frica si cu cutremur, descoperind lui Dumnezeu si
cugetul si nevoia si asa i se poate ierta, ca intr-alt chip se strica si cu
aceasta. Iata, v-am spus cine este cel ce simte cu cugetul si cine cu cuvantul.
Deci, sa spunem acum si despre cel ce minte cu vietuirea sa.
Acela,
minte cu vietuirea sa, care altul este pe dinlauntru si altul pe dinafara;
adica, cel ce fiind lacom, se arata a fi postitor; sau fiind asupritor,
graieste despre milostenie si lauda milosardia; sau fiind mandru, fericeste
smerenia. Si nu face aceasta vrand sa laude fapta cea buna: ca de ar grai cu
acest fel de scop ar marturisi cu smerenie mai inainte neputinta lui, zicand:
vai mie ticalosului, ca sunt lipsit de toata bunatatea. Si numai dupa ce-si va
marturisi neputinta lui sa laude fapta cea buna; si nici ferindu-se sa nu
sminteasca pe cineva, pentru aceea o lauda. Ca nu se cuvine sa zica: eu sunt
pacatos si ticalos, pentru ce dar, sa smintesc si alt suflet, sa am si aceasta
greutate? Ca de ar face asa, macar ca pacatuieste ascuns, cel putin la aratare
s-ar vedea ca face bine, pentru ca nu sminteste pe altii. Ca a se osandi pe
sine este o fapta a smereniei, si ati fi mila de fratele tai ca sa nu-l
smintesti, este un semn de dragoste. Dar unul ca acesta nu lauda fapta cea buna
cu vreun scop din aceste ce am zis, ci numai ca sa-si acopere rusinea.
Fericeste numele faptei celei bune si graieste de dansa ca si cum si el ar fi
asa, sau si de multe ori ca sa insele pe altul si sa-l strice. Ca nici o
rautate sau eres, nici insusi diavolul nu poate sa amageasca pe cineva, de nu
se va fatarnici ca are fapta buna. Precum zice Apostolul: ca si diavolul se
preface inger luminat. Deci de se schimba stapanitorul, nu-i de mirare ca se
vor preface si slugile lui. Asadar, mincinosul sau temandu-se de rusine ca sa
nu se smereasca, sau, precum am zis, vrand sa insele pe cineva va sa-l strice,
graieste de fapta cea buna si o lauda si se minuneaza de dansa, ca si cum si el
ar fi asa si o stie. Acesta este cel ce minte cu vietuirea sa. Unul ca acesta
nu este cum se vede, ci viclean. Altul se arata in fata, si altul este in
ascuns. Toata vietuirea lui este fatarnica si mincinoasa.
Iata dar,
v-am spus despre minciuna ce este de la cel viclean. V-am grait si de adevar,
cum ca este insusi Dumnezeu.
Deci sa
fugim de minciuna, fratilor, ca sa scapam de alcatuirea vicleanului si sa ne
nevoim a castiga adevarul, ca sa ne unim cu Dumnezeu care a zis: Eu sunt
Adevarul.
Dumnul
Dumnezeu sa ne invredniceasca adevarului sau; Caruia i se cade slava, puterea,
cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor,
Amin!
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu