Smerenia este cugetul inimii
noastre care ne încredinţează că suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii şi
nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi înşine nu înseamnă că
avem smerenie. Ci atunci când altul ne ocărăşte şi ne defaimă, încă în public,
iar noi răbdăm şi zicem: „Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască pentru
păcatele mele”, aceasta e smerenia adevărată. Deci, să primim toate ca din mâna
şi cu voia lui Dumnezeu. Când te ocărăşte cineva, Dumnezeu îi porunceşte să te
ocărască. Când îţi ia cineva vreun lucru, Dumnezeu îi porunceşte să-ţi ia. Când
te mută de ici colo mai marele tau, Dumnezeu îţi schimbă locul, ca să-ţi
schimbi năravul si obiceiul. Asta ar fi smerenia cea adevărată. Iar mândria,
dimpotrivă, este atunci când te încrezi în tine, în minte şi puterile tale;
când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai
frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât
altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne
ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră. Să ne
smerim fraţilor, că cel mândru nu se poate mântui. Să plângem păcatele noastre
aici, ca să ne bucurăm dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi
ne vor uita. Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul. Că omul se
schimbă. Azi îţi dă şi mâine îţi cere; azi te laudă şi mâine te ocărăşte. Ci să
ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată. Să vă ajute
Dumnezeu cu harul Lui să vă folosiţi de restul vieţii, sporind în fapte bune,
şi mai întâi în smerenie şi dragoste, ca să vă mântuiţi sufletele voastre şi să
folosiţi şi pe alţii, îndemnându-i spre Hristos.
Extras din Cartea „Părintele
Paisie Duhovnicul”, editura Trinitas, Iaşi 1993, p.32-33
Raspunsul la intrebarea nr. 60:
Ce este smerenia?
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu