Pe soseaua nationala Ploiesti – Brasov prin
pasul Bratocea, la o departare de 42 Km de Ploiesti se afla Comuna Izvoarele.
Locuitorii acestei comune, ca de altfel toti locuitorii satelor din Tarile
Romane, au cunoscut atat crunta exploatare a stapanirii otomane cat si pe aceea
a mosierilor care i-a determinat sa-si gaseasca adapost in linistea codrilor.
La inceputul secolului al XIX-lea o parte din
locuitorii comunei Izvoarele si-au cautat linistea la poalele muntelui Ursoaia aflat in stapanirea lui Constantin
Potlogescu zis si Dinu Potlogescu,
alcatuind aici o asezare omeneasca sub numele de Bajenari.
Constantin (Dinu) Potlogescu a fost fiu al
preotului Radu Potlogescu din satul Izvorele, s-a nascut in preajma anului
1755. Invatatura de carte si educatia o capata in casa parinteasca, apoi la
Scoala de Cateheti de la Episcopia Buzaului.
A fost casatorit cu Ecaterina(Catrina), fiica
vatafului de plai Mares. Bunicul Catrinei a fost Ene vataful, cel care a
ctitorit biserica de la Homoraciu. In anul 1777 li se naste pruncul Nicolae,
care s-a casatorit in anul 1797 cu Maria, fata protopopului din Fundeni. Din
nefericire, sotia lui Nicolae a murit dupa 9 ani de la casatorie, fara a avea
nici un copil.
Prin urmare, din anul 1807 Dinu intra ca
frate la manastirea Cheia si in perioada urmatoare il cunoaste pe monahul
Arsenie, venit de la Cernica. Acesta incepe in 1814 sa reconstruiasca
manastirea Ghighiu, pe locul unde existase o manastire din veacul al XVI-lea si
Dinu ii ofera sprijin material, intra in obstea Ghighiului si aici va fi tuns
in monahism (1822).
In anul 1828 la 1 martie „robii lui Dumnezeu,
Chesarie schimonahul fiul lui popa Radu Potlogescu din Izvoara si cu fiul meu
Nicolae”, dau episcopului un testament prin care doneaza viitorului schit
intreaga lor avere mobila si imobila. Donatorii spun ca fiind manati
de ravna dumnezeiasca , au hotarat sa cladeasca un
sfant schit pe mosia noastra Izvoarele, intru cinstea si lauda Sfintilor
Imparati si intocmai cu apostolii Constantin si Elena si al sfintirii izvorului
al Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu.
La 20 aprilie 1828, episcopul Chesarie
poruncea lui Matei, protopopul plaiului Teleajen, sa mearga la locul ales
pentru a face molifta de punere a temeliei. Construit la „rosu”, schitul s-a
sfintit la 6 decembrie 1829, asadar de Sf. Nicolae, „pe cand era o zapada de nu se
vedeau gardurile de sub munte”, de catre episcopul Buzaului, Prea
Sfintitul Chesarie (1784-1846), primul staret fiind ieromonahul Silvestru,
venit de la manastirea Ghighiu. Dovada a bunei intelegeri crestinesti, la doar
un deceniu de la ctitorie, alaturi de munteni, in obstea Crasnei se gaseau si
ardeleni, bulgari, sarbi si greci. Lacasul a constituit si locul in care au
invatat carte copiii locuitorilor catunului Bajenari, astazi desfiintat, situat
cam la 1 km miazanoapte de schit.
In acest amfiteatru natural izolat, cu pavaza
muntilor si a padurii, cu o benefica expunere spre miazanoapte, intr-o mica
poiana situata la altitudinea de 750 m, pe malul stang al paraului Crasna, in
muntele Ursoaia, ctitorii si mesterii vremii au ridicat biserica in forma de
trefla, cu o singura turla, cu ziduri groase de peste 1 m, din caramida si
piatra, intarita cu traverse de stejar, precum si turnul clopotnitei si un
agheasmatar.
Pictura in tehnica fresca a bisericii a fost
realizata in 1834 de catre Costache Eladie din Ploiesti si de fiul sau, Toma si
ea nu a cunoscut decat o singura restaurare, facuta in 1992 de catre pictorul
Ion Chiriac. Deosebit de valoros este iconostasul cu foita de aur, care a fost
realizat la Viena (Austria), in 1853, fiind pictat de Anghel Tanase (Atanase)
din Ploiesti (1858).
Am putea spune – bazandu-ne pe documente – ca
acest locas a fost unul dintre cele mai inzestrate ale epocii. Ctitorii au
donat schitului Izvoarele (Crasna) locul pe care a fost cladit, intinse mosii
in satul Izvoarele, Valeni, Maneciu, Parepa, mutele Bobu, o vie la Valea
Calugareasca si un metoc la Ploiesti, insumand cateva sute de pogoane, vite si
felurite acareturi.
A venit insa anul 1864 cu decretul –
secularizarii averilor manastiresti – care va diminua foarte mult averea
schitului, in special pe cea imobiliara.
De-a lungul vremii, exista documente si
marturii, potrivit carora aici s-a constatat imbunatatirea starii de sanatate a
unor nevoiasi. Crasna ofera totodata si un exemplu de rezistenta in timpuri
potrivnice, oricare ar fi fost acestea. Prin decizia autoritatilor comuniste,
in 1960 schitul este desfiintat, devenind biserica izolata monument
istoric si pana in
1967 se afla in administrarea parohiei Izvoarele. La vremea respectiva se mai
afla un singur vietuitor in schit, si anume fratele Pavel(azi Protos.
Pantelimon). Prin staruinta patriarhului Justinian, flacara vietii monahale
este reaprinsa de catre calugarii Ghedeon si Nicodim, Crasna intrand acum sub
ascultarea Manastirii Sinaia si asa va ramane pana in 2001, cand dobandeste
statutul de manastire.
Obstea Crasnei a avut si ea fluctuatii, care
reflecta istoria tumultoasa: in anul 1838 avea 56 de vietuitori, in 1890 (9),
in 1902 (2), in 1916 (4), in 1940 (10), in 1960 (nici unul), in 1963 (3), in
1982 (12), iar in prezent obstea manastirii numara un numar de 30 de
vietuitori.
La 29 februarie 1865 la schit izbucneste un
incendiu. Mai tarziu un alt incendiu a mistuit mai multe chilii, precum si
arhiva. In 1917 schitului i-au fost luate clopotele de catre ocupantii germani,
in 1920 ajunge parasit si este jefuit de ocnasii evadati de la Slanic. Biserica
a fost si ea afectata de cutremurele din 1940 si 1977, a mai cunoscut unele
mici reparatii in anii 50, fiind resfintita la 9 noiembrie 1958, in vremea
staretiei ierom. Damaschin, de catre episcopul Teoctist Botosanenul, viitorul
patriarh. De asemenea biserica a fost reparata in 1966-1967, cand, pentru a i
se conferi soliditate, i s-au montat tirantii de otel.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, printr-o deosebita
mobilizare a obstii, in frunte cu Staretii Ghedeon Bunescu, Galaction Stanga
(azi episcopul Alexandriei si Teleormanului), Sebastian Pascanu (azi episcopul
Slatinei) si Nicodim Dimulescu, prin donatiile credinciosilor si miluitorilor,
lacasul a fost infrumusetat, obstea a sporit, iar oamenii au inceput sa-i
treaca pragul intr-un numar tot mai mare, ctitoriei adaugandu-se si alte mari
realizari: biserica Acoperamantul Maicii Domnului, construita intre 1992 si
1998, tarnosita la 18 octombrie 1998 de catre P.F. Patriah Teoctist, Altarul de
Vara cu hramul Sfantul Ilie, sfintit la 17 iulie 2005 si Paraclisul Sfintii Romani,
sfintit la 22 iulie 2007, de un sobor de ierarhi.
De mentionat ca pictura bisericii noi, cea a
altarului de vara si a paraclisului, este opera pictorilor Ioan si Daniela
Moldoveanu din Bucuresti. Specific paraclisului este iconografia reprezentand
doar sfinti romani, pe un fond de foita de aur.
Pe langa slujbele religioase deosebit de
frumoase care se savarsesc in fiecare zi, credinciosii mai descopera la Crasna
o insemnata biblioteca (peste 5000 de volume de carti), o valoroasa colecttie
de icone pe lemn din sec. XVIII-XIX, de manuscrise, carti vechi si de obiecte
bisericesti.
Obstea manastirii Crasna este alcatuita din
30 de vietuitori, avandu-l ca staret pe Ierom Nectarie Petre.
In drum pe jos spre M-rea Crasna
Manastirea Crasna
altarul de vara unde se slujeste Sf. Liturghie duminica
Stupii Manastirii Crasna
Biserica veche
Lacul cu Nuferi al Manastirii Crasna
Sala de Mese si Arhondaricul Manastirii Crasna
Icoana Maicii Domnului pictata de Irineu Protcenco care a mai pictat la Manastirea Sihastria Neamt renumitele icoane Maica Domnului indoliata si Mantuitorul cu cununa de spini
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu