Eram atee şi Îl huleam groaznic
şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul
Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă. În anul 1962 m-am
înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram
mult şi mergeam la doctori, nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6
luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam.
Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un
profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce
mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între
doi medici şi eu, cu frică şi groază ,priveam ce mi se întâmpla. Întregul
stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce
suntem două? Nici nu-mi trecea prin minte că există suflet. Comuniştii ne-au
îndopat şi ne-au învăţat că nu există suflet şi Dumnezeu că acestea sunt
născocirile preoţilor, ca să înşele poporul şi să-l facă să-i fie frică de ceva
ce nu există. Văzui că stau în picioare şi totodată mă văzui pe masa de
operaţie. Îmi scoseseră afară toate măruntaiele şi căutau duodenul. Dar acolo
exista doar puroi, toate erau distruse şi stricate, nimic numai era sănătos.
Atunci medicii au zis: Aceasta femeie nu mai avea cu ce să trăiască. Le vedeam
pe toate cu frică şi groază şi iarăşi mă gândeam:
“Cum şi de unde suntem două? Stau
în picioare şi totodata sunt întinsă pe masă! “
Atunci medicii mi-au pus la loc
intestinele şi stomacul şi au spus că trupul meu trebuie dat medicilor tineri
pentru practică, si l-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei
şi mă gândeam cu nedumerire de ce suntem două. Acolo m-au lăsat întinsă,
dezbracată, acoperită până la piept cu un cearceaf.
După aceea am văzut că venise
fratele meu împreună cu fiul meu cel mai mic. Avea 6 ani şi îl chema Andruşka
[Andrei. A început să plângă şi să zică: ”Mamă, mamă, de ce-ai murit? Sunt încă
mic, cum o să trăiesc fără tine? N-am nici tată şi acum ai murit şi tu !”.
Eu atunci l-am îmbrăţişat şi l-am
sărutat, dar el nu a simţit şi nu a văzut asta, nici nu m-a băgat în seamă, ci
privea trupul meu mort. Vedea de asemenea, că şi fratele meu plângea. După
aceea am ajuns dintr-o dată acasă. Acolo era soacra mea de la prima căsătorie
şi sora mea. Pe primul meu soţ îl părăsisem pentru că credea în Dumnezeu.
Începuse împărţeala lucrurilor mele. Trăisem în bogăţie şi lux şi toate acestea
le dobândisem pe nedrept şi prin desfrânare. Sora mea a început să ia cele mai
frumoase din lucrurile mele, iar soacra cerea să-i lase ceva şi fiului meu.
sora mea nu lăsa nimic şi, mai mult, a început să o certe pe soacră, spunând:
“Acest copil nu este al fiului
tău şi nu ţi-e rudă”.
După aceea au ieşit şi au închis
casa. Sora mea a luat cu ea un sac plin de lucruri. În vreme ce ele se certau
pentru lucrurile mele, am văzut în jurul meu diavoli care jucau şi se bucurau.
Deodată m-am aflat în vazduh şi vedeam cum zbor ca un avion. Am simţit că
cineva mă ţine şi mă înalţ din ce în ce mai mult. Mă aflam deasupra oraşului
Barnaul. Apoi am văzut că oraşul pierise. S-a făcut întuneric. După aceea a
început din nou să apară lumină şi în final s-a făcut lumină deplină, aşa de
puternică, încât nu puteam să văd. M-am aşezat pe o lespede neagră cu lungimea
de un metru şi jumătate. Vedeam copaci cu tulpini foarte groase şi frunziş
bogat în culori. Între copaci erau case noi, dar n-am văzut cine locuia în ele.
În valea aceasta am văzut iarba verde şi deasă şi m-am gândit: unde mă aflu
acum? Dacă sunt pe pământ atunci de ce nu există drumuri şi mijloace de
transport? Ce loc este acesta fără oameni şi cine trăieşte aici?
Puţin mai încolo am văzut că se
plimba o femeie frumoasă şi înaltă, îmbrăcată în veşminte împărăteşti, pe sub
care i se vedeau degetele picioarelor. Păşea atât de uşor încât iarba nu se
apleca sub paşii ei. Alături de ea mergea un tânar care îi ajungea pâna la
umeri. Îşi ascundea faţa cu mâinile şi plângea cu amar şi se ruga, dar nu ştiu
din ce motiv. Mă gândeam că este fiul ei şi m-am revoltat în mine pentru că
nu-i e mila de el şi nu-l ascultă. Însemnare: Se pare că acest tânar era
îngerul păzitor al acestei femei moarte. De asemenea apare evident cât de mult
le pasă îngerilor pentru noi şi sufletele noastre dar noi nu pricepem asta.
După cum se vede rugâciunile lor nu vor fi ascultate dacă moartea ne găseşte în
păcate şi nepocaiţi. Când s-au apropiat de mine, tânărul a căzut la picioarele
ei a început să o roage fierbinte şi îndurerat, cerându-i ceva. Aceia ia
răspuns dar nu am putut înţelege. Când s-au apropiat de mine voiam să-i întreb:
“Unde mă aflu”? În clipa aceea, femeia şi-a încrucişat mâinile la piept, şi-a
înălţat privirea spre cer şi a zis: Doamne unde va merge aceasta în starea în
care se găseşte? Eu m-am înfricoşat şi abia atunci am înţeles că murisem că
sufletul meu se află în cer şi că trupul mi-a rămas pe pământ. Atunci am
început să plâng şi sâ mă îndurerez, şi am auzit o voce care a spus: Întoarce-o
pe pământ pentru faptele bune ale tatălui ei. O altă voce a zis: M-am săturat
de viaţa ei păcătoasă şi mizerabilă. Am vrut s-o şterg de pe faţa pământului
fără să se pocăiască, dar s-a rugat pentru ea tatăl său. Arătaţi-i locul pe
care îl merita!”
Îndată am ajuns în iad. Atunci au
început să se târască spre mine şerpi de foc înfiorători cu limbi lungi care
vărsau flăcări şi alte murdării spurcate. Duhoarea era insuportabilă. Aceşti
şerpi s-au înfăşurat împrejurul meu şi totodată au apărut de undeva viermi
groşi ca degetul, cu cozi care se terminau în ace şi spini. Aceştia mi-au
intrat în toate deschizăturile, în urechi, în ochi, pe mâini, peste tot, şi în
felul acesta mă chinuiam, iar eu ţipam cu glas de fiară sălbatică. Dar acolo nu
exista nimeni care să mă ajute sau să-i fie milă de mine. Am văzut acolo o
femeie care făcuse avort şi a început să se roage la Domnul să aibă milă de ea.
Acesta i-a răspuns: Tu n-ai vrut să Mă recunoşti pe pământ, ţi-ai omorât copii
în pântece şi, mai mult, le spuneai oamenlior: “Nu trebuie să naşteţi copii,
copiii sunt de prisos!. “Pentru Mine nu există lucruri de prisos. Pentru Mine
toate au rostul lor”. Către Mine Domnul a zis: Eu ţi-am dat boala ca să te
pocăieşti, dar tu M-ai hulit până la sfârşitul vieţii şi n-ai vrut să mă
cunoşti, şi de aceea nici Eu nu te cunosc. Precum ai trăit pe pământ fără
Dumnezeu, vei trăi şi aici!” Deodată toate s-au schimbat şi eu zburam undeva.
Duhoarea s-a pierdut, a pierit şi durearea îngrozitoare şi, pe neaşteptate am
văzut biserica din locurile mele natale. Uşile s-au deschis şi a ieşit preotul
îmbracat în veşminte albe. Stătea cu capul plecat şi o voce m-a întrebat:
- Cine este acesta?
- Preotul nostru.
- Tu ziceai că e pomanagiu dar el
e păstor adevărat. Află că chiar dacă este mic în grad, preot obişnuit, Mă
slujeşte pe Mine şi mai află şi alt lucru: dacă acesta nu-ţi va citi rugăciunea
de spovedanie, Eu nu te voi ierta!
Atunci am început să mă rog :
- Doamne întoarce-mă pe pământ am
un copil mic. Domnul a răspuns:
- Ştiu că ai un fiu şi îmi pare
rău pentru el.
- Îmi pare rău pentru el, am
repetat eu. Atunci acela a răspuns: - Mie îmi pare rău pentru voi toţi, de trei
ori îmi pare rău. De la toţi aştept să vă treziţi din somnul păcatului să vă
pocăiţi şi să vă reveniţi. Aici a apărut Maica lui Dumnezeu, pe care mai
devreme am numit-o “femeie”, şi am îndrăznit să o întreb:
- Aici la voi există rai? Drept
răspuns, după aceste vorbe m-am aflat iar în iad. Acum era mai rău ca prima
dată. Diavolii alergau în jurul meu şi îmi arătau păcatele strigând: “Tu ne-ai
slujit nouă cât ai fost pe pământ”. Au început să-mi citească păcatele: toate
erau scrise cu litere mari şi am simţit o frică groaznică. Din gură le ieşeau
limbi de foc. Diavolii mă loveau în cap. Cădeau peste mine şi mă ardeau cu
limbi de foc. În jurul meu se auzea jale mare şi plânsetele multor oameni. Când
focul s-a înteţit, vedeam totul în jur.
Sufletele aveau chipuri
înfioratoare: erau schilodite cu gâturile întinse şi ochii scoşi: mă întrebau
dacă sunt “tovarăşă” a lor [pare ca erau comuniste] şi dacă voi trăi împreună
cu ele. “La fel ca tine am făcut şi noi, ziceau, când eram pe pământ, nu am
vrut să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Îl huleam şi săvârşeam toate relele păcătuiam
şi eram mândre şi nu ne-am pocăit niciodată. Cei care au păcătuit, dar mai
târziu s-au pocăit, au mers la biserică, s-au rugat la Dumnezeu i-au miluit pe
săraci şi i-au ajutat pe cei ce se găseau în nevoi sunt acolo sus”. [adică în
rai cuvânt pe care cei de aici nici nu vroiau să-l rostească] Eu m-am înfricoşat
rău de aceste cuvinte şi mi se părea că mă aflu aici în iad de o viaţă
întreagă, iar acestea îmi spuneau că voi trăi împreună cu ei o veşnicie.
După aceea a apărut din nou
Preasfânta Născatoare de Dumnezeu şi s-a făcut lumină. Diavolii au luat-o la
fugă şi sufletele care se chinuiau în iad au început să strige şi să implore
milă: “Împărăteasă Cerească nu ne lăsa aici”; sau ziceau: Ardem, Născătoare de
Dumnezeu şi nu există picătură de apă”. Ea plângea şi spunea printre lacrimi:
Cât aţi trăit pe pământ n-aţi vrut să mă cunoaşteţi şi nu v-aţi pocăit de
păcate înaintea Fiului meu şi Dumnezeului vostru, şi eu acum nu vă pot ajuta,
nu pot trece peste voia Fiului meu şi Acela nu poate călca voia Tatălui Său. Îi
ajut doar pe aceia pentru care se roagă rudele lor şi Sfânta Biserică”. Apoi
noi am început să urcăm, şi de jos se auzeau ţipete puternice: ”Născătoare de
Dumnezeu, nu ne lăsa!” S-a făcut iarăşi întuneric şi eu mă aflam pe aceeaşi
lespede. Încrucişându-şi mâinile la piept Maica Domnului, şi-a înălţat privirea
către cer şi a început să se roage zicând:
“Ce să fac cu această femeie,
unde să o aşez?”
O voce a răspuns: “Întoarce-o pe
pământ prin părul ei!”
Atunci Preacurata Fecioara a
plecat în tăcere şi i s-a deschis o uşa dar eu nu vedeam nimic în spatele uşii.
după aceea s-a întors ţinând în mâini părul meu şi de undeva au apărut 12
trăsuri fără roţi; se mişcau încet şi eu le urmam. Preasfânta Născatoare de
Dumnezeu mi-a dat părul meu, dar eu nu am priceput că m-a atins. Am auzit-o
doar spunând ca a doisprezecea trăsura nu are podea. Mi-erea frică să stau în
ea dar Maica Domnului m-a împins şi m-a trimis pe pământ. După toate acestea
mi-am revenit şi stăteam conştientă şi priveam. Era ora unu şi jumătate dupî
amiază. După lumină aceea toate mi se păreau urâte pe pământ. Atunci i-am zis
sufletului meu: “intra în trup!”.
Imediat m-am aflat din nou la
spital şi mergeam spre congelatorul unde se păstrează cadavrele. Acesta era
închis, dar eu am intrat înăuntru fără nici o piedică şi am văzut trupul meu
mort. Capul îmi era puţin într-o parte, iar mijlocul îmi era presat de alte
cadavre. Îndată ce sufletul mi-a intrat în trup am simţit frig puternic. În
clipa aceea au băgat înăuntru trupul mort al unui om şi, când au aprins lumina
m-au văzut ghemuita, pe când ei de obicei aşează cadavrele cu faţa în sus.
Văzându-mă aşa infirmierii s-au înspăimântat şi de frică s-au împrăştiat. S-au
întors cu doi medici care au ordonat imediat să mi se încălzească creierul. Pe
tot trupul meu existau 8 tăieturi [făcuseră practică pe trupul meu], trei pe
piept şi restul pe burtă. După două ore de la încălzirea capului am deschis
ochii, dar abia dupa 12 zile am putut vorbi. A doisprezecea zi dimineaţa mi-au
adus micul dejun, pâine prăjită cu unt şi cafea, dar nu am vrut să mănânc şi le-am
spus acest lucru [era zi de post]. Infirmierii au plecat iarăşi şi toţi cei din
spital au început să-mi dea atenţie.
Au venit medicii şi m-au întrebat
de ce nu vreau să mănânc. Le-am răspuns:
“Staţi să vă spun ce a văzut
sufletul meu, Cine nu posteşte în zilele de post va mânca bucate împuţite şi
scârboase. De aceea nu voi mânca astăzi şi în nici un post nu voi mânca de
dulce”.
Mediciii de uimire când se
înroşeau când păleau, iar pacienţii mă ascultau cu atenţie. Mai târziu s-au
adunat mulţi medici şi eu le-am spus că nu mă mai doare nimic. Atunci a început
să vină la mine multă lume şi eu le povesteam ce am văzut şi le arătam rănile.
Poliţia s-a apucat să-i izgonească şi pe mine m-au mutat în alt spital. M-am
însănătoşit complet şi i-am rugat pe medici să-mi vindece cât mai repede
tăieturile pe care mi le-au făcut în timpul practicii. Atunci m-au aşezat din
nou pe masa de operaţie şi când medicii mi-au deschis burta, au zis:
- De ce au operat un om complet
sănătos? Eu i-am intrebat:
- De ce boală sufăr? Ei mi-au
răspuns:
- Intestinele şi stomacul sunt
curate ca ale unui copil.
Au venit şi medicii care m-au
operat prima dată şi când s-au apropiat au spus: - Unde este boala ei?
Măruntaiele îi erau toate distruse şi mâncate de cancer şi acum e complet
sănătoasă. Le-am răspuns:
- Dumnezeu şi-a arătat mila Lui
către mine păcătoasa, ca să mai trăiesc şi să mărturisesc şi celorlalţi ce am
văzut şi ce mi s-a întâmplat. Acest Dumnezeu a luat tot ce a fost stricat în
mine şi mi-a redat sănătatea; voi spune asta la toţi până voi muri. Apoi i-am
zis medicului:
-Aţi văzut că v-aţi înşelat?
-Nimic nu era sănătos în tine, a
răspuns el.
-Ce credeţi acum? l-am intrebat
eu.
-Te-a renăscut Atotputernicul.
Atunci i-am zis:
-Dacă credeţi în Acesta,
faceţi-vă cruce şi mergeţi la biserică! Medicul s-a înroşit căci era evreu.
Am adăugat:
-Faceţi-vă plăcut lui Dumnezeu!
După aceea am ieşit din spital şi
l-am chemat pe preotul pe care mai înainte îl batjocoream şi îl necăjeam,
numindu-l pomanagiu. I-am povestit tot ce mi s-a întâmplat şi m-am spovedit şi
m-am împărtăşit cu sfintele Taine ale lui Hristos. L-am chemat să-mi
binecuvinteze casa, pentru că până atunci în ea împărăţise păcatul, desfrâul,
beţia şi batjocura. In ziua de astăzi, eu, păcătoasa Claudia, în vârsta de 40
de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Împărătesei Cereşti, trăiesc
creştineşte. Merg regulat la biserica şi Domnul mă sprijină.
Mă vizitează oameni din toate
colţurile lumii şi eu le povestesc tuturor câte mi s-au petrecut, câte am văzut
şi câte am auzit. Cu ajutorul lui Dumnezeu îi primesc pe toţi, le povestesc la
toţi cum eram înainte, ce mi s-a întâmplat şi din ce cauză sunt acum
credincioasă. Slăvit să fie Dumnezeul nostru! Îi povăţuiesc pe toţi să aibă
grijă cum trăiesc, pentru că există cu adevărat altă lume şi altă viaţă, iar
fiecare va da socoteală pentru lucrările lui pământeşti şi după măsura acestora
va avea răsplată sau pedeapsă dreaptă şi veşnică. Să trăiţi cu toţii
creştineşte şi să vă faceţi plăcuţi lui Dumnezeu. Amin.
Extras din cartea: “Vedenii si istorisiri de folos despre viata de
dincolo” NOTĂ: “Cât timp a trăit Claudia L-a mărturisit pe Hristos prin
neîmcetate lacrimi de speranţă şi pocăinţă ale inimii sale îndurerate pentru
greşelile tinereţii şi ale neştiinţei sale anterioare. Iar cu gura mărturisea
tuturor preaslăvita minune a înviereii ei trupeşti şi duhovniceşti. După ce a
somat-o în câteva rânduri să nu mai mărturisească nimic despre aceste
înfricoşate şi minunate lucruri, văzând că nu poate să o înfricoşeze şi să o
reducă la tăcere, omniprezentul K.G.B. a ucis-o”(Mărturia părintelui Marcu de
la Sihăstria-Neamţ, care a vizitat Barnaulul înainte de 1989) La sfârşit
Claudia avea să noteze: (Despre mine puteţi afla în oraşul Barnaul de pe
meleagurile Altaiului, strada Cristkaia 99, Ustinjua (Ustiujianina), Claudia
Vasilievna. Anul 1965). Sursa: Vestitorul Ortodox
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu