&media=http://manastireasuruceni.md/wp-content/uploads/2015/02/646x404.jpg)
Un film documentar despre Valeriu Gafencu, numit de Nicolae
Steinhardt “Sfântul închisorilor”, unul din tinerii care au murit în
închisorile regimului comunist. S-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, judeţul Bălţi, în
Basarabia , și a decedat la 18 februarie 1952 la închisoarea Târgu Ocna. În
anul 1941, era student în anul al II-lea la Facultatea de Dreptşi Filosofie din
Iaşi şi totodată conducător al unui grup al Frăţiilor de Cruce.
În urma eșecului rebeliunii legionare a fost arestat şi
condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Reputatul profesor de drept civil
Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând că acesta este
“unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele
cariere didactice”. Această încercare s-a dovedit însă a fi inutilă, dictatura
antonesciană nevăzând cu ochi buni activismul legionar al tânărului Gafencu,
care voia ca tot mai mulţi elevi şi studenţi să se înscrie în Frăţiile de
Cruce.
Astfel, şi-a săvârşit sentinţa la închisorile de la Aiud
(1941-1944), Piteşti (1944-1949) şi Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un
adevărat trăitor al Ortodoxiei, regimul dur al detenţiei, torturile şi bolile
contactate aici întărindu-l duhovniceşte. A compus aici poezii, care se cântau
în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la
sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar,
osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.
La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferinţă
să-i procure o lumânare, o cruciuliţă şi o cămaşă albă pe care să i le
pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus
lui Ioan Ianolide: “Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai
apropiaţi prieteni. Fă tu aşa fel încât să vină pe rând la mine, în linişte.”.
A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu
rosteşte ultimele sale cuvinte: “Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul
şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul”, după care a trecut la cele
veşnice.
Face parte dintr-un grup ce împărtăşea aceeaşi orientare
spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel
care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan,
avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea şi mulţi
alţii.
Unul dintre bolnavii ce-l iubeau şi-l admirau, Victor Leonida
Stratan, obţinuse printr-o intervenţie specială, de la familie, un pachet cu
streptomicină. Valeriu le-a primit şi a doua zi l-a înştiinţat pe Stratan că a
hotărât să le cedeze pastorului Richard Wurmbrand, spunând că şi acesta se afla
într-o stare gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viaţă
a fost astfel salvată. (Sursa: Wikipedia)
SHARE
){kind=link}
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu