Marturisesc batranii de pe valea Bistritei ca prin anii 1934-1935, in satul Izvorul Muntelui, Ceahlau, s-a petrecut un fapt cu totul neobisnuit. O fata din sat, ca de 20 de ani, necasatorita, pastea oile pe munte. Iar din lucrarea vrajmasului, un taran a cazut cu dansa in pacat. Fiindu-i rusine sa n-o afle parintii si-a ucis mai inainte de vreme pruncul.

Apoi rusinandu-se si de preotul satului, nu si-a marturisit acest greu pacat al desfranarii si uciderii. Insa sufletul acesta avea mare evlavie la Maica Domnului, inaintea careia se ruga si plangea ziua si noaptea, sa-i ierte pacatul acesta si sa-i ceara mila de la Domnul. Dupa cativa ani, fata s-a imbolnavit si a murit. A treia zi a venit preotul si mult popor si s-a inceput slujba de inmormantare.

Dupa terminarea trisaghionului si a praznicului in familie, pe cand sa porneasca cu moarta spre biserica, iata ca se destepta raposata, misca putin capul si incepe a striga: - Parinte, parinte, vino incoace… nu te teme! Cu sfintia ta am treaba… Eu am facut un pacat mare in viata si m-am rusinat sa-l spovedesc. Dar pentru ca am avut evlavie la Maica Domnului, ea s-a rugat pentru mine inaintea Mantuitorului si mi-a trimis sufletul in trup, ca sa-mi spovedesc pacatul pe pamant, caci pe pamant l-am facut… Lumea uimita, s-a retras afara, iar fata s-a marturisit la preot de pacatele sale, cu multe lacrimi.

Apoi rudele au imbulzit-o in jurul sicriului, cu tot felul de intrebari: - Cum este dincolo? Ce ai vazut acolo? Ai vazut fericirea raiului? Dar muncile raiului? - Cum este dincolo, nu pot sa va spun. Atat va pot spune, ca asa cum este aici, pe pamant, unde fiecare este scris la primarie cu tot ce are, tot asa si dincolo, fiecare este scris la primarie cu tot ce are, tot asa si dincolo, fiecare este scris cu tot ce a facut, bun sau rau… Va rog cu lacrimi, sa fiti spovediti fiecare de toate pacatele, ca ce se dezleaga pe pamant, se dezleaga si in cer… Dincolo nu mai este pocainta si nici Maica Domnului nu se roaga pentru pacatosi. Tot ce ati facut pentru mine, rugaciuni si pomana sunt primite. Continuati! Si a adormit din nou raposata.

”Istorioare duhovnicesti”, Protos. Ioanichie Balan

    Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi. Temându-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar altă a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor.

     După multă vreme au fost auziţi, pentru că, aducându-şi aminte Cel Preaînalt de rugăciunile şi de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfânt şi vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi când copilul a ajuns în vârstă, ca să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în casa lor de rugăciune şi, arătându-i sfintele icoane, i-au zis: "Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu". Deci, I-au învăţat pe el sfânta credinţă, spunându-i toate cele ce luminează cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi toate cele privitoare la deşertăciunea necuraţilor zei păgâni şi a idolilor cei neînsufleţiţi. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu şi, închinându-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osârdie. Părinţii lui, chemând în taină un preot şi pe câţiva creştini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Copilul, luând Sfântul Botez, a învăţat cu amănuntul Legea lui Dumnezeu. El creştea cu anii şi cu înţelepciunea, mergând cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, şi era în el darul lui Dumnezeu care îl lumină şi îl făcea înţelept. După ce a ajuns la vârsta cea desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsându-l pe Sfântul Dimitrie moştenitor nu numai al averilor, ci şi al faptelor lor cele bune.

     Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia, pe Sfântul Dimitrie, şi, văzându-i înţelepciunea şi vitejia în război, l-a făcut antipat şi i-a încredinţat lui Tesalonicul, zicându-i: "Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit". Sfântul Dimitrie, luând de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi dezrădăcinând închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mâniat foarte tare.

     Întorcându-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu sciţii şi cu sarmaţii, pe care i-a supus sub stăpânirea împărăţiei Romei şi venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice şi jertfe idoleşti, apoi a venit şi în Tesalonic.

     Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredinţat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, şi l-a însărcinat cu toată bogăţia ce rămăsese de la părinţii lui, aurul, argintul, pietrele de mare preţ, şi hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le trebuiau şi la săraci, zicând: "Împarte bogăţia cea pământească, ca să căutăm pe cea cerească". Iar el s-a pus pe rugăciuni şi pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sunt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creştin şi a defăimat închinarea de idoli cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temniţa cea de obşte, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare şi veche, care era aproape de palatele unde şedea împăratul. L-au pus, deci, pe sfânt în cămările acelei băi, care era adâncă şi în care, intrând el, se ruga, grăind ca David: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuţi mie, grăbeşte, că Tu eşti răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tinereţile mele. Spre Tine m-am întărit din pântece, din sânul maicii mele, Tu eşti acoperitorul meu până ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, când voi cânta Ţie şi limba mea toată ziua va învăţa dreptatea Ta".

     Sfântul Dimitrie şedea acolo în temniţă ca într-o cameră luminoasă, cântând şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfântul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muşte de picior; iar el, însemnându-se cu semnul crucii şi după ce a zis: "În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului", a călcat peste scorpia aceea. Stând aşa în temniţă, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, şi i-a zis lui: "Pace ţie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te şi te întăreşte şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi". Zicându-i acestea, i-a şi pus cunună pe cap. Iar sfântul a răspuns: "Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu". Şi sfântul se aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-şi verse cu osârdie sângele său pentru Dânsul.

     În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice şi cu privelişti; pentru că împăraţii elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci când intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre şi săreau, apoi aruncau cu suliţe la semn şi se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon şi cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de lupte şi s-a aşezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era şi vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu virtutea şi înfricoşat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de privelişte. Împăratul se bucura, văzând cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji şi îi ucidea pe ei, aruncându-i de sus în suliţe: Mai era acolo şi tânărul creştin Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acela, văzând pe Lie că ucide pe mulţi şi mai ales că îi pierde pe creştini fără cruţare, s-a aprins de râvnă şi, vrând să se lupte cu Lie, a alergat la Sfântul Dimitrie care era în temniţă şi i-a spus lui despre luptătorul Lie că a ucis mulţime de creştini. Nestor cerea de la dânsul binecuvântare şi rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv ucigaş de oameni. Sfântul Dimitrie, însemnându-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Du-te şi îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos". Apoi Nestor a alergat în acel loc şi cu mare glas a strigat: "O, Lie! Vino să ne luptăm amândoi!". Împăratul, şezând la loc înalt şi privind pe oameni luptându-se, dacă a văzut pe Nestor tânăr şi frumos la faţă, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dânsul şi i-a zis: "Tinere, pentru ce nu-ţi cruţi viaţa ta? Oare nu vezi pe câţi i-a biruit Lie şi cât sânge a vărsat? Nu îţi este milă de frumuseţea ta şi de tinereţea ta? Dacă eşti sărac, vino să te îmbogăţesc, numai nu te duce să te lupţi cu Lie, că o să-ţi pierzi viaţa". A răspuns Nestor: "Împărate, eu sărac nu sunt, nici nu vreau să-mi pierd viaţa, ci vreau să mă lupt cu Lie şi să-l biruiesc pe el".

     Acestea zicându-le, strigă: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!" Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trântindu-l jos în suliţele cele ascuţite, l-a omorât. Împăratul s-a mâhnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decât dacă ar fi căzut el din împărăţia sa. Chemând la el pe Nestor, i-a zis: "Tânărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorât atâţia oameni mai puternici decât tine şi tu cum l-ai omorât pe dânsul?" Sfântul Nestor a răspuns: "Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta". Acestea dacă le-a auzit păgânul împărat, s-a mâniat foarte tare şi a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur şi să-i taie capul cu cuţitul. În acest chip s-a sfârşit Sfântul Nestor, după cuvântul Sfântului Dimitrie.

     Nu s-a mângâiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua şi toată noaptea era mâhnit. Apoi aflând că Dimitrie a fost pricinuitorul morţii lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu suliţele. "Precum Lie a fost aruncat în suliţe de Nestor şi a murit, aşa şi Dimitrie să fie străpuns cu suliţele, ca de aceeaşi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie" - aşa zicea împăratul. Dar s-a înşelat nebunul împărat, socotind că sfinţii mor cu aceeaşi moarte ca şi păcătoşii, pentru că moartea păcătoşilor este cumplită, iar a sfinţilor este cinstită înaintea Domnului.

     Începând a se lumina de ziuă, în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţă şi, aflându-l pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune, l-au împuns pe el cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Căci sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mâna dreaptă şi aceştia I-au şi împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu suliţa, sfântul şi-a dat în mâinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pământ fără cinste, mergând noaptea un oarecare dintre credincioşi, l-a luat în taină şi l-a îngropat.

     Când Sfântul Dimitrie a fost străpuns de suliţe în temniţă de către ostaşi, era de faţă la moartea lui şi credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel şi inelul lui l-a înmuiat în sânge şi multe minuni făcea cu haina şi cu inelul, tămăduind toate bolile şi gonind duhurile cele viclene, încât s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul şi toţi bolnavii alergau la dânsul. Aflând despre acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul şi să-i taie capul. Şi astfel, sluga cea bună şi credincioasă a sfântului s-a dus la Domnul după stăpânul său, adică după Sfântul Dimitrie, căci unde este stăpânul, acolo să fie şi sluga lui.

     Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra creştinilor. Deasupra mormântului Sfântului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvârşeau multe minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit şi credincios, din părţile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea şi nevindecabilă, a alergat cu credinţă la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Când au ajuns la biserica sfântului, l-au aşezat în acel loc unde se aflau în pământ moaştele mucenicului şi îndată acesta a primit tămăduire şi s-a sculat sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe Sfântul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfântului o biserică mare şi frumoasă în semn de mulţumire.

     Dărâmând biserica cea mică, când s-a început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moaştele Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie întregi şi nestricate, din care au izvorât mir frumos mirositor şi a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul şi cu bucurie au luat din pământ moaştele sfântului şi s-a tămăduit mulţime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurându-se, nu atât pentru sănătatea sa, cât pentru aflarea sfintelor moaşte, degrabă a săvârşit lucrul pe care îl începuse şi a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaşte, într-o raclă ferecată cu aur şi împodobită cu pietre de mare preţ. Apoi, cumpărând sate şi vii, le-a dat bisericii spre întreţinerea celor ce sluţeau în ea. Leontie, întorcându-se la locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moaştele sfântului, ca să zidească. o biserică şi în patria sa. Dar sfântul, arătându-i-se în vis, i-a zis să nuîndrăznească a lua ceva din moaştele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel înmuiat în sângele sfântului şi, punându-l în racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfântului, căci trecând el un râu mare şi foarte tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfântul Mucenic Dimitrie, zicându-i: "Racla cu giulgiu ia-o în mâinile tale şi nu te teme". Astfel făcând el, a reuşit să treacă împreună cu însoţitorii săi, fără primejdie râul acela. Ajungând în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea sfântului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap şi până la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiţi unul căruia îi curgea sânge din nări şi unul îndrăcit a fost izbăvit şi multe alte minuni se săvârşeau acolo cu ajutorul rugăciunilor sfântului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic, acolo unde se aflau moaştele lui cele sfinte.

     Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, încât mureau oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfântul mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurând limanurile, adăposturile şi ostroavele, apoi a poruncit corăbierilor care duceau grâu să meargă în Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foamete.

     Când dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o preafrumoasă biserică în Constantinopol, în numele înţelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfântă Sofia, a trimis în Tesalonic bărbaţi cinstiţi ca să aducă de acolo o parte din moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie, pentru împodobirea şi sfinţirea acelei biserici noi. Ajungând trimişii la Tesalonic şi apropiindu-se de cinstită raclă a sfântului, deodată a ieşit foc din raclă, dogorind pe toţi şi un glas înfricoşat din acel foc, zicea: "Să nu îndrăzniţi". Toţi cei ce erau acolo au căzut de frică şi, luând numai ţarină din acel pământ, s-au dus la împărat. Spunându-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toţi de cele ce au auzit. Iar ţarina luată de la mormântul sfântului mucenic a dat-o jumătate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele bisericii.

     Altădată un tânăr, pe care îl chema Onisifor, era rânduit la biserica Sfântului Dimitrie să aprindă lumânările şi să îngrijească candelele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumânările şi le vindea în taină şi îşi făcea câştig necinstit. Iar sfântul, nesuferind un lucru rău ca acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, şi fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicându-i: "Frate Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumânările şi faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales ţie. Că celui ce face unele ca acestea îi creşte osândirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele şi te pocăieşte". Onisifor, sculându-se din somn, s-a ruşinat de fapta sa şi se temea. Dar după o vreme a uitat învăţătura mucenicului şi a început obiceiul său cel rău, de a fura luminările. Odată, unul din dreptcredincioşii cetăţeni, sculându-se foarte de dimineaţă, a venit la biserică şi a adus nişte lumânări foarte mari pe care, aprinzându-le, le-a dus la mormântul Sfântului Mucenic Dimitrie, apoi, rugându-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergând spre acele lumânări, şi-a întins mâna să le ia şi îndată a auzit un glas din mormântul sfântului mucenic, zicându-i: "Iarăşi faci acelaşi lucru rău?" Onisifor, fiind lovit de acest glas, a căzut rău la pământ şi zăcea ca un mort, până ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-şi în fire, şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi le-a povestit despre arătarea cea dintâi a sfântului în vis, cât şi cea despre a doua mustrare a mucenicului şi toţi s-au înspăimântat, auzind aceasta.

     De multe ori Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ţi-a izbăvit cetatea Solunului de năvălirea şi de asuprirea barbarilor. În vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii şi cetatea Solunului fiind înconjurată şi tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu şi foarte îmbunătăţit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se rugă cu toată tăria lui Dumnezeu şi purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetăţii sale şi i s-a făcut o vedenie înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, ca unii din cei ce stau înaintea feţei împăratului, venind în biserica sfântului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis uşile singure şi ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat şi Ilustrie după dânşii, vrând să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: "Unde este stăpânul cel ce locuieşte aici?". Şi iată, s-a arătat alt tânăr, ca un slujitor, zicând: "Ce aveţi cu el?" Iar ei au zis: "Domnul ne-a trimis la dânsul ca să-i spunem un cuvânt". Iar slujitorul, arătând spre mormântul sfântului, a zis: "Aici este". Iar ei au zis slujitorului: "Spune-i despre noi". Şi mergând, slujitorul a ridicat perdeaua şi a ieşit Sfântul Dimitrie în întâmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană.

     Era luminat ca soarele, încât nu-i era cu putinţă lui Ilustrie să privească la dânsul, ci tremura de frică, văzând ceea ce se petrecea.

     Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfântul Dimitrie, iar el a grăit către dânşii: "Vă mulţumesc, dar pentru ce aţi venit la mine?" Iar cei ce veniseră au răspuns: "Stăpânul ne-a trimis pe noi la sfinţia ta, poruncindu-ţi ca să-ţi laşi cetatea şi să mergi la Dânsul, vrând ca să o dea pe ea vrăjmaşilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecându-şi capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: "Dacă aş fi ştiut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu aş fi spus Stăpânului meu de voi". Apoi Sfântul Mucenic Dimitrie a început a grăi: "Oare aşa voieşte Domnul şi Stăpânul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sânge, să o dea în mina vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe El şi nu cred într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfânt al Lui?" Iar cei ce veniseră i-au răspuns: "De nu ar fi voit aşa Stăpânul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfinţia ta".

     Iar el le-a zis: "Mergeţi, fraţilor, să spuneţi Stăpânului meu că aşa zice Dimitrie, robul Său: Ştiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpâne, Doamne, care covârşesc păcatele noastre, încât chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ţi-ai vărsat Sângele Tău, şi Ţi-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ţi mila Ta şi spre această cetate şi să nu porunceşti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetăţii acesteia, Ţie mă voi asemăna, Stăpânul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetăţeni. Şi de vor pieri aceştia, să pier şi eu cu dânşii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomeneşte numele Tău cel sfânt, căci cu toate că a greşit poporul Tău, totuşi nu s-a depărtat de la Tine şi Tu singur eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc". Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: "Aşa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A zis Dimitrie: "Da, fraţilor, aşa să-I spuneţi. Pentru că ştiu că nu până la sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia". Acestea zicându-le, a intrat în mormânt şi s-a închis în sfinţita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dânsul s-au făcut nevăzuţi. Toate acestea Ilustrie le-a văzut şi le-a auzit în vedenia aceea, apoi, sfârşindu-se vedenia, şi-a venit în fire. Şi se minuna foarte tare şi, căzând la pământ, a mulţumit sfântului pentru că are grijă de cetate şi el roagă pe Stăpânul să nu fie daţi în mâinile vrăjmaşilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului şi-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmaşilor.

     Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerând milă, iar pe sfântul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum şi până aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmaşii de la zidurile cetăţii cu ruşine, neputând să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, şi s-au întors deşerţi în ale lor. Astfel îşi apăra cetatea sa Sfântul Mucenic Dimitrie.

     Apoi pe mulţi i-a eliberat din robia barbarilor, căci arătându-i-se unui episcop care era prins de barbari şi legat, l-a dezlegat de legături şi l-a dus până la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului şi robind mulţi oameni dimprejurul cetăţii, au luat pe două fecioare frumoase şi, ducându-le în pământul lor, le-au dăruit stăpânitorului. Amândouă erau iscusite la lucrul gherghefului, făcând în cusături tot felul de flori şi de pomi, păsări, fiare şi chipuri omeneşti. Înştiinţându-se stăpânitorul de meşteşugul lor, le-a zis: "Am auzit că în pământul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, şi face multe minuni. Deci să-mi coaseţi pe pânza curată chipul aceluia, ca şi eu să mă închin lui". Iar fecioarele i-au zis: "Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu şi ajutor al creştinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta, stăpânitorule, pentru că ştim că nu voieşti ca să-l cinsteşti, ci să-l batjocoreşti". Iar stăpânitorul a zis: "În mâinile mele este viaţa şi moartea voastră, alegeţi voi ce voiţi: sau să faceţi ceea ce vă poruncesc şi să fiţi vii, sau dacă nu împliniţi porunca, să muriţi îndată". Iar ele, de frica morţii, au început să coase pe o pânză subţire chipul Sfântului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului şi noaptea, şezând fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela şi au început să plângă, zicând: "Să nu te mânii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că ştim că nelegiuitul stăpânitor are să batjocorească sfântul tău chip. Să ştii că noi nu am voit să închipuim sfânta ta faţă, dar fără de voie am făcut aceasta, temându-ne de moartea cea cumplită". Astfel plângând deasupra chipului, au adormit. Şi precum oarecând îngerul a luat pe Avacum, aşa şi sfântul Dimitrie, luând pe acele fecioare cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, când era praznicul său, şi le-a pus în biserică lângă mormântul sfântului, pe când se făcea cântarea cea de toată noaptea.

     Poporul, văzând această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, deşteptându-se, au strigat: "Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?" Şi li se părea că sunt în vis. Apoi, cunoscând cu adevărat că sunt în Tesalonic şi văzând mormântul sfântului şi popor mult stând în biserică, cu mare glas au mulţumit izbăvitorului lor, Sfântului Mucenic Dimitrie şi toate cele întâmplate le-au spus tuturor. Şi s-au bucurat solunienii de această minune preaslăvită şi au prăznuit cu bucurie ziua Sfântului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus înaintea altarului.

     În vremea în care era să se predea Tesalonicul în mâinile agarenilor (turcilor), mergând câţiva creştini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se uneşte drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostaş, care venea de la Tesalonic şi un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa şi s-au întâlnit amândoi. Mai întâi ostaşul a zis către arhiereu: "Bucură-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!". Arhiereul a răspuns: "Bucură-te şi tu, ostaşule al lui Hristos, Dimitrie". Iar creştinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfârşitul. A zis iarăşi ostaşul către arhiereu: "De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, şi unde te duci?" Atunci Sfântul Ahilie a lăcrimat şi i-a zis: "Pentru păcatele şi fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gând s-o dea în mâinile agarenilor. Deci, am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci". "Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostaşule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!".

     Atunci a lăcrimat şi Sfântul Dimitrie şi i-a zis: "Eu tot asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor şi i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte şi de toată neputinţa. Însă acum, pentru multele păcate şi fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de la dânşii şi mi-a poruncit să-i las, că cetatea să fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui şi îndată am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci". Zicând acestea, amândoi şi-au plecat capetele la pământ şi au plâns, iar după aceea s-au sărutat şi şi-au luat ziua bună unul de la altul şi îndată s-au făcut nevăzuţi. Când au văzut această minune, creştinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia şi minunea aceea.

     După aceasta, n-a trecut o lună şi Tesalonicul, precum şi Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut sfântul, spre slava lui Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, mulţumită şi închinăciune de la toată făptura, în veci. Amin.

Sursa: http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mir

Acum cateva zile am avut o discutie cu un elev de liceu care se considera ateu. El a marturisit ca este o persoana egoista, crede puternic ca ce face el este corect si nu ii pare rau de actiunile sale. El le considera cele mai bune pentru momentul respectiv.

Aceste cuvinte m-au pus pe ganduri. Am incercat sa imi creionez in minte si chipurile altor tineri elevi care se declarau atei si sa trag niste concluzii pe care vreau sa vi le impartasesc.

Ateii sunt in general niste oameni mandri, plini de sine, egocentristi. Ei cauta sa demonstreze prin dovezi stiintifice ca Dumnezeu nu exista. Ei sunt ferm convinsi ca ideile lor sunt corecte.

Ma gandesc: De ce oare duc ei o lupta atat de inversunata impotriva lui Dumnezeu, cautand cu mari eforturi sa dovedeasca ca El nu exista? O gluma spunea: Credinta e de folos si pentru crestini si pentru atei. Pentru crestini ca ii duce la Dumnezeu, iar pentru atei pentru ca nu se plictisesc si au cu cine se razboi.

Mandria lor este atat de mare incat nu vor sa accepte ca exista Cineva mai presus de ei, Caruia ei ar trebui sa ii slujeasca. Daca Dumnezeu exista atunci foarte multe actiuni facute de ei ar fi catalogate gresite. Ori un om mandru nu poate sa isi recunoasca greseala. Nu poate indura o umilinta ca aceasta! Pentru ca sa isi astupe glasul constiintei, ei cauta sa isi demonstreze ca Dumnezeu este doar o iluzie. Cine are insa curajul sa accepte existenta lui Dumnezeu, pentru ca sa isi poata hrani in continuare orgoliul si mandria, il izoleaza pe Dumnezeu sus in ceruri. El sta cuminte intr-un coltisor si ii lasa pe ei sa isi faca de cap.

Un om de stiinta spunea: Adevaratii sceptici nu se grabesc sa traga concluzii. Adevaratii sceptici, fac dese cautari si ajung la mari descoperiri. Aceasta ideea am preluat-o dintr-un film documentar facut de oameni de stiinta atei: Falsa Plecare.

Multi tineri pun intrebarea: Dar s-a intors cineva din lumea cealalta? Lor le dedic o serie de postari cu titlul general Rai si Iad.

Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă. În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori, nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam. Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază ,priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două? Nici nu-mi trecea prin minte că există suflet. Comuniştii ne-au îndopat şi ne-au învăţat că nu există suflet şi Dumnezeu că acestea sunt născocirile preoţilor, ca să înşele poporul şi să-l facă să-i fie frică de ceva ce nu există. Văzui că stau în picioare şi totodată mă văzui pe masa de operaţie. Îmi scoseseră afară toate măruntaiele şi căutau duodenul. Dar acolo exista doar puroi, toate erau distruse şi stricate, nimic numai era sănătos. Atunci medicii au zis: Aceasta femeie nu mai avea cu ce să trăiască. Le vedeam pe toate cu frică şi groază şi iarăşi mă gândeam:

“Cum şi de unde suntem două? Stau în picioare şi totodata sunt întinsă pe masă! “

Atunci medicii mi-au pus la loc intestinele şi stomacul şi au spus că trupul meu trebuie dat medicilor tineri pentru practică, si l-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei şi mă gândeam cu nedumerire de ce suntem două. Acolo m-au lăsat întinsă, dezbracată, acoperită până la piept cu un cearceaf.

După aceea am văzut că venise fratele meu împreună cu fiul meu cel mai mic. Avea 6 ani şi îl chema Andruşka [Andrei. A început să plângă şi să zică: ”Mamă, mamă, de ce-ai murit? Sunt încă mic, cum o să trăiesc fără tine? N-am nici tată şi acum ai murit şi tu !”.

Eu atunci l-am îmbrăţişat şi l-am sărutat, dar el nu a simţit şi nu a văzut asta, nici nu m-a băgat în seamă, ci privea trupul meu mort. Vedea de asemenea, că şi fratele meu plângea. După aceea am ajuns dintr-o dată acasă. Acolo era soacra mea de la prima căsătorie şi sora mea. Pe primul meu soţ îl părăsisem pentru că credea în Dumnezeu. Începuse împărţeala lucrurilor mele. Trăisem în bogăţie şi lux şi toate acestea le dobândisem pe nedrept şi prin desfrânare. Sora mea a început să ia cele mai frumoase din lucrurile mele, iar soacra cerea să-i lase ceva şi fiului meu. sora mea nu lăsa nimic şi, mai mult, a început să o certe pe soacră, spunând:

“Acest copil nu este al fiului tău şi nu ţi-e rudă”.

După aceea au ieşit şi au închis casa. Sora mea a luat cu ea un sac plin de lucruri. În vreme ce ele se certau pentru lucrurile mele, am văzut în jurul meu diavoli care jucau şi se bucurau. Deodată m-am aflat în vazduh şi vedeam cum zbor ca un avion. Am simţit că cineva mă ţine şi mă înalţ din ce în ce mai mult. Mă aflam deasupra oraşului Barnaul. Apoi am văzut că oraşul pierise. S-a făcut întuneric. După aceea a început din nou să apară lumină şi în final s-a făcut lumină deplină, aşa de puternică, încât nu puteam să văd. M-am aşezat pe o lespede neagră cu lungimea de un metru şi jumătate. Vedeam copaci cu tulpini foarte groase şi frunziş bogat în culori. Între copaci erau case noi, dar n-am văzut cine locuia în ele. În valea aceasta am văzut iarba verde şi deasă şi m-am gândit: unde mă aflu acum? Dacă sunt pe pământ atunci de ce nu există drumuri şi mijloace de transport? Ce loc este acesta fără oameni şi cine trăieşte aici?

Puţin mai încolo am văzut că se plimba o femeie frumoasă şi înaltă, îmbrăcată în veşminte împărăteşti, pe sub care i se vedeau degetele picioarelor. Păşea atât de uşor încât iarba nu se apleca sub paşii ei. Alături de ea mergea un tânar care îi ajungea pâna la umeri. Îşi ascundea faţa cu mâinile şi plângea cu amar şi se ruga, dar nu ştiu din ce motiv. Mă gândeam că este fiul ei şi m-am revoltat în mine pentru că nu-i e mila de el şi nu-l ascultă. Însemnare: Se pare că acest tânar era îngerul păzitor al acestei femei moarte. De asemenea apare evident cât de mult le pasă îngerilor pentru noi şi sufletele noastre dar noi nu pricepem asta. După cum se vede rugâciunile lor nu vor fi ascultate dacă moartea ne găseşte în păcate şi nepocaiţi. Când s-au apropiat de mine, tânărul a căzut la picioarele ei a început să o roage fierbinte şi îndurerat, cerându-i ceva. Aceia ia răspuns dar nu am putut înţelege. Când s-au apropiat de mine voiam să-i întreb: “Unde mă aflu”? În clipa aceea, femeia şi-a încrucişat mâinile la piept, şi-a înălţat privirea spre cer şi a zis: Doamne unde va merge aceasta în starea în care se găseşte? Eu m-am înfricoşat şi abia atunci am înţeles că murisem că sufletul meu se află în cer şi că trupul mi-a rămas pe pământ. Atunci am început să plâng şi sâ mă îndurerez, şi am auzit o voce care a spus: Întoarce-o pe pământ pentru faptele bune ale tatălui ei. O altă voce a zis: M-am săturat de viaţa ei păcătoasă şi mizerabilă. Am vrut s-o şterg de pe faţa pământului fără să se pocăiască, dar s-a rugat pentru ea tatăl său. Arătaţi-i locul pe care îl merita!”

Îndată am ajuns în iad. Atunci au început să se târască spre mine şerpi de foc înfiorători cu limbi lungi care vărsau flăcări şi alte murdării spurcate. Duhoarea era insuportabilă. Aceşti şerpi s-au înfăşurat împrejurul meu şi totodată au apărut de undeva viermi groşi ca degetul, cu cozi care se terminau în ace şi spini. Aceştia mi-au intrat în toate deschizăturile, în urechi, în ochi, pe mâini, peste tot, şi în felul acesta mă chinuiam, iar eu ţipam cu glas de fiară sălbatică. Dar acolo nu exista nimeni care să mă ajute sau să-i fie milă de mine. Am văzut acolo o femeie care făcuse avort şi a început să se roage la Domnul să aibă milă de ea. Acesta i-a răspuns: Tu n-ai vrut să Mă recunoşti pe pământ, ţi-ai omorât copii în pântece şi, mai mult, le spuneai oamenlior: “Nu trebuie să naşteţi copii, copiii sunt de prisos!. “Pentru Mine nu există lucruri de prisos. Pentru Mine toate au rostul lor”. Către Mine Domnul a zis: Eu ţi-am dat boala ca să te pocăieşti, dar tu M-ai hulit până la sfârşitul vieţii şi n-ai vrut să mă cunoşti, şi de aceea nici Eu nu te cunosc. Precum ai trăit pe pământ fără Dumnezeu, vei trăi şi aici!” Deodată toate s-au schimbat şi eu zburam undeva. Duhoarea s-a pierdut, a pierit şi durearea îngrozitoare şi, pe neaşteptate am văzut biserica din locurile mele natale. Uşile s-au deschis şi a ieşit preotul îmbracat în veşminte albe. Stătea cu capul plecat şi o voce m-a întrebat:

- Cine este acesta?

- Preotul nostru.

- Tu ziceai că e pomanagiu dar el e păstor adevărat. Află că chiar dacă este mic în grad, preot obişnuit, Mă slujeşte pe Mine şi mai află şi alt lucru: dacă acesta nu-ţi va citi rugăciunea de spovedanie, Eu nu te voi ierta!

Atunci am început să mă rog :

- Doamne întoarce-mă pe pământ am un copil mic. Domnul a răspuns:

- Ştiu că ai un fiu şi îmi pare rău pentru el.

- Îmi pare rău pentru el, am repetat eu. Atunci acela a răspuns: - Mie îmi pare rău pentru voi toţi, de trei ori îmi pare rău. De la toţi aştept să vă treziţi din somnul păcatului să vă pocăiţi şi să vă reveniţi. Aici a apărut Maica lui Dumnezeu, pe care mai devreme am numit-o “femeie”, şi am îndrăznit să o întreb:

- Aici la voi există rai? Drept răspuns, după aceste vorbe m-am aflat iar în iad. Acum era mai rău ca prima dată. Diavolii alergau în jurul meu şi îmi arătau păcatele strigând: “Tu ne-ai slujit nouă cât ai fost pe pământ”. Au început să-mi citească păcatele: toate erau scrise cu litere mari şi am simţit o frică groaznică. Din gură le ieşeau limbi de foc. Diavolii mă loveau în cap. Cădeau peste mine şi mă ardeau cu limbi de foc. În jurul meu se auzea jale mare şi plânsetele multor oameni. Când focul s-a înteţit, vedeam totul în jur.

Sufletele aveau chipuri înfioratoare: erau schilodite cu gâturile întinse şi ochii scoşi: mă întrebau dacă sunt “tovarăşă” a lor [pare ca erau comuniste] şi dacă voi trăi împreună cu ele. “La fel ca tine am făcut şi noi, ziceau, când eram pe pământ, nu am vrut să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Îl huleam şi săvârşeam toate relele păcătuiam şi eram mândre şi nu ne-am pocăit niciodată. Cei care au păcătuit, dar mai târziu s-au pocăit, au mers la biserică, s-au rugat la Dumnezeu i-au miluit pe săraci şi i-au ajutat pe cei ce se găseau în nevoi sunt acolo sus”. [adică în rai cuvânt pe care cei de aici nici nu vroiau să-l rostească] Eu m-am înfricoşat rău de aceste cuvinte şi mi se părea că mă aflu aici în iad de o viaţă întreagă, iar acestea îmi spuneau că voi trăi împreună cu ei o veşnicie.

După aceea a apărut din nou Preasfânta Născatoare de Dumnezeu şi s-a făcut lumină. Diavolii au luat-o la fugă şi sufletele care se chinuiau în iad au început să strige şi să implore milă: “Împărăteasă Cerească nu ne lăsa aici”; sau ziceau: Ardem, Născătoare de Dumnezeu şi nu există picătură de apă”. Ea plângea şi spunea printre lacrimi: Cât aţi trăit pe pământ n-aţi vrut să mă cunoaşteţi şi nu v-aţi pocăit de păcate înaintea Fiului meu şi Dumnezeului vostru, şi eu acum nu vă pot ajuta, nu pot trece peste voia Fiului meu şi Acela nu poate călca voia Tatălui Său. Îi ajut doar pe aceia pentru care se roagă rudele lor şi Sfânta Biserică”. Apoi noi am început să urcăm, şi de jos se auzeau ţipete puternice: ”Născătoare de Dumnezeu, nu ne lăsa!” S-a făcut iarăşi întuneric şi eu mă aflam pe aceeaşi lespede. Încrucişându-şi mâinile la piept Maica Domnului, şi-a înălţat privirea către cer şi a început să se roage zicând:

“Ce să fac cu această femeie, unde să o aşez?”

O voce a răspuns: “Întoarce-o pe pământ prin părul ei!”

Atunci Preacurata Fecioara a plecat în tăcere şi i s-a deschis o uşa dar eu nu vedeam nimic în spatele uşii. după aceea s-a întors ţinând în mâini părul meu şi de undeva au apărut 12 trăsuri fără roţi; se mişcau încet şi eu le urmam. Preasfânta Născatoare de Dumnezeu mi-a dat părul meu, dar eu nu am priceput că m-a atins. Am auzit-o doar spunând ca a doisprezecea trăsura nu are podea. Mi-erea frică să stau în ea dar Maica Domnului m-a împins şi m-a trimis pe pământ. După toate acestea mi-am revenit şi stăteam conştientă şi priveam. Era ora unu şi jumătate dupî amiază. După lumină aceea toate mi se păreau urâte pe pământ. Atunci i-am zis sufletului meu: “intra în trup!”.

Imediat m-am aflat din nou la spital şi mergeam spre congelatorul unde se păstrează cadavrele. Acesta era închis, dar eu am intrat înăuntru fără nici o piedică şi am văzut trupul meu mort. Capul îmi era puţin într-o parte, iar mijlocul îmi era presat de alte cadavre. Îndată ce sufletul mi-a intrat în trup am simţit frig puternic. În clipa aceea au băgat înăuntru trupul mort al unui om şi, când au aprins lumina m-au văzut ghemuita, pe când ei de obicei aşează cadavrele cu faţa în sus. Văzându-mă aşa infirmierii s-au înspăimântat şi de frică s-au împrăştiat. S-au întors cu doi medici care au ordonat imediat să mi se încălzească creierul. Pe tot trupul meu existau 8 tăieturi [făcuseră practică pe trupul meu], trei pe piept şi restul pe burtă. După două ore de la încălzirea capului am deschis ochii, dar abia dupa 12 zile am putut vorbi. A doisprezecea zi dimineaţa mi-au adus micul dejun, pâine prăjită cu unt şi cafea, dar nu am vrut să mănânc şi le-am spus acest lucru [era zi de post]. Infirmierii au plecat iarăşi şi toţi cei din spital au început să-mi dea atenţie.

Au venit medicii şi m-au întrebat de ce nu vreau să mănânc. Le-am răspuns:

“Staţi să vă spun ce a văzut sufletul meu, Cine nu posteşte în zilele de post va mânca bucate împuţite şi scârboase. De aceea nu voi mânca astăzi şi în nici un post nu voi mânca de dulce”.

Mediciii de uimire când se înroşeau când păleau, iar pacienţii mă ascultau cu atenţie. Mai târziu s-au adunat mulţi medici şi eu le-am spus că nu mă mai doare nimic. Atunci a început să vină la mine multă lume şi eu le povesteam ce am văzut şi le arătam rănile. Poliţia s-a apucat să-i izgonească şi pe mine m-au mutat în alt spital. M-am însănătoşit complet şi i-am rugat pe medici să-mi vindece cât mai repede tăieturile pe care mi le-au făcut în timpul practicii. Atunci m-au aşezat din nou pe masa de operaţie şi când medicii mi-au deschis burta, au zis:

- De ce au operat un om complet sănătos? Eu i-am intrebat:

- De ce boală sufăr? Ei mi-au răspuns:

- Intestinele şi stomacul sunt curate ca ale unui copil.

Au venit şi medicii care m-au operat prima dată şi când s-au apropiat au spus: - Unde este boala ei? Măruntaiele îi erau toate distruse şi mâncate de cancer şi acum e complet sănătoasă. Le-am răspuns:

- Dumnezeu şi-a arătat mila Lui către mine păcătoasa, ca să mai trăiesc şi să mărturisesc şi celorlalţi ce am văzut şi ce mi s-a întâmplat. Acest Dumnezeu a luat tot ce a fost stricat în mine şi mi-a redat sănătatea; voi spune asta la toţi până voi muri. Apoi i-am zis medicului:

-Aţi văzut că v-aţi înşelat?

-Nimic nu era sănătos în tine, a răspuns el.

-Ce credeţi acum? l-am intrebat eu.

-Te-a renăscut Atotputernicul. Atunci i-am zis:

-Dacă credeţi în Acesta, faceţi-vă cruce şi mergeţi la biserică! Medicul s-a înroşit căci era evreu.

Am adăugat:

-Faceţi-vă plăcut lui Dumnezeu!

După aceea am ieşit din spital şi l-am chemat pe preotul pe care mai înainte îl batjocoream şi îl necăjeam, numindu-l pomanagiu. I-am povestit tot ce mi s-a întâmplat şi m-am spovedit şi m-am împărtăşit cu sfintele Taine ale lui Hristos. L-am chemat să-mi binecuvinteze casa, pentru că până atunci în ea împărăţise păcatul, desfrâul, beţia şi batjocura. In ziua de astăzi, eu, păcătoasa Claudia, în vârsta de 40 de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Împărătesei Cereşti, trăiesc creştineşte. Merg regulat la biserica şi Domnul mă sprijină.

Mă vizitează oameni din toate colţurile lumii şi eu le povestesc tuturor câte mi s-au petrecut, câte am văzut şi câte am auzit. Cu ajutorul lui Dumnezeu îi primesc pe toţi, le povestesc la toţi cum eram înainte, ce mi s-a întâmplat şi din ce cauză sunt acum credincioasă. Slăvit să fie Dumnezeul nostru! Îi povăţuiesc pe toţi să aibă grijă cum trăiesc, pentru că există cu adevărat altă lume şi altă viaţă, iar fiecare va da socoteală pentru lucrările lui pământeşti şi după măsura acestora va avea răsplată sau pedeapsă dreaptă şi veşnică. Să trăiţi cu toţii creştineşte şi să vă faceţi plăcuţi lui Dumnezeu. Amin.

Extras din cartea: “Vedenii si istorisiri de folos despre viata de dincolo” NOTĂ: “Cât timp a trăit Claudia L-a mărturisit pe Hristos prin neîmcetate lacrimi de speranţă şi pocăinţă ale inimii sale îndurerate pentru greşelile tinereţii şi ale neştiinţei sale anterioare. Iar cu gura mărturisea tuturor preaslăvita minune a înviereii ei trupeşti şi duhovniceşti. După ce a somat-o în câteva rânduri să nu mai mărturisească nimic despre aceste înfricoşate şi minunate lucruri, văzând că nu poate să o înfricoşeze şi să o reducă la tăcere, omniprezentul K.G.B. a ucis-o”(Mărturia părintelui Marcu de la Sihăstria-Neamţ, care a vizitat Barnaulul înainte de 1989) La sfârşit Claudia avea să noteze: (Despre mine puteţi afla în oraşul Barnaul de pe meleagurile Altaiului, strada Cristkaia 99, Ustinjua (Ustiujianina), Claudia Vasilievna. Anul 1965). Sursa: Vestitorul Ortodox

AFIRMAŢIE ŞOC DIN GHANA: VIRUSUL EBOLA NU E REAL

de Nana Kwome (asistentă medicală în Ghana)

          Oamenii din Occident trebuie să ştie ce se intâmplă aici în vestul Africii.Virusul Ebola NU există şi nu se răspândeşte.Crucea Roşie a adus o boală în patru ţări pentru patru motive clare şi aceasta este contractată de cei care primesc tratamente şi injecţii de la Crucea Roşie.Acesta este motivul pentru care liberienii şi nigerienii au început să scoată Crucea Roşie din ţările lor şi să prezinte adevărul la ştiri.

Motive:

          Cei mai mulţi oameni se gandesc la depopulare ceea ce este fără îndoială în mintea occidentalilor când vine vorba de Africa.Dar vă asigur că Africa nu va fi NICIODATĂ depopulată omorând 160 de oameni pe zi când se nasc mii în fiecare zi. Aşadar motivele sunt mult mai tangibile.

Motivul 1:

          Acest vaccin care a implementat boala numită „Ebola” a fost introdus în Africa de Vest pentru scopul final de a aduce trupe la sol în Nigeria, Liberia şi Sierra Leone.Dacă vă mai amintiţi America doar încerca să intre în Nigeria pentru afacerea „Boko Haram” dar a eşuat când nigerienii au început să spună adevărul.NU SUNT FETE DISPĂRUTE.Motivul sprijinului din exterior căzuse şi era nevoie de un nou motiv pentru a aduce trupe în Nigeria şi a fura noile rezerve de petrol care fusesera descoperite.

Motivul 2:

          Sierra Leone este furnizorul mondial numărul unu de diamante.În ultimele patru luni minerii au fost în grevă, refuzând să furnizeze diamante datorită condiţiilor groaznice de lucru şi salarizării de sclavi.Occidentul nu va plăti salarii adecvate pentru obţinerea de resurse pentru că ideea este să ţină aceşti oameni la limita supravieţuirii cu pungi de orez şi ajutoare sociale externe aşa încât ei să rămână o sursă ieftină de forţă de muncă, practic sclavi, pentru totdeauna.Era necesar un motiv pentru a duce trupe pe teritoriul Sierra Leone pentru  a forţa terminarea grevelor din industria mineritului diamantelor.Aceasta nu este prima dată pentru acest lucru.Când minerii refuză să lucreze sunt trimise trupe acolo şi chiar dacă trebuie să-i ucidă şi să-i înlocuiască pe toţi, singura dorinţă este să aibă înapoi un flux de diamante din ţara lor.Bineînţeles că,campanii multiple de a invada aceste ţări ar “mirosi” prea tare dar ceva ca “Ebola” permite accesul la o întreagă arie simultan.

Motivul 3:

          Alături de furarea petrolului nigerian şi forţarea celor din Sierra Leone să se întoarcă la minerit, au fost trimise trupe să FORŢEZE vaccinarea (cu virusul ucigaş “Ebola”) acelor africani care nu sunt îndeajuns de proşti să-l accepte de bună voie.3000 de militari sunt trimişi pentru ca această “otravă” să se răspândească pentru că,aşa cum s-a menţionat, nu se poate răspândi decât prin vaccinare.Pe măsură ce tot mai multe ştiri şi articole sunt difuzate aşa cum s-a întâmplat în Liberia, informând populaţia despre minciunile şi manipularea americanilor,tot mai mulţi africani refuză să viziteze Crucea Roşie.Militarii americani vor forţa populaţia să se vaccineze pentru a asigura aparenţa unei epidemii de Ebola.În plus ei vor proteja oamenii Crucii Roşii de liberieni şi nigerieni care, pe bună dreptate, i-au expulzat din ţările lor.

Motivul 4:

          La urmă, dar nu cel mai puţin  important, APARENŢA acestei pandemii de Ebola (americanilor sugerându-li-se să se ferească de ea) va fi folosită pentru a speria nenumărate milioane pentru a lua “vaccinul Ebola” care în realitate este pandemia.Deja ei au început cu poveşti despre cum a fost adus virusul în America şi cum a apărut în Dallas, cum medicii albi au fost trataţi dar negrilor infectaţi nu le-a fost permis să se trateze etc. Aceasta va face ca negrii să se STRĂDUIASCĂ să ia vaccinul pentru că aparenţa este că acesta este ţinut departe de negri.Vor alerga în valuri să ia vaccinul şi atunci vor fi probleme serioase.Cu tot ceea ce am văzut în acest an despre vaccinuri ai spune că ne-am învăţat lecţia.Tot ceea ce pot să sper este că da.Pentru că ei se bazează pe ignoranţa noastră pentru a-şi duce la îndeplinire planurile.

Întrebaţi-vă singuri:

          Dacă Ebola s-ar raspândi de la persoană la persoană şi nu controlat, prin vaccinare, atunci de ce Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC, în guvernul Statele Unite) şi guvernul american continuă să permită zboruri în şi din aceste ţări fără nici o restricţie?Trebuie să începem să gândim şi să comunicăm informaţii pentru că ei nu prezintă adevărata perspectivă a oamenilor care trăiesc aici, în vestul Africii.Ei mint pentru propriul lor profit şi nu există suficiente voci cu un program care să împărtăşească realitatea noastră.Sute de mii au fost ucişi, paralizaţi şi afectaţi cu dezabilităţi de aceste şi alte “noi” vaccinuri în întreaga lume şi devenim conştienţi de asta. Şi acum ce vom face cu toate aceste informaţii?

 Sursa: http://www.politicalears.com/blog/shock-claim-from-ghana-ebola-is-not-real/

Traducere Liviu Emilian Airinei

Peste 20 de deţinuţi din penitenciarul Jilava, foşti consumatori de droguri, învaţă cum să se pregătească pentru viaţa de dincolo de gratii. Tinerii, care fac parte din Comunitatea Terapeutică Phoenix, încearcă să lase în urmă dependenţa prin disciplină, comunicare şi artă. „Acest program este un prim pas către libertate”, povesteşte Viorel (32 de ani), un fost consumator de heroină care a intrat la închisoare pentru trafic de droguri. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Viaţa de dincolo de gratii: „Nu-mi vine să cred că sunt acelaşi om!”. ...

Mai are de executat un an şi ceva din pedeapsă şi este conştient că îi va fi greu să îşi găsească un loc de muncă odată ieşit din penitenciar. Dar spune că marele lui avantaj este acest program de reintegrare din care face parte. Uneori primeşte recompense, atunci când duce o sarcină la bun sfârşit.

Fie că are dreptul să dea un telefon părinţilor săi, fie că are dreptul să primească o vizită conjugală. Însă, au fost şi situaţii când deţinuţii au fost excluşi din program pentru diverse altercaţii în care au fost implicaţi.

Consuma heroină încă de la 16 ani

„Pentru orice lucru rău, suntem sancţionaţi. Pe mine, unul, acest program m-a învăţat cum să fac faţă unor probleme mari pe care le aveam. Înainte, mă refugiam în droguri. Ăsta este şi motivul pentru care am ajuns după gratii. Am început să consum când aveam doar 16 ani, eram în clasa a X-a, iar părinţii mei au fost depăşiţi de situaţie”, şi-a început tânărul povestea.

Consuma heroină, însă niciodată injectabil. „Cunoşteam riscurile cu toate că pe atunci nu aveam acces la atâtea informaţii. Ni se părea distracţie pură. Nu mai mergeam la şcoală iar în clasa a XII-a m-au exmatriculat din cauza absenţelor. Cam pe atunci m-am apucat să fac şi trafic cu droguri. Câştigam într-o zi cât câştiga tata într-o lună”, îşi aminteşte Viorel.

Partea întunecată a consumului de droguri

Nu a ajuns niciodată la stadiul în care să fure obiecte din casa părintească, dar îşi aminteşte că prietenii săi făceau asta. „Eram teribilişti. Abia după câţiva ani am început să vedem şi partea întunecată a consumului de droguri. Am avut prieteni care s-au stins din cauza asta”, a declarat deţinutul. Spune că sevrajul aduce dureri de muschi şi de oase.

„Ai senzaţia că îţi curg ochii. E ca şi cea mai cruntă răceală înmulţită cu 100. Dar nu vorbim doar de rău fizic. La mine s-a instalat şi depresia. Eşti într-o cumpănă care durează câteva zile bune”,  mai mărturiseşte tânărul. „Ajungi să nu ai încredere în tine şi să crezi că nu poţi să faci faţă problemelor decât dacă bei sau consumi droguri. Acum îmi dau seama că mă păcăleam singur. Am 32 de ani şi n-am familie, dar programul terapeutic este un prim pas spre libertate”, a subliniat tânărul.

Ce presupune Comunitatea Terapeutică de la închisoarea Jilava

În Comunitatea Terapeutică „Phoenix" de la Jilava pot intra deţinuţi foşti consumatori de droguri, pentru a face faţă problemelor legate de dependenţă, dar şi pentru a fi mai bine pregătiţi să se reintegreze în societate, după eliberare. Astfel, ei sunt selectaţi dintre cei care mai au între şase luni şi un an de detenţie, înainte de prezentarea la comisia pentru eliberare, pentru ca în această perioadă să aibă timp să adopte un nou stil de viaţă.

Locurile în „Phoenix” sunt limitate la 26. Cei intraţi stau separat de ceilalţi, nu mai au niciun contact cu aceştia. Comunităţi precum cea de la Jilava mai sunt în penitenciarele Rahova şi Târgşor.

Citeste mai mult: adev.ro/ndpb28

Programul Federal de Compensare cu privire la Leziunile provocate de vaccinuri (VICP) din SUA (o instanţă neoficială, al cărei scop principal este să apere industria vaccinurilor de responsabilitatea cu privire la leziunile provocate de produsele lor), a recunoscut că vaccinurile provoacă autismul.

Huffington Post a prezentat cazurile a încă doi copiii care au dezvoltat autism, în urma unor vaccinări de rutină. Părinţii acestor doi copii au primit milioane de dolari care să îi ajute să îşi plătească îngrijirea specială de care au nevoie pentru toată viaţa.

Primul caz a implicat un băiat de zece ani, pe nume Ryan, din California, care a înregistrat un regres rapid într-o tulburare din spectrul autismului (ASD), în urma unor vaccinări de rutină pe care le-a făcut între 2003 şi 2005, mai exact în urma combinaţiei dintre vaccinul rujeolic, rubeolic (MMR) şi cel pentru oreion. Înainte de a fi vaccinat, Ryan era un băiat perfect sănătos, chiar mult mai avansat decât alţi copiii de vârsta lui. Însă, după ce a primit vaccinul MMR pe 19 decembrie 2003, acesta a dezvoltat destul de rapid encefalopatie, adică o inflamaţie cerebrală serioasă.

Familia şi prietenii lui Ryan au depus mărturie înaintea instanţei neoficiale spunând că efectul cumulat al vaccinărilor multiple la care a fost supus băiatul între 2003  şi 2005 l-au făcut să sufere de “disfuncţii mediate neuroimunologice sub forma astmului şi ASD”, o declaraţie pe care guvernul federal a validat-o în cele din urmă, câţiva ani mai târziu. Familia lui Ryan a primit în cele din urmă despăgubiri financiare pentru “prejudiciile create de vaccin”, dar detaliile pertinente ale cazului au fost ţinute departe de opinia publică.

Ryan a primit o sumă forfetară de 969.474,91 de dolari, pentru a acopri “pierderile de venit viitoare (648.132,74 de dolari), durere şi suferinţă (202.040,17 de dolari) şi cheltuielile de îngrijire a vieţii în primul an de boală (119.302 de dolari)”, plus 20.000 de dolari pentru cheltuielile de până la acel moment. O altă sumă confidenţială, câteva milioane de dolari, vor fi investite în anuităţi pentru a acoperi costurile anuale pentru viaţă, care ar putea ajunge la peste zece milioane de dolari. Aproape 80.000 de dolari au fost alocaţi pentru terapia ABA a autismului.

Cel de-al doilea caz

În mod asemănător, o fetiţă pe nume Emily a dezvoltat o tulburare de convulsii şi o formă de ASD, cunoscută sub numele de tulburare de dezvoltare omniprezentă, după ce a fost vaccinată împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, precum şi cu MMR, HIB (gripă hemofilică de tip B) şi Prevnar (vaccin pneumococic conjugat), atunci când avea 15 luni.

Potrivit dosarului lui Emily, fetiţa a făcut febră de 40,9 grade Celsius după ce a fost vaccinată, dupăa care au urmat convulsii, episoade de tremurat şi o erupţie cutanată de tip rujeolic.

Iniţial, guvernul a încercat să nege faptul că leziunile lui Emily au fost cauzate de vaccinuri. Inculpaţii au încercat chiar să nege că Emily era într-adevăr bolnavă. Însă, într-un final, medicii au confirmat că Emily a dezvoltat ASD, iar guvernul s-a hotărât să soluţioneze cazul, acordând familiei o despăgubire financiară pentru leziunile induse de vaccinare. În cazul lui Emily, instanţa nu a recunoscut direct că vaccinurile au fost cauza leziunilor fetiţei, dar faptul că a renunţat la apărare nu are nicio altă explicaţie logică.

Emily a primit o sumă forfetară de 1.030.314,22 de dolari “pentru pierderile de venit viitoare (739.989,57 de dolari), durere şi suferinţă (170.499,77 de dolari) şi cheltuieli de îngrijire a vieţii pentru primul an (119.874,88 de dolari), plus 190.165,40 de dolari pentru cheltuielile de până atunci”. O parte din aceşti bani vor fi alocaţi pentru terapia ABA a autismului.

În funcţie de plata din primul an, o sumă estimată la nouă milioane de dolari va fi investită în anuităţi pentru cheltuielile anuale de-a lungul vieţii, care pot ajunge şi până la 50 de milioane de dolari.

 În trecut, instanţele au recunoscut că vaccinurile provoacă leziuni cerebrale şi dezvoltă autism

În 2008, Curtea Federală SUA a recunoscut că vaccinurile, şi în special cele care conţin conservantul pe bază de mercur Thimerosal, pot determina dezvoltarea autismului. O fetiţă, a cărei identitate este ţinută secretă pentru protecţia familiei, a primit compensaţii după ce o serie de vaccinuri au determinat dezvoltarea unor simptome grave de autism, inclusiv pierderea capacităţii de vorbire, inhibarea oricărui răspuns la mesajele verbale şi imposibilitatea unui contact vizual, printre alte lucruri.

În anul anterior, un băiat pe nume Bailey a primit compensaţii financiare, deoarece a suferit o convulsie şi a dezvoltat Encefalomielită Diseminată Acută (ADEM), după ce a fost vaccinat împotriva rubeolei. Familia lui Bailey a primit despăgubiri pentru leziunile copilului, pe care instanţa le-a recunoscut, cu reticenţă, ca fiind urmări ale vaccinului.

sursa:  financiarul.ro

Nu exista reincarnare sau vieti anterioare! Aceasta e o mare inselare!

De ce?

1.Noi crestinii credem dupa cuvintele lui Hristos ca vom invia la sfarsitul lumii. Se pune intrebarea: cu care din aceste multe trupuri cu care ziceti ca ati trait pe pamant veti invia? Doar ati lasat mai multe ramasite trupesti...

2. Hristos vorbeste clar ca dupa moarte exista rai sau iad. Nu mai exista a doua sansa! Moartea e examenul final.

3. Daca acceptam invatatura gresita a reincarnarii atunci jertfa lui Hristos nu mai are nici un sens. Oamenii oricum ar fi scapat la un moment dat din ciclul reincarnarilor.

4. Reincarnarea e o inselare draceasca prin care diavolul cauta sa pacaleasca pe oameni facandu-i sa creada ca mai au o a doua sansa dupa moarte. Dar nu mai au! Si asa ajung in iad in mainiele lui!

Sa ne fereasca Dumnezeu!

Chiar dacă faci tot posibilul să mănânci sănătos, este posibil ca încercările tale să fie în zadar din cauza anumitor producători care “falsifică” alimentele. Cele care ar fi sănătoase în mod normal, pot să devină periculoase din cauza aditivilor. Orezul alb cu carne, cartofii prăjiţi, prăjiturile şi hamburgerii sunt doar câteva dintre alimentele pe care Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi ne sfătuieşte să le evităm. În schimb, doctorul recomandă cartofii la cuptor, ficăţeii la grătar, orezul brun cu legume sau pastele integrale. Problema este că şi acestea s-ar putea să nu fie atât de sănătoase pe cât ne-am imagina. Lactatele, carnea slabă, chiar şi mierea sunt alimente pe care nutriţioniştii şi medicii ni le recomandă, dar care ne pot păcăli. Încercând să-şi crească câştigurile, producătorii de alimente nu numai că schimbă reţeta originală, ci folosesc şi tot felul de tertipuri, pe care mulţi dintre noi le-am găsi de-a dreptul incredibile. În cartea sa, “Noua ordine alimentară. Şi noi ce mai mâncăm?”, lansată recent, prof. Mencinicopschi explică felul cum se pot “falsifica” diverse alimente. Laptele se “falsifică” prin adăugarea de apă, prin extragerea grăsimilor şi prin amestecul diferitelor tipuri de lapte. De asemenea, unii producători obişnuiesc să mascheze defectele sau să prevină alterarea cu ajutorul conservanţilor sau al substanţelor de neutralizare. În smântână se adaugă, uneori, făină, gelatină, lapte bătut, albuş de ou şi chiar cretă sau gips, ne atenţionează prof. Mencinicopschi. Nici untul nu este întotdeauna “curat”. “Untul este cel mai bine imitat de margarinele pe bază de grăsimi hidrogenate, nocive pentru sănătate, obţinute din uleiuri vegetale sau din grăsime de peşte dezodorizată. Untul mai poate fi falsificat cu untură de porc sau seu de vită”, a explicat directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Brânzeturile sunt modificate prin înlocuirea proteinelor din lapte cu proteine de origine animală, adică praf din albuş de ou, plasmă sanguină, proteine vegetale din mazăre, cereale sau soia. În miere poţi găsi îndulcitori, fie naturali, fie artificiali. De asemenea, mierea se îngroaşă cu amidon, gelatină sau chiar cu clei de oase. Te gândeai că măcar carnea nu poate fi contrafăcută? Te-ai înşelat. Când pregăteşti o friptură la cuptor este posibil să ţii în mână carne dezosată mecanic. Producătorii nu vor să piardă nimic, aşa că ceea ce rămâne pe oase după dezosarea manuală este recuperat prin procedee mecanice. Numai că această carne are o valoare biologică şi microbiologică scăzută, după spusele prof. dr. Mencinicopschi. Mai mult, carnea provenită de la un animal este adesea amestecată cu cea de la alt animal. Când cumperi carne de porc, gândeşte-te că s-ar putea să aibă în ea şi bucăţi provenind de la cal sau măgar. Carnea tocată, dar şi cârnaţii, salamul, mezelurile, sunt falsificate prin adăugarea de componente inferioare (şorici, tendoane, aditivi, soia, etc.). Un alt tertip al producătorilor este acela de a refolosi carnea alterată după ce se maschează defectele cu ajutorul condimentelor şi aditivilor. Pentru a prelungi perioada de valabilitate a produselor din carne, se folosesc şi radiaţiile ionizante, acelea de care ne ferim cu toţii.

Alina Dumitru, A.M.PRESS

http://ampress.ro/sanatate/dr-mencinicopschi-cum-se-falsifica-alimentele-in-smantana-se-pune-creta-iar-in-miere-se-pune-clei-de-oase/

În seara spre a doua zi de Paşti eram în casă şi m-am culcat. Nu mă prinsese bine somnul, nu-mi dau seama dacă eram treaz sau adormit, când văd în faţa mea un om cu o înfăţişare înfricoşatoare. Era negru ca păcura, ca un mort, dar ochii îi avea deschişi şi mă privea înfricoşat. Faţa lui era ca o mască, ca o mumie, cu pielea lucitoare neagră-gălbuie şi lipită de os, pe toate adânciturile lui. Respira greu, parcă se sufoca. Într-o mână avea un obiect ciudat, pe care nu l-am înţeles ce era, cu cealaltă se strângea de piept, parcă suferea, îl durea.

Prezenţa lui mă făcea să tremur de frică. Se uita la mine şi eu la el, fără să-mi vorbească, parcă aştepta să-l recunosc. Şi în adevăr cu toate că era aşa straniu, parcă un glas îmi zicea: “Este cutare!” Şi îndată l-am cunoscut cine era. Atunci şi el a deschis gura şi a suspinat. Dar glasul lui parcă venea de foarte departe, parcă ieşea dintr-o fântână adâncă. Il vedeam că se afla în mare suferinţă. Mâinile, picioarele, ochii, tot trupul i se chinuia. În compătimirea mea, voiam să merg spre el să-l ajut cumva dar el mi-a făcut semn cu mâna să stau pe loc. A început apoi să geamă aşa de tare, că am îngheţat de frică. Apoi mi-a zis: “N-am venit eu de voia mea, ci m-au trimis. Tremur cu totul; mă aflu în mare suferinţă. Roagă pe Dumnezeu să mă miluiască! Vreau să mor şi nu pot! Ah! Ah! Toate câte le-ai zis atunci sunt adevărate. Ţi-aduci aminte, cu câteva zile înainte de moartea mea că ai venit la mine acasă şi îmi vorbeai de lucruri religioase. Se aflau acolo şi alţi doi prieteni ai mei, necredincioşi şi ei ca şi mine. În timp ce tu îmi vorbeai ei râdeau. Iar după ce ai plecat, ei mi-au zis: “Păcat să ai aşa cap şi să crezi în prostiile, pe care numai babele le mai cred”. Într-o zi ca şi în multe altele ţi-am spus: “Bre cutare, strânge bani, că o să mori calic. Vezi cât de mulţi am eu şi tot mai vreau să am”. Atunci tu mi-ai zis: “Dar oare ai făcut contract cu moartea ca să trăieşti atâţia ani câţi vrei, ca să te desfătezi la bătrâneţe?” Şi eu ţi-am răspuns: “O să vezi câţi ani o s-o duc. Acum am 75 şi voi trece de o sută. Pe copii mi i-am asigurat: fiul meu câştigă bani mulţi, pe fată am măritat-o cu un bogătaş, eu şi cu femeia mea avem şi răsavem. Nu ca tine, care asculţi de ce zic preoţii: “Sfârşit creştinesc vieţii noastre”. Ce iese din “sfârşitul creştinesc?” Să ai în buzunar şi să nu-ţi pese de nimeni! Să dau eu milostenie? De ce Preamilostivul Dumnezeu a făcut pe săraci? Ca să-i hrănesc eu? Ţi-i las ţie, ca să te grijeşti tu de leneşi ca să intre în Rai. Auzi colo: În Rai! Cunosc eu bine aceste vorbe, să le creadă ce-i fără de minte, dar nu şi tu, care te îngrijeşti de familia ta. Tu o să te duci înaintea mea şi o să ai pe conştiinţă familia. În ce mă priveşte pot să-ţi dau şi în scris ca medic ce sunt, voi trăi 110 ani”…

Zicând acestea, se întorcea încoace şi încolo şi se învârtea scoţând mugete din gura lui: “Ah, Oh, Vai,Ah!”

S-a liniştit puţin şi apoi a continuat: “Aşa am grăit atunci, dar după puţine zile am murit. Am murit şi am pierdut totul! ce tulburare, ce chinuri am suferit! Când mă afundau în foc, când mă scoteau şi eu strigam: Milă! dar nimeni nu mă auzea. Mă învârteau într-un vârtej ca pe un gunoi. Cât am suferit până acum şi cât sufăr! Ce chinuri înfricoşătoare! Toate câte le-ai spus atunci, le-am găsit adevărate. Când eram în lume eram doctor învăţat, eram ascultat, luam în râs religia. Acum văd că toate acelea sunt ca nişte gunoaie. Vai în ce grozave chinuri mă aflu! Acesta trebuie să fie viermele cel neadormit, scrâşnetul dinţilor”.

După aceasta a pierit din faţa mea. Îi auzeam numai geamătul, dar şi acesta, încetul cu încetul s-a stins. M-a prins puţin somnul, dar peste câteva clipe am simţit că mă împinge o mână îngheţată. Deschid ochii şi îl văd iarăşi înaintea mea. Dar acum era mai oribil: mic la trup, ca un băieţel şi cu cap mare, de bătrân, pe care îl clătina încoace şi încolo. A deschis gura şi a început să vorbească iar: “În curând se face ziuă şi cei care m-au trimis vor veni să mă ia”. “Dar cine te-a trimis?” îl întreb eu. Mi-a spus câteva cuvinte încurcate, din care n-am înţeles nimic. Apoi a continuat: “Acolo unde mă aflu eu sunt şi alţi mulţi din acei ce-ţi batjocoreau credinţa ta, din acei cărora le făceai bine şi ei răspundeau cu rău. Aceia se află într-o stare mai rea decât mine şi nu pot ieşi din închisoarea lor cea întunecată şi sunt biciuiţi cu biciul dragostei, cum a zis un sfânt. Acum am înţeles că deşteptăciunea noastră era o prostie, lucrurile noastre rele şi distracţiile noastre mincinoase şi înşelătoare. Voi care aveţi în inimă pe Hristos şi pentru care cuvântul Lui este Adevăr, voi aţi câştigat totul iar eu mişelul am pierdut totul şi tremur şi suspin şi nu aflu pace. Că în iad nu mai este pocăinţă. Vai de cei ce trăiesc viaţa aşa cum am trăit şi eu pe pământ! Am râs de cei ce credeau în Dumnezeu şi în viaţa viitoare şi multă lume ne aplauda; vă socoteam nebuni şi vă luam în batjocură, vă numeam făţarnici şi înşelători de popor. Aş vrea să le-o spun ca să-şi schimbe viaţa, dar nu am îngăduinţă, cum n-a avut nici acel bogat care ruga pe patriarhul Avraam să trimită pe săracul Lazăr. Ca să fie vrednici de osândă toţi cît au păcătuit şi nu s-au pocăit, şi vrednici de mântuire cei ce au mers pe urma lui Hristos Dumnezeu”.

Cu aceste cuvinte a dispărut din faţa mea… http://www.munteleathos.com