Mai demult, adică mai înainte de
anul 1800, existau mulți tâlhari, așa cum este cunoscut, care se ascundeau pe
la răscrucile drumurilor și atacau prin surprindere pe trecători. Unul dintre
aceștia, un căpitan de tâlhari, pusese pe unii din camarazii săi la o astfel de
răscruce pe unde treceau oamenii dintr-un oraș în altul. Și cei care treceau,
fie unul singur, fie mai mulți, erau atacați și jefuiți. Nu le făceau nici un
rău, nu-i răneau, nu-i băteau, ci le luau banii și îi lăsau să plece.
Odată a trecut pe la acea
răscruce și un monah sfânt. Tâlharii l-au oprit, dar neavând ce să-i ia, l-au
lăsat să plece. Acela însă nu a plecat, ci i-a rugat pe tâlhari să-l ducă la
bârlogul căpitanului lor. Atunci aceia l-au întrebat:
- Ce vrei de la el?
- Vreau să vă spun ceva foarte
important. Peste puțin timp va trece pe aici un negustor foarte bogat, încărcat
cu diamante. Iar căpitanului vostru vreau să-i spun cum este îmbrăcat, ca să vă
fie ușor să-l prindeți.
Așa s-a și făcut, nu pentru ca
să-i facă hatârul, ci pentru câștigul ce-l nădăjduiau. Și astfel l-au dus la
șeful lor. De îndată ce s-au întâlnit, monahul i-a spus căpitanului să-i cheme
pe toți oamenii lui de față. Acela a poruncit și toți au venit de față.
- Unul lipsește, a spus monahul. Aduceți-l și pe acela aici!
- Nu poate veni, pentru că acum
face mâncare pentru amiază.
- Nu se poate, trebuie să-l
aduceți și pe acela!
Atunci căpitanul a trimis pe unul
dintre ei să-l cheme, dar acela nu voia să vină, însă l-a apucat cu sila și
astfel l-a adus înaintea monahului. De îndată ce bucătarul l-a zărit pe monah,
nici nu voia să se uite la el. Însă nici monahul nu s-a întors să-l privească.
Deodată bucătarul a început să tremure din totul trupul lui. Atunci monahul l-a
întrebat:
- Bucătare, de ce tremuri?
Acela fiind silit, a fost nevoit
să mărturisească că este demon și s-a prefăcut în om, ca să-l urmărească de
aproape pe căpitanul de tâlhari.
Tâlharul acesta avea un obicei
bun: se ruga la Maica Domnului în fiecare zi. Și cum se ruga? Îi citea
Acatistul dimineața, la amiază și seara. Acest obicei bun l-a luat de la mama
sa, încă de când era acasă copil mic, când a învățat pe de rost Icoasele și
Condacele Acatistului. Mai târziu, după ce s-a făcut mare a luat-o pe un drum
greșit și s-a făcut tâlhar, dar cu toate acestea nu a lăsat nici o zi fără să
rostească Acatistul. Și astfel Maica Domnului se afla mereu lângă el și-l
păzea. Și-l păzea pentru că Maica Domnului aștepta o ocazie ca să-l mântuiască;
aștepta să-l aducă la pocăință, să-și schimbe viața și astfel să-l mântuiască.
Demonul în chip de bucătar a fost
trimis și el de mai-marele lui ca să-l omoare și să-i ia sufletul lui în iad.
Însă nu putea, pentru că-l împiedica Acatistul Maicii Domnului. Aștepta și el o
ocazie, atunci când avea să uite, chiar și o singura dată, să rostească
Acatistul. Atunci ar fi fost descoperit, fără ocrotirea Maicii Domnului, ar fi
pricinuit între tâlhari vreo neînțelegere în privința împărțirii prăzilor, iar
aceia, desigur la îndemnul diavolului, l-ar fi omorât pe căpitan și i-ar fi
luat sufletul în iad. Însă Maica Domnului îl apăra; îl apăra datorită
Acatistului ei.
Cu toate că acela era tâlhar,
însă nu era ucigaș. Deși viața lui era urâtă, rea, antievanghelică, însă Dumnezeu
Care nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, și Care
auzea rugămințile Preasfintei Sale Maici, i-a dat prilejul să se mântuiască.
De îndată ce căpitanul de tâlhari
a auzit această mărturisire a demonului-bucătar, într-o clipă s-a luminat. Și-a
dat seama de marile lui păcate și în acea clipă s-a pocăit și s-a mântuit.
Pocăința lui i-a mișcat sufletește și pe ceilalți tâlhari care, prin sfătuirile
acelui monah sfânt, cu toții au fost povățuiți la marea Taină a milostivirii
lui Dumnezeu, adică la Taina Spovedaniei. Și după ce s-au îndreptat în faptă,
întorcând tuturor cele furate, toți tâlharii, dimpreună cu căpitanul lor, s-au
mântuit. I-a mântuit Acatistul Maicii Domnului.
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu