BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI
ROMÂNE ne informează:
Întrucât Asociaţia
Secular-Umanistă din România (ASUR) desfăşoară în aceste zile o campanie
agresivă de dezinformare prin mass-media printr-o serie de informaţii eronate
referitoare la sprijinul financiar de la bugetul de Stat pentru Cultele
religioase cu scopul vădit de manipulare a opiniei publice, Patriarhia Română
reaminteşte următoarele:
Statul român nu plăteşte integral
salariile personalului clerical şi neclerical, ci asigură doar o contribuţie de
aproximativ 60% la salariile acestora. Restul salariilor (comparabile cu cele
ale profesorilor din Învăţământul preuniversitar), impozitele, asigurările de
sănătate şi contribuţiile sociale sunt plătite din fondurile proprii ale
unităţilor bisericeşti.
Această situaţie este consecinţa
secularizării averilor bisericeşti de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza
(1863), atunci când Biserica a fost deposedată de sursele de întreţinere, iar
Statul român şi-a luat angajamentul de a sprijini de la bugetul public
salarizarea personalului deservent şi întreţinerea lăcaşurilor de cult. În
prezent, cea mai mare parte a proprietăţilor bisericeşti nu au fost încă
retrocedate proprietarilor de drept.
De remarcat faptul că sumele
plătite de unităţile bisericeşti pentru plata impozitelor şi asigurărilor
sociale aferente salariilor personalului deservent sunt aproximativ egale sau
depăşesc valoarea contribuţiilor la salarii primite de la bugetul de Stat. De exemplu, în fiecare lună valoarea totală a
contribuţiilor la salariile personalului din Administraţia patriarhală este de
557.472 lei, iar suma plătită de Patriarhia Română la bugetul de Stat pentru
impozitele pe salariile integrale, asigurări de sănătate şi contribuţii sociale
este de 575.087 lei. Oricine poate constata faptul că ceea ce se primeşte de la
bugetul de Stat sub forma sprijinului salarial se întoarce la bugetul public
prin plata impozitelor şi a contribuţiilor sociale aferente.
Din cei 14.231 de preoţi şi
diaconi ai Bisericii Ortodoxe Române, peste 1.000 sunt salarizaţi exclusiv din fondurile proprii ale
unităţilor bisericeşti, iar aproape 1.500 din cei aproximativ 17.000 de
salarizaţi neclericali sunt plătiţi integral de Biserică.
Precizăm că personalul bisericesc
clerical şi neclerical se numără printre categoriile socio-profesionale din
România cu cele mai mici salarii. În numeroase comunităţi din ţară, în special
din mediul rural, din cauza sărăciei şi a migraţiei în străinătate, preoţii nu
mai reuşesc să-şi completeze salariile din fonduri proprii, pentru majoritatea
acestora sprijinul salarial de la bugetul de Stat reprezentând unicul venit
sigur pentru întreţinerea familiei. De reţinut este şi faptul că anual sumele
alocate în bugetul de Stat pentru cultele religioase reprezintă doar 0, 4 % din
buget, adică de peste 10 ori mai puţin decât sumele alocate pentru învăţământ
şi sănătate.
Referitor la personalul monahal,
precizăm că Statul nu plăteşte integral salariile a 10.000 de călugări şi
călugăriţe. Din cei aproximativ 8. 500 de călugări şi călugăriţe ortodocşi,
numai stareţul/stareţa şi preotul slujitor din mănăstiri primesc contribuţie de
la bugetul de Stat la salariu, adică doar câteva sute de persoane.
În ceea ce priveşte cei aproape
7. 700 profesori de religie, menţionăm faptul că aceştia au acelaşi statut cu
celelalte cadre didactice din învăţământul românesc şi sunt salarizaţi de
Ministerul Educaţiei. În acest sens, considerăm că prezenţa religiei în
programa de învăţământ din şcolile publice este un drept câştigat de poporul
român în Decembrie 1989. De altfel, potrivit sondajelor şi studiilor
sociologice realizate în ultimii 15 ani, majoritatea românilor apreciază rolul
orei de religie în formarea şi educarea tinerei generaţii.
Statul român nu oferă subvenţii
de la bugetul de Stat pentru opera social-filantropică a Bisericii! Cele aproximativ
55 de milioane de lei folosite în anul 2011 de Biserica Ortodoxă Română pentru
susţinerea celor aproximativ 700 de instituţii social-filantropice destinate
tuturor categoriile sociale defavorizate de care beneficiază în mod constant
aproape un milion de români săraci provin exclusiv din fonduri proprii şi
donaţii ale credincioşilor.
În acelaşi timp, Patriarhia
Română şi alte eparhii din ţară derulează cu succes programe
social-educaţionale la nivel naţional din fonduri europene (Hristos împărtăşit
copiilor, Alege şcoala! etc.) ai căror beneficiari sunt zeci de mii de copii,
adolescenţi şi tineri, iar la nivel local există numeroase proiecte sociale
derulate de eparhii în parteneriat cu autorităţile locale şi alte ONG-uri.
Pentru corecta informare a
opiniei publice, precizăm faptul că, potrivit Codului fiscal (art 15, alin. f),
cultele religioase sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru:
venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor
necesare activităţii de cult, potrivit legii, venituri obţinute din chirii,
alte venituri obţinute din activităţi economice, venituri din despăgubiri în
formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile
privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia ca sumele
respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru
întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie,
de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice,
pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de
servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi
alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006
privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.” Această
prevedere din Codul fiscal se fundamentează pe art. 29, alin. 5 din Constituţia
României, dezvoltat în Legea cultelor nr. 489/2006, unde se menţionează: Statul
român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil,
cultural şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii
sociale (art. 7 alin. 1); Autorităţile publice cooperează cu cultele în
domeniile de interes comun şi sprijină activitatea acestora. (art. 9 alin. 3).
Trebuie menţionat că în momentul
elaborării Codului fiscal, ţinănd cont de faptul că cea mai mare parte a
proprietăţilor bisericeşti nu a fost încă retrocedată Bisericii, legiuitorul a
avut în vedere identificarea unor surse de finanţare pentru întreţinerea
lăcaşurilor de cult şi a celorlalte clădiri bisericeşti, precum şi a lucrării
social-filantropice şi educaţionale desfăşurată de Culte în beneficiul
populaţiei, care este incomparabil mai amplă şi eficientă decât cea a
ONG-urilor. De altfel, în toate ţările
europene există facilităţi fiscale pentru Culte condiţionate de folosirea
fondurilor strict pentru activitatea specifică desfăşurată în societate.
În acelaşi timp, pentru
activităţile economice desfăşurate prin societăţi comerciale, Cultele plătesc
taxe şi impozite potrivit legislaţiei în vigoare asemenea tuturor agenţilor
economici din ţara noastră.
În România, potrivit
statisticilor oficiale, sunt 20.240 de şcoli cu personalitate juridică şi
arondate, iar nu 4. 700 de şcoli aşa cum dezinformează reprezentanţii
asociaţiei seculare, adică de peste 4 ori mai multe instituţii de învăţământ.
Dacă astăzi în România se închid spitale şi şcoli, aceasta se întâmplă nu din
cauza Bisericii Ortodoxe Române, ci ca urmare a scăderii numărului populaţiei,
inclusiv a celei şcolare.
Sursa: http://basilica.ro/stiri/rspunsul-patriarhiei-romne-la-dezinformrile-asur_3609.html
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu