Susţine arheologia Biblia?
CERCETĂTORII Bibliei preţuiesc
arheologia, deoarece descoperirile ei le îmbogăţesc cunoştinţele privitoare la
viaţa, condiţiile de trai, obiceiurile şi limbile din timpurile biblice. De
asemenea, arheologia furnizează informaţii privind împlinirea profeţiilor
biblice, precum cele referitoare la căderea Babilonului, a cetăţii Ninive şi a
Tirului din vechime (Ieremia 51:37; Ezechiel 26:4, 12; Ţefania 2:13–15).
Această ştiinţă are însă limitele ei. Artefactele trebuie interpretate, iar
interpretările sunt supuse erorii umane şi sunt modificate uneori.
Credinţa unui creştin nu este
fundamentată pe informaţii oferite de vase sparte, cărămizi mucegăite şi ziduri
surpate, ci pe întregul adevăr spiritual ce se găseşte în Biblie (2 Corinteni
5:7; Evrei 11:1). Cu certitudine, armonia internă a Bibliei, sinceritatea
scriitorilor, profeţiile împlinite şi multe alte caracteristici ale Bibliei
dovedesc fără tăgadă că „toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu“ (2 Timotei
3:16). Să examinăm în cele ce urmează câteva descoperiri arheologice care
confirmă unele relatări biblice.
În 1970, făcând săpături în zona
Ierusalimului, o echipă de arheologi a descoperit nişte ruine carbonizate.
„Pentru un cunoscător, era clar ce se întâmplase“, a scris Nahman Avigad,
coordonatorul echipei. „Clădirea fusese mistuită de foc, iar pereţii şi tavanul
se prăbuşiseră.“ Într-o încăpere se zăreau oasele [1] braţului unui om;
degetele parcă încercau să apuce treapta unei scări.
Risipite pe jos erau nişte monede
[2], cele mai recente datând din 69 e.n., al patrulea an al revoltei iudeilor
împotriva Romei. Obiectele din încăpere fuseseră împrăştiate pe jos înainte de
prăbuşirea clădirii. „Priveliştea ne-a amintit de relatarea lui Iosefus,
potrivit căreia soldaţii romani au prădat casele după cucerirea oraşului“, a
spus Avigad. Istoricii au ajuns la concluzia că devastarea Ierusalimului a avut
loc în 70 e.n.
Cercetările au arătat că oasele
erau ale unei femei de vreo 20 de ani. „Cuprinsă de flăcări în timpul atacului,
tânăra femeie, găsită în bucătăria Casei Arse, s-a prăbuşit la pământ. A murit
chinuindu-se să ajungă la o treaptă a unei scări din apropierea uşii. Focul s-a
extins atât de repede . . . încât femeia nu a avut nicio scăpare, fiind
îngropată sub dărâmături“, precizează revista Biblical Archaeology Review.
Scena ne aminteşte de profeţia lui
Isus privitoare la Ierusalim, rostită cu aproape 40 de ani înainte de
desfăşurarea acestor evenimente: „Duşmanii . . . te vor trânti la pământ pe
tine şi pe copiii tăi dinăuntrul tău şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră“.
— Luca 19:43, 44.
Dovezile arheologice care confirmă
cuvintele Bibliei cuprind şi numele unor persoane menţionate în Scripturi.
Unele dintre aceste descoperiri au infirmat declaraţiile unor critici, potrivit
cărora scriitorii Bibliei au născocit anumite personaje sau au exagerat când au
vorbit despre faima lor.
Inscripţii cu nume biblice
În trecut, erudiţi celebri au
susţinut că regele asirian Sargon al II-lea, al cărui nume e menţionat în
Biblie în Isaia 20:1, nu a existat niciodată. În 1843 însă s-a descoperit
palatul lui Sargon [3] în apropierea actualului Khorsabad (Irak), pe malul unui
afluent al fluviului Tigru. Palatul se întinde pe o suprafaţă de zece hectare.
Ieşit din anonimat, Sargon al II-lea este în prezent unul dintre cei mai
cunoscuţi regi asirieni. În analele [4] sale, el consemnează că a cucerit
oraşul israelit Samaria. Potrivit cronologiei biblice, Samaria a căzut în
mâinile asirienilor în 740 î.e.n. Sargon aminteşte şi cucerirea Asdodului, ceea
ce confirmă textul din Isaia 20:1.
Făcând săpături în ruinele
anticului oraş Babilon, situat pe teritoriul actualului Irak, arheologii au
scos la iveală, în apropierea porţii lui Iştar, aproximativ 300 de tăbliţe
cuneiforme. Inscripţiile fac referire la domnia regelui babilonian Nebucadneţar
şi cuprind mai multe nume, între care „Iaukin, regele ţării Iahud“. Ele vorbesc
de fapt despre Ioiachin, rege al lui Iuda, care a fost luat captiv în Babilon
când Nebucadneţar a cucerit întâia oară Ierusalimul, în 617 î.e.n. (2 Regi
24:11–15). Pe tăbliţe sunt menţionaţi şi cinci dintre fiii lui Ioiachin. — 1
Cronici 3:17, 18.
În anul 2005, făcând săpături
într-un sit unde sperau să găsească palatul regelui David, arheologii au dat
peste o imensă structură de piatră. Ei credeau că structura fusese distrusă
când babilonienii au nimicit Ierusalimul, acum peste 2.600 de ani, pe vremea
lui Ieremia, un profet al lui Dumnezeu. Încă nu se ştie cu certitudine dacă
aceste ruine erau vestigiile palatului lui David. Totuşi, arheologa Eilat Mazar
a identificat un obiect deosebit de interesant: o pecete de argilă [5], de un
centimetru, pe care se citeşte: „A lui Iehucal, fiul lui Şelemiahu, fiul lui
Şovi“. După toate probabilităţile, pecetea era a lui Iehucal (sau Iucal), un
funcţionar iudeu despre care Biblia spune că s-a împotrivit lui Ieremia. —
Ieremia 37:3; 38:1–6.
Potrivit arheologei Mazar, Iehucal
este „al doilea funcţionar regal“, după Ghemaria, fiul lui Şafan, al cărui nume
apare pe pecetea găsită în Cetatea lui David. Biblia îl prezintă pe Iehucal,
fiul lui Şelemia (Şelemiahu), drept prinţ al lui Iuda. Înainte de descoperirea
peceţii, numai Scripturile menţionau acest nume.
Ştiau să scrie şi să citească?
Potrivit Bibliei, israeliţii din
antichitate erau oameni cu carte (Numerele 5:23; Iosua 24:26; Isaia 10:19).
Criticii însă nu au fost de acord cu această idee, susţinând că istoria biblică
s-a transmis în mare parte prin tradiţia orală, care nu e de încredere. Această
teorie a primit lovitura de graţie în 2005, când arheologii care făceau
săpături la Tel Zayit, situat la jumătatea distanţei dintre Ierusalim şi Marea
Mediterană, au descoperit o bucată de calcar pe care era gravat un alfabet
arhaic. Datând din secolul al X-lea î.e.n., acesta este probabil cel mai vechi
alfabet ebraic [6] descoperit vreodată.
Potrivit erudiţilor, descoperirea
atestă că „scribii erau instruiţi în şcoli“, că în ţară exista „un nivel
cultural ridicat“ şi că „în Ierusalim birocraţia era în plin avânt“. Prin
urmare, contrar opiniei criticilor, se pare că cel puţin în secolul al X-lea
î.e.n., israeliţii ştiau carte şi îşi puteau consemna istoria.
Analele asiriene aduc şi mai multe
dovezi
Odinioară imperiu puternic, Asiria
este menţionată deseori în Biblie. Multe descoperiri arheologice făcute pe
teritoriul anticei Asirii atestă acurateţea Scripturilor. De pildă, săpăturile
efectuate în zona anticei cetăţi Ninive, capitala Asiriei, au scos la iveală o
lespede sculptată [7], în palatul regelui Sanherib. Aceasta îi înfăţişează pe
soldaţii asirieni ducându-i pe captivii israeliţi în exil după căderea
Lachisului în 732 î.e.n. Puteţi citi relatarea biblică a acestui eveniment în 2
Regi 18:13–15.
Analele lui Sanherib [8],
descoperite la Ninive, vorbesc despre campaniile militare ale regelui Sanherib
în timpul domniei regelui iudeu Ezechia, menţionat cu numele în aceste anale.
Şi documentele cuneiforme ale altor conducători fac referire la regii iudei
Ahaz şi Manase, precum şi la regii israeliţi Omri, Iehu, Ioas, Menahem şi
Hosea.
În consemnările sale, Sanherib se
laudă cu succesele lui militare, dar, lucru interesant, nu spune că ar fi
atacat Ierusalimul. Această omisiune, deloc neglijabilă, dă credibilitate
textului biblic, care arată că regele nu a asediat niciodată Ierusalimul, ci a
fost înfrânt prin intervenţie divină. Umilit, Sanherib s-a întors în Ninive,
unde, potrivit Bibliei, a fost asasinat de propriii lui fii (Isaia 37:33–38). E
remarcabil că două inscripţii asiriene atestă asasinatul.
Din cauza răutăţii niniviţilor,
Naum şi Ţefania, profeţi ai lui Iehova, au prezis distrugerea completă a
oraşului (Naum 1:1; 2:8—3:19; Ţefania 2:13–15). Profeţiile lor s-au împlinit în
anul 632 î.e.n., când armatele lui Nabopolassar, regele Babilonului, aliate cu
cele ale lui Ciaxare Medul au asediat şi au cucerit cetatea Ninive.
Descoperirea cetăţii şi scoaterea la lumină a ruinelor ei confirmă o dată în
plus relatările biblice.
Nuzi, un oraş antic situat la est
de fluviul Tigru şi la sud-est de cetatea Ninive, descoperit între anii 1925 şi
1931, a oferit lumii multe artefacte, între care 20.000 de tăbliţe de lut.
Scrise în limba babiloniană, acestea conţin o mulţime de informaţii privitoare la
uzanţele legale similare celor din epoca patriarhală, menţionate în Biblie.
Textele arată, de pildă, că dumnezeii unei familii, adesea mici figurine de
lut, reprezentau un soi de titlu de proprietate, dându-i celui ce-i poseda
dreptul de a-şi cere moştenirea. Acesta ar putea fi motivul pentru care Rahela,
soţia patriarhului Iacob, a luat dumnezeii familiei, „terafimii“ tatălui ei,
Laban, când familia lui Iacob s-a mutat în alt ţinut. Fireşte, Laban a încercat
să-şi recupereze terafimii. — Geneza 31:14–16, 19, 25–35.
Profeţia lui Isaia şi Cilindrul lui Cirus
Inscripţiile cuneiforme de pe un
antic cilindru de lut, prezentat în ilustraţie, susţin o altă relatare biblică.
Cunoscut sub numele de Cilindrul lui Cirus [9], documentul a fost descoperit la
20 km de Bagdad, pe malul fluviului Eufrat, pe locul anticului oraş Sippar.
Acesta menţionează cucerirea Babilonului de către Cirus cel Mare, întemeietorul
Imperiului Persan. Uluitor, cu circa 200 de ani înainte de aceasta, Iehova
vorbise, prin intermediul profetului său Isaia, despre un conducător
medo-persan pe nume Cirus: „«El este păstorul meu şi el va îndeplini toate
lucrurile în care-mi găsesc plăcerea», da, ce am spus despre Ierusalim: «Va fi
reconstruit»“. — Isaia 13:1, 17–19; 44:26—45:3.
Cilindrul face referire şi la
politica lui Cirus de a-i elibera pe captivii puterii precedente şi de a le
permite repatrierea, politică ce contrasta izbitor cu cea a altor cuceritori
din antichitate. Istoria biblică şi laică atestă că Cirus i-a eliberat pe
evrei, care, mai apoi, au reconstruit Ierusalimul. — 2 Cronici 36:23; Ezra
1:1–4.
Ştiinţă relativ nouă, arheologia
biblică a devenit un important domeniu de cercetare care furnizează informaţii
preţioase. Şi, aşa cum am văzut, multe descoperiri atestă autenticitatea şi
exactitatea Bibliei, uneori până în cele mai mici detalii.
Sursa: http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102007410#h=24
_-_Interior.jpg/800px-Santa_Prassede_(Rome)_-_Interior.jpg)
