Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a
născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi
dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină
în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să
mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra
creştinilor din partea paginilor împăraţi. Temându-se de groaznica prigonire a
nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei
lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau
două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar altă a Preasfintei Sale Maici,
Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie
şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel
ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea
preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de
bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare
mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori
casei lor.
După multă vreme au fost auziţi, pentru
că, aducându-şi aminte Cel Preaînalt de rugăciunile şi de milosteniile lor,
le-a dat lor un fiu; pe acest sfânt şi vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui
naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată
cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru
acest mare dar. Apoi când copilul a ajuns în vârstă, ca să poată cunoaşte şi să
înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în casa lor de rugăciune şi, arătându-i
sfintele icoane, i-au zis: "Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu,
Care a făcut cerul şi pământul şi aceasta este icoana Preasfintei Fecioare
Maria, Născătoarea lui Dumnezeu". Deci, I-au învăţat pe el sfânta
credinţă, spunându-i toate cele ce luminează cunoştinţa despre Domnul nostru
Iisus Hristos, precum şi toate cele privitoare la deşertăciunea necuraţilor zei
păgâni şi a idolilor cei neînsufleţiţi. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din
cuvintele părinţilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a
lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu şi, închinându-se
sfintelor icoane, le-a sărutat cu osârdie. Părinţii lui, chemând în taină un
preot şi pe câţiva creştini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de
rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh. Copilul, luând Sfântul Botez, a învăţat cu amănuntul Legea lui
Dumnezeu. El creştea cu anii şi cu înţelepciunea, mergând cu fapte bune ca pe o
scară, din putere în putere, şi era în el darul lui Dumnezeu care îl lumină şi
îl făcea înţelept. După ce a ajuns la vârsta cea desăvârşită, părinţii lui s-au
dus din vremelnica viaţă, lăsându-l pe Sfântul Dimitrie moştenitor nu numai al
averilor, ci şi al faptelor lor cele bune.
Auzind atunci împăratul Maximilian despre
moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia, pe Sfântul
Dimitrie, şi, văzându-i înţelepciunea şi vitejia în război, l-a făcut antipat
şi i-a încredinţat lui Tesalonicul, zicându-i: "Păzeşte patria ta şi s-o
cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui
Iisus Hristos Cel răstignit". Sfântul Dimitrie, luând de la împărat
dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi
îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care
îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru
tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevăratului
Dumnezeu şi dezrădăcinând închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a
făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este creştin şi
pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a
mâniat foarte tare.
Întorcându-se atunci de la războiul pe
care l-a purtat cu sciţii şi cu sarmaţii, pe care i-a supus sub stăpânirea
împărăţiei Romei şi venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice şi
jertfe idoleşti, apoi a venit şi în Tesalonic.
Dimitrie, încă înaintea venirii
împăratului în Solun, a încredinţat toată averea sa unui credincios slujitor al
său, pe care îl chema Lupul, şi l-a însărcinat cu toată bogăţia ce rămăsese de
la părinţii lui, aurul, argintul, pietrele de mare preţ, şi hainele, să le
împartă în grabă la cei cărora le trebuiau şi la săraci, zicând: "Împarte
bogăţia cea pământească, ca să căutăm pe cea cerească". Iar el s-a pus pe
rugăciuni şi pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea
mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sunt adevărate cele auzite despre
Dimitrie. Iar Dimitrie, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a
mărturisit că el este creştin şi a defăimat închinarea de idoli cea păgânească.
Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temniţa cea de obşte, ci într-un
loc mai defăimat, într-o baie mare şi veche, care era aproape de palatele unde
şedea împăratul. L-au pus, deci, pe sfânt în cămările acelei băi, care era
adâncă şi în care, intrând el, se ruga, grăind ca David: "Dumnezeule, spre
ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuţi mie, grăbeşte, că Tu eşti
răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tinereţile mele. Spre Tine m-am
întărit din pântece, din sânul maicii mele, Tu eşti acoperitorul meu până ce
voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, când voi cânta Ţie şi limba mea
toată ziua va învăţa dreptatea Ta".
Sfântul Dimitrie şedea acolo în temniţă ca
într-o cameră luminoasă, cântând şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfântul a văzut o
scorpie înaintea sa, care voia să-l muşte de picior; iar el, însemnându-se cu
semnul crucii şi după ce a zis: "În numele lui Hristos care a zis să
călcăm peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului", a
călcat peste scorpia aceea. Stând aşa în temniţă, a fost cercetat de îngerul
lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din
Rai, şi i-a zis lui: "Pace ţie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie!
Îmbărbătează-te şi te întăreşte şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi". Zicându-i
acestea, i-a şi pus cunună pe cap. Iar sfântul a răspuns: "Mă bucur întru
Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu". Şi sfântul se
aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-şi verse cu osârdie
sângele său pentru Dânsul.
În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu
jocuri publice şi cu privelişti; pentru că împăraţii elinilor, în vremea de
demult, aveau obiceiul ca atunci când intrau într-o cetate puneau pe oameni să
se lupte, aruncau pietre şi săreau, apoi aruncau cu suliţe la semn şi se luptau
cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon şi cei care ar fi biruit în
aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă
aceste cinci feluri de lupte şi s-a aşezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători,
între care era şi vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu
trupul, puternic cu virtutea şi înfricoşat la chip, căruia i-a făcut un loc
înalt de privelişte. Împăratul se bucura, văzând cum acel Lie se luptă cu
oamenii cei viteji şi îi ucidea pe ei, aruncându-i de sus în suliţe: Mai era
acolo şi tânărul creştin Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acela, văzând pe
Lie că ucide pe mulţi şi mai ales că îi pierde pe creştini fără cruţare, s-a
aprins de râvnă şi, vrând să se lupte cu Lie, a alergat la Sfântul Dimitrie
care era în temniţă şi i-a spus lui despre luptătorul Lie că a ucis mulţime de
creştini. Nestor cerea de la dânsul binecuvântare şi rugăciuni, ca să-l poată
birui pe acel nemilostiv ucigaş de oameni. Sfântul Dimitrie, însemnându-l pe el
cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Du-te şi îl vei birui pe Lie,
mărturisind pe Hristos". Apoi Nestor a alergat în acel loc şi cu mare glas
a strigat: "O, Lie! Vino să ne luptăm amândoi!". Împăratul, şezând la
loc înalt şi privind pe oameni luptându-se, dacă a văzut pe Nestor tânăr şi
frumos la faţă, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dânsul şi i-a zis:
"Tinere, pentru ce nu-ţi cruţi viaţa ta? Oare nu vezi pe câţi i-a biruit
Lie şi cât sânge a vărsat? Nu îţi este milă de frumuseţea ta şi de tinereţea
ta? Dacă eşti sărac, vino să te îmbogăţesc, numai nu te duce să te lupţi cu
Lie, că o să-ţi pierzi viaţa". A răspuns Nestor: "Împărate, eu sărac
nu sunt, nici nu vreau să-mi pierd viaţa, ci vreau să mă lupt cu Lie şi să-l
biruiesc pe el".
Acestea zicându-le, strigă: "Dumnezeul lui Dimitrie,
ajută-mi!" Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trântindu-l
jos în suliţele cele ascuţite, l-a omorât. Împăratul s-a mâhnit foarte tare de
pierderea lui Lie, mai mult decât dacă ar fi căzut el din împărăţia sa. Chemând
la el pe Nestor, i-a zis: "Tânărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI
a omorât atâţia oameni mai puternici decât tine şi tu cum l-ai omorât pe
dânsul?" Sfântul Nestor a răspuns: "Împărate, eu nu am biruit pe Lie
cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut
aceasta". Acestea dacă le-a auzit păgânul împărat, s-a mâniat foarte tare
şi a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară
de poarta cea de aur şi să-i taie capul cu cuţitul. În acest chip s-a sfârşit
Sfântul Nestor, după cuvântul Sfântului Dimitrie.
Nu s-a mângâiat împăratul pentru pierderea
lui Lie, căci toată ziua şi toată noaptea era mâhnit. Apoi aflând că Dimitrie a
fost pricinuitorul morţii lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu suliţele.
"Precum Lie a fost aruncat în suliţe de Nestor şi a murit, aşa şi Dimitrie
să fie străpuns cu suliţele, ca de aceeaşi moarte să moară cel care a pricinuit
moartea iubitului meu Lie" - aşa zicea împăratul. Dar s-a înşelat nebunul
împărat, socotind că sfinţii mor cu aceeaşi moarte ca şi păcătoşii, pentru că
moartea păcătoşilor este cumplită, iar a sfinţilor este cinstită înaintea
Domnului.
Începând a se lumina de ziuă, în ziua de
douăzeci şi şase a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţă şi, aflându-l
pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune, l-au împuns pe el cu suliţele. Întâia
suliţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost
împuns şi Hristos pe cruce. Căci sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a
ridicat mâna dreaptă şi aceştia I-au şi împuns. Astfel, închipuind patima lui
Hristos Domnul, Cel împuns cu suliţa, sfântul şi-a dat în mâinile Lui cinstitul
său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pământ fără cinste, mergând noaptea un
oarecare dintre credincioşi, l-a luat în taină şi l-a îngropat.
Când Sfântul Dimitrie a fost străpuns de
suliţe în temniţă de către ostaşi, era de faţă la moartea lui şi credinciosul
său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpânului său
cea înmuiată în sânge. La fel şi inelul lui l-a înmuiat în sânge şi multe
minuni făcea cu haina şi cu inelul, tămăduind toate bolile şi gonind duhurile
cele viclene, încât s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul şi toţi bolnavii
alergau la dânsul. Aflând despre acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă
pe fericitul Lupul şi să-i taie capul. Şi astfel, sluga cea bună şi
credincioasă a sfântului s-a dus la Domnul după stăpânul său, adică după
Sfântul Dimitrie, căci unde este stăpânul, acolo să fie şi sluga lui.
Apoi, nu după multă vreme, a început
prigoana asupra creştinilor. Deasupra mormântului Sfântului Dimitrie era zidită
o biserică mică, în care se săvârşeau multe minuni şi bolnavii primeau
tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit şi credincios, din părţile
Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea şi nevindecabilă, a
alergat cu credinţă la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Când au ajuns la biserica
sfântului, l-au aşezat în acel loc unde se aflau în pământ moaştele mucenicului
şi îndată acesta a primit tămăduire şi s-a sculat sănătos, mulţumind lui
Dumnezeu şi preamărind pe Sfântul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să
zidească sfântului o biserică mare şi frumoasă în semn de mulţumire.
Dărâmând biserica cea mică, când s-a
început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moaştele Sfântului şi
Marelui Mucenic Dimitrie întregi şi nestricate, din care au izvorât mir frumos
mirositor şi a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul
şi cu bucurie au luat din pământ moaştele sfântului şi s-a tămăduit mulţime de
bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurându-se, nu atât
pentru sănătatea sa, cât pentru aflarea sfintelor moaşte, degrabă a săvârşit
lucrul pe care îl începuse şi a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în
numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaşte,
într-o raclă ferecată cu aur şi împodobită cu pietre de mare preţ. Apoi,
cumpărând sate şi vii, le-a dat bisericii spre întreţinerea celor ce sluţeau în
ea. Leontie, întorcându-se la locul său, a vrut să ia cu sine o parte din
moaştele sfântului, ca să zidească. o biserică şi în patria sa. Dar sfântul,
arătându-i-se în vis, i-a zis să nuîndrăznească a lua ceva din moaştele lui.
Atunci el a luat numai giulgiul cel înmuiat în sângele sfântului şi, punându-l
în racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu,
prin puterea rugăciunilor sfântului, căci trecând el un râu mare şi foarte
tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a arătat
Sfântul Mucenic Dimitrie, zicându-i: "Racla cu giulgiu ia-o în mâinile
tale şi nu te teme". Astfel făcând el, a reuşit să treacă împreună cu
însoţitorii săi, fără primejdie râul acela. Ajungând în patria sa a zidit o
preafrumoasă biserică în cinstea sfântului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin,
eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap şi până la picioare. De
asemenea, au mai fost tămăduiţi unul căruia îi curgea sânge din nări şi unul
îndrăcit a fost izbăvit şi multe alte minuni se săvârşeau acolo cu ajutorul
rugăciunilor sfântului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic, acolo unde se
aflau moaştele lui cele sfinte.
Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic,
încât mureau oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfântul mucenic Dimitrie,
nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare
corăbierilor, înconjurând limanurile, adăposturile şi ostroavele, apoi a
poruncit corăbierilor care duceau grâu să meargă în Tesalonic. Astfel a izbăvit
cetatea sa de foamete.
Când dreptcredinciosul împărat Iustinian a
zidit o preafrumoasă biserică în Constantinopol, în numele înţelepciunii lui
Dumnezeu, Biserica Sfântă Sofia, a trimis în Tesalonic bărbaţi cinstiţi ca să
aducă de acolo o parte din moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie, pentru
împodobirea şi sfinţirea acelei biserici noi. Ajungând trimişii la Tesalonic şi
apropiindu-se de cinstită raclă a sfântului, deodată a ieşit foc din raclă,
dogorind pe toţi şi un glas înfricoşat din acel foc, zicea: "Să nu
îndrăzniţi". Toţi cei ce erau acolo au căzut de frică şi, luând numai
ţarină din acel pământ, s-au dus la împărat. Spunându-i cele ce s-au petrecut,
s-au mirat toţi de cele ce au auzit. Iar ţarina luată de la mormântul sfântului
mucenic a dat-o jumătate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara
unde se păstrau vasele bisericii.
Altădată un tânăr, pe care îl chema
Onisifor, era rânduit la biserica Sfântului Dimitrie să aprindă lumânările şi
să îngrijească candelele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumânările şi
le vindea în taină şi îşi făcea câştig necinstit. Iar sfântul, nesuferind un
lucru rău ca acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui
Onisifor, şi fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicându-i:
"Frate Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi
lumânările şi faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales ţie. Că celui ce face
unele ca acestea îi creşte osândirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele şi te
pocăieşte". Onisifor, sculându-se din somn, s-a ruşinat de fapta sa şi se
temea. Dar după o vreme a uitat învăţătura mucenicului şi a început obiceiul
său cel rău, de a fura luminările. Odată, unul din dreptcredincioşii cetăţeni,
sculându-se foarte de dimineaţă, a venit la biserică şi a adus nişte lumânări
foarte mari pe care, aprinzându-le, le-a dus la mormântul Sfântului Mucenic
Dimitrie, apoi, rugându-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergând spre acele lumânări,
şi-a întins mâna să le ia şi îndată a auzit un glas din mormântul sfântului
mucenic, zicându-i: "Iarăşi faci acelaşi lucru rău?" Onisifor, fiind
lovit de acest glas, a căzut rău la pământ şi zăcea ca un mort, până ce a venit
unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-şi
în fire, şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi le-a povestit despre
arătarea cea dintâi a sfântului în vis, cât şi cea despre a doua mustrare a
mucenicului şi toţi s-au înspăimântat, auzind aceasta.
De multe ori Sfântul Mare Mucenic Dimitrie
ţi-a izbăvit cetatea Solunului de năvălirea şi de asuprirea barbarilor. În
vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii şi cetatea Solunului fiind
înconjurată şi tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de
Dumnezeu şi foarte îmbunătăţit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea
în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se rugă cu toată tăria
lui Dumnezeu şi purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetăţii
sale şi i s-a făcut o vedenie înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, ca unii
din cei ce stau înaintea feţei împăratului, venind în biserica sfântului. Aceia
erau îngerii lui Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis uşile singure şi ei au
intrat înăuntru. Apoi a intrat şi Ilustrie după dânşii, vrând să vadă ce va fi.
Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: "Unde este stăpânul cel ce
locuieşte aici?". Şi iată, s-a arătat alt tânăr, ca un slujitor, zicând:
"Ce aveţi cu el?" Iar ei au zis: "Domnul ne-a trimis la dânsul
ca să-i spunem un cuvânt". Iar slujitorul, arătând spre mormântul
sfântului, a zis: "Aici este". Iar ei au zis slujitorului:
"Spune-i despre noi". Şi mergând, slujitorul a ridicat perdeaua şi a
ieşit Sfântul Dimitrie în întâmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe
icoană.
Era luminat ca soarele, încât
nu-i era cu putinţă lui Ilustrie să privească la dânsul, ci tremura de frică,
văzând ceea ce se petrecea.
Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe
Sfântul Dimitrie, iar el a grăit către dânşii: "Vă mulţumesc, dar pentru ce
aţi venit la mine?" Iar cei ce veniseră au răspuns: "Stăpânul ne-a
trimis pe noi la sfinţia ta, poruncindu-ţi ca să-ţi laşi cetatea şi să mergi la
Dânsul, vrând ca să o dea pe ea vrăjmaşilor". Acestea auzindu-le
mucenicul, a lăcrimat, plecându-şi capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au
venit: "Dacă aş fi ştiut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu aş fi
spus Stăpânului meu de voi". Apoi Sfântul Mucenic Dimitrie a început a
grăi: "Oare aşa voieşte Domnul şi Stăpânul tuturor ca această cetate, pe care
a răscumpărat-o cu sânge, să o dea în mina vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe
El şi nu cred într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfânt al Lui?" Iar
cei ce veniseră i-au răspuns: "De nu ar fi voit aşa Stăpânul nostru, nu
ne-ar fi trimis pe noi la sfinţia ta".
Iar el le-a zis: "Mergeţi, fraţilor,
să spuneţi Stăpânului meu că aşa zice Dimitrie, robul Său: Ştiu îndurările
Tale, iubitorule de oameni, Stăpâne, Doamne, care covârşesc păcatele noastre,
încât chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru
păcatele noastre Ţi-ai vărsat Sângele Tău, şi Ţi-ai pus sufletul pentru noi.
Deci, arată-Ţi mila Ta şi spre această cetate şi să nu porunceşti să o las pe
ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetăţii acesteia, Ţie mă voi asemăna,
Stăpânul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetăţeni. Şi de vor pieri
aceştia, să pier şi eu cu dânşii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se
pomeneşte numele Tău cel sfânt, căci cu toate că a greşit poporul Tău, totuşi
nu s-a depărtat de la Tine şi Tu singur eşti Dumnezeul celor ce se
pocăiesc". Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: "Aşa să răspundem din
partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A zis Dimitrie: "Da,
fraţilor, aşa să-I spuneţi. Pentru că ştiu că nu până la sfârşit se va iuţi,
nici în veac se va mânia". Acestea zicându-le, a intrat în mormânt şi s-a
închis în sfinţita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dânsul s-au făcut nevăzuţi.
Toate acestea Ilustrie le-a văzut şi le-a auzit în vedenia aceea, apoi,
sfârşindu-se vedenia, şi-a venit în fire. Şi se minuna foarte tare şi, căzând
la pământ, a mulţumit sfântului pentru că are grijă de cetate şi el roagă pe
Stăpânul să nu fie daţi în mâinile vrăjmaşilor lor. Iar a doua zi a spus toate
acestea poporului şi-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmaşilor.
Auzind acestea, cu lacrimi strigau către
Dumnezeu, cerând milă, iar pe sfântul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie
întotdeauna în ajutor, după cum şi până aici s-au păzit întregi prin apărarea
lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmaşii de la zidurile cetăţii cu ruşine, neputând
să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, şi s-au întors
deşerţi în ale lor. Astfel îşi apăra cetatea sa Sfântul Mucenic Dimitrie.
Apoi pe mulţi i-a eliberat din robia
barbarilor, căci arătându-i-se unui episcop care era prins de barbari şi legat,
l-a dezlegat de legături şi l-a dus până la Tesalonic. După aceea, năvălind
barbarii în hotarele Tesalonicului şi robind mulţi oameni dimprejurul cetăţii,
au luat pe două fecioare frumoase şi, ducându-le în pământul lor, le-au dăruit
stăpânitorului. Amândouă erau iscusite la lucrul gherghefului, făcând în
cusături tot felul de flori şi de pomi, păsări, fiare şi chipuri omeneşti.
Înştiinţându-se stăpânitorul de meşteşugul lor, le-a zis: "Am auzit că în
pământul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, şi face multe minuni.
Deci să-mi coaseţi pe pânza curată chipul aceluia, ca şi eu să mă închin
lui". Iar fecioarele i-au zis: "Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare
slugă a lui Dumnezeu şi ajutor al creştinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta,
stăpânitorule, pentru că ştim că nu voieşti ca să-l cinsteşti, ci să-l
batjocoreşti". Iar stăpânitorul a zis: "În mâinile mele este viaţa şi
moartea voastră, alegeţi voi ce voiţi: sau să faceţi ceea ce vă poruncesc şi să
fiţi vii, sau dacă nu împliniţi porunca, să muriţi îndată". Iar ele, de
frica morţii, au început să coase pe o pânză subţire chipul Sfântului Mucenic
Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul
mucenicului şi noaptea, şezând fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul
acela şi au început să plângă, zicând: "Să nu te mânii pe noi, mucenice al
lui Hristos, pentru că ştim că nelegiuitul stăpânitor are să batjocorească
sfântul tău chip. Să ştii că noi nu am voit să închipuim sfânta ta faţă, dar
fără de voie am făcut aceasta, temându-ne de moartea cea cumplită". Astfel
plângând deasupra chipului, au adormit. Şi precum oarecând îngerul a luat pe
Avacum, aşa şi sfântul Dimitrie, luând pe acele fecioare cu chipul, le-a dus în
acea noapte în Tesalonic, când era praznicul său, şi le-a pus în biserică lângă
mormântul sfântului, pe când se făcea cântarea cea de toată noaptea.
Poporul, văzând această minune, s-a mirat,
iar fecioarele acelea, deşteptându-se, au strigat: "Slavă lui Dumnezeu! Dar
unde ne aflăm?" Şi li se părea că sunt în vis. Apoi, cunoscând cu adevărat
că sunt în Tesalonic şi văzând mormântul sfântului şi popor mult stând în
biserică, cu mare glas au mulţumit izbăvitorului lor, Sfântului Mucenic
Dimitrie şi toate cele întâmplate le-au spus tuturor. Şi s-au bucurat
solunienii de această minune preaslăvită şi au prăznuit cu bucurie ziua
Sfântului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus înaintea altarului.
În vremea în care era să se predea
Tesalonicul în mâinile agarenilor (turcilor), mergând câţiva creştini cucernici
la Tesalonic în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic al lui Hristos,
Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se
uneşte drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au
văzut aievea un om în chip de ostaş, care venea de la Tesalonic şi un altul în
chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa şi s-au întâlnit amândoi.
Mai întâi ostaşul a zis către arhiereu: "Bucură-te Ahilie, arhiereul lui
Dumnezeu!". Arhiereul a răspuns: "Bucură-te şi tu, ostaşule al lui
Hristos, Dimitrie". Iar creştinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu
frică la o parte ca să vadă sfârşitul. A zis iarăşi ostaşul către arhiereu:
"De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, şi unde te duci?" Atunci
Sfântul Ahilie a lăcrimat şi i-a zis: "Pentru păcatele şi fărădelegile
lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de
gând s-o dea în mâinile agarenilor. Deci, am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi
va porunci". "Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostaşule al lui
Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!".
Atunci a lăcrimat şi Sfântul Dimitrie şi
i-a zis: "Eu tot asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am
ajutat tesalonicenilor şi i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de
moarte şi de toată neputinţa. Însă acum, pentru multele păcate şi fărădelegile
lor, S-a depărtat Dumnezeu de la dânşii şi mi-a poruncit să-i las, că cetatea
să fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui şi
îndată am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci". Zicând acestea,
amândoi şi-au plecat capetele la pământ şi au plâns, iar după aceea s-au
sărutat şi şi-au luat ziua bună unul de la altul şi îndată s-au făcut nevăzuţi.
Când au văzut această minune, creştinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la
Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia şi minunea aceea.
După aceasta, n-a trecut o lună şi
Tesalonicul, precum şi Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte
minuni a făcut sfântul, spre slava lui Dumnezeu în Treime, Căruia se cade
cinste, mulţumită şi închinăciune de la toată făptura, în veci. Amin.
Sursa: http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mir
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu