HITIŢII
(ebr. hittim, bene het) . În VT hitiţii (hetiţii) sunt în primul rând un popor
mare care a împrumutat numele său întregii regiuni a Siriei, „de la pustie şi
Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara hetiţilor, şi până la
marea cea mare, spre apusul soarelui" (Iosua 1:4); în al doilea rând, sunt
un grup etnic care a locuit în Canaan din vremuri patriarhale până după
cucerirea israelită (Geneza 15:20; Deuteronom 7:1; Judecători 3:5); Ei au fost
numiţi, literal, „copiii lui Het" (Geneza 23:3 etc.), după strămoşul lor
eponim, Het, un fiu al lui Canaan (Geneza 10:15).
I. Imperiul hitit
Imperiul
hitit a fost întemeiat prin anii 1800 î.Cr. de către un popor indo-european
care se stabilise cu vreo două secole mai devreme în oraşe-state din Asia Mică.
Ei au luat numele de „hitiţi" de la „Hatti", locuitorii mai vechi ai
regiunii în care s-au stabilit şi a căror influenţă poate fi observată clar în
arta şi religia hitită cât şi în numele divine şi în titlurile regale. O dată
cu extinderea imperiului hitit numele „hitiţi" a fost dat popoarelor şi
teritoriilor pe care le-au încorporat.
Un rege hitit
din vechime, Tudhaliyas I (cca. 1720 î.Cr.) a fost identificat (pe baza unor
dovezi precare) cu „Tidal, regele popoarelor" din Geneza 14:1. În jurul
anului 1600 î.Cr. Hattusilis I şi-a extins stăpânirea asupra unor părţi din N
Siriei. Soccesorul său, Mursilis I, a întemeiat o nouă capitală la Hattusas (în
prezent Bogaz-köy), la E de Halys; cunoştinţele noastre despre istoria şi
literatura hitită provin în mare măsură din arhivele descoperite aici. Mursilis
I a cucerit Aleppo şi apoi (prin anul 1560 î.Cr.) a atacat Babilonul - un
eveniment care a grăbit căderea Primei Dinastii babiloniene.
Regele
Telepinus (cca. 1480 î.Cr.) a fost marele legislator hitit. Există câteva
asemănări izbitoare între codurile de legi hitite şi legile din Pentateuh, deşi
asemănările sunt în probleme de detaliu şi de aranjare şi nu în ce priveşte
concepţia generală. În timp ce codurile din Pentateuh se aseamănă cu marile
coduri de legi semitice din Orientul Apropiat antic prin faptul că folosesc lex
talionis ca un principiu de bază, legile hitite sunt dominate de principiul
compensaţiei (Wergeld), caracteristic pentru indo-europeni. A fost observată o
oarecare analogie şi între forma tratatelor hitite şi termenii legămintelor din
VT. Alte puncte remarcabile de contact sunt găsite în căsătoria în baza legii
leviratului şi în procedurile pentru discernerea voinţei divine sau a
viitorului necunoscut prin folosirea unor terafimi sau obot („spirite
familiare").
Imperiul
hitit a atins apogeul puterii sale sub conducerea lui Suppiluliumas I care a
domnit aproximativ în perioada 1380-1350 î.Cr. În provincia Kizzuwatna din
imperiul său, în SE Asiei Mici, a fost topit pentru prima oară fierul din
Orientul Apropiat pe o scară care să ne permită să vorbim despre începutul
Epocii Fierului. El şi-a extins imperiul în Mesopotamia Superioară şi în Siria,
ajungând în S până la Liban. Astfel hitiţii s-au ciocnit cu tendinţele
expansioniste spre N ale Imperiului egiptean în Asia şi ostilităţile au
continuat între cele două puteri până în 1284 î.Cr., când un pact de
neagresiune între Hattusilis III şi Ramses II a recunoscut râul Orontes ca
fiind graniţa lor comună.
Imperiul
hitit s-a prăbuşit în jurul anului 1200 î.Cr., ca rezultat al unor lovituri din
partea duşmanilor apuseni.
II. Regatele hitite
În urma
căderii Imperiului hitit, 24 de oraşe-state de Tabali („Tubal" în VT) au
devenit moştenitoarele teritoriului hitit de la N de munţii Taurus. În Siria
şapte oraşe-state care au aparţinut Imperiului hitit au perpetuat numele de
„hitit" timp de câteva secole; conducătorii lor erau numiţi „regii
hitiţilor". Hamat, de pe Orontes, şi Carchemiş, pe Eufrat, au fost printre
cele mai importante dintre cele şapte. Hamatul a fost aliat cu David (2 Samuel
8:9 ş.urm.), al cărui regat se învecina cu „Cadeş din ţara hitiţilor" (2
Samuel 24:6; *TAHTIMHODSHI). Solomon a Scut comerţ şi s-a încuscrit cu aceşti
„regi hitiţi" (1 Împăraţi 10:28 ş.urm.; 11:1). În secolul al 9-lea î.Cr.
reputaţia lor militară a putut semăna panică în armata de la Damasc (2 Împăraţi
7:6). Dar în secolul următor cetăţile au fost cucerite pe rând de către
asirieni; Hamatul a căzut în 720 î.Cr. iar Carchemişul în 717 (cf. 2 Împăraţi
18:34; 19:13; Isaia 10:9).
Cronicile
asiriene şi babiloniene din perioada aceasta (până în vremea dinastiei caldeene)
s-au referit cu regularitate la toată Siria (inclusiv Palestina) ca fiind „ţara
Hatti" - Sargon II în 711 î.Cr. a putut spune despre locuitorii din Aşdod
că sunt „Hatti necredincioşi".
Limba celor
şapte regate hitite este cunoscută din textele hieroglifice care au fost
descifrate în ultimii ani; inscripţii bilingve în hieroglife hitite şi
feniciene, descoperite la Karatepe în Cilicia (1946-7), au ajutat în mod
considerabil la descifrarea lor. Limba folosită în aceste texte nu este
identică cu limba oficială a Imperiului hitit anterior, care era o limbă scrisă
cu scriere cuneiformă şi identificată ca o limbă indo-europeană în 1917; se
aseamănă cu o limbă indo-europeană învecinată numită „luviană".
III. Hitiţii din Canaan
Hitiţii din
Canaan în vremurile patriarhale apar ca şi locuitori ai dealurilor din centrul
teritoriului lui Iuda, în special în districtul Hebron. S-a presupus că ei ar
fi fost o ramură a poporului Hatti preindo-european sau un popor migrator vechi
dintr-o parte a Imperiului hitit; imperiul hitit propriu-zis nu s-a întins
niciodată atât de departe spre S. Pe de altă parte, se poate ca ei să nu fi
avut nimic în comun cu hitiţii din N afară de un nume asemănător (dar nu
complet identic). În Geneza 23 hitiţii sunt locuitorii Hebronului („locuitorii
ţării") printre care a locuit Avraam „ca străin şi călător" şi de la
care a cumpărat ca loc de îngropare ogorul Macpela şi peştera de acolo. Se
spune că descrierea tranzacţiei ar fi „înţesată de subtilităţi complexe ale
legilor şi obiceiurilor hitite care corespund în mod corect cu perioada lui
Avraam" (M. R. Lehmann, BASOR 129, 1953, p. 18; pentru o altă părere, vezi
G. M. Tucker, JBL 85, 1966, p. 77 ş.urm.). Esau i-a supărat pe părinţii săi
căsătorindu-se cu „două femei hitite... dintre fetele ţării" (Geneza
27:46; cf. 26:34 ş.urm.); probabil în regiunea Beer-Şeba. Potrivit cu Ezechiel
16:3, 45, Ierusalimul avea o populaţie mixtă hitită şi amorită. S-a considerat
că numele lui *Arauna, Iebusitul (2 Samuel 24:16 ş.urm.) este hitit, iar Urie,
hititul, unul dintre vitejii lui David, care locuia evident în Ierusalim (2
Samuel 23:39). Abimelec, unul dintre tovarăşii lui David din perioada când
acesta era urmărit de Saul, este numit „hitit" (1 Samuel 26:6).
Ultima
referire la hitiţi în Canaan este din timpul domniei lui Solomon (2 Cronici
8:7); după aceea ei s-au amestecat cu locuitorii ţării.
BIBLIOGRAFIE
O. R.
Gurney, The Hittites, 1966; idem, Some Aspects of Hittite State Religion, 1976;
O. R. Gurney şi J. Garstang, The Geography of the Hittite Empire, 1959; S.
Lloyd, Early Anatolia, 1956; L. Wooley, A Forgotten Kingdom, 1953; E. Neufeld,
The Hittite Laws, 1951; E. Akurgal, The Art of the Hittites, 1962; G. Walser
(ed.), Neuere Hethiterforschung, 1964; H. A. Hoffner, „Some Contributions of
Hittitology to OT Study", TynB 20, 1969, p. 29 ş.urm.; idem. „The Hittites
and the Hurrians", în POTT, p. 197 ş.urm.; F. Cornelius, Geschichte der
Hethiter, 1973; J. Lehmann, The Hittites, 1977.
Sursa: http://dictionarbiblic.blogspot.de/2011/11/hititii.html
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu