Ionel Florin Dimofte îi ajută şi
fizic, şi spiritual pe bolnavii care ajung la Spitalul de Urgenţă din Galaţi.
Bărbatul este asistent la secţia de Neurochirurgie din anul 1991, iar din anul
2007 a devenit şi preot al bisericii din curtea spitalului
Florin Dimofte (42 de ani) s-a
angajat ca asistent la secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă
„Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi în anul 1991. Timp de 16 ani, i-a revenit
doar sarcina de a alina durerile fizice ale celor bolnavi, până când, în anul
2007, a devenit şi preot în biserica din acelaşi spital.
„Am terminat liceul sanitar la
Bucureşti şi am fost angajat în Galaţi, cu o repartiţie de la minister. Am
rămas până azi pe acest post, unde ajut bolnavii pe partea de recuperare
medicală şi ajut la tratamente. Nu pot să zic că eram îndrăgostit, la 19 ani,
de acest segment al medicinei, de neurochirurgie, dar dacă am rezistat 23 de
ani în acest domeniu înseamnă că este o secţie de suflet“, povesteşte Florin
Dimofte.
Dincolo de pasiunea sa pentru
medicină, bărbatul povesteşte că a visat la preoţie încă din copilărie. Când a
absolvit şcoala sanitară, tânărul a considerat însă că este prea devreme pentru
a deveni preot. „La vârsta de 7 ani am decis că vreau să fiu preot. Mergeam des
la o mănăstire şi mi-a plăcut părintele de acolo. Însă la 19 ani mi s-a părut
că este o vârstă cam fragedă şi am ales să fiu asistent medical. Am intrat la
Facultatea de Teologie în anul 2004 şi, în 2007, am fost hirotonit la capela
spitalului, de către Înaltpreasfinţia Sa Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos.
Lucrul cu partea trupească şi cel cu partea sufletească mi se par acum o
îmbinare perfectă“, spune asistentul Florin Dimofte, adăugând că a lucrat şi ca
profesor de religie timp de trei ani.
CĂRĂMIDA TRANSFORMATĂ ÎN MINUNE
Viaţa ca asistent la secţia de
Neurochirurgie nu este una tocmai uşoară. Florin a avut parte, de-a lungul
anilor, de cazuri complicate, cărora le-a făcut însă faţă. „Am avut, la
începutul carierei, foarte mulţi copii care au ajuns la spital în urma unor
accidente rutiere şi care au suferit multiple pareze. Ne-am luptat cu suferinţa
lor multă vreme, dar până la urmă am reuşit să-i vindecăm şi au devenit copii
normali“, povesteşte asistentul medical de la Neurochirurgie.
Bărbatul îşi aminteşte şi de un caz
care a devenit celebru în presă în urmă cu trei ani, despre o tânără care s-a
vindecat ca prin minune, deşi suferise un accident grav. „O fată s-a ales cu o
cărămidă în cap, a fost adusă în comă, iar nimeni nu-i dădea vreo şansă.
Familia m-a rugat să vin să-i fac slujba duhovnicească. Le-am spus, după ce am
ieşit din salonul fetei, să meargă acasă şi să se roage. Această fată a scăpat,
după trei luni de zile de recuperare“, îşi aminteşte Florin Dimofte. Asistentul
a avut o surpriză extrem de mare recent, când tânăra l-a căutat la spital şi
i-a spus că s-a înscris la o şcoală postliceală sanitară, pentru că vrea şi ea
să salveze oameni. Care este secretul unei meserii în care zi de zi trebuie să
faci faţă suferinţei oamenilor? „Trebuie să ai răbdare de fier. Sunt cazuri
grele, cu probleme deosebite, starea de sănătate a multora este afectată şi
trebuie să-i înţelegi, chiar dacă sunt gălăgioşi şi au uneori reacţii deloc
plăcute“, precizează asistentul.
CUM SE ÎMPACĂ CELE DOUĂ SLUJBE
Colegii din spital, dar şi
credincioşii care îl întâlnesc în biserica din curtea instituţiei au numai
cuvinte de laudă la adresa preotului-asistent. „Soţia mea a fost internată după
ce s-a accidentat prin piaţă, când era la cumpărături. I-am spus că am soţia
acolo şi s-a dus de a vizitat-o, a dădăcit-o. Mi-a povestit apoi cum a făcut-o
să spere la vindecare“, mărturiseşte Dan Iosif, un coleg asistent din spital.
De foarte multe ori, Florin Dimofte este întrebat cum se împacă cele două
slujbe, cea de preot şi cea de asistent.
„Se împacă foarte bine! De fapt, nu
sunt două slujbe, ci una singură: slujirea omului. Slujirea ca preot te ajută
pentru că ştii că trebuie să faci bine pentru oameni“, spune, senin, bărbatul.
Gălăţeanul lucrează cu normă
întreagă la spital, iar la biserică beneficiază de o formă de salarizare din
fonduri proprii. Mai exact, plata lui depinde de banii lăsaţi de oameni la
altar. „Probleme financiare are oricine. Fiecare dintre noi trebuie să
muncească, să-şi facă datoria aşa cum îi dictează conştiinţa. În rest,
problemele trec pe lângă noi fără să lase urme“, adaugă, optimist, Florin
Dimofte.
.jpg)
Gălăţeanul lucrează ca asistent în
ture, iar când este liber de la acest loc de muncă vine tot la spital, dar se
opreşte în biserica din curte, pentru a ţine slujbe. În rest, sunt zile în care
îşi ia cu el la lucru şi hainele preoţeşti, spre exemplu la sărbători sau
duminicile. Atunci dă o fugă la biserică şi, după slujbă, se reîntoarce la
uniforma de asistent medical.
„OMULUI TREBUIE SĂ-I EXPLICI CU
BLÂNDEŢE“
Deşi lucrează cu drag în meseria de
asistent medical, admite că există şi minusuri. Cel mai mare este, din
punctul lui de vedere, faptul că unii
oameni aşteaptă prea multe de la el, fără să realizeze că durerea, boala,
suferinţa nu dispar din senin. „Omului trebuie să-i explici că ai doar atâtea
medicamente şi nu poţi să-i dai în plus, pentru că-i poţi face mai rău. Omului
trebuie să-i explici cu blândeţe despre fiecare tratament. Asta este doza,
medicaţia este cu două tăişuri“, mai spune Florin Dimofte.
Asistentul-duhovnic din Spitalul de
Urgenţă Galaţi a devenit, de-a lungul anilor, un adevărat personaj al oraşului.
Pe stradă, lumea îl recunoaşte şi unii dintre oameni chiar îl opresc uneori
pentru a-i mulţumi pentru faptele bune făcute. Din păcate, sunt şi mulţi care
nu prea mai au timp pentru astfel de mulţumiri pentru că, încheie preotul
zâmbind, trăim în epoca vitezei.
Autor: Bogdan Nistor
Sursa: http://adevarul.ro/locale/galati/galateanul-ingrijeste-bolnavilor-trupul-sufletul-asistent-medical-preot-1_5483212ba0eb96501e6d616d/index.html
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu