8/16/2015

Mesajul tinerei de dincolo

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !

         Într-o insulă din Marea Egee a trăit în secolul trecut un preot foarte evlavios. Sufletul său era plin de dragoste pentru turma sa și în mod deosebit pentru cei îndurerați. A sosit însă ziua când și el a fost încercat și a suferit mult.

             Fiica sa, o copilă deosebită, se căsătorise de curând cu un tânăr căpătuit. A ajuns la vremea când trebuia să aducă pe lume primul copil, dar în timpul nașterii tânăra a murit. A plecat ca o muceniță să se întâlnească cu Ziditorul ei, lăsând în urma ei multă durere.



            Tatăl ei, preotul, a suferit și el mult din pricina despărțirii, însă credința sa nezdruncinată în Dumnezeu a copleșit durerea și l-a îndemnat la slavoslovirea Numelui Său cel Sfânt. Dragostea sa pentru fiica plecată și-a manifestat-o prin rugăciuni fierbinți pentru sufletul ei și prin milostenii în ascuns.

          Preotul avea un frate, căpitan de marină, acum veteran, care dobândise multă avere și se desfăta de ostenelile lui. Din păcate, era aproape necredincios, cu toate că avea o inimă bună. Seara, când se adunau în casa ospitalieră a preotului împreună cu alți prieteni, niște locuitori din insulă care ajutaseră biserica în diferite chipuri, își beau ceaiul de salvie și discutau. Într-una din ele, căpitanul i-a spus cu ironie preotului:

–       Mai las-o, Părinte, cu viața de dincolo. Chiar crezi că fiica ta vede ce facem și ce spunem?

Preotul încerca cu blândețe să-l ajute să lepede necredința, pentru că știa că în profunzime sufletul lui suferea. Însă acela nu arăta că ar fi fost influențat  de cuvintele preotului.

Într-o noapte preotul o vede pe fiica sa în vis. Era plină de lumină, îmbrăcată în alb, veselă și i-a spus:

–       Tată, îți mulțumesc pentru toate. Pentru dragostea ta, pentru rugăciunile tale și pentru milosteniile ce le faci pentru sufletul meu. Te rog, spune-i și unchiului meu (căpitanului) că-i mulțumesc pentru peștele pe care mi l-a trimis.

Acestea le-a spus și, zâmbind îngerește, visul s-a stins. Dimineața, când s-a sculat, preotul a simțit multă bucurie și emoție. Seara, când s-au adunat iarăși prietenii căpitanului la casa preotului, preotul le-a povestit tuturor visul pe care-l avusese. Toți au fost profund mișcați, numai căpitanul îl privea cu neîncredere pe fratele său. Când însă i-a spus că nepoata sa îi mulțumește pentru pe care i l-a trimis, căpitanul a sărit în picioare. Ochii i se umpluseră de lacrimi și mâinile începuseră să-i tremure, iar din gură i-a ieșit credința ascunsă a inimii sale:

–       Dumnezeul meu!, a șoptit el privind năucit când la unul, când la altul.

Atunci toți au început să-l întrebe ce i s-a întâmplat. De ce atâta tulburare? De ce atâta nedumerire? După ce și-a revenit puțin, căpitanul s-a așezat pe scaunul său și fără ca lacrimile care-i curgeau pe fața sa arsă de soare să-l împiedice, a spus cu glas smerit:

–       Da, este adevărat! Sufletele trăiesc și ne văd. În ziua înmormântării nepoatei mele mă pregăteam să cobor la biserică. Aveam multă durere în sufletul meu. Știi, Părinte, cât de mult o iubeam pe această fiică a ta. Totdeauna era ca un înger. În acea clipă a venit un prieten de-al meu, pescar. Îi spusesem să-mi prindă un pește bun și eu i-l voi plăti. Însă în acea clipă m-a enervat prezența lui și i-am spus: „Nu vreau pește astăzi. Nu vreau nimic, căci astăzi o îngrop pe nepoata mea”. Acela când m-a auzit, a înghețat și mă privea mut de uimire. Mi s-a făcut milă de el și i-am spus: „Totuși, stai să ți-l plătesc, iar tu dă-l vreunui sărac pentru sufletul nepoatei mele”. Acela a luat banii, mi-a transmis condoleanțe și a plecat. Această împrejurare nu am spus-o nimănui și după o vreme am și uitat-o. Însă suflețelul ei nu a uitat-o și mi-a trimis mulțumiri.

Și zicând acestea, și-a șters cu dosul palmei lacrimile de pe obraz. Apoi a zâmbit. Iar în acest zâmbet atât de dulce, preotul a distins zorile credinței sale renăscute. Noaptea necredinței plecase…

–       Slăvit să fie Numele Tău, Preamilostive Doamne!, a șoptit preotul și l-a îmbrățișat cu privirea sa.

Extras din „Mesaje din Cer”,

Sf. Mănăstire a Maicii Domnului, Varnakova.


www.marturieathonita.ro
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

libris.ro
carturesti.ro

Popular Posts

OOKE

ookee.ro

top navigation

       
   
interlink.ro

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123

 
Copyright ©2016 Pagina de Folos • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger