Zeii din Mesopotamia (panteonul sumerian, asiro-babilonian si persan)

Panteonul sumerian

Majoritatea zeităților sumeriene aparțin unei clasificări numită Anunna ([descendenții] lui Anu), în timp ce șapte zeități, inclusiv Enlil și Inanna, au aparținut unui grup de judecători ai lumii de dincolo, cunoscuți sub denumirea Anunnaki ([copiii] lui Anu și Ki). În timpul celei de-a Treia Dinastii din Ur, panteonul sumerian includea de șaizeci de ori câte șaizeci de zeități (adică 3600).

Principale zeități sumeriene sunt următoarele:

Anu: Zeul cerului

Enlil: Zeul aerului (de la Lil = Aer), divinitate protectoare a cetății Nippur.

Enki: Zeul apei proaspete, a fertilității masculine și a cunoașterii; zeitate protectoare în Eridu.

Inanna: Zeiță a iubirii sexuale, fertilității și războiului; zeitate matroană a cetății Uruk.

Ki: zeița Pământului.

Nanna: Zeul Lunii, una dintre zeitățile protectoare din Ur.

Ningal: Soția lui Nanna.

Ninlil: O zeiță a aerului și soția lui Enlil, una dintre zeitățile matroane în Nippur, se crede că ea stătea în aceleași temple ca și Enlil.

Ninurta, Zeul războiului, al agriculturii, unul dintre zeii sumerieni ai vântului, zeitate protectoare a cetății Girsu și una dintre zeitățile protectoare a cetății Lagaș.

Utu: Zeul Soarelui în templul E'barbara din Sippar.

Panteonul asiro-babilonian

Panteonul asiro-babilonian cuprindea un foarte mare număr de zei, legați între ei uneori genealogic, alteori prin funcțiile atribuite. În acest mare număr de zeități, teologia asiro-babiloniană a introdus o sistematizare, o adevărată clasificare, care a atins o formă canonică definitivă în a doua jumătate a celui de-al doilea mileniu î.Ch. Astfel, zeii principali erau grupați în triade sau tetrade, în timp ce zeii secundari sau mai mici, erau grupați în jurul divinităților principale.

Triada cosmică

Între zeii principali, primul loc îl ocupa marea triadă cosmică, formată din Anu, Enlil și Ea.

Anu era personificarea cerului. El locuia în cel mai înalt așezământ al cerului. I se dădea titlul de "rege al zeilor" saă "tată al zeilor". Avea ca soție pe zeița Antu, care reprezenta pământul, și o mulțime de fii și fiice, legitimi și nelegitimi, precum și numeroși curteni, curieri și servitori. Nu s-au găsit statui ale acestui zeu, ci numai simbolul său format dintr-un tron cu o coroană deasupra.

Enlil sau, după denumirea semită, Bel, era zeul pământului și al oamenilor. Cultul său era mult mai popular decât al lui Anu. Se credea că locuiește pe munții înalți care fac legătura între pământ și cer. Templul său principal era la Nippur și se numea "casa muntelui". Ca zeu al pământului și al aerului din jur, Enlil era și zeul vântului și al furtunii, iar ca stăpân al oamenilor era cel ce hotăra soarta lor și ceasul morții. Era în același timp zeu binefăcător și distrugător, cum erau și alți zei semiți. Emblema sa, tronul cu coroana, era identică aceleia a lui Anu.

Ea /Enki("binefăcătorul"), al cărui oraș sfânt, Eridu, era situat aproape de Golful Persic, era zeul apelor. Ea avea o mare importanță în magie, căci apele, venind din adâncurile misterioase ale pământului, cunosc secretele profunzimilor. De aceea cuvântul apă, apsu, însemna și "lăcașul științei", în consecință Ea era și zeu al înțelepciunii, protector al științelor și artelor. Era un zeu civilizator prin excelență, care a modelat cu propriile sale mâini pe om, l-a învățat scrisul și mai ales arta construcțiilor. Tot în calitatea sa de zeu al apelor, Ea era socotit și ca zeu purificator. Ea era tatăl lui Marduk, devenit în perioada de hegemonie a Babilonului, zeul principal al babilonienilor.

Triada astrală

Sin era zeul masculin al lunii. El avea întâietate față de Shamash, zeul soarelui, deoarece la semiți ziua se socotea începând de la apusul soarelui. Ca zeu al lunii, Sin era și zeu al lunilor anului, stabilind împărțirea timpului în zile, luni și ani. Potrivit naturii sale, el era și deținătorul diademei (în formă de semilună), dând sau luând coroana regilor.

Shamash, zeul soarelui, era fiul lui Sin, deoarece, după concepția orientală, lumina se naște din întuneric și ziua din noapte. Ca zeu al luminii și al zilei, Shamash era zeul dreptății și judecătorul suprem al oamenilor, întocmai ca Osiris la egipteni. El era de asemenea inspiratorul legilor, protectorul celor slabi, zeul sănătății și al fericirii. Tot în virtutea naturii sale de zeu al luminii, Shamash era și patronul ghicitorilor babilonieni.

Iștar, numită în Biblie Astartea, era cea mai populară zeiță din panteonul babilonian. Spre deosebire de alte zeițe, care erau adorate în calitatea lor de soții ale zeilor, Iștar a avut de la început un cult independent, nefiind căsătorită. Era o zeitate complexă, cu numeroase atribuții, dintre care cele mai importante erau aceea de zeiță a fecundității și aceea de zeiță a războiului. În prima sa calitate avea un cult desfrânat, fiind și patroană a prostituției, care era practicată ritual, în special la templul său din Uruk. În a doua calitate era adorată de războinicii asirieni, care i-au construit temple la Ninive și în alte orașe.

Triada naturală

O a treia triadă era formată din zei ai naturii: Nusku, Tammuz și Adad:

Nusku era zeul focului.

Tammuz, zeu al vegetației și al fertilității pământului.

Adad, zeu al ploii și al furtunilor.

Pe lângă zeii cuprinși în aceste triade, asiro-babilonienii aveau și alți zei locali, zei populari care s-au bucurat de o cinste deosebită. Între aceștia primul loc îl ocupă Marduk, care la origine era un zeu solar local al Babilonului. Odată cu ascensiunea Babilonului la rangul de capitală și centru religios al primului imperiu caldeean, Marduk a devenit căpetenia zeilor, întocmai ca Amon al egiptenilor, și i se atribuia creația lumii. Era reprezentat în tovărășia unui balaur. Preoții au compus în onoarea lui celebrul "Poem al creației" (Enûma Eliš). Marduk era și stăpânul regilor, servindu-le acestora ca model în conducerea statului și în războaie. În unele tradiții, Marduk era socotit drept "zeu unic", reprezentare timpurie a monolatriei, respectiv a henoteismului. În relație cu Marduk erau și următoarele zeități:

Assaluchi, fiu al lui Enkis, era un zeu al magiei și vrăjitoriilor.

Tutu, zeu al orașului Borsippa, supus Babilonului. Mai târziu, Nabu, fiul lui Marduk, devine noul zeu al orașului Borsippa. Era socotit zeu al literaturii și al destinului.

La asirieni zeul principal era Assur, al cărui nume însemna "binevoitor". Tot printre zeii principali locali se număra și Ninib, zeul capitalei sumeriene, Ninive. Mai amintim, dintre numeroasele zeități asiro-babiloniene, Tigrul și Eufratul, fluvii divinizate pentru imensa binefacere pe care o revărsau asupra țării, și Ninghisida, protectorul medicinei, al cărui simbol, șarpele încolăcit pe un toiag, s-a păstrat ca simbol al medicinei până în zilele noastre.

În afară de zeii propriu ziși, în panteonul asiro-babilonian intrau și o mulțime de spirite ale cerului și ale pământului, considerate ca zei minori. Era ajutoare ale zeilor principali, mesagerii lor către oameni.

În timpul domniei lui Nabucodonosor I a luat naștere poemul creației lumii, Enûma Eliš. În acest poem, Marduk, chemat în ajutor de ceilalți zei, după ce Tiamat (personificare feminină a mării) amenința distrugerea lor prin potop, ieșit învingător din această confruntare, așează pe cer o constelație în formă de arc, ca semn al victoriei. Această legendă se întâlnește și în tradiția iudeo-creștină; astfel, Dumnezeul biblic JHVH-Elohim, după sfârșitul potopului, așează pe cer curcubeul în formă de arc, simbol al bunăvoinței sale față de oameni.

După ce Babilonul a devenit centrul religios, multe din numele vechilor zeități au fost schimbate și s-a creat o nouă ierarchie a divinităților. În mod tradițional, lumea era astfel reprezentată:

În centrul unui ocean de sare se găsea pământul sub forma unui disc uriaș. Deasupra erau situate cerurile, cel mai de sus era stăpânit de Anu, cel mai apropiat de pământ era cerul stelelor. Cerurile erau susținute de un ocen de apă dulce, Abzu, în care locuia zeul Enki (Ea). În adâncuri se găsea infernul stăpânit de zeii întunecimii.

În poemul Enûma Enliš, infernul nu mai mai joacă un rol deosebit, aici totul începe cu istoria perechii Abzu și Tiamat, din care își au obârșia ceilalți zei. Într-o generație succesivă, această pereche este ucisă de către Enki, respectiv de către Marduk. Din corpul lui Tiamat, Marduk creează cerul și pământul. Oamenii vor fi alcătuiți din argilă plămădită cu sângele lui Tiamat. Sângele conferă oamenilor înțelepciune și supunere față de zei. Aceștia, la rândul lor, sunt dependenți într-o măsură importantă de adorația și ofrandele aduse de oameni, fără de care ar flămânzi. S-au găsit tăblițe cu scriere cuneiformă în care oamenii, nemulțumiți cu unele hotărîri ale zeilor, îi amenințau pe aceștia că își vor căuta alte zeități mai binevoitoare.

În afară de principalii zei din panteonul babilonic, mai existau și semizei, de natură divină, dar subordonați zeilor de ordin superior, care le stabileau atribuțiile. Cei mai mulți din acești semizei erau de rea natură, ca, de ex., Rabisu ("spionul") sau Lilitu, semizeitate feminină, incapabilă de o sexualitate normală, care își compensa această slăbiciune printr-o agresivitate îndreptată asupra bărbaților tineri. Lamashutu, semizeu reprezentat cu cap de leu, era făcut responsabil de apariția febrei puerperale la femeile lehuze. Medicina se baza în mare măsură pe rugăciuni și ofrande pentru îmblânzirea semizeilor răutăciși și a demonilor.

Anu - zeul cerului

Urash-zeita pamantului si sotia lui Anu

Enlil-liderul panteonului

Fratele lui Enlil,zeul creator,zeu al apelor si al meseriilor

Ninlil: soţia lui Enlil

Ninurta: fiul lui Enlil, zeul războiului şi al vanatorii

Ishkur: zeul furtunii; fiul lui Enlil

Nanna: fiul lui Enlil, zeul Lunii

Ningal: soţia lui Nanna, zeita stufului

Ereshkigal: zeita lumii interlope

Nergal: zeul războiului, cuceritor al lumii interlope, soţul lui Ereshkiga

Inanna: zeiţa dragostei

Dumuzi: soţul iubit a lui Inanna;zeul alimentelor,al vegetatiei,protectorul oilor si ciobanilor

Geshtinanna: sora lui Dumuzi, zeita vinului si a viselor

Utu-zeul soarelui

MITOLOGIA PERSANA:

Personajele din mitologia persană se împart aproape mereu în două tabere diferite. Ele sunt fie benefice fie malefice. Rezultatul permanentei lupte între bine și rău se bazează pe o concepție din Zoroastrism, cea a dublei creații a lumii. Ahura Mazda (Avestan sau Ohrmazd) și Amesha Spentas sunt sursele energiei constructive, pozitive, în timp ce Angra Mainyu și Daevas sunt sursele întunericului, distrugerii, sterilității și morții.

Aflat foarte des în limba persană "daeva" înseamnă "celest" sau "strălucitor"'. Aceste divinități erau venerate în religia mazdeismului înaintea zoroastismului, și erau ființe sacre. După reforma religioasă a lui Zarathustra termenul "daeva" a început, dimpotrivă, să fie asociat cu "demon" . Chiar și pe vremea aceea persanii care trăiau la sud de Marea Caspică au continuat să creadă în daeva și au rezistat presiunii de-a accepta Zoroastrianismul, iar legendele despre daeva au reușit să supraviețuiască până în ziua de azi. De exmplu, aceea legendă despre Div-e Sepid (daeva albă) de Mazandaran

Chiar mai mult de atât, Angra Mainyu în persană Ahriman, cândva un epitom Zoroastrian al răului, care in literatura Persană de mai târziu si-a pierdut sensul său original ajungând să fie descris ca div. Descrierea religioasă a lui Ahriman în era ce a urmat invaziei Islamice îl înfățișează pe acesta ca fiind un bărbat uriaș cu pilea foarte aspră si care are două coarne.

Cel mai faimos personaj legendar din povestirile persane este Rostam. La polul opus se află Zahhak, un simbol al despotismului care în final a fost învins de Kaveh fierarul care a condus o răscoală a poporului împotriva lui. Zahhak era păzit de două vipere care creșteau din umerii săi. Nu conta de câte ori erau decapitate, noi capete creșteau pentru a-l proteja. Sarpele, ca și în multe alte mitologii orientale, era un simbol al răului. Dar multe alte animale și păsări apar în mitologia iraniană și în mod special păsările reprezentau semne de bun augur. Cea mai vestită este Simorgh, o pasăre mare și puternică, Homa, pasărea regală a victoriei a cărei penaj împodobea coroanele și Samandar, phoenix-ul.

Pari (Avestan: Pairika), considerată o femeie frumoasă dar totuși malefică în mitologia timpurie, treptat ea a devenit mai puțin rea si mult mai frumoasa până în perioada islamică când a devenit un simbol al frumuseții la fel ca și fecioarele din Paradis. Oricum, o alta femeie malefica, Patiareh, acum simbolizează prostituția.

Zeii buni:

Ahura Mazda - zeul suprem, zeul cunoașterii

Ameretat - zeița nemuririi și a vegetației verzi

Anahita - zeița iubirii, a frumuseții și a fertilității

Apo - zeița apei

Ariștat - zeița cinstei

Armati - zeița devotamentului, credinței și venerării

Așa - zeul adevărului, al legii și al ordinii

Asuan - zeul cerului

Atar sau Atesh - zeul focului

Haoma - zeița ierbii secrete a nemuririi

Haurvatat - zeița prosperității

Hvarekșaeta sau Khurid - zeul soarelui

Khshathra - zeul suveranității oportune

Mithra - zeul loialității, al sincerității

Rașnaw - zeul dreptății

Rapithwin - zeul amiezei

Sraoșa - zeul supunerii, al fidelității și al rugăciunii

Tiștrya - zeul ploii

Tușnamatay - zeița meditației

Vata - zeul vântului

Verethragna sau Varhagn - zeul victoriei

Vohu Manah - zeul animalelor domesticite

Zam-Armatay - zeița pământului

Zeii răi:

Angra Maynu sau Ahriman - zeul întunericului, marele spirit al răului

Aesma Daeva - zeul furiei și al răzbunării

Aka Manah - zeul desfrânării

Asto Vidatu -zeul morții

Drug - zeița minciunii

Indra - zeul revoltei, răzvrătirii și al apostaziei

Nanghaithya - zeița nemulțumirii, a supărării

Saurva

Tawrich - zeița foamei

Zarich - zeița îmbătrânirii

Baal este una din zeitatile mitologiei Orientului Mijlociu. El este considerat zeul fertilitatii si fecunditatii, dar si al furtunii. Toate aceste puteri si prerogative, Baal si le cucereste in urma unei lupte indelungate si periculoase purtate importiva zeului suprem- El. lupta s-a purtat pe muntele Sapan. Dupa ce dobandeste victoria acesta devine zeu, castigandu-si in acelasi timp palatul, domeniul si puterile. Pentru foarte multe civilizatii, zeul Baal reprezinta zeul suprem.

Numeroase texte, sculpturi sau reprezentari ale zeului Baal care dateaza inca din timpul domiei acestuia, pastrandu-se si pana in zilele noastre, ni-l prezinta pe acesta ca pe un barbat tanar si un luptator energic. Baal traieste alaturi de iubita sa, Anat care este de fapt sora sa. Anat este o zeita sangeroas

a, cruda, mereu insetata de sange si de crime. Cei doi formeaza o pereche inseparabila, competandu-se in multe aspecte ale vietii si domniei lor. Daca Baal, zeul furtunii raspandeste ploaia invioratoare, Anat cerne roua si face sa tasneasca izvoarele binefacatoare. Sangele atat de drag ei este un ferment al fertilitatii. Amandoi guverneaza bunastarea universala, a oamenilor si a animalelor.

Exista multe legende care povestesc celebra lupta dusa de Baal pentru cucerirea puterii sale. Pentru a obtine puterea, Baal trebuie sa lupte impotriva zeului marii Yam. Kothar, zeul artelor si al meseriilor, a confectionat special pentru Baal doua ghoiage. Cu ajutorul celei de-a doua ghioage, Baal reuseste sa obtina victoria in fata lui Yam . Fiind un zeu bun cu supusii sai, Baal decide sa imparta fructele acestei victorii cu acestia. Astfel invingerea lui Yam, care era zeul necrutator al marii, da curajul marinarilor sa se avante in valurile marii, acestia nemaintrand in mare de o lunga perioada de timp.

Lupta lui Baal pentru abtinerea puterii nu se opreste aici. Pentru a obtine aprobarea din pertea zeului suprem, El, Baal ii ofera multe daruri sotiei sale , iar aceasta il convinge sa-i ofere lui Baal un palat ce se intindea pe 4.000 de hectare, palat care este ridicat de insusi Kothar. Aici isi va materializa Anat instinctele ucigase, chiar din ziua inaugurarii. Ultima lupta pe care o duce Baal este cea cu Mot, zeul razboiului si al sterilitatii din fericire pentru Baal, si aceasta lupta se termina cu o victorie pentru el.

Succesul sau a insemnat belsugul recoltelor si fecunditatea pamantului si a oamenilor. Pentru a mentine echilibrul intre cei doi combatanti, Baal se lasa prada mortii de buna voie in fiecare an. Cazand din palatul sau celest, acesta ajunge pa Pamant, apoi urca iar in cer cu ajutorul zeitei solare Sapas si de Anat, zeita izvoarelor. Moartea si invierea vietii vegetale sunt strict legate de Baal. Zeul are altare aproape in intregul Orient Apropiat antic si chiar si in Egipt.

Sursa: http://secretele-mele.board-idea.com/t381-mitologia-orientului-mijlociu

Author: Pagina de folos

SHARE

• Share
• Tweet
• Share
• Pin
• Share

«

Next

Postare mai nouă

»

Previous

Postare mai veche